''DUMNEZEU NE VORBESTE''

„Vezi că Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când într-alt fel, dar omul nu ia aminte.

Şi anume. El vorbeşte în vis, în vedeniile nopţii, atunci când somnul se lasă peste oameni şi
când ei dorm în aşternutul lor.
Atunci El dă înştiinţări oamenilor şi-i cutremură cu arătările Sale ca să întoarcă pe om de la cele rele şi să-l ferească de mândrie, ca să-i ferească sufletul de prăpastie şi viaţa lui de calea mormântului; de aceea, prin durere, omul este mustrat în patul lui şi oasele lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt.
Pofta lui este dezgustată de mâncare şi inima lui nu mai pofteşte nici cele mai bune bucate.
Carnea de pe el se prăpădeşte şi piere şi oasele lui, până acum nevăzute, îi ies prin piele.
Sufletul lui vine încet, încet spre prăpastie şi viaţa lui spre împărăţia morţilor.
Dacă atunci se află un înger lângă el, un mijlocitor între vii, care să-i arate omului calea datoriei.
Dumnezeu Se milostiveste de el şi zice îngerului: Izbăveşte-l ca să nu cadă în prăpastie, am găsit pentru sufletul lui preţul de răscumpărare!».
Atunci trupul lui înfloreşte ca în tinereţe şi el vine înapoi la zilele de la începutul vieţi sale.
El se roagă lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi arată bunătatea Sa şi-i îngăduie să vadă faţa Sa cu mare bucurie şi astfel îi dă omului iertarea Sa. Atunci omul priveşte peste semenii săi şi zice:
«Păcătuisem şi călcasem dreptatea, dar n-am fost pedepsit după faptele mele. Căci El a izbăvit sufletul meu ca să nu treacă prin strâmtorile morţii şi ochii mei văd încă lumina».
Iată toate acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori cu omul, ca să-i scoată sufletul din pieire şi ca să-l lumineze culumina celor vii.” (Iov 33, 14-30)
„Doamne, prin îndurarea ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare; Tu mă tămăduieşti şi-mi dai iarăşi viaţă! Iată că boala mea se schimbă în sănătate.
Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!”AMIN