LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

M-a părăsit! (Eşecul în dragoste)


Offff, cât de amară este suferinţa in dragoste!... mai amară decât fierea, şi cât de amar este eşecul în iubire...mai amar decât pelinul! Numai cei care au trecut prin asta cunosc gustul acestei dezamăgiri cumplite. Inima în două se rupe şi sufletul tremură din toate incheieturile atunci când dragostea îi este rănită. Şi din păcate din ce în ce mai multe suflete poartă aceste răni, de parcă iţi vine să şi spui că "Dragostea-i un război nedrept"

Milioane de inimi zac invalide, adânc rănite şi neputinciose pe întreg pământul, şi mai rău de-atât că cele mai multe bat în pieptul tinerilor de astăzi.
Iar dacă nu ar fi de-ajuns toate acestea, diavolul, ucigaş de oameni, atât aşteaptă ca să robească cu deznădejdea şi disperarea inima cazută la pământ, pentru a arunca-o în focul cel veşnic prin poarta sinuciderii fizice şi sufleteşti.  Da!  există şi sinucidere sufletească.

Întotdeauna când eşti rănit în dragoste ai tendinţa să-ţi pierzi încrederea în oameni, şi de durere cei mai mulţi fac greşeala de a-şi pune lacăt pe inimă, fără să se mai gândească la Hristos. Ani de zile din viaţă, mulţi işi poartă sufletul în spate ca un cadavru, fără a mai fi în stare să zâmbească,  să se dăruiască şi... să iubească. Aceasta este sinuciderea spirituală, când stai ca o frunză purtată în vânt, căutând afecţiunea doar pentru a evita singurătatea şi plictiseala. Păcat, pentru că dacă nu ar fi fost Hristos atunci chiar ar avea sens să te întrebi de ce să iubeşti, dar pentru că Hristos a biruit suferinţa pe cruce, lucrurile stau cu totul altfel.

După multe "De ce tocmai eu?" spuse fără răspuns, se întâmplă ca inima să se smerească şi în sfârşit să se roage sincer Domnului. Atunci apare şi raspunsul la cauza tuturor suferinţelor tale: "Pentru că ai încercat să iubeşti în afara lui Hristos". Dumnezeu este însăşi iubirea, şi pentru că mulţi dintre noi am vrut să iubim pătimaş, în afara poruncilor lui Dumnezeu...suferim. Suferim pentru că fiind făcuţi din iubire şi pentru iubire, totuşi trădăm iubirea. Suferim pentru că nu am vrut să ştim cum să iubim.
Lăsând deoparte particularităţile fiecărei poveşti de dragoste, aproape toate au câteva lucruri comune ce duc la suferinţă şi eşec:

În centrul relaţiei cu cel pe care îl iubim nu se află Dumnezeu, sau se află doar la modul teoretic. Iubirea fără Dumnezeu este trecatoare, defapt este nevrednică să poarte numele de iubire, intrucât iubirea are întotdeauna perspectiva veşniciei, şi a mântuirii. Fie şi dacă numai unul din cei doi nu-l primeste pe Dumnezeu atunci totul nu este decât o povară. Pentru ca o iubire să dăinuiasca trebuie să urmăm modelul Sfintei Treimi, adică eu, Dumnezeu şi persoana pe care o iubesc. Pe scurt "adezivul" dintre două jumătăţi este Dumnezeu. Tot ce este în afara Lui piere.
Se întâmplă să îl iubim pe cel după care suferim mai mult decât pe Dumnezeu."Iubeşte-l pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Aceasta este ordinea şi nu invers. Încercând să facem altfel ajungem iar să suferim.

De cele mai multe ori îl iubim pe cel după care suferim într-un mod pătimaş, trăind în curvie şi (sau) preacurvie. Dragostea trupească înainte de căsătorie nu are niciodată binecuvântarea lui Dumnezeu. Mulţi tineri trăiesc astăzi în concubinaj, refuzând responsabilitaţile vieţii de familie şi încearcă să "fure" doar plăcerile, dar pentu asta mai devreme sau mai tarziu regretă amarnic.
O altă cauză ce duce la despărţiri sau divorţuri sunt avorturile. Aceste blestemate crime, crima propriilor copii, care sunt rodul dragostei fie ea şi pătimaşă, se întorc împotriva noastră, pentru că atunci când iţi ucizi propriul copil dai în temelia dragostei.

Dar primul pas greşit pe care îl facem este că nu ne rugăm la Dumnezeu să ne scoată în cale jumatatea. Oooo! cât de important este să ne rugăm Domnului ca să ne rânduiască viitorul soţ (viitoarea soţie)! Dumnezeu este Stăpânul inimilor şi El singur ştie cel mai bine care ne este jumătatea. Trebuie doar să ne smerim şi să cerem. Mulţi dintre noi, cei tineri, nu suntem conştieţi de acest lucru...atât de simplu.
Circulă o vorbă că timpul vindecă rănile dar nu este adevărat. Mulţi tineri rămân cu sechele şi pornesc la drum nevindecaţi, făcându-şi şi mai mult rău, inclusiv persoanei pe care vor să o iubească.
Inima nu o vindecă decât Dumnezeu, şi o vindecă desăvârşit, numai să vrem. Aşadar, pentu a putea porni pe drumul căsătoriei, trebuie să cerem vindecare de la Domnul, pentru că bolnavi şi şchiopătând cu inima nu ajungem departe, iar la prima încercare mai grea ne prăbuşim.

Pentru toţi cei care au suferit şi suferă din dragoste, arătând stăruitor către Hristos, aş scrijeli pe largul cerului  "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre".
"Doamne Iisuse Hristoase,  nădejdea, iubirea şi iertarea noastră, revenindu-mi în fire ca fiul risipitor, strig din stăfundul  inimii mele şi din toata puterea mea: Nu mă lăsa Doamne, nu mă lăsa! Vindecă-mi durerea cea grea a sufletului şi amarul inimii căci zac neputincios la pământ şi n-am putere să mă mai ridic. Tu singur eşti doctorul inimilor şi sufletelor noastre şi doar la Tine găsesc vindecare pentru rana cea rea a iubirii nedrepte. Inima flămândă de iubire am hranit-o cu păcat şi cenuşa iluziilor, incât zac acum în lacrimi multe şi întristare grea. Dar nu-mi pierd nădejdea şi strig "Zideşte-mă din nou Doamne, zidirea ta căzută".  Imi cer iertare Doamne că, în nebunia mea, am încercat să iubesc in afara Ta şi-ţi multumesc pentru amarul pe care l-am gustat, căci m-a facut să mă întorc la Tine iar acum te rog stăruitor: Invaţă-mă Doamne să iubesc cu iubirea Ta şi, cu lacrimi de pocăinţă spălându-mi inima, să primesc dragostea. Amin."

sursa- ortodoxiatinerilor

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu