LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

CA ALBINA SAU CA MUSCA? Cuviosul Paisie Aghioritul: “Mi-au spus unii ca se smintesc pentru ca vad multe lucruri strambe in Biserica…”

Cel care are gânduri bune pe toate le vede bune

“Mi-au spus unii că se smintesc pentru că văd multe lucruri strâmbe în Biserică. Iar eu le-am spus:
“Dacă vei întreba o muscă: «Sunt flori în locul acesta?», ea îţi va spune: «Nu ştiu. Ci ştiu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necuraţii», şi îţi va înşira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: «Ai văzut vreo necurăţie în locul aces­ta?», ea îţi va spune: «Necurăţie? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare», şi îţi va enumera o grămadă de flori de grădină şi sălbatice. Vezi, musca ştie numai unde există gunoaie, in timp ce albina ştie că acolo este un crin, mai departe o zambilă…”.


După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina, iar alţii cu musca. Cei care seamănă cu musca in orice situaţie caută să afle ce rău există şi se preocupă de el; nu văd nicăieri nici un bine. Cei care seamănă cu albina află peste tot orice bine există. Omul stricat gândeşte, pe toate le interpretează de-a stânga şi le vede anapoda. In timp ce acela care are gânduri bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, îşi va pune în minte gândul cel bun.


Odată un copil de clasa a şasea a venit la Colibă şi a bătut cu ciocănelul în poartă. Aveam de citit un sac de scrisori, dar mi-am spus să ies să văd ce vrea. “Ce este, voinice?“, îl întreb. “Aceasta este Coliba Părintelui Paisie?” – mă întreabă. “Vreau să-l văd pe Părintele Paisie“. “Aceasta este, dar el nu este aici; s-a dus să cumpere ţigări“, îi spun. “Se vede că s-a dus ca să cumpere pen­tru cineva“, îmi spune el cu gând bun. „Nu, ci pentru el s-a dus să cumpere, îi spun. I s-au terminat şi făcea ca un nebun. Pe mine m-a lăsat aici singur şi nici măcar nu ştiu când se va întoarce. Dacă văd că întârzie, o să plec de aici“. Atunci băiatului i s-au umplut ochii de lacrimi şi iarăşi a spus cu gând bun: “Il obosim pe Părintele“. “Dar ce vrei cu el?“, l-am întrebat din nou. “Vreau să iau numai binecuvântarea lui“, mi-a răspuns. „Ce binecuvântare să iei, copile! Acesta este un înşelat. Nu-i bun de nimic. Eu îl ştiu bine. Nu aştepta degeaba, pentru că atunci când se va întoarce va fi nervos, poate chiar şi beat, căci mai şi bea“. Dar acel copil punea mereu gândul cel bun. “In sfârşit, îi spun, eu voi mai aştepta puţin, ce vrei să-i spun?“. “Am să-i dau o scrisoare, îmi spune, dar voi aştepta să iau şi binecuvântarea lui“. Ati văzut? Orice îi spuneam, el o primea cu gândul cel bun. I-am spus: “Făcea ca un nebun pentru că nu avea ţigări“, iar sărmanul a suspinat şi a lă­crimat. “Cine ştie, poate s-a dus să cumpere pentru cineva“. Alţii citesc atâtea, iar acela, un copilaş de clasa a şasea, să aibă gânduri atât de bune! Să-i strici gândul şi el să şi-l facă şi mai bun şi să tragă o con­cluzie mai bună. M-am minunat de aceasta! Pentru prima dată am văzut un astfel de lucru!”

(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Nevointa duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu