LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

CANONUL SFANTULUI ANDREI CRITEANUL




Sfântul Andrei Criteanul, rod al Siriei secolului al VII-lea, a fost secretar al patriarhului Ierusalimului, în calitatea aceasta participând la Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol (680-681). A fost mare predicator al Catedralei “Sfânta Sofia” din Constantinopol. Prin rânduiala lui Dumnezeu, a fost ales şi hirotonit episcop al cetăţii Gortyna din Insula Creta, păstorind pe credincioşii de aici în vremurile tulburi ale invaziilor arabe.
Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este cea mai importantă şi profundă creaţie imnografică a literaturii creştine. Slujba Canonului se săvârşeşte în primele patru zile ale Sfântului şi Marelui Post şi în săptămâna a cincea, miercuri.

Canonul de pocăinţă este o treaptă a urcuşului nostru duhovnicesc spre Înviere. Alături de celelalte creaţii liturgice specifice Marelui Post al Sfintelor Paşti: Sfânta Liturghie a Darurilor mai inainte sfinţite, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare şi deniile, Canonul Sfântului Andrei Criteanul reprezintă comoara pe care Sfânta Biserică o înfăţişează dreptslăvitorilor creştini pentru o pregătire conştiincioasă în vederea întâmpinării, aşa cum se cuvine, a Marelui Praznic al Învierii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Stiu ca sunt multi cei care din binecuvantate pricini nu pot merge la slujba Canonului Mare,dar aveti un parinte rugator care va poarta in suflet si rugaciuni.
Sa va fie spre folos si post usor.AMIN

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu