Sfantul Iustin Popovici: “Sa transformam fiecare clipa libera a vietii noastre macar intr-un suspin de rugaciune”

“Atunci când nu e împreună cu Dumnezeu, omul este tot­deauna jucărie a diavolului. Şi diavolul se distrează cu el: fie îi umple sufletul cu gânduri necurate, fie îi aşază în ini­mă dorinţe rele, fie îi aprinde limba de vorbe murdare, fie îl predispune spre clevetire, bârfe, tâlhărie, desfrânare şi orice altă faptă rea. Şi în acest fel se continuă până când omul îşi va aminti de Dumnezeu, va veni la biserica lui Dumnezeu şi va cădea înaintea lui Dumnezeu. Atunci el este în întregi­me în cer, nu-l pot ajunge nici păcatele, nici dracii, nici răul omenesc pământesc. Atunci este apărat de către îngeri, de către Sfinţii lui Dumnezeu, care prin focul rugăciunilor lor ard tot răul care se ridică împotriva lui din lume şi din iad, de la oameni şi de la diavol.



Ştiţi oare, fraţilor, care este cea mai înfricoşătoare ar­mă omenească pe pământ, armă nebiruită şi atotbiruitoare? Rugăciunea! Căci prin rugăciune omul îşi încredinţează lui Dumnezeu întregul suflet, toată inima, toată viaţa, şi Dumnezeu devine Apărătorul şi Purtătorul lui de grijă. Ce pot face atunci oamenii sau dracii? Nimic! De aceea Domnul ne-a şi poruncit: „Rugaţi-vă neîncetat“.


În biserică, în biserica lui Hristos ne încredinţăm pe noi înşine prin rugăciune lui Dumnezeu şi El ne învaţă Adevă­rul Său Dumnezeiesc veşnic, Binele Său Dumnezeiesc veşnic… Şi cu cât mai mult se roagă omul lui Dumnezeu, cu atât mai mult simte în sine puterea de a se opune oricărui rău, oricărui păcat, oricărui demon. Iar aceasta se întâmplă din cauză că prin rugăciune omul creşte tot mai mult în tot bi­nele Dumnezeiesc, în tot adevărul şi dreptatea Dumnezeiască. Şi în toată bucuria duhovnicească. Şi nimeni nu-i poate lua această bucurie şi fericire, nici pe pământ, nici în cer.


În această lume suntem la război: ne luptăm pentru via­ţa veşnică prin sfintele virtuţi, îndeosebi prin rugăciune şi răbdare. De aceea sarcina noastră principală este să ne în­armăm cu rugăciunea neîncetată. Iar aceasta se obţine prin silinţa noastră continuă către rugăciunea neîncetată, prin si­linţa întregii noastre puteri duhovniceşti, până când rugă­ciunea va deveni respiraţia de fiecare clipă (secundă) a su­fletului nostru.
Să transformăm fiecare clipă liberă a vieţii noastre măcar într-un suspin de rugăciune, într-un strigăt de rugăciune, într-un plâns de rugăciune. Porunca atotmântuitoare a Evangheliei este să ne rugăm neîncetat. Vrei ca gân­durile tale să fie curate şi sfinte? Încheie fiecare gând prin rugăciune.


Pentru voi cel mai important este să vă umpleţi mintea de rugăciune, astfel încât fiecare gând să se verse de la sine în rugăciune, să se încheie cu rugăciunea. Din mintea unită, împletită şi contopită cu rugăciunea, ca dintr-un izvor curat şi luminos totdeauna vor ieşi şi se vor revărsa gânduri cu­rate şi sfinte: ea va gândi cu Hristos Dumnezeu. Pentru nevoitorul iubitor de Hristos idealul este atins deja pe pământ: fiecare gând să-l închei cu Domnul Iisus Hristos – Dumnezeu şi Om. În acest scop se cuvine să ne rugăm la început cu rugăciuni scurte, ca acestea: „Doamne Atotmilostive, învaţă-mă să mă rog”, „Doamne, dă-mi să privesc lumea prin rugăciune”. Rugăciuni de acest fel trebuie să înălţăm către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, către marii sfinţi, îndeosebi către Sf. Ioan Gură de Aur.
Cel mai adesea însă se cuvine să te rogi cu acea rugăciune care se va lipi de inimă sau o va încălzi“.

 Despre rugăciune – Sfântul Iustin Popovici)