CUI II MAI ESTE SETE DE DUH SFANT?

“În ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu?“ (Psalm 41:1-2).


Evanghelia din Duminica de astazi, dedicata intalnirii Mantuitorului cu femeia samarineanca – strans legata de semnificatia acestui Psalm rascolitor – este pentru noi un prilej de ne intreba: Oare cine mai ravneste astazi in acest fel dupa Hristos, Dumnezeul cel Viu si dupa apa cea vie si vesnica a Duhului Sfant? Practic, cine mai cauta astazi Duhul Sfant? Dar… cine, macar, mai stie ce este Duhul Sfant si ca El trebuie ravnit si cautat, ca numai in trairea intru El sta mantuirea noastra? Poate ca multi am auzit sau am citit invatatura Sf. Serafim de Sarov despre scopul vietii vesnice ca fiind „dobandirea Duhului Sfant“. Poate unii am citit si la alti Sfinti Parinti despre aceasta. Dar oare reusim sa facem si corelatia intre ceea ce cunoastem teoretic si viata noastra? Indraznim sa coboram din „abstract” si sa ne punem problema foarte real si concret: cum oare sa facem asta… si inca zi de zi si clipa de clipa?


Poate ca tu, suflete frate, care ai dragostea sa citesti aici cunosti aceasta sete sau… cel putin vrei sa o cunosti …? Putem deci sa mai indraznim impreuna sa vrem, sa mai indraznim impreuna sa plangem dupa Duhul cel Sfant, sa ne hotaram sa lasam deoparte apele murdare, puturoase si moarte ale acestei lumi, ca sa insetam dupa Apa Lui cea Vie?
Zice Sfantul Nicolae Velimirovici in predica la Duminica Samarinencei:
“Atunci el S-a simtit în aceasta lume, “în pamânt pustiu si neumblat si fara de apa“ (Psalm 62:3), si a strigat catre Dumnezeu ca spre singurul Izvor de bautura nemuritoare, dupa care tânjeste sufletul care are judecata si s-a trezit. “Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu?”.


Nu este nevoie sa dovedim ca hrana cea trupeasca nu poate astâmpara sufletul omului, nici ca bautura trupului nu poate potoli setea sufletului. Dar pâna si tot acest duh al vietii, care straluceste prin toate lucrurile facute, dându-le viata si armonie, este întru neputinta de a hrani si înviora sufletul.


Trupul primeste hrana în chip nemijlocit, care este în esenta de acelasi fel cu trupul. Trupul este din tarâna, si hrana pentru trup este tot din tarâna. De aceea trupul se simte bine în lume, unde se afla cele ce sunt asemenea lui.


Dar sufletul se afla în suferinta; el este îngretosat si se împotriveste ca sa primeasca hrana în chip mijlocit, si aceasta hrana este diferita de suflet. De aceea, sufletul se simte în aceasta lume ca într-o tara straina, printre straini”.
Si un fragment pe aceasta tema si in acelasi Duh, dintr-un mai vechi si inspirat interviu, sub numele “Viata in Hristos”, dat de catre parintele Savatie Bastovoi parintelui Sabin Voda, pentru Postul de Radio Reintregirea, Alba-Iulia, in 2003:
“- Părintele Sabin: Vreau să vă întreb, părinte, pentru că resimt lucrul ăsta la tot pasul, în mine, la cei de lângă mine: De ce creştinul, fie creştinul ortodox, nu mai caută Duhul Sfânt, nu-l cunoaşte pe Duhul Sfânt?


- Părintele Savatie: Tocmai pentru că, am zis, oamenii s-au amestecat cu lumea şi cu faptele lumii acesteia şi-n loc să ducă biserica în lume – “Cu pace să ieşim” – în loc să ducă ei duhul păcii pe care îl primim de la Hristos în Liturghie, să-l ducă-n lume, au adus lumea în biserică. Şi în acest fel ne-am încălzit aşa de binişor cu toată spurcăciunea lumii, încât neavând învăţători care să ne spună că nu aceasta este vieţuirea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu, am luat de bună şi am considerat că ăsta este creştinismul, dar creştinismul este ceva mult mai adânc, mai răscolitor. Aşa că dacă oamenii au ajuns să nu mai caute pe Duhul Sfânt, este pentru că socotesc că ceea ce au ei este suficient, şi că ce fac ei este chiar creştinismul şi viaţa bisericească. Dar se înşeală amarnic. Pentru că ‘sunt mulţi aşa’, da, sunt mulţi aşa, dar Ioan Gură de Aur atunci când a fost întrebat: “Dar ce noi nu ne vom mântui? Numai călugării cei din munţi?”. Şi Ioan Gură de Aur cu multă ironie duhovnicească le spune: “Dar cine-a zis că toţi se vor mântui?“.


Aşa şi noi, să nu cădem în ispita autosuficienţei, că ceea ce facem noi este ceea ce trebuie chiar dintru început, (ispita) să lăsăm la o parte sfinţii, să lăsăm la o parte Evanghelia şi să nu cădem în ispita de a spune: ‘Aceasta a fost cândva, astăzi nu se poate, sunt alte vremuri. Atmosfera culturală ne impune un alt fel de trai şi de a vedea lucrurile şi credem că şi Biserica este timpul să se adapteze şi să nu mai fie aşa de închistată‘. Aşa că din cauza ispitei acesteia prosteşti, oamenii ajung să nu mai caute pe Duhul Sfânt şi ajung să-şi irosească viata. Se ostenesc, se scoală dimineaţa, merg la biserică, măcar singura osteneală pe care o fac, dar o fac degeaba pentru că nu ştiu de ce o fac.


Aşa că să ne întoarcem, să lepădăm prostiile astea de la noi şi să primim Evanghelia şi sfinţii chiar dacă noi vedem că nu facem ceea ce citim, vedem că ne mustră ceea ce citim, şi chiar dacă nu vrem să începem a face, dar măcar să nu spunem: “Astea-s prostii din patericuri, poveşti, aşa ceva nu se poate face”. Dar să spunem: “Eu nu pot face, dar fericiţi cei care au făcut. Rugaţi-vă pentru mine, sfinţilor Macarie, Arsenie, care puteaţi să staţi în stările astea. Eu nu pot”. Dar cinsteşte pe Sfinţii lui Dumnezeu. Nu da cu piciorul, aşa încât ajungi pe la facultate şi sunt profesori care spun că patericurile astea-s invenţii. ‘Cum se poate face aşa? Ce-s cu proştii ăia că or stat în Lavra la Pecerska şi s-or închis aşa? Oare Dumnezeu vrea aşa ceva?’. Bine, tu nu poţi face asta, dar nu huli. Şi zic, este un bun început că “duhul umilit şi smerit Dumnezeu nu-l va urgisi”. Nu zic acuma ca toţi să ne apucăm să facem, bine ar fi, dar totuşi Dumnezeu nu ne-a cerut să stăm pe stâlpi.
E adevărat că nu ne-a cerut să stăm pe stâlp, e adevărat că nu ne-a cerut să stăm zece ceasuri în picioare. Toate astea sunt adevărate şi nimeni nu ne cere şi nici până astăzi nu le cere. Omul le-a făcut de bună voie, dar să nu-l hulesc pe cel care le-a făcut. Când am văzut că Dumnezeu a binevoit în el, îi văd moaştele, mă închin la ele, să nu hulesc Duhul Sfânt, chiar dacă eu nu voiesc să fac (urmez) asta.


Şi este un bun început şi socotesc că Dumnezeu va căuta la inima smerită. Asta-i viaţa. Şi Dumnezeu dă Duhul Sfânt, Cel pe care nu-l caută creştinii noştri, pentru o astfel de atitudine decentă măcar, cuvioasă.
Pentru că este moştenirea Bisericii la care tu mergi, moştenire de mii de ani şi dacă tu aşa de uşor o calci în picioare, de ce mai mergi la biserica asta? Dacă socoteşti că ea 2000 de ani a greşit, de ce mai mergi la ea?”.

Sursa-Razboi intru Cuvant

Păcatele care opresc de la Sfânta Împărtăşanie şi canonisirea lor după Sfîntele Canoane

1. Fermecătorii sau vrăjitorii, 20 de ani să nu se împărtăşească.



2. Cei care se duc la fermecători, 6 ani să nu se împărtăşească.


3. Cei care dau în cărţi, care dau cu bobii, care ghicesc în cafea, care dau cu ghiocul, care descântă şi cei care se duc la ei; cei care poartă talismane, buruieni descântate sau altceva de acest fel; cei care pun semne la copii şi la vite să nu se deoache, 6 ani să nu se împărtăşească.(Canonul 61 Trulan.)


4. Cine cheamă vrăjitori sau fermecători pentru a face rău altora, ca un ucigaş se socoteşte şi 20 de ani să nu se împărtăşească. (Canonul 72 al Sfântului Vasile cel Mare. 68)


5. Preacurvarii (Cei căsătoriti, desfrânând cu persoane străine căsătorite se numesc preacurvari.) , homosexualii (Homosexuali se numesc aceia care desfrânează anal bărbat cu bărbat sau bărbatul cu sotia lui desfrânând in chipul arătat mai sus.), cei care se împreună cu dobitoacele, cei ce se împreună cu femeile lor peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îsi fac demonica plăcere sarutându-se unde nu trebuie.), 15 ani să nu se împărtăsească.


6. Curvarii (Curvie se cheamă atunci când doi necăsătoriti sau văduvi desfrânează.), sapte ani să nu se împărtăsească.


7. Cine va curvi cu sora lui de un tată si de o mamă, 20 de ani să nu se împărtăsească.


8. Cine va curvi cu nora sau cu mama soacrei, 11 ani să nu se împărtăsească.


9. Cine va curvi cu cumnata lui sau cu vara primară, 10 ani să nu se împărtăsească.


10. Cine va curvi cu a doua vară, 9 ani să nu se împărtăsească.


11. Cine va curvi cu nasa care 1-a botezat, 20 de ani să nu se împărtăsească.


12. Cine va curvi cu cumătra, adică cu mama nasei care a botezat, cine va curvi cu două surori sau, femeia, cu doi frati, 11 ani să nu se împărtăsească.


13. Cine va curvi cu mama vitregă si cine a desvirginat o fecioară mai mică de 12 ani, acela 12 ani să nu se împărtăsească.


14. Cel ce a curvit cu femeia sa peste fire(împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îsi fac demonica plăcere sarutându-se unde nu trebuie.), să nu se împărtăsească 15 ani; la fel si femeia se canoniseste dacă a fost cu voia ei; iar dacă a fost silită (adică fară voia ei), 6 ani să nu se împărtăsească.


15. Cel ce s-a căsătorit a doua oară, 1 an să nu se împărtăsească.


16. Cel ce s-a căsătorit a treia oară, 10 ani să nu se împărtăsească; iar de are copii si are sub 40 de ani, 5 ani să nu se împărtăsească. Dacă a trecut de 40 de ani si are copii, să nu i se mai îngăduie a treia căsătorie.


17. A patra căsătorie nu este îngăduită; iar dacă cineva a încheiat-o, acea căsătorie să se desfacă si 8 ani să nu se împărtăsească.


18. Dacă se va împreuna cineva înainte de cununia religioasă, 1 an să nu se împărtăsească.


19. Dacă cineva va curvi cu mama logodnicei lui sau cu o altă rudă a ei, acea căsătorie se opreste.


20. Cel ce a facut malahie (Onania), 40 de zile să mănânce hrană uscată si să facă câte o sută de mătănii pe zi, si cu mare căintă în suflet hotărându-se de a nu mai gresi; se poate împărtăsi cu Sfintele Taine. Dacă nu îndeplineste canonul arătat mai sus, 1 an să nu se împărtăsească.


21. Femeia fiind în timpul periodului, adică în zilele necurătiei ei, să nu se împreune cu bărbatul si nici în biserică nu poate să intre, însă ia anaforă si aghiazmă, ori să sărute sfintele icoane, mai înainte de opt zile, adică mai înainte de a fi trecut periodul ei. Dacă femeia, după opt zile nu s-a facut bine, atunci mai prelungeste timpul până s-a facut deplin sănătoasă. In duminici si sărbători, miercuri si vineri si în cele patru sfînte posturi de peste an, sotul ei si sotia să se păstreze în curătie ( Pentru duminici si sărbători sotul si sotia să nu aibă împreunare de vineri orele 24 si până duminică orele 17. Cei căsătoriti dorind să se împărtăsească la praznice, sărbători duminica, sau în oricare alt timp să aibă 7 zile. fără împreunare înainte si trei zile după împărtăsanie. Cei tineri. însă, de curând căsătoriti, pot să se împărtăsească cu trei zile de curătie mai înainte de a se împărtăsi, si o zi după aceea.).


22. Cei care fac malahie unul cu altul sau femeie cu femeie, 80 de zile să se canonisească mâncând hrană uscată în toate zilele si facând câte o sută de mătănii pe zi. De nu va împlini acest canon, 2 ani să nu se împărtăsească si să facă câte o sută de mătănii pe zi.


23. Cel ce a ucis de bunăvoie, 20 de ani să nu se împărtăsească.


24. Cel ce a ucis fară voia lui (din greseală), 10 ani să nu se împărtăsească.


25. Cel ce a ucis în război sau apărându-se de tâlhari, 3 ani să nu se împărtăsească.


26. Cel ce de bunăvoia lui s-a lepădat de Hristos si revine, la sfârsitul vietii lui să se împărtăsească.


27. Cel ce din cauza chinurilor s-a lepădat de Hristos, 8 ani să nu se împărtăsească.


28. Cel ce a furat si singur a spus fapta sa, după ce va înapoia cele furate, 1 an să nu se împărtăsească; iar dacă a fost descoperit de altii, 2 ani să nu se împârtăsească si să înapoieze cele furate sau costul lor, dacă nu le mai are.


29. Jefuitorii de morminte, 10 ani să nu se împărtăsească.


30. Furtul de cele sfinte, fie din biserică sau din altă parte, 15 ani să nu se împărtăsească.


31. Călcătorii de jurământ, ca si cei care au jurat strâmb, 10 ani să nu se împărtăsească.


32. Cei ce joacă în horă, cad sub afurisenie (Afurisenie înseamnă despărtire si lepădare de la Biserica Ortodoxă).


33. De se va căsători un bărbat cu o femeie evreică sau o femeie ortodoxă cu un bărbat evreu sau cu bărbat eretic, sau bărbatul ortodox cu femeie eretică, acea căsătorie să se desfacă; dar dacă iudeul sau ereticul primeste credinta ortodoxă, atunci căsătoria să rămână încheiată.


34. De va muri pruncul nebotezat din neglijenta părintilor, acestia 3 ani să nu se împărtăsească si să facă câte o sută de mătănii pe zi.


35. Femeia care si-a omorât pmncul fară să vrea, în timpul somnului, 7 ani să nu se împărtăsească.


36. Femeile care îsi omoară pruncii în pântece, care avortează sau fac raclaj, 10 ani să nu se împărtăsească, iar dacă se feresc să nu facă copii, 1 an să nu se împărtăsească.


37. Femeia care pierde pruncul fară voia ei, 1 an să nu se împărtăsească.


38. Cel ce ocărăste sau batjocoreste pe cineva, trei zile să se afurisească si să mănânce numai pâine cu apă. pentru că: " ... cel ce va zice fratelui meu nebun, vinovat este de gheena focului " (Matei XIII, 12).


39. De va avea cineva vrajbă asupra altuia si unul dintre ei moare fară ca ei să se fi împăcat, cel rămas în viată se opreste de la Sfânta Impărtasanie 1 an, si timp de 40 de zile va merge la mormântul celui mort si-si va cere iertare cu lacrimi de durere, si va face câte 50 de mătănii pe zi.


40. Dacă va ocărî si va batjocori cineva pe părintii săi, cu greu canon să se canonisească, iar dacă îi va bate, pe unul ca acela numai arhiereul, iar la mare nevoie si preotul, poate a-l dezlega de acel mare păcat si numai după ce si-a împlinit canonul ce i-a fost dat si numai după ce si părintii lui iarăsi 1-au primit si 1-au iertat.


41. Părintii care îsi neîndreptătesc copii, pe unii iubindu-i iar pe altii defâimându-i, desi ei sunt cu bună cuviintă, si nu le impart drept zestrea ce li se cuvine, dacă nu se vor îndrepta să fie lipsiti de Sfânta împărtăsanie si lepădati de Biserică, adică să se afurisească.


42. Acela care ar ocărî, ar bârfi, ar necinsti sau ar bate pe vreun preot, chiar dacă ar fi preotul vinovat, unul ca acela va fi dat anatemei si lepădat de la Biserică ca unul ce s-a îndepărtat de Sfânta Treime si la un loc cu Iuda va fi partea lui si 2 ani să nu se împărtăsească, chiar de 1-ar lerta preotul, căci zice Scriptura: "Pe mai marele poporului tău să nu-1 vorbesti de rău".


43. Cel învrăjbit cu cineva, mai înainte de a se împăca, nu poate intra în biserică si nici să trimită prinos si să facă câte 50 de mătănii pe zi până ce se va împăca cu cel pe care 1-a supărat, cerându-si iertare cu toată umilinta, iar dacă acela este vinovat si tot el nu vrea să se împace, vina rămâne asupra lui, iar acesta nu mai este sub canon.


44. Dacă va mânca cineva de dulce miercurea sau vinerea precum si în Postul Pastelui, 2 ani să nu se împărtăsească (Fără numai cei ce au pogorământ deoarece sunt în armată, pe santiere, în cămine etc.).


45. Dacă va intra cineva ca să se roage cu ereticii: catolicii, protestantii, adventistii, pocăitii, tudoristii, baptistii si altii de acest fel, dau dacă va mânca la praznicele lor, unul ca acela să se afurisească si dacă nu.se va căi să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har.


46. Dacă va lucra cineva în duminici sau în sărbători, să se afurisească, fară numai dacă va face aceasta fară voia lui.


47. Acela care nu merge la Sfânta Liturghie trei duminici la rând, să se afurisească, fară numai dacă este greu bolnav, încât să nu poată iesi din casă.


48. Dacă a stiut cineva despre altul că păcătuieste si nu 1-a oprit, cu toate că putea să-1 oprească, unul ca acela să se canonisească, la fel cu acela care a săvârsit păcatul.


49. Dacă cineva se împodobeste ca să facă sminteală si se dă cu mirodenii, dacă îsi vopseste părul, unghiile, fata, sprâncenele si buzele, să se afurisească (Canonul 103 Trulan).


50. Sinucigasului nu i se face prohodire (înmormântare cu preot) si nici în cimitir nu se îngroapă; aceasta însă numai dacă n-a fost inconstient (nebun) când s-a sinucis.


51. Dacă cineva ar vrea să intre în cler, dar a căzut în vreunul din păcatele prevăzute mai sus la punctele: 1 până la 19 inclusiv, de la 23 si până la 27 inclusiv, acela nu se mai poate face preot.






Extrase din " ÎNDRUMĂTORUL BUNULUI CRESTIN " (editia 1997) - de Arhimandrit GHERONTIE GHENOIU

Duminica Femeilor Mironosite -Marcu 15, 43-47; 16, 1-8

Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.




Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.

Despre Trufia Succesului

Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
 Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte!
Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vreji de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori… Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.
Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor… Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă. Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere.
 Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre…
Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet de Mozart… este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreţ, orice rea-dispoziţie este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu…

(Nicolae Steinhardt, Omul ca fiinta contingenta)