Pentru fratele meu

Doamne,
fratele meu m-a-nvatat
ce e - durerea:
mi-a pus pe frunte cununa de spini
si mi-a invelit umerii
grijuliu (sa nu-mi fie frig!)
in hlamida de sange,
zicand
ca-mi sade bine asa: imparat...
Apoi,
mi-a strapuns inima ca unui vanat
prins in lat.
Mi-a batut cuie
in palme
si-n talpi,
sa nu alunec jos de pe crucea
pe care m-a pironit.
La urma - nu a uitat
sa-mi puna otetul pe buze:
zicea
ca asa-mi era dat...


Dupa ce-a terminat
toata treaba cu mine,
si-a scuturat palmele si le-a spalat.
Era multumit
si-aplecat.
Socotea
ca facuse ce trebuia.
N-a intors niciodata privirea
de cate ori l-am strigat;
si-a vazut inainte de drum,
a sapat alte morminte peste care a pus
alte cruci.


Acum,
el zace ucis,
la pamant.
Intr-o seara,
cineva l-a injunghiat.
Altcineva
a trecut peste el;
altul s-a-mpiedicat
de starvul lui si l-a impins
cu piciorul.
De atunci,
trecatorii il calca mereu sub bocanci.


De pe crucea durerii mele,
il vad
insa nu pot sa cobor,
ca sa-i dau mana
si sa-l ridic.
Parinte sfinte,
apleaca-Te Tu inspre el
si ridica-l!
Fratele meu m-a-nvatat
ce e dragostea:
fara lacrima
de sange din inima,
n-as fi aflat
dorul de zambet;
fara cununa de spini,
n-as fi avut fruntea- libera;
fara hlamida aruncata pe umeri,
n-as fi putut
sa ma inalt de sub ea;
fara roua din inima,
n-as fi stiut
ca aveam inima si ca batea...
fara picioarele tintuite,
nu invatam sa pasesc;
fara mainile prinse in cuie,
nu aflam ca am aripi
si pot - zbura.
Otetul,
turnat peste buzele mele la urma,
a izvodit in mine
dulceata numelui Tau...


Ridica-l, Parinte, si il intoarce
la viata:
el m-a inteleptit cat nu reusise
o cancelarie de profesori.

sursa-Dianora Ioana