LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

Moliftele Sfântului Vasile cel Mare

Moliftele Sfântului Vasile cel Mare fac parte din categoria ierurgiilor sfinţitoare ale vieţii omului. Ele se citesc persoanelor stăpânite de demoni (ne amintim din Sfânta Evanghelie că o legiune întreagă de diavoli stăpânea un singur om).

Îndrăcirea poate avea loc ca urmare a păcatelor săvârşite de acea persoană ori moştenite de aceasta, a blestemului arhieresc sau preoţesc, a blestemului părinţilor trupeşti. Îndrăcirea poate apărea la o persoană şi pentru că în locul în care trăieşte s-au făcut păcate grele ori s-a chemat acolo numele celui rău, fie prin înjurături, fie prin vrăji. Îndrăcirea se mai petrece şi din răutatea altora, care trimit vrăji asupra persoanei respective.
Oricum ar fi aceasta, duhurile necurate intră în anumite trupuri numai cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi nu ne este dat nouă să ştim de ce Dumnezeu îngăduie acest lucru (vezi pilda din Sfânta Evanghelie în care demonii cer voie să intre în turma de porci, după ce Mântuitorul îi izgoneşte dintr-o persoană posedată).
 Apostolii şi urmaşii acestora, episcopii şi preoţii, cu harul primit de la Dumnezeu şi la porunca Mântuitorului: "Scoateţi afară pe demoni!", au luptat crâncen cu puterile întunericului care robeau făptura omenească; şi ştiind că "acest soi de demoni nu iese decât cu rugăciune şi post" au urmat întru totul cuvântul lui Hristos.
Ca şi atunci, şi astăzi preoţii sfătuiesc mai întâi familia celui cu probleme să facă o spovedanie generală a păcatelor (ştim din Sfânta Evanghelie că, oricâte vor dezlega pe pământ cei care au primit prin punerea mâinilor această putere, vor fi dezlegate şi în cer).
Starea de nefericire a omului poate fi depăşită astfel, căci "fericiţi cei cărora li s-au iertat păcatele" - ne spune psalmistul. Apoi, familia celui cu probleme este sfătuită să ţină post miercurea şi vinerea - aceste zile sunt prevăzute chiar de Mântuitorul în Sfânta Evanghelie ca zile obligatorii de post pentru toţi creştinii: "vor veni zile când Mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti".
Familia celui în cauză se roagă tot pentru acesta, citind acatiste şi paraclise către Maica Domnului, către sfinţi şi către Mântuitorul. Este îndemnată să participe la Sfânta Liturghie şi să vină cu cel bolnav de duhuri necurate la Sfântul Maslu.
După ce se pune rânduială de"post şi rugăciune" în familia respectivă, urmează citirea celor trei rugăciuni de exorcizare ale Sfântului Vasile cel Mare, mai ales lângă racla unui sfânt într-o mânăstire.
Citirea de către persoane fără hirotonie a acestor molifte poate avea urmări grave. Din Sfânta Scriptură aflăm că chiar cel rău nu numai că nu se supune, ba chiar se şi răzbună.
Deci nu trebuie provocat de mireni la voia întâmplării. În mod minunat, persoana stăpânită de cel rău este salvată prin puterea lui Dumnezeu, odată cu citirea moliftelor Sfântului Vasile cel Mare de către preot ori episcop.
Duhurile răutăţii sunt obligate să părăsească trupul stăpânit, printr-o luptă "faţă către faţă", purtată de către aceste persoane cu har, alături de întreaga familie a celui posedat.
Acesta, smuls din ghearele celui rău, devine închinător al lui Hristos, Dumnezeul lumii, venindu-şi în sine, asemenea aceluia care "pierdut a fost şi s-a aflat".

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu