Când se uită mai bine părintele, ce credeţi că vede: de fapt fratele se ţinea cu înverşunare de coada diavolului. Şi, atunci, îi spune bătrânul: Măi omule, nu te mai ţine de coada diavolului; dă-i drumul la coadă şi atunci nu te va mai târî cum vrea el. Din cauza ta te târăşte el, pentru că te ţii de coada lui.
Ce adevărat este! Câţi nu se ţin de „coada” lui! Mulţi se plâng de gânduri urâte, de desfrânare, dar nu renunţă la televizor şi calculator, la cărţi şi reviste, care le servesc cu dibăcie atâtea scene imorale.
Mulţi se plâng de patima fumatului şi a beţiei, dar nu renunţă la anturajele proaste, la prietenii care se ţin de aceste păcate. Mulţi se plâng că nu pot să ţină post, dar nu renunţă la petreceri.
Cu alte cuvinte, dacă vrem să ducem o viaţă curată, duhovnicească, plăcută lui Dumnezeu, trebuie să renunţăm la tot ce ne îndeamnă la păcat, să fugim de prilejurile de păcătuire, să ne alegem cu atenţie prietenii, căci zice o vorbă: „Spune-mi cu cine eşti prieten, ca să-ţi spun cine eşti”.
E vremea postului, fraţilor, un bun prilej de a ne verifica la ce nivel duhovnicesc suntem, căci cu teoria stăm bine.
Trebuie să arătăm şi practic, acuma, cât suntem de întăriţi, căci în vremea postului se înmulţesc şi ispitele.
Le vom birui, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin smerenie, curăţie şi ascultare, prin post şi rugăciune, şi să nu ne mai ţinem de „coada” vrăjmaşului, căci vom păţi ca fratele de mai sus.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu