DOAMNE AJUTA !

Mulţi dintre noi i-am cerut ajutorul lui Dumnezeu când am avut necazuri sau probleme mari. De obicei acestea sunt mai rare, iar micile supărări sunt cele de care ne lovim in fiecare zi.
E oarecum obisnuit să strigi după Dumnezeu când eşti bolnav, când eşti într-o primejdie, când cel drag al tău suferă. Se întâmplă să se roage Domnului, la nevoie mare, şi cei care în viaţa lor nu au trecut pe la Biserică, dar în acele momente grele conştientizează că doar El îi mai poate ajuta, şi deodata încep să se roage.

Aşa cum spuneam, micile obstacole în viaţa sunt mult mai numeroase decât marile probleme, şi tocmai de aceea se cuvine să le abordăm în acelaşi fel ca şi pe cele mari, prin rugăciune.
 Dar dacă nu-mi iese treaba de ce să nu cer ajutorul? Chiar dacă eu ştiu să conduc foarte bine, de ce să nu cer ajutorul ?
“Doamne ajută”.
Chiar şi acum când scriu acest articol am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, pentru că deşi ştiu foarte bine ce vreau să zic totuşi nu-mi găsesc cuvintele, şi trebuie să-i cer ajutorul.
De fiecare data când urma să mă întâlnesc cu cineva şi aveam emoţii, ziceam: “Doamne ajută să fie bine”. Când eram la un examen şi nu mi-aduceam aminte ceva deşi învăţasem bine ziceam: “Doamne adu-mi aminte că nu mai ştiu ce să scriu”.
Când pierd ceva prin casă şi nu găsesc, îmediat zic “Doamne unde e ? Ajută-mă să-l găsesc”.
Când fiica noastra pleaca la facultate şi nu e lângă mine zic: “ajut-o Doamne ”. Când urmează să lucrez la ceva îi zic: “dă-mi Doamne spor la lucru şi ajută-mă să fac ce mi-am propus azi”.
Când soţia mea pleacă de acasă  zic: “Doamne ajut-o să se ducă şi să se-ntoarcă cu bine”.
Când văd o salvare trecând în grabă pe stradă zic: “Doamne ajută pe cel in neputinta si boala !”.
Când văd că unii se ceartă, sau se bat, când simt că celalt suferă şi eu nu pot să-l ajut îi cer Domnului asta.
Când simt ca nu mai pot  zic: “Doamne  ajută-mă.AMIN

RUGACIUNE CATRE PREASFANTA TREIME

O, Preasfanta, de viata facatoare nedespartita si a toate facatoare Treime: Parinte si Fiule si Duhule Sfinte, Unule, Adevaratul Dumnezeu si Facatorul nostru, primeste aceasta de acum multumire a noastra; trimite-ne noua darul si puterea din inaltimea Sfantului Tau locas, ca, toate poftele trupesti calcandu-le, sa vietuim intru toata buna cinstire si curatie pana la sfarsitul vietii noastre, pururea laudand preasfant numele Tau

Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant, Treime Sfanta marire Tie.AMIN

POGORAREA DUHULUI SFANT. DUMINICA MARE ( RUSALIILE SAU CINCIZECIMEA )

Astăzi este Duminica Cincizecimii, numită şi Duminica Rusaliilor sau Duminica Mare.

Astăzi, la 50 de zile de la Înviere şi la zece zile de la Înălţarea Domnului la cer, a fost trimis pe pămînt în chip de limbi de foc Duhul Sfînt Mîngîietorul, a treia persoană a Preasfintei Treimi, "Care din Tatăl purcede", cum mărturisim în Crez.

El a fost trimis de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru a desăvîrşi opera de răscumpărare şi mîntuire a neamului omenesc prin jertfa Sa de pe Cruce.

De ce se numeşte Sfîntul Duh "Mîngîietorul" şi "Duhul Adevărului"? Pentru că Duhul Sfînt mîngîie pe creştini cît sînt pe pămînt. El mîngîie mamele care nasc şi cresc copii, mîngîie pe copiii orfani, pe săraci, pe infirmi, pe văduve şi pe cei bolnavi şi pe bătrîni.

 Duhul Sfînt mîngîie şi întăreşte în credinţă şi în răbdare pe mucenicii care rabdă grele chinuri şi îşi dau viaţa pentru Hristos. Duhul Sfînt mîngîie pe credincioşi, pe călugări şi pe slujitorii Bisericii în timpul rugăciunii şi al grelelor ispite care vin asupra lor de la diavol, de la oamenii răi şi din firea lor înclinată spre păcat. Duhul Sfînt mîngîie inimile celor smeriţi şi rîvnitori pentru Hristos şi mustră prin conştiinţă pe cei păcătoşi care nu se pocăiesc.

Limbile de foc ce s-au aşezat peste Apostoli ca un vuiet şi suflare de vînt ce vine repede (Fapte 2, 1-4) simbolizau focul Duhului Sfînt ce avea să ardă toată necredinţa, tot eresul şi păcatul în lume.

Prin limbile de foc ale Duhului Sfînt s-au sfinţit cei doisprezece Apostoli, s-a întemeiat în lume Biserica şi urma să se hirotonească diaconi, preoţi şi episcopi.

Vrem să ştim tainele credinţei? Să citim cărţi sfinte şi să cerem sfatul preoţilor.

Vrem să vorbim limba îngerilor, care este cea mai frumoasă?

Să ne rugăm din inimă cu smerenie şi lacrimi şi să lăudăm pe Dumnezeu acasă şi în Biserică.Prin rugăciune vorbim cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu sfinţii din cer şi cu oamenii de pe pămînt. Rugăciunea este cea mai preţioasă vorbire duhovnicească în limba Duhului Sfînt.

Vrem să biruim răutatea lumii şi a diavolului? Să iubim curat pe toţi oamenii, să iertăm şi să ajutăm după putere pe toţi.

Vrem să lăudăm pe Duhul Sfînt? Să rostim zilnic rugăciunea "Împărate ceresc Mîngîietorule".

Vrem să lăudăm cu toţii îngerii şi cu toţi sfinţii pe Preasfînta Treime? Să cîntăm adesea "Sfinte Dumnezeule", lăudînd pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfînt. Amin.

VIATA SF. IMPARATI CONSTANTIN SI MAICA SA ELENA

Sfinţii împăraţi şi "întocmai cu Apostolii" Constantin cu maica sa, Elena, erau de neam roman. Tatăl său, împăratul Constantin Clor împărăţea peste Galia şi Insulele britanice. După moartea sa a lăsat urmaş la domnie pe fiul său, fericitul Constantin, ajutat de credincioasa lui maică, Sfînta Elena.
Auzind el că Maxenţie, care împărăţea în Roma, face multe nelegiuiri poporului, chinuind pe creştini şi dărîmînd sfintele biserici, s-a pornit cu război împotriva lui. Deşi avea mai puţini ostaşi ca Maxenţie, el îşi punea nădejdea în ajutorul adevăratului Dumnezeu, Căruia adesea se ruga, cu toate că nu era încă botezat. Şi iată că în amiaza mare, i se arătă o cruce mare pe cer, cu stele închipuită, iar dedesubt aceste cuvinte scrise: "Cu acest semn vei birui".
Apoi a poruncit ostaşilor să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci pe haine, pe coifuri şi pe armele lor şi aşa au pornit la luptă. Deci, cu ajutorul crucii lui Hristos, Sfîntul Constantin a biruit pe Maxenţie, înecîndu-l în apa Tibrului, lîngă Roma, iar el a fost primit cu mare bucurie în cetate şi încoronat ca împărat al întregului Imperiu roman de Apus, în anul mîntuirii 313.
Ca semn de mulţumire lui Dumnezeu, marele Constantin a dat un act împărătesc în acelaşi an, după sfatul maicii sale, cunoscut pînă astăzi sub numele de "Edictul de la Milan", prin care s-a dat desăvîrşită libertate tuturor creştinilor, lăsînd astfel pe fiecare să creadă cum voieşte.
Însă domnea în răsărit un împărat tiran, anume Liciniu, care deşi era cumnat cu marele Constantin, dar nevrînd să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, chinuia cumplit pe creştini şi ameninţa să ocupe Roma. Împăratul Constantin a încercat de două ori să-l biruiască prin război, dar n-a putut şi era în mare mîhnire. Rugîndu-se mult lui Dumnezeu şi însemnîndu-se cu semnul crucii, toţi ostaşii au pornit din nou la război împotriva lui Liciniu şi l-au biruit. Ultimul război l-a avut împăratul Constantin împotriva sciţilor, aproape de Dunăre, pe care de asemenea i-a biruit cu ajutorul Sfintei Cruci.
Deci, dorind împăratul să-şi mute capitala în partea de răsărit a imperiului, şi-a ales cetatea Vizantia, zidită de un grec, numit Vizas. Pe aceasta alegînd-o Sfîntul Constantin, a numit-o cu numele său, Constantinopol, şi s-a aşezat aici cu fericita sa mamă, Elena, în anul 324. Iar ca semn de mulţumire lui Dumnezeu, a înălţat în mijlocul cetăţii un stîlp înalt, avînd deasupra Sfînta Cruce.
Tot în timpul acesta a primit şi botezul, în oraşul Nicomidia, de la episcopul Evsevie, cînd a dat poruncă să se boteze şi ostaşii săi, dimpreună cu senatorii palatului, încît o nespusă bucurie cuprinsese toată lumea. A mai dat poruncă să se înalţe în curtea palatului său o măreaţă biserică, în numele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, iar bisericile care au fost dărîmate de păgîni a poruncit să se zidească din nou, dîndu-le tuturor bani şi ajutor din destul. De la acest sfînt împărat a rămas tradiţia ca domnii creştini din toată lumea să zidească biserici şi mînăstiri şi să le înzestreze cu danii şi cu toate cele necesare.
În vremea aceea, însă, Biserica lui Hristos era sfîşiată de învăţătura cea rea a ereticului Arie, care spunea că Iisus Hristos este o creatură superioară, iar nu Creator şi deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt. Deci, Sfîntul Constantin îndemnat de mama sa Elena şi de mulţi episcopi dreptcredincioşi, a hotărît să adune primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325, pentru a hotărî adevărata credinţă şi a condamna pe ereticul Arie şi învăţătura sa.
S-au adunat acolo 318 Sfinţi Părinţi din toate marginile Imperiului de Răsărit şi de Apus, în frunte cu Sfîntul Constantin, care era considerat episcop cu treburile de afară. Vor rămîne nemuritoare minunile şi cuvintele pline de învăţături dogmatice ale marilor ierarhi şi sfinţi Nicolae, Spiridon şi Atanasie de Alexandria, care au luat parte la acest Sinod. Atunci a fost blestemată învăţă-tura lui Arie, iar pe el l-au dat anatema. La acest Sfînt Sinod s-au compus primele şapte articole ale Simbolului Credinţei şi mai multe canoane bisericeşti.
În anul următor, Sfînta Elena, dorind foarte mult să afle lemnul Sfintei Cruci şi să se închine pe Golgota şi la Mormîntul Domnului, a plecat cu mulţi ostaşi la Ierusalim. Aici s-a rugat mult lui Dumnezeu şi, împreună cu Sfîntul Macarie, episcopul Sfintei Cetăţi, după multe osteneli a aflat Crucea Domnului, iar pe locul Căpăţînii a înălţat o biserică preafrumoasă, care, cu unele modi-ficări, dăinuieşte pînă astăzi.
Deci, luînd o parte din lemnul Sfintei Cruci, fericita Elena s-a întors înapoi la Constantinopol, iar de aici la Roma, unde a trecut la Domnul, în vîrstă de 80 de ani.
Marele împărat Constantin a împărăţit 42 de ani, pînă în anul 337, cînd trece la veşnicele lăcaşuri şi este înmormîntat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, zidită de el, lăsînd Imperiul roman în stăpînirea celor trei fii ai săi. Biserica noastră îi prăznuieşte pe amîndoi cu mare cinste la 21 mai, socotindu-i "întocmai cu Apostolii" lui Hristos. El este al 32-lea împărat roman de la August.


Rugaciunea intai catre Sfintii Imparati Constantin si Elena



Sfintilor Imparati Constantin si Elena, dupa Dumnezeu si Maica Domnului, voi sinteti nadejdea noastra si folositorii nostri; voi ne sinteti noua bucurie in vremea necazului, voi ne ocrotiti in nevoi si ne ajutati. Voi sfintelor manastiri si biserici le sinteti pazitori; pentru aceasta cadem inaintea voastra cu lacrimi, rugindu-va sa nu incetati a ne ajuta noua neputinciosilor, ci mijlociti la Dumnezeu si la preacurata Lui Maica si pururea Fecioara Maria, ca si pe noi sa ne pazeasca fara prihana si pe toti sa ne intareasca in credinta, pina la sfirsitul vietii, spre mintuirea sufletelor noastre. Amin.


Rugaciunea a doua catre Sfintii Imparati Constantin si Elena


Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cei ce sinteti mai cinstiti decit toti imparatii, alesii lui Dumnezeu, cazind inaintea voastra cu lacrimi va rugam: Dati-ne mingiiere si noua celor ce sintem in necazuri; voi sinteti mijlocitori Sfintei Treimi si puteti sa ne ajutati noua. Auziti-ne si pe noi acum, alungati de la noi necazurile si nevoile ce vin asupra noastra in aceasta vremelnica viata si vindecati neputintele noastre, tamaduiti bolile noastre, potoliti rautatea noastra, izgoniti pe vrajmasii nostri vazuti si nevazuti. Dati-ne noua ca in pace si in liniste sa traim; ajutati-ne noua cu sfintele voastre rugaciuni. Pentru mintuirea sufletelor noastre faceti mila cu noi acum, cind cu frica si cu umilinta zicem catre voi asa: Bucurati-va, parintii crestinilor. Amin.

INALTAREA DOMNULUI LA CER si ZIUA EROILOR ( Luca 24, 36-53 )

Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer.
Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.