LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

Icoana Maicii Domnului „Myrtidiotissa” („Din pomul de mirt"), 24 septembrie

Naşterea minunii, prin ruga care se ridică la Cer

Aflată în cursul sec. XIV de un păstor, între ramuri de mirt din locul numit Myrtide (în insula grecească Kitera), Icoana Myrtidiotissa a Maicii Domnului este cinstită în sinaxarele ortodoxe străine la 24 septembrie, ziua când a fost găsită. O altă pomenire a Icoanei se face la Adormirea Maicii Domnului (15 august), iar o procesiune amplă cu aceasta are loc în decursul Săptămânii Luminate, prin toate localităţile insulei, spre ocrotire şi belşug.
De altfel, foarte multe Icoane făcătoare de minuni greceşti au fost descoperite între ramuri de copac, păzite acolo de secole, chiar din timpuri iconoclaste, spre a fi cinstite de urmaşi.
De la început Icoana s-a dovedit făcătoare de minuni. Maica Domnului însăşi s-a arătat acelui păstor, îndemnându-l să caute Icoana ei. Găsind-o, acela a dus-o în coliba sa. De trei ori la rând Icoana a dispărut, fiind aflată în ziua următoare, la locul iniţial, în mirt.
Păstorul a ridicat o mică biserică din lemn pe locul mirtului, care s-a păstrat până astăzi. Lângă ea, ulterior, s-a zidit o biserică mare, a mânăstirii „Panaghia Myrtidiotissa”, Icoana devenind ocrotitoarea insulei.
Între minunile consemnate de localnici, se numără stoparea unei epidemii de ciumă, primirea de bani neaşteptaţi pentru nevoile mânăstirii Icoanei, de către stareţul Agantanghel (sec. XIX) în repetate rânduri, salvarea muncitorilor bisericii din diferite accidente.AMIN
Una dintre cele mai impresionante minuni s-a petrecut în sec. XVI, cu paraliticul Teodor Kumprianos, descendent al păstorului ce a găsit Icoana Mirtidiotissa. Acesta îşi dorea foarte mult să participe la sărbătorirea Icoanei din 24 septembrie, însă nu se putea ridica din pat. Ani de-a rândul a trimis pe cineva din familie în locul lui, la mânăstire, spre închinare, sperând ca măcar o dată în viaţă să ajungă şi el. Într-un an, rudele l-au purtat pe targă până la biserică, de 24 septembrie. În timpul privegherii, s-a auzit un zgomot puternic venind dinspre mare. Crezând că vin piraţii, toţi credincioşii au fugit, uitând să-l ia şi pe Teodor. El a rămas singur cu Icoana, neputându-se deplasa. Astfel că a ţâşnit din inima sa rugă fierbinte, de a fi ocrotit şi el. O asemenea rugăciune a străpuns cerurile, şi îndată s-a auzit voce din Icoană care i-a spus: „Ridică-te şi fugi!”
Teodor s-a ridicat şi... a fugit. I-a ajuns din urmă pe ceilalţi, care s-au dezmeticit, înţelegând că nu vine vreun pirat..., dimpotrivă, a fost mila Maicii Domnului revărsată spre cel credincios şi răbdător.
Icoana este purtată în procesiune şi fără dată fixă, la vreme de secetă. Într-un an, un turc i-a observat pe creştinii ce se rugau pentru ploaie, cu Icoana pe câmp. El a promis că le va da brăţara sa cu diamante, dacă vor reuşi să aducă ploaie în ţinut. La sfârşitul rugăciunilor preoţilor, s-a pornit o ploaie în rafale, iar brăţara turcului celui bogat a rămas atârnată la Icoană, ca semn de încredinţare în faţa minunii.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu