Sa am la ingropare vesmantul primenit,
Da-mi lacrimi - sa ma cureti, ci ele, de pacat,
Precum Ti-e drag, Stapane, ma afla luminat.
Ma primeneste, Doamne, cu darul Tau cel sfant
Si candela-mi aprinde putinul meu pamant
In care Tu-mi coboara in cel din urma-mi ceas
Nadejdea Invierii - ca tot ce mi-a ramas.
Dereteca-mi chilia sapata-adanc in piept,
Ca-n ea, cu-ncredintare, smerit sa Te astept
Sa ma ridici din tina: suflare de duh viu -
Biruitoare clipa a ceasului tarziu.
Putin pamant... Ce multa iubire i-ai adus,
Ca sa ii dai suflare din Duhul Tau de sus,
Ce stralucire vie in inima-mi de lut
Ai fulgerat din viata Ta fara de-nceput!...
Ce intelesuri sfinte si fara de-a putea
Sa le priceapa-n totul sarmana-mi inima,
Ca-ntr-o cocioaba stramta, de lut putin si orb,
Sa-mi dai merindea vie-a Luminii sa o sorb...
Ce necuprinsa taina a dragostei ce esti
Ca in saraca-mi tina sa vrei sa locuiesti -
Si-apoi, ce ne-nteleasa minune: sa ma duci
Din negura valtorii, in Taina Sfintei Cruci!
Precum ai zis, Stapane, c-afara n-ai sa lasi
Pe cei care-si indreapta spre Tine ai sai pasi,
Azi trecere spre Tine fa-mi ziua ce-a apus
Si, innoptandu-mi trupul, rasari-mi duhul - Sus.
sursa-Dianora Ioana
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu