„Mâine mă duc” - Dan Puric

Un tânăr bolnav, distrus fizic prin tortura aplicată de noua Idee ( comunism), se pregătea să moară.
 Se pregătea dând sens morţii sale, suferinţei sale şi vieţii sale…: „Mâine mă duc”, spune acesta colegilor de suferinţă… (n-a spus mâine mor!).
„Unde te duci, mă banditule, că eu sunt hristosul tău acum”… se aude glasul plutonierului. (Era glasul istoriei triumfătoare care arestase penibil Veşnicia.)
„Mă duc, domnule plutonier, acolo unde o să veniţi şi dumneavoastră" răspunde cu seninătate tânărul muribund şi astfel veşnicia lui Dumnezeu întoarce discret spatele istoriei făcută de om.
 Acest schimb de replici, simple în aparenţă, arată răscrucea umanităţii de azi.
Trecerea dincolo se face cu regret pământesc, dar şi cu bucurie creştină, aşa cum putem vedea într-un bocet maramureşean:


„Sâmbătă de dimineaţă
M-o cătat Moartea prin casă
M-o cătat şi m-o aflat.

Eu de moarte m-am rugat
Să mă mai lase un ceas
Că mai am şi eu necaz


Şi mai am vo tri copii
Şi-o mie de datorii
Şi dacă le-oi împăca


Vin-o moarte şi mă ia
Că eu lumea mi-am urât
Mi-e dor numai de Mormânt.”