LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

RUGACIUNE PENTRU COPILUL CAZUT IN PACAT

Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai venit în lume nu pentru cei drepţi, ci pentru cei păcă­toşi, vino şi în ajutorul fiului meu (numele), ri­dicân­du-l din căderea în care se află.
Nu-l lăsa pe el, Preabunule Doamne, să fie bat­jo­corit de diavol, nici să îşi întineze sufletul prin păcate şi fărădelegi.
Cel ce Te-ai îndurat de Maria Egipteanca şi din iubitoare de desfătări ai făcut-o iubitoa­re de nevoinţă, iar pe vrăjitorul Ciprian, lepă­dându-se de slujirea dracilor, l-ai arătat Arhi­ereu încununat cu cununa muceniciei, vino în ajutorul fiului meu şi ajută-l să se lepede de tot răul.
Ştiu că nici un păcat nu covârşeşte mila Ta. Dă-i lui putere să rupă lanţurile vrăjma­şului prin lacrimi de pocăinţă. Dă-i lui gândul cel bun, să alerge la preot şi să-şi spovedească păcatele. Doamne, nu-l lăsa să se piardă.
Deznădejdea mă apasă şi amărăciunea pentru căderea lui îmi tulbură inima. Suspină sufletul meu. Oare când vei veni în ajutor? Oare când ne vom bucura de milele Tale?
Miluieşte-l, Iubitorule de oameni, miluieş­te-l, Preadulce Iisuse. Nu lăsa făptura Ta să fie înghi­ţită de moarte, ci dăruieşte-i să se umple de harul Tău. Ca văzând marea Ta dragoste de oameni, să Te iubească din toată inima sa şi să Te slăvească în vecii vecilor. Amin.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu