Naşterea Maicii Domnului

Naşterea Maicii Domnului, prăznuită pe 8 septembrie, este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie.
Sfânta Scriptură nu relatează despre acest eveniment, însă scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria.
Cea mai importantă sursă în acest sens o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-creştină din secolul al II-lea.
Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris în jurul anului 140. Deşi nu este considerată o scriere canonică, informaţiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare.

Tatăl Fecioarei Maria, Ioachim, era un urmaş al regelui David, iar mama, Ana, era fiica preotului Matthan, descendentă din familia preoţească a lui Aaron, împlinindu-se prin aceasta proorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească.
Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana au început să fie ironizaţi şi batjocoriţi de oameni. Lipsa copiilor era considerată un blestem din partea lui Dumnezeu.
Şi totuşi, Ioachim şi Ana nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, rugându-se în continuare cu lacrimi şi nădăjduind în bunătatea lui Dumnezeu.
Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu a refuzat în public jertfa lor, numindu-i blestemaţi.
Întristaţi, cei doi părinţi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărât să se retragă fiecare pentru post şi rugăciune. Ioachim a zis către soţia sa Ana: "Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu.
 Iată, eu ma duc la munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da nouă un copil". Ana a început să se roage lui Dumnezeu cu durere şi cu multe lacrimi, zicând: "Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască şi să se înmulţească; Cela ce ai binecuvântat pe Sarra, femeia lui Avraam şi a născut pe Isaac la bătrâneţe şi ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel proorocul, dă-mi şi mie roada pântecelui meu şi nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu sau fiică, îl voi închina Ţie cu toată inima şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale".
Îngerul Gavriil s-a arătat fiecăruia, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un vas ales lui Dumnezeu.
Multe mănăstiri şi lăcaşuri de cult din ţară îşi sărbătoresc hramul de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului. Trei mănăstiri din împrejurimile Bucureştiului îşi vor prăznui hramul: Mănăstirea Sămurcăşeşti din comuna Ciorogârla, Mănăstirea Pissiota din comuna Poenarii Burchii şi Mănăstirea Christiana, care păstrează ca al treilea hram acest praznic.
Una dintre cele mai vechi biserici din Bucureşti, care se află pe strada Trei Scaune, are şi ea ca hram Naşterea Maicii Domnului. Şi Biserica Zlătari, din Protopopiatul III Capitală, îşi serbează hramul. În Arhiepiscopia Bucureştilor este sărbătoare şi în parohia "Naşterea Maicii Domnului" din cartierul Drumul Taberei, parohia "Naşterea Maicii Domnului" şi "Învierea Dreptului Lazăr".
În sudul Moldovei, în Episcopia Dunării de Jos, sâmbătă va fi hramul Mănăstirii Cudalbi (Gologanu), din judeţul Galaţi. În Arhiepiscopia Iaşilor îşi prăznuiesc hramul 82 de parohii şi cinci mănăstiri - Hadâmbu, Sihăstria, Vorona, Tazlău şi Dumbrăvele. În Iaşi, cea mai cunoscută biserică închinată Naşterii Maicii Domnului este Biserica Tălpari. De asemenea, foarte multe biserici au ca al doilea hram "Naşterea Maicii Domnului".

Potrivit tradiţiei populare, în această zi, ca de altfel ca la orice mare praznic nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă ca să nu atragi răul Se crede că bărbaţii care încalcă această tradiţie se vor lovi, iar femeilor fie li se va arde mâncarea pe foc, fie cratiţa cu mâncare se va vărsa peste copii arzându-i.

Tot ziua de 8 septembrie, cea a Naşterii Maicii Domnului, este ajutătoare celor care se roagă să rămână însărcinate, să nască uşor şi să aibă un copil sănătos. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului a să-şi găsească perecehea potrivită, mai spun bătrânii.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

Povestea marului .

Se făcea, povesteşte un călugăr, că în vis eram un…mar, mic si rotund. Şi la poarta cojii mele a bătut un vierme: - Prea frumosule măr, se linguşea viermele, mă laşi să mă hrănesc şi eu cu sucul tău, căci îmi este tare foame… Şi mărul, în bunătatea lui, l-a lăsat pe vierme să se hrănească din pulpa sa. Pe zi ce trecea, viermele devenea tot mai gras şi frumos, devorând conţinutul gustosului fruct…şi înmulţindu-se, transforma conţinutul zemos şi dulce într-o masă amorfă, neagră, urât mirositoare, de putregai.
De seminţe, hrăpăreţul vierme nu putea să se atingă…Acolo scânteia însăşi viaţa mărului… Am ajuns apoi, mai povesteşte călugărul, în mâna unui copil, care văzând că sunt stricat a vrut să mă arunce. Dar chiar în acel moment i-a sclipit o idee: să smulgă seminţele mărului din putregaiul care le înconjura şi să le planteze în pământ. Copilul a avut astfel grijă, ca în fiecare zi să ude cu apă vie seminţele plantate şi să le vorbească mereu, ca şi când ar fi fost nişte fiinţe. Seminţele au încolţit şi adăpate de cuvintele iubitoare ale copilului s-au înălţat, au devenit un frumos pom, care după trei ani a rodit mere frumoase şi curate.

Copilul a avut grijă ca niciun vierme să nu mai atace roadele copacului crescut cu atâta iubire. ,,M-am trezit din vis”, încheie povestirea sa călugărul, ,,când eram un alt măr, mai mare, mai frumos, mai curat, mai sănătos decât eram prima dată, şi odihneam fericit în mâna unui copil”.

sursa-blog Cristi Serban

Cele mai frumoase maini.

Trei fete de vârsta adolescenţei aveau o preocupare deosebită pentru a avea mâini cât mai frumoase. Foloseau creme scumpe din acelea pe care le vedeau la televizor, le protejau cu mănuşi şi cheltuiau mulţi bani pentru îngrijirea mâinilor.
 Într-o zi pe când se aflau la joacă li s-a alăturat o fată mai mică de vârstă şi au început să-şi arate mâinile pentru a se lăuda. Când a venit rândul fetei mai mici, celelalte au constatat că aceasta avea mâini cam butucănoase, cu degete mai mici şi cu urme de bătături din cauza muncii în gospodărie.
Unghiile de la mâinile fetei mai mici erau tăiate, iar ale celorlalte fete erau lăsate lungi şi vopsite, aşa cum era moda. Au râs mult cele trei graţii de fata cu mâini urâte, dar cea mică nu s-a supărat. Chiar atunci pe lângă ele trecu o bătrână de la ţară, care avea de urcat un deal şi avea bagaj mare.
 Ea le-a rugat pe fete să o ajute, dar niciuna din cele trei nu a dorit să se murdărească de praf sau să-şi rupă unghiile îngrijite. Fata cea mică a înhăţat repede două sacoşe grele şi a ajutat-o pe bătrână cu toată dragostea.
Când au ajuns sus pe deal, bătrânica privind cu dragoste la fata care a ajutat-o a rostit cu glas dulce, parcă de înger: ,,Să nu te mâhneşti vreodată, că cineva o să râdă de mâinile tale. Cele mai frumoase mâini nu sunt cele parfumate, ci cele care ajută şi slujesc aproapelui”.

Sursa-blog Cristi Serban

Uite, mami! Doamne-Doamne!…

Astazi pe holurile unui cabinet medical am asistat la o scena care m-a uimit, desi pentru multi nu ar trebui sa fie mirarea asa de mare.
Un copilas de vreun an si jumatate a vazut la o tanara o carte cu Parintele Arsenie Boca pe coperta. A exclamat copilul privind spre acea coperta de carte: Uite, mami! Doamne-Doamne!…Sfinte Parinte Arsenie, roaga-te pentru noi pacatosii!

sursa-Blog Cristi Serban

De ce oamenii mari L-au uitat pe Dumnezeu?

Am ieşit noaptea la balcon. Cerul era plin de stele. Dintotdeauna m-a impresionat frumuseţea miilor şi milioanelor de luminiţe ce strălucesc nestingherit şi alungă întunericul nopţii. Copleşită de nesfârşita minunăţie mă gândeam cât este de bun Dumnezeu şi cât de mult ne iubeşte. A făcut cerul şi pământul, marea şi munţii, pădurile şi pustiurile, toate păsările şi animalele şi toată făptura. Iar noi, oamenii – cununa creaţiei Lui, atât de rar ne amintim de El.

Mă uitam la splendoarea cerului şi mai aruncam şi câte o privire în jos spre oamenii grăbiţi, care ducând pungi grele, mergeau cu privirea în jos, şi mă întrebam: oare cine dintre ei se gândeşte acum la Dumnezeu?
Întrebarea aceasta mă macină demult. Eu, fiind încă nu prea mare, se întâmplă să asist la diverse întâlniri ale maturilor: zile de naştere, sărbători, hramuri, dar spre uimirea mea, aproape niciodată nu aud să se vorbească despre Dumnezeu, despre măreţia Lui, despre nenumăratele lui daruri… Şi acest lucru tare mă întristează, uneori chiar mă doare.
Doar noi cu toţii am venit pe pământ în ospeţie, de ce dar îl uităm cu desăvârşire pe Stăpânul Universului. De parcă ai veni în casa unui prieten şi te-ai ocupa doar de treburile tale, fără a-i acorda nici cea mai mică atenţie prietenului.
În ultimul timp această întrebare nu-mi dă pace: de ce oamenii mari L-au uitat pe Dumnezeu?
Nu se vorbeşte de El nici la Televiziune, nici la radio, despre El nu scriu ziarele. De parcă El n-ar fi…
Însă EL ESTE. Peste tot. Şi dacă oamenii mai des şi-ar aminti de Dânsul, s-ar ruga mai des, cred că nu numai cerul, dar şi pământul s-ar umplea de stele: fiecare suflet ar lumina. Pentru că sufletul care se gândeşte la Dumnezeu cu dragoste şi recunoştinţă nu poate să nu lumineze.


Maria BEJAN,
Chişinău