LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

Lasata Secului pentru Postul Sfintei Marii

Lasata Secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie. In cazul in care 31 iulie este in zi de miercuri sau vineri, se lasa sec in seara zilei de 30 iulie.
Cuvantul sec, din sintagma "lasatul secului", este inteles de noi ca fiind sinonim cu uscat, fara grasime, de post. Dar secul pe care il lasa crestinul ortodox nu face referire doar la mancare, ci in primul rand la seclum (saeculum), adica lumea, in sensul de mondenitate, moda, obiceiuri lumesti.
Postul Adormirii Maicii Domnului nu a fost dintru inceput de aceeasi durata in Biserica Rasaritului. Astfel, credinciosii din partile Antiohiei posteau o zi, pe 6 august -de praznicul Schimbarii la Fata, cei din Constantinopol patru zile, iar crestinii din Ierusalim opt zile.
Uniformizarea datei si duratei postului pentru toata Ortodoxia, s-a facut in anul 1166, la sinodul din Constantinopol din vremea patriarhului Luca Crysoverghi.
 Aici s-a hotarat ca postul inchinat Sfintei Marii sa inceapa pe 1 august si sa se incheie cu 15 august.
Postul Sfintei Marii este un post aspru, daca tinem seama de faptul ca Biserica Ortodoxa ne cere ajunare pana la ora 15.00, in zilele de luni, miercuri si vineri, iar dupa aceasta ora, ne cere sa consumam mancare uscata. Nici in celelalte zile, nu avem parte de un post usor: marti si joi se mananca fara ulei, iar sambata si duminica avem dezlegare la untdelemn si vin. Facem mentiunea ca in Pravila Mare se precizeaza ca in acest post avem dezlegare la untdelemn si vin si in zilele de marti si joi.
In Postul Sfintei Marii avem o singura dezlegare la peste, pe 6 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului pe Muntele Tabor.
Pentru linistea acelor crestini, care din motive binecuvantate, nu se pot abtine de la mancare pana la ora 15.00 si nici nu pot urma recomandarea Bisericii de a manca fara ulei, adica o mancare cat mai uscata, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Stapanul nostru e bland si cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre“.
Postul Sfintei Marii este un post cu data fixa, incepe in fiecare an pe 1 august si se termina in ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august).
Avand in vedere ca in acest an, praznicul Adormirii Maicii Domnului cade duminica, facem mentiunea ca se poate manca de dulce in ziua praznicului. In cazul in care acest praznic ar fi fost in zi de miercuri sau vineri, Biserica ne-ar fi daruit dezlegare numai la peste, untdelemn si vin.
Domnul sa va binecuvinteze cu post usor si ziditor.AMIN

"Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască."


Nu sunt foarte mulţi oameni care stiu să vorbeasca puţin, atunci când sunt întrebaţi, şi să spună exact ce e nevoie să spună, nimic mai mult.

"Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască."
Proverbe 10:19
Mă întrebam... de ce e nevoie ca un om să fie încet la vorbire? mai ales un om credincios?
Pentru că vorba puţină, dar dreasă bine, înseamnă a avea răbdare, înţelepciune şi pricepere. Dacă te trezeşti demulte ori ca gura ta vorbeşte fără tine, inseamnă ca ai o problemă în a fi stăpân chiar pe tine insăţi.
În cartea Proverbe am regăsit foarte multe versete, care vorbesc despre priceperea si iscusinţa aceasta, de a şti să-ţi "ţii buzele" sau de a inviora sufletul altora, printr-o vorbire înţeleaptă.
Omul care se grăbeşte mereu să spună câte ceva, ca să fie şi el auzit si să se simtă băgat în seamă, poate face multe prostii.
Spune un verset foarte bine, că "şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea" Prov 17:28, dar cred ca nu este cazul să vorbim despre acest aspect, ci mi-aş dori doar să ne gândim foarte bine, cât bine face altora vorbirea noastră sau cat rău poate face ea.

De unde putem învăţă să vorbim ce trebuie şi cum trebuie?

Spunea cineva odată, că atunci cand vrei să spui ceva anume trebuie să înveţi să gândeşti cu o clipită înainte dacă ceea ce urmează sa spui va avea consecinţe bune sau rele. Şi dacă crezi că vor fi rele, atunci fă tot posibilul şi ţine-ţi buzele, stăpâneşte-ti gura, fii stăpân pe propriul tău trup.
A învăţa să spui ce trebuie si când trebuie, ţine foarte mult de dobândirea înţelepciunii. Iar înţeleciunea o putem primi şi învăţa numai de la Dumnezeu, prin viaţa trăită cu El, prin cunoaşterea Cuvântului Său.
Mai este un verset care aş vrea sa-l împărtaşesc cu voi şi poate chiar să mă ajutaţi sa-l înţeleg mai bine decât, cred că l-am inţeles.
"Căci din prisosul inimii vorbeşte gura"
Matei 12:34

Ce inseamnă acest prisos?
Înseamnă surplus de ceva anume, nu?
Şi atunci care ar fi problema acestui surplus? este el bun au rău? Dacă suntem sinceri cu noi, ne putem da seama destul de usor, ca acest surplus, este de obicei răutate, invidie, egoism sau nervozitate. Şi dacă inima noastră mai dă şi pe din afară din acestea , atunci e o problemă.
Ca şi copii ai lui Dumnezeu suntem datori să căutăm să fugim, să scăpăm de acest surplus rău şi să umplem inima cu tot ce este din Dumnezeu, cu gânduri împăciuitoare, multumitoare, altruiste, etc; tot ce inseamnă viaţa în Dumnezeu.
Vorba noastră poate de multe ori chiar ucide, fără să vrem noi acest lucru. Cum? Foarte usor. Vorbeşte cuiva de sus, cu ignoranţă, cu mandrie.
Bârfeşte pe cineva şi fă-l să se simtă un nimic.
Ceartă pe cineva fără motiv, doar aşa ca să te descarci, şi îţi garantez că acel om nu mai are mult şi poate să-şi pună capăt vieţii lui sufleteşti, viselor frumoase, dorinţelor şi nu se ştie dacă şi vieţii lui trupeşti, dacă cumva tocmai in acel moment i s-a umplut paharul amărăciunii.
Concluziile la toate aceste gânduri puteţi să le trageţi fiecare.
Cât de usor mai putem arunca de acum incolo orice vorbă?
Cât de atenţi trebuie să fim cu sufletele din jurul noastru, asupra cărora vrem noi sau nu vrem, avem o influienţă?
Cum să facem să adunăm un surplus bun in inima noastră?
Mai pot bârfi lesne pe cineva, cand stiu ca oricum va afla odata despre aceasta, si că bârfa este un mod de a injosi pe cineva in fata alteia?
Ce ton trebuie să folosesc in cuvintele mele, ca ele să nu afecteze imaginea sau starea persoanei cu care stau de vorba....
Sper ca nu am fost prea plictisitor pentru voi dragi cititori şi mă rog ca acest articol să vă fie intra-devar de folos in viaţă.
Domnul să vă binecuvinteze.AMIN

Domnul E Stapanul vietii mele...

Domnul este mai aproape decat ne putem noi imagina.

Cum este viata noastra, stiind ca foarte degraba va trebui sa dam ochii cu Cel pe care pana acum la tot tinut undeva ascuns in gandurile noastre, sau nestiut prea bine de cei care ne-au inconjurat?
El care trebuie sa fie pe primul loc in toate, de dimineata pana seara, de la lucrurile marunte pana la cele mai mari, de la lucrurile nestiute pana la cele mai cunoscute.
Cu toate ca nu-mi place sa cer la altii ajutorul, indraznesc sa va cer voua fratilor mei in Hristos care sunteti mai tari in credinta, sa va rugati si pentru mine si pentru familia noastra, ca sa ajungem impreuna in binecuvantata Imparatie a lui Dumnezeu.
Iar eu sunt gata sa ma rog pentru oricine are nevoie, si imi cere acest lucru.
Pentru ca rugandu-ne unii pentru altii sa ne simtim mai puternici in lupta crunta pe care o avem de dus pentru a ne salva sufletele noastre slabe.
Domnul sa ne ajute pe toti!AMIN

Postul Adormirii Maicii Domnului



În Biserica Ortodoxă, de-a lungul timpului, s-a stabilit ca decursul anului bisericesc să fie presărat cu patru perioade de post în cinstea praznicelor împărăteşti ale Mântuitorului Hristos, în cinstea Maicii Domnului şi în cinstea Sfinţilor Apostoli.
Astfel, avem Postul Crăciunului în cinstea praznicului Naşterii Domnului,
Postul Paştelui în cinstea patimilor Mântuitorului şi a praznicului Învierii,
Postul Sfinţilor Apostoli în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi a tuturor Sfinţilor Apostolilor şi
Postul “Sfintei Mării”, cum este numit în popor, în cinstea praznicului Adormirii Maicii Domnului, dar şi în cinstea praznicului Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos, după cum spune şi Sfântul Simeon al Tesalonicului:
“Acest post este necesar pentru a cinsti şi mai mult cele două mari praznice care cad în această perioadă, adică Schimbarea la Faţă şi Adormirea Maicii Domnului, căci primul dintre acestea ne este pricinuitor de lumină, iar al doilea, pricinuitor de milostivire şi solire pentru noi”. Postul Adormirii Maicii Domnului este rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice. Acest post este cel mai nou, ca vechime, dintre cele patru posturi de durată din timpul anului.
Originea lui trebuie pusă prin sec. al V-lea, când cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat şi când sărbătoarea Adormirii ei a început să primească o mai mare importanţă.
La început nu era o perioadă egală de post pentru toţi, în părţile Antiohiei se postea o singură zi (6 august), la Constantinopol patru zile, iar la Ierusalim – opt zile. Unii posteau în luna august, alţii în septembrie, iar alţii nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viaţa pământească la cea cerească.
Data şi durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol, ţinut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la 1 august şi să dureze 14 sau 15 zile, până la sărbătoarea Adormirii (15 august).
Din punctul de vedere al asprimii, acest post este mai aspru decât Postul Crăciunului şi al Sfinţilor Apostoli, dar mai uşor decât cel al Paştelui. Dacă în Postul Crăciunului şi al Sfinţilor Apostoli, sâmbăta şi duminica este dezlegere la peşte, untdelemn şi vin, pentru acest post este dezlegare numai la untdelemn şi vin, la peşte fiind dezlegare doar în ziua de 6 august, de praznicul Schimbării la Faţă.
Acest post nu este un post de tristeţe, cum este cel al Paştelui, ci e un post al bucuriei, cum spun şi cuvintele:


“Mutatu-te-ai din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer!”; Maica Domnului a fost primită în braţe de Fiul ei şi acum este pururea mijlocitoare pentru noi: “întru adormire lumea nu ai părăsit de Dumnezeu Născătoare” .AMIN

Maica Crinilor

Tu stai învăluită în lunga Ta tăcere,

În poală porţi pe Fiul-mănunchi de crini zdrobiţi
El poartă-n cap cunună din spinii cei slăviţi,
Şi peste Fiul curge în val a Ta durere .

Ce taină spui prin lacrimi mănunchiului de crini
Doar mâna Ta grăieşte cu rănile din palmă,
Şi mai grăieşte fruntea cea netedă şi calmă,
Pe care stă înfiptă cununa Lui de spini.

Fiinţa Ta întreagă grăieşte către Dânsul:
“Şi Eu am fost pe Cruce cu Tine, Fiul Meu
Şi coasta Mea-i străpunsă cu fierul lăncii greu,
Şi faţa Mea-i uscată de mult ce-a ars-o plânsul.

Şi port şi Eu pe frunte cunună ca şi-a Ta
Şi din burete iată şi eu am supt oţetul,
Şi Mi s-a scurs şi Mie viaţa pe încetul
Ca lumii întregi viaţă cu Tine să pot da.

Ci Crinul Meu cel dulce, căzut în sfâşiere,
Şi Eu gustat-am iată paharul cel amar,
Şi-acum îmi dă, Stăpâne, şi negrăitul dar
S-ajung să văd în faţă Slăvita Înviere.”

Şi aşa cum stai grăind cu crinii Tăi
Parcă mireasma lor sorbind-o toată,
Te pleci spre poala Ta înmiresmată
Tu însăţi, ca un crin înalt din văi.

Şi-mi vine aşa să-mi plec genunchii-n taină
Cu mintea uluită de copil,
Şi apropiindu-mă cu pas umil
Să-Ţi sorb miresmele de crin din haină.

Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon


Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon a trait in vremea imparatului Maximian Galeriu si era originar din cetatea Nicomidiei.
El a vazut lumina zilei in anul 284, dintr-un tata pagan, senator la curtea imparatului, si o mama crestina. Primul sau nume a fost "Pantoleon", adica "cel in toate puternic ca un leu".
Mama lui Pantoleon, Evula, il iubea pe Hristos in taina, numindu-se crestina. Ea ii vorbea despre implinirea sufletului si despre tainele credintei in nemurire.

Atras de invatatura crestina, ca urmare a influentei dragostei mamei sale, acesta va inceta a mai cerceta caile sfinte o data cu moartea acesteia. Filosofia ii va prinde mai mult atentia.
 Dupa moartea mamei, tatal a dat copilul la scolile pagane ale timpului. A terminat cu succes Scoala de Medicina la Nicomidia.
 Mai apoi, tanarul Pantelimon a fost incredintat, spre ucenicie, medicului Eufrosin. Dobandind multe cunostinte si o intelepciune aleasa a practicarii medicinei, el a fost remarcat de imparat, care l-a si ales drept medic al sau.
Dumnezeu va aparea din nou in inima tanarului doctor, facandu-l sa-si doreasca cu ardoare Botezul in Hristos. Schimbarea cea mai mare din viata lui Pantelimon a avut loc in momentul intalnirii acestuia cu batranul crestin Ermolae, care a aratat celui dintai cum doar Hristos binevoieste a vindeca, prin sau mai presus de oameni. Trecand zilnic prin fata curtii preotului unei biserici din Nicomidia - Sfantul Ermolae - tanarul Pantoleon a fost chemat odata sa intre inauntru.
Batranul Ermolae incepu apoi sa-l invete ca numai Hristos este singurul doctor adevarat, al sufletelor si al trupurilor. Vizitele la acesta au urmat pentru mai mult timp. Intr-o zi, pe cand se intorcea de la Eufrosin, Pantoleon gasi pe drum un copil mort, muscat de o naparca. Vrand sa probeze adevarul cuvintelor lui Ermolae, el chema in ajutor numele lui Hristos si indata copilul se ridica, iar naparca muri. Aceasta a dus la botezarea tanarului Pantelimon. Va primi numele de Pantelimon care inseamna "cel cu totul milostiv".
Dupa primirea Sfantului Botez, mai multe vindecari facea Pantelimon, boli incurabile si neputinte nespuse pierind in fata iubirii si credintei sale. Marele Pantelimon face minuni atat prin harul primit, cat si prin tratamentele pe care le da celor bolnavi.
Din cauza ca era cautat de multi bolnavi, ceilalti medici din Nicomidia devenisera invidiosi pe el si, fiindca ingrijise un crestin tocmai chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta pe Pantoleon la imparat.
 Pentru credinta si dragostea tanarului Pantelimon fata de Hristos, imparatul Maximian porunceste ca acesta sa fie supus unor chinuri groaznice, dupa care decide sa-i fie taiat capul.
Tanarul a fost legat de un stalp si trupul i-a fost sfasiat cu gheare de fier, iar ranile arse cu faclii aprinse.Insa tortele s-au stins, iar ranile sfantului s-au vindecat.
 A fost scufundat in plumb topit si aruncat in mare, legat de un pietroi. L-au aruncat apoi fiarelor salbatice, dar acestea s-au aratat blande. Imparatul s-a infuriat si a dat ordin ca sfantul sa fie legat de o roata cu lame ascutite, care, rostogolindu-se de la inaltime, in fata intregului oras, sa-l omoare. Hristos l-a eliberat pe sfantul mucenic, in rostogolirea rotii, roata strivind un mare numar de necredinciosi. Maximian a dat ordin ca Pantoleon sa fie decapitat, iar trupul sa fie dat in foc.
In momentul mortii sale, din cer s-a auzit cuvantul: "Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sunt deschise, cununa ta e pregatita. Vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor. De aceea, numele tau nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon."
Pantelimon, doctorul cel bun si nerapitor de averi, a mucenicit pentru dragostea sa fata de Hristos, fiind decapitat din ordinul imparatului. Se spune de catre Traditia crestina, cum ca in momentul decapitarii sfantului, din rana lui nu a curs sange, ci lapte, iar maslinul de care a fost legat a rodit in acel moment. Spre a nu lua crestinii cinstitul trup al sfantului, acestuia i s-a dat foc, insa o alta minune a marturisit vrednicia aceluia. Credinciosii au scos din cenusa trupul neatins de foc al lui Pantelimon si l-au ingropat cu mare cinste, pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul, in anul 303.
Drept urmare a milosteniei sale, el si-a impartit toata averea saracilor, iar celor pe care ii vindeca de boli si neputinte, nu le cerea nimic drept plata. De aici i se trage si numele "doctor fara de arginti".AMIN

Nu contează ...


Nu contează că eşti gras sau slab- eşti frumos oricum ai fi şi eşti iubit asa cum eşti,

nu contează că ai nasul lung şi subtire ori mic sau borcănat- eşti frumos oricum ai fi şi eşti iubit asa cum eşti,
nu contează că ai părul negru, șaten, roșu, cărunt sau blond-eşti frumos oricum ai fi şi esti iubit aşa cum eşti,
nu contează că ai ochii verzi saunegri,
nu contează că esti înalt sau scund,
eşti frumos oricum ai fi şi esti iubit asa cum eşti.
Dumnezeu te-a făcut o făptură minunată şi te iubeşte atât de mult,
că moare de dragul tău, își dă viaţa pe cruce pentru tine.
Nu contează că ai sau nu ai haine de firmă,
nu contează că ai vilă cu 35 de camere sau o cămăruţă,
ori dormi în gară ori în cel mai scump hotel,
nu contează că ai facultate, doctorat sau doar liceu ori patru clase,
pentru a fi iubit de Dumnezeu,
Dumnezeu te iubeste oricum ai fi.
Nu contează că esti director de bancă sau femeie de serviciu,
contează să îl ai în suflet pe Dumnezeu, să-L chemi mereu în viaţa ta.
Toate etichetele puse de alţii nu contează decât în mintea omului.
Dumnezeu cu mâinile lui a creat omul şi l-a creat frumos, a sădit în inima lui dorul de frumos, de bine şi de adevăr.
Restul e suflare de vânt, dacă e trăit fără Dumnezeu.AMIN

Împărăteasa mea

Împărăteasa mea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, ajutătoarea săracilor şi primitoarea străinilor, bucuria celor întristaţi şi acoperământul celor necăjiţi, vezi nevoia mea şi necazul meu; ajută-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin.
Necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum vrei, că nu am alt ajutor în afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin

Rugăciunea de dimineaţă a părintelui Sofronie

Împărate Sfânt, cela ce eşti mai nainte de toţi vecii, Fiul Tatălui şi Cuvântul lui cel împreună fără de început şi împreună vecinic, Iisuse Hristoase, Făcătoriul Ceriului şi al pământului, Ziditoriul meu, carele prin atotziditoare porunca ta ai scos toate dintru nefiinţă, şi pre mine întru această viiaţă m’ai adus, cela ce bine ai voit a-mi dărui în scăldătoarea Botezului harul naşterii ceii de Sus în Sfântul Duh, şi a pune pecetea Darului acestuia pre mădulările trupului meu în Sfânta Taină a Mirungerii, cela ce ai pus în inima mea dorul de a căuta pre tine, Unul Dumnezeul cel Adevărat – auzi rugăciunea mea. Că nici lumină am, nici bucurie, nici înţelepciune, nici viaţă, nici putere afară de tine; dară nici vrednic sânt, pentru mulţimea păcatelor mele, să caut către tine, Dumnezeul meu; ci pentru Cuvântul tău, că "tot ceea ce veţi cere în rugăciune, crezând, veţi priimi" şi "tot ce veţi cere întru Numele meu voiu face vouă," îndrăznind chem către tine: Binecuvântează, Doamne, ziua aceasta, carea mi-o ai dat, pentru cea negrăită bunătatea ta; şi mă învredniceşte, în puterea binecuvântării tale, ca toată fapta şi cuvântul din ziua ce încep acum, să le săvârşesc, însuţi pentru tine, spre slava ta, în frica ta, dupre voia ta, în duhul întregii cugetări şi al curăţiei, al smeritei cugetări, al răbdării, al dragostei, al blândeţii, al păcii, al bărbăţiei, al înţelepciunii, cu rugăciune, şi în tot ceasul amintindu-mi că pretutindenea eşti.


Aşa, Doamne, pentru nemărginită bunătatea ta, cu Duhul tău cel Sfânt mă povăţuieşte întru tot lucrul şi cuvântul cel bun, şi-mi dăruieşte fără poticnire să trec toată calea vieţii înaintea feţei tale, ca nici o fărădelege să mai adaug dreptăţii carea o ai descoperit nouă.

Doamne, cel mare şi multmilostiv, îndură-te spre mine, cela ce rău mă pierd; să nu ascunzi dela mine faţa ta, nici căile mântuirii tale; iară de mă va duce voia mea cea stricăcioasă pre alte căi, atunci nu mă cruţa, Mântuitoriul meu, şi cu sila mă întoarce la calea ta cea sfântă. Căci tu, Cunoscătoriule de inimi cel bun, cunoşti toată nimicnicia mea, şi nebunia, toată orbeala mea, şi toată nepriceperea; dar şi durerea inimii mele, şi suspinurile sufletului meu înaintea ta sânt. Pentru aceasta mă rog ţie: auzi-mă în scârba mea, întăreşte-mă de Sus cu puterea ta; ridică-mă, pre cel doborât de păcat, slobozeşte-mă, pre cel robit de patimi, tămăduieşte-mi toată rana cea ascunsă, curăţeşte-mă de toată întinăciunea trupului şi a duhului; păzeşte-mă de tot lucrul şi cuvântul stricătoriu de suflet, de toată mişcarea cea lăuntrică şi cea dinafară, ţie neplăcută, şi aproapelui meu nefolositoare. Arată mie, Doamne, Calea în carea voiu merge, Însuţi mă învaţă ce mi se cade să grăiesc; iară de este voia ta să tac, învaţă-mă cum, în duhul păcii să tac, nu scârbind, nici smintind pre fratele.

Rogu-mă ţie, lege pune mie în căile poruncilor tale, şi nu mă lăsa până la suflarea mea cea mai de pre urmă să mă înstreinez de Lumina Aşezămintelor tale, până ce va fi porunca ta singura lege a întregii mele firi: şi cea vremelnică şi cea vecinică.

Dăruieşte mie, Doamne, să ajung la cunoştinţa Adevărului tău. Prelungeşte-mi viaţa până voiu aduce ţie roada de pocăinţă adevărată; să nu mă iei la jumătatea zilelor mele, nici în ceasul întunecării mele, ci, înainte de a mă întoarce în pământul dintru care am fost luat, binevoieşte să mă întorc la tine, Dumnezeul meu, şi mai înainte de a părăsi această viaţă, să vază sufletul meu slava fiilor Învierii. Iar când, întru adâncul Înţelepciunii tale, ai rânduit a pune capăt vieţii mele pre pământ, atunci mai nainte fă mie cunoscută moartea mea, ca să se gătească sufletul meu spre a te întâmpina. În ziua aceea, cea mare şi sfântă mie, fii cu mine, Doamne, şi dăruieşte mie bucuria cea negrăită a mântuirii tale. Curăţeşte-mă de toată greşala cea văzută şi cea ascunsă, şi de toată fărădelegea ce se tăinuieşte întru cele dinlăuntru ale mele, şi mă învredniceşte să aduc răspuns bun înaintea Scaunului celui înfricoşat al Judecăţii tale.

Dumnezeule, Dumnezeul meu, multe lucruri şi mari cer eu dela tine, Împăratul cel Preaînalt, dară nu am uitat nevrednicia mea, nici spurcăciunea mea, nici urâciunea; ci, rogu-mă ţie, miluieşte-mă şi nu mă trece cu vederea, nici lepăda pre mine dela faţa ta, pentru preamultă îndrăzneala mea; ba mai vârtos şi înmulţeşte în mine această sfântă şi dreaptă îndrăzneală, şi întru puterea dragostei tale mă călăuzeşte pre urmele paşilor tăi. Dăruieşte mie, celui mai de pre urmă şi mai lepădat dintre toţi oamenii, să te iubesc pre tine, precum Însuţi ai poruncit nouă: din toată inima mea, şi din tot sufletul meu, şi din tot cugetul meu, din toată vârtutea mea; cu întreaga mea făptură îmi dăruieşte să te iubesc pre tine, Doamne.

Că Singur eşti acoperitoriul cel Sfânt şi atotputernic, şi apărătoriul vieţii mele, şi ţie rugăciunile mele aduc şi cuvântările de slavă, acum şi în vecii vecilor, Amin

- Umblarea pe mare - potolirea furtunii - Ev. Matei 14, 22-34

Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.

Sfînta Eufimia

Icoana reprezintă minunea pe care Sfînta Eufimia - Sfînta dogmei ortodoxe - a săvîrşit-o în timpul Sinodului IV din Cacedon, anul Domnului 451, cînd cei 630 de Sfinţi Părinţi au condamnat erezia monofizită a lui Eutihie (Acesta susţinea că în persoana lui Hristos există doar o singură fire, cea divină. Şi că, la întrupare, firea divină a absorbit firea umană. Teoria lui se baza pe un raţionalism eretic, pe o supoziţie logică, potrivit căreia infinitul absoarbe finitul.)

Din punct de vedere soteriologic, dacă persoana divină nu ar fi avut şi firea umană, mîntuirea nu s-ar fi realizat, deoarece firea umană nu ar putea fi îndumnezeită. Îndumnezeirea sau mîntuirea omului nu înseamnă anularea firii umane sau participarea ei la firea divină, ci presupune comuniunea dintre cele două firi, potrivit formulei teologice a Părinţilor Sinodului IV Ecumenic că "cele două firi se unesc în persoana Logosului în chip neamestecat şi neschimbat" şi "se disting una de alta în chip neîmpărţit şi nedespărţit".
Minunea s-a săvîrşit astfel: Părinţii prezenţi la Sinodul IV Ecumenic Ortodox au hotărît să pună în racla în care se aflau cinstitele moaşte ale Sfintei atît tomosul (formula dogmatică) a ortodocşilor ("Hristos, Fiu, Domn, Unul născut, cunoscut în două firi, în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit, nedespărţit"), cît şi tomosul ereticilor ("Hristos este din două firi)". Şi au hotărît să postească trei zile , să se roage şi să aştepte ca Sfînta să facă un semn. În momentul în care au deschis racla, cei de faţă au fost martorii minunii. Tomosul ereticilor se găsea la picioarele Sfintei, în vreme ce tomosul ortodocşilor se afla în mîna dreaptă a acesteia.
Dă-mi mie putere să te măresc pe tine, cinstită fecioară, preamărită Eufimia, care rogi pe Hristos să mă miluiască!

Sfanta Maria din Magdala - mironosita si intocmai cu apostolii


Sfanta Maria s-a nascut in localitatea Magdala din tinutul Galileii, in apropierea Marii Tiberiadei si din aceasta cauza a fost numita “Magdalena”. Dupa ce Mantuitorul Hristos a scos sapte demoni din ea, demoni de care era posedata, a devenit unul dintre cei mai credinciosi si nedespartiti discipoli ai Mantuitorului Hristos. L-a urmat chiar si pe drumul Crucii si la mormant. Dupa ce s-a intors la Ierusalim, impreuna cu celelalte femei mironosite, a pregatit miruri pentru a unge trupul Domnului. In ziua Domnului (duminica) a mers de dimineata la mormant, inainte de a aparea Ingerii care au propovaduit Invierea Domnului. Cand Maria Magdalena a vazut piatra data de pe mormant, a alergat si a vestit lui Petru si lui Ioan. Imediat dupa aceea, s-a intors la mormant si a fost prima mironosita care L-a vazut inviat din morti ; a cazut la picioarele Lui si a vrut sa Il atinga, dar Domnul i-a spus : « Nu Ma atinge ».Dupa Inaltarea Domnului la ceruri, nu se stie nimic sigur despre viata ei. Unele scrieri relateaza ca a mers la Roma si mai tarziu s-a intors la Ierusalim ; de aici a mers la Efes, unde si-a sfarsit viata, propovaduindu-L pe Hristos. De multe ori se spune ca Sfanta Maria Magdalena a fost « femeia pacatoasa » a textelor evanghelice. Dar, nici in Traditia Bisericii, nici in imnologia sacra, sau chiar in textele evangheliilor, nu se aminteste decat faptul ca Domnul nostru a scos sapte demoni din ea, si nu ca era o femeie pacatoasa.

Aceasta Marie, numita Magdalena, a fost ucenica si mironosita a lui Hristos, cea dintai si cea mai mare dintre toate ucenicele si purtatoarele de mir. Era din Galilea, din cetatea Magdala, de la hotarele Galileii cu Siria, de unde si numele ei de Magdalena.
Fiind bantuita de patimi si de necurate duhuri, ea ducea o viata de desfrau si de ticalosie. Auzind, insa, de Hristos si de puterea propovaduirii Lui, cea aducatoare de mantuire, pentru tot neamul omenesc, in sufletul ei s-a nascut, ca o flacara sfioasa nadejdea ca va fi izbavita de Iisus. Deci, mergand El, s-a invrednicit de milostivirea Lui si El a tamaduit-o de toata stricaciunea luminandu-i cugetul cu lumina unei noi vieti, din dumnezeiasca dragoste. Din clipa aceea, Maria s-a facut ucenica si urmatoare a lui Hristos si, impreuna cu alte sfinte femei, a slujit Domnul pe tot drumul greu al vietii Lui. O traditie spune ca Maria Magdalena ar fi pacatoasa, care a uns cu mir picioarele Domnului, in casa lui Simon Leprosul, si ca era una si aceeasi persoana cu Maria, sora lui Lazar.
In clipa cea mai grea, a rastignirii, cand Apostolii erau departe, Maria a ramas langa crucea Mantuitorului ei si al nostru. Iar atunci cand Sfantul trup al Domnului a fost asezat in mormant, Maria Magdalena l-a uns cu miresme, varsand multe lacrimi. In sufletul ei ardea puternic dorinta de a fi langa Hristos, de a-I arata, si dupa moarte, dragostea si recunostinta ei neclintita, implinind toate datinile si randuielile ce se faceau pe atunci mortilor. Cu nerabdare a asteptat trecerea sambetei.
Pentru multa ei credinta, Maria Magdalena s-a invrednicit a fi cea dintai, care a primit de la inger veste invierii Domnului. Si tot ea a fost cea dintai fiinta omeneasca, care L-a vazut pe Hristos, dupa dumnezeiasca Lui inviere din morti. Ea este cea dintai vestitoare a invierii si cel dintai martor al deplinei noastre mantuiri prin inviere.
Dupa inaltarea la cer a Domnului, Maria Magdalena a pornit alaturi de Sfintii Apostoli in lupta plina de primejdii, pentru raspandirea credintei semanand in suflete cuvantul dumnezeiesc, pe care-l auzise din insasi gura lui Hristos. O traditie ne spune ca in apostoleasca ei stradanie, Magdalena ar fi ajuns pana la Roma, unde l-ar fi luminat si pe imparatul Tiberiu despre Domnul Iisus, iar in drumul ei de intoarcere de la Roma s-ar fi oprit la Efes, slujind Sfantului Apostol Ioan, in ostenelile lui de raspanditor al cuvantului lui Dumnezeu. Si asa, nevoindu-se aici, a adormit in Domnul.

Sf. Prooroc Ilie – biciuitorul fatarniciei

Atunci s-a apropiat Ilie de tot poporul si a zis: “Pana cand veti schiopata de amandoua picioarele? Daca Domnul este Dumnezeu, urmati Lui! Si daca este Baal, urmati aceluia”. Poporul insa n-a raspuns nimic (III Regi 18, 21).

Calea Sf. Prooroc Ilie, asadar, este cea a ravnei pentru Singurul Stapan, pentru Adevar.
Pana cand sa schiopatam in credinta noastra, amestecand-o cu robia fata de lume?
Pana cand vom crede ca putem merge cu Mamona si cu Dumnezeu?
Nimic nu este mai strain pentru Sf. Ilie decat (i)logica lui „nici asa, nici altminteri”, decat falsa nadejde ca putem avea mila Domnului fara sa jerftim nimic pentru El.
Avem de ales, noi, crestinii din veacul de pe urma, un veac insetat de duhul lui Ilie, care il asteapta pe acesta sa se opuna apostazierii generalizate, sa raspundem sau… nu acestei intrebari puse noua.
“Ilie uraste minciuna, fatarnicia si nedreptatea si nu stie ce-s acelea: slabiciunea, compromisul, eufemismele, frazele mieroase si expresiile în doi peri.
Scandalos si respingator la Ahab si Izabela  regii din acel timp-nedespartita, întru miselie pereche – este îndeosebi minciuna, sfruntata înselaciune, pornirea de a prosti oamenii, osârdia în urmarirea scopului principal: a-i face pe oameni sa dea mai multa crezare unor vorbe desarte, unor palavre decât realitatii flagrante.
Esential la Ilie este purtarea fata de mincinosi, rai, asupritori si nelegiuiti de tot felul.
Neostenit, bataios, nepotolit, pleaca – prin mila Atotputernicului – din lumea aceasta întocmai cum a si trait: în iures si în slava.
Lutului nu-i este îngaduit sa-l cuprinda, sa-l strice.
E luat la cer în plina vigoare si petulanta, ca un bun si vrednic ostas al lui Dumnezeu si un viteaz premergator al Botezatorului, ca unul menit a fi vestitorul celei de-a doua veniri a lui Hristos.
Sa ne fie noua tuturor pilda de neînfricare, sinceritate, dragoste de Dumnezeu, vorbire neprefacuta, sila de minciuna si  scârba de fatarnicie .AMIN

Parintele Arhimandrit Teofil Badoiu, a trecut la cele vesnice

Parintele Arhimandrit Teofil Badoiu, a trecut la cele vesnice sambata seara, 17 iulie, la varsta de 84 de ani. Sfintia Sa a fost unul dintre cei mai mari duhovnici din zona Argesului si Muscelului si pe drept cuvant numit"izvor nesecat de ucenici".Chipul sau radia de blandete si bunatate,avea nevinovatia unui copil si niciodata nu lasa pe nimeni nemangaiat,fiecare primea cate ceva de la parintele.Vorbea in cuvinte simple dar profunde, si se bucura ori de cate ori cineva ii calca pragul chiliei pentru un cuvant de folos.Azi 20 iulie va fi inmormantat, la Manastirea Slanic, locul in care s-a nevoit timp de 66 de ani.Dumnezeu sa-l numere cu sfintii Sai!!!

SFANTA VERONICA

Sfanta Veronica era de loc din Cezareea lui Filip (Paneas). Ea a fost cea tamaduita de Domnul nostru Iisus Hristos de curgerea de sânge care o chinuia de multi ani (cf. Matei 9, 20). In semn de multumire si slava adusa lui Dumnezeu, ea a turnat o statuie de bronz ce-l reprezenta pe Mântuitorul tinând mâna unei femei ingenunchiate inaintea lui. La picioarele statuii -- unde pe o placa sa pucea citi : Lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii -- crestea o planta tamaduitoare de orice boala. Veronica a asezat aceasta statuie in fata casei ei, asa incat toti trecatorii sa o cinsteasca si sa-mi aduca aminte de modelul ei, Dumnezeu-Omul. Ducând o viata sfanta, Veronica s-a dus la Dumnezeu, ca si in ceruri sa se bucure de Chipul Domnului.

Dupa o traditie latina, sfanta Veronica a fost femeia care a sters fata insengerata a Domnului, cand isi purta El Crucea spre Golgota. Chipul Domnului ar fi ramas astfel imprimat pe mahrama, care a fost considerata astfel o icoana "nefacuta de mâna omeneasca". Insa dupa o foarte veche scriere apocrifa, Faptele lui Pilat, Veronica (Berenice) era tocmai femeia vindecata de scurgerea de sânge, si care, aflându-se in posesia unui portret al lui Hristos, s-a dus cu el la Roma, la imparatul Tiberiu. La moartea sa, portretul a fost transmis sfantului Clement, episcopul Romei (praznuit la 24 noiembrie).

SFANTA MACRINA

Sora a sfântului Vasile cel Mare (prăznuit la 1 ianuarie) şi a sfântului Grigorie de Nyssa (prăznuit la 10 ianuarie), sfânta Macrina era cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii de sfinţi.

La naşterea ei (anul 327), un personaj misterios i-a apărut în trei rânduri mamei ei, poruncindu-i să dea copilei numele de Tecla, prima muceniţă şi modelul fecioarelor creştine (praznuită la 24 septembrie). Ea a păstrat secret acest nume şi a dat copilei numele bunicii ei, Macrina cea Bătrână, care a fost uceniţă a sfântului Grigorie Taumaturgul (prăznuit la 17 noiembrie) şi a trăit câţiva ani în pădurile din Pont, în timpul Marii Persercuţii.
Această sfântă, fiind împodobită cu frumuseţea trupului şi de neam bun, a fost logodită după un mire asemenea ei. Şi numai cât se logodiră, logodnicului ei, prin locuri străine, i s-a întâmplat moarte. Iar fericita Macrina, vrând alţii mulţi să o ia, şi-a ales văduvia, cu nimic ispitind-o dulceaţa nunţii. De aceea, osebindu-se de toată împreunarea lumească, trăia cu maică-sa, silindu-se şi nevoindu-se cu dumnezeieştile Scripturi, şi hrănind, ca o a doua mamă, pe cei ce erau născuţi după dânsa, fraţi şi surori. Căci, fiind de toţi zece prunci, ea era mai mare. Şi trăind cu cuviinţă şi sihăstreşte până la cea de apoi răsuflare, către Domnul s-a dus.

Rugaciune catre Sfantul Emilian de la Durostorum

Prealaudate mucenice al lui Hristos, Sfinte Emilian, care ai sfaramat altarele idolilor si te-ai adus jertfa bineplacuta lui Dumnezeu, auzi-ne pe noi, cei ce cadem inaintea icoanei tale si cu umilinta te rugam: fii mijlocitor noua catre Stapanul si Mantuitorul lumii, ca unul care ai dobandit indraznire catre Dumnezeu. Cel ce ai risipit idolii templului, alunga idolii necredintei care s-au inaltat in sufletele noastre si, prin rugaciunile tale catre Preasfanta Nascatoarea de Dumnezeu, zdrobeste pacatul sub picioarele noastre, ca sa punem hotar vietii noastre intinate. Stea luminoasa pe cerul Bisericii, alunga intunericul neincrederii dintre noi si umple mintea noastra de cunostinta cea adevarata din intelepciunea cea data tie.
Candela care arzi vesnic de dragostea lui Hristos, aprinde-ne si pe noi cu evlavie si iubire.
Da-ne rabdarea ta, Sfinte, virtute cu care ai biruit privind la Cel a Carui suferinta a depasit orice suferinta si a Carui slava stralucitoare a depasit orice slava.
Da-ne curajul si vointa ta; credinta si iubirea ta catre Dumnezeu. invata-ne umilinta cu care ai parasit toate bucuriile si bogatiile pamantesti, iara pacea cu care ai stat in fata guvernatorului, fa sa straluceasca si in noi podoaba frumusetii inimii tale curate. Tu, care umpli de lumina pe cei credinciosi, pune in noi, cu rugaciunile tale, temelia statorniciei si a sfinteniei, Mostenitorule al nemuririi, roaga-te sa fim si noi impreuna cu tine mostenitori. Tu, care te desfatezi cu cetele tuturor sfintilor si faci fii ai luminii pe cei ce se roaga tie si te praznuiesc, roaga-te sa ajungem la Soarele dreptatii si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care straluceste peste toti cei pecetluiti cu Sangele Sau. Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, in vecii vecilor. Amin.

Duminica a VIII-a dupa Rusalii- Inmultirea painilor -

Ev. Matei 14, 14-22
Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.

PSALMUL 90 - Pentru aparare si ajutor de la Dumnezeu


1. Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.

2. Va zice Domnului: "Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul".
3. Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.
4. Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.
5. Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,
6. De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.
7. Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
8. Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.
9. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie.
10. Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău.
11. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.
12. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău.
13. Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.
14. "Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu.
15. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.
16. Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea".

Duminica a 7-a dupa Rusalii ( Ev. Matei 9, 27-35; 9, 1 )


Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.

VIATA SF.MUCENITE CHIRIACHI

În zilele împaratului Diocletian, în anul 282, era un creştin anume Dorotei împreuna cu sotia sa, Evsevia. Aceştia, fiindca erau fără copii, se rugau lui Dumnezeu ca să le dea rod şi fiu, făgăduind să dăruiască iaraşi Lui pe copilul ce se va naşte lor. Deci a ascultat Dumnezeu rugaciunea lor, şi li s-a născut un prunc de parte femeiasca în ziua Duminicii, pentru care lucru şi pe pruncă au numit-o Chiriachi, care înseamnă ziua Domnului (Duminica). Si au hrănit-o cu învăţătura şi cuvântul Domnului, după cum învaţă Apostolul Pavel, şi au păzit-o fecioară, fiindca făgăduiseră a o afierosi lui Dumnezeu.


Iar când pagânul Diocletian a ridicat prigoană asupra creştinilor, atunci au fost pârâti părinţii sfintei împreuna cu dânsa la tiran, cum că sunt creştini. Acesta cercetând pe parintii sfintei i-a batut şi i-a trimis la ducele Iust, ce se afla în părţile Meletinei, în Armenia cea mica. Iar pe Chiriachi a trimis-o la cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Maximian, cercetând pe mucenita şi aflând-o statornică în credinta lui Hristos, a poruncit de au batut-o mult. Şi de vreme ce sfânta se ruga, pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostasilor celor ce chinuiau pe mucenita. Atunci a zis sfânta catre Maximian: "Nu te înşela, Maximiane, căci niciodata nu mă vei birui, căci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor". Atunci Maximian a trimis pe sfânta la Ilarion, stapânitorul Bitiniei.


Ilarion, cercetând pe muceniţă, a dus-o în capiştea idolilor. Acolo rugându-se sfânta, s-a facut cutremur mare încât s-au zdrobit idolii şi s-au facut ca nişte praf; după aceasta a urmat şi o furtuna şi vântul a împraştiat în vazduh praful idolilor, şi un fulger a ars faţa stapânitorului Ilarion, care cazând din scaun a murit.


Venind alt stapânitor în locul lui şi fiind înştiinţat de acestea, a hotarât ca sfânta să fie supusă la felurite chinuri. Dar sfânta a rămas nevătămată. Atunci a şezut stăpânitorul la judecata şi a dat asupra sfintei hotarârea să fie ucisă afară din cetate prin tăierea capului. Atunci sfânta a cerut vreme ca să se roage; şi după ce s-a rugat mult, a învatat pe creştinii care îi urmaseră ei; apoi culcându-se pe pamânt, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, şi mergând ostaşii aproape de dânsa, vrând ca sş-i taie capul, şi văzând-o moartă s-au spăimântat. Şi s-a auzit glas dumnezeiesc către dânşii: "Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi măririle lui Dumnezeu". Iar ostaşii întorcându-se au slăvit pe Dumnezeu.


În anul 1787, episcopul lacob Stamate (1782-1792), devenit pe urmă Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, agoniseşte pentru sfânta episcopie a Huşilor, o parte mai mare din moaştele Sfintei Muceniţe Chiriachi, pe care le răscumpărase de la un arhimandrit, din Sfântul munte al Athonului. 0 parte din sfintele sale moaşte se află depuse în Catedrala episcopala "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi, ctitorita de Binecredinciosul Voievod §tefan cel Mare şi Sfânt, în anul 1495.


Fie ca rugăciunile Sfintei Muceniţe Chiriachi, sa fie bine primite de către Cel Atotputernic, şi să aducă mângâiere, vindecare de tot felul de boli şi îmbărbătare, în sufletele îndurerate, ale tuturor celor care se roagă ei cu credinţă.

VINDECAREA SLABANOGULUI DIN CAPERNAUM ( Matei 9, 1-8 )


Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.

DE CE SE URASC OAMENII ?

De ce se urăsc oamenii ? E atât necunoscut şi atâta suferintă legată de soarta noastră încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea.

De ce se chinuesc oamenii unii pe altii ? N'au loc sub soare ? Nu le ajunge pânza cerului ? Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de altii.
E multă frumusete în lume dar oamenii orbi nu o văd.
Inclinarea spre a face răul e atât de puternică încât pentru a o învinge a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.
Sunt oameni sinceri şi sunt oameni vicleni. E sfâşietor de trist să vezi cum între oameni ca şi între popoare calea înşelăciunii dă pas înainte celor ce o folosesc.
Viata ne dă foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat este vânatul celui viclean; acesta din urmă nu poate trăi fără pradă. Morala publică aduce laude şi răsplăteşte fapta acestuia, faptă care nu are nici o deosebire fată de aceea a unui lup fugărind o căprioară pe întinderite albe ale zăpezii.
De ce stau oamenii la pândă şi se vânează unii pe altii ?
De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul ?
Locul tău, locul darurilor proprii nu ti-l poate lua nimeni ; îl primesti odată cu viata.

STEFAN CEL MARE SI SFANT -OCROTITORUL MOLDOVEI

Marele şi distinsul Voievod al neamului, pe care cronicile ni-l înfăţişează ca pe un bărbat nu prea înalt, cu faţa ovală, plină, cu fruntea boltită, senină, cu ochii pătrunzători, de un albastru de Voroneţ cu parul inelat lăsat pe spate, era, după cum aflăm din scrisul lui Grigore Ureche "... om întreg la fire, neleneş şi lucrul său îl ştia a-l acoperi şi unde nu gândeai acolo îl aflai. La lucru de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vâra, ca văzându-l ai săi să nu îndepărteze, şi pentru aceia rar război de nu biruia şi unde-l biruia alţii, nu pierdea nădejdea, ci ştiindu-se căzut jos, se ridica deasupra biruitorilor".
Ştefan cel Mare era fiul lui Bogdan al II-lea şi nepotul unui alt mare şi luminat voievod al neamului, zis Alexandru cel Bun şi Drept. A domnit între anii 1457-1504.
Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (atletul lui Christos) iar poporul l-a cântat în balade: Ştefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare.
Ştefan cel Mare  care se bucura de dragostea şi sprijinul celor mulţi. Domnia sa a echipat o oaste puternică, bine pregătita, înălţând numeroase fortificaţii de apărare la hotarele Moldovei; aşezându-le în punctele strategice de năvălire a hoardelor străine, care se abăteau ca puhoiul nestăvilit asupra acelor pământuri. Ca un vrednic şi iscusit comandant de armată, s-a războit cu pricepere, lovind pe neaşteptate în duşmanii cumpliţi ai ţării.
La vremea când pe câmpul de la Direptate Moldova l-a ales domn, Ştefan Vodă avea cam douăzeci de ani. Dar cu toată tinereţea domnitorul s-a arătat vrednic de fapte şi acţiuni ce au consolidat puterea Ţării Moldovei, ameninţată de mulţi duşmani hrăpăreţi dinafara hotarelor ei.
Dar anii, viaţa zbuciumată petrecută în războaie şi fapte întru binele Moldovei, şi rana de la picior pricinuită în luptă i-au slăbit puterile. La 2 iulie 1504, în a patra ora a zilei după 47 de ani şi 3 luni de domnie Ştefan cel Mare şi Sfânt avea să se sfârşească din viaţă, păşind în nemurire şi lăsându-ne drept moştenire porunca ce dăinuie de ani şi ani prin Ţara Moldovei.
In anul 1992 - Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat, in sedinta din 20.06.1992, canonizarea ca sfinti a voievodului Constantin Brancoveanu si a copiilor lui , precum si a “binecredinciosului voievod Stefan cel Mare si Sfant ”, praznuit la 2 iulie.
Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan, care ne-a fost baci până la adânci bătrâneţe... că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu este a noastră, ci a urmaşilor urmaşilor noştri în veacul vecilor!..."