LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

Evanghelia Duminicii a XXX-a după Pogorârea Duhului Sfânt (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor)

În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?
Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Ştii poruncile: "Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta".
Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor, şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie.
 Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia lui Dumnezeu!
Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu.
 Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.

„Dumnezeu, în care spui că nu crezi, crede El în tine“

"Cel ce ţine ziua, o ţine pentru Domnul; şi cel ce nu ţine ziua, nu o ţine pentru Domnul. Şi cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă, căci mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, şi mulţumeşte lui Dumnezeu.
Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine.
Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem. Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii." (Romani 14, 6-9)

Sfântul Apostol Pavel ne propune să trăim în şi pentru Dumnezeu.
 A trăi pentru tine este un mod de a-ţi îngropa viaţa. Trăiesc în istorie doar cei care şi-au pus viaţa în slujirea altora şi trăiesc veşnic cei care au ales să vieţuiască în Dumnezeu.
Moartea este examenul existenţei noastre. Atunci ne întrebăm: Pentru ce am trăit? Cât nonsens poate avea răspunsul: Am trăit pentru mine! Dar viaţa se poate trăi deplin doar în încredere.
Nu putem trăi pentru cineva dacă avem cea mai mică umbră de îndoială asupra lui.
 Iată că tocmai sinceritatea şi încrederea sunt foarte rare astăzi. Omul a ajuns să spună că nu are încredere nici în el însuşi.
Viaţa în Hristos dă sens vieţii tale pentru că înainte de a avea încredere în El, Dumnezeu are încredere în tine. Citeam de curând relatarea unui dialog dintre Părintele Nicolae Steinhardt şi Virgil Ierunca.
Cel din urmă îi mărturiseşte părintelui că nu crede în Dumnezeu. Monahul de la Rohia răspunde: "Dumnezeu, în care spui că nu crezi, crede El în tine".
Conştientizând acest adevăr, sensul vieţii noastre se schimbă. Avem curaj să trăim şi avem curaj să aşteptăm moartea pentru că orice ni s-ar întâmpla "suntem ai Domnului", Cineva are încredere în noi şi ne dă curaj să avem încredere în El. Biserica exprimă acest adevăr printr-un stih din ectenia liturgică: "Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm".

Sursa
Ziarul Lumina

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul Ocrotitorul copiilor

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul a trăit în urmă cu 1.300 de ani în provincia Paflagonia din Asia Mică, teritoriul Turciei de astăzi.
Încă din pântecele mamei sale a fost sfinţit lăcaş al Duhului Sfânt. Când a ajuns la maturitate a împărţit averea sa săracilor şi s-a făcut monah.
El a întrecut pe toţii călugării în asprimea vieţii şi în ostenelile sihăstriei. S-a retras într-o peşteră unde s-a învrednicit de la Bunul Dumnezeu de darul tămăduirii bolilor, mai ales pentru copii. Părinţii cărora le mureau copiii dobândeau alţii dacă chemau în ajutor numele lui.
De aceea, Sfântul Stelian este ocrotitorul şi tămăduitorul copiilor, fapt pentru care în icoană îl vedem purtând un prunc în braţe.


O parte din moaştele Sfântului Stelian se află în Biserica "Sfântul Stelian-Lucaci" din centrul Bucureştiului din 1736, fiind dăruite comunităţii de aici de Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti, ctitorul sfântului lăcaş.

Rugaciune pentru toti si pentru toate!

Această rugăciune mi-a umplut sufletul de bucurie si nadejde! O recomand din toata inima celor care vor să-și pună sufletul pentru aproapele și să simtă o împlinire duhovnicească!



În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Doamne Dumnezeule Cel în Treime, miluiește cu mila Ta cea fără de sfârșit pe bolnavi, pe văduve, pe orfani, pe săraci, pe cei întemnițați, pe cei flămânzi, pe cei însetați, pe cei goi, pe cei călători, pe cei străini, pe cei năpăstuiți, pe cei ocărâți, pe cei prigoniți din pricina Ta, pe cei rătăciți, pe cei căzuți, pe cei părăsiți, pe cei învăluiți în primejdii, pe cei ce Te caută și pe cei ce Te-au găsit, pe cei împietriți, pe cei nepricepuți, pe cei neputincioși, pe cei uitați, pe cei robiți, pe cei lipsiți de răbdare, pe cei deznădăjduiți, pe cei ce plâng, pe cei osteniți, pe cei ce au luat jugul Tău asupra lor, pe cei pierduți, pe cei împovărați, pe cei zdrobiți cu inima, pe cei atacați sau stăpâniți de demoni, pe cei ce sunt pe patul de moarte și pe cei ce ce se însănătoșesc, pe cei descumpăniți, pe cei aflați în îndoială, pe cei ce pun acum început bun vieții lor, pe cei ce se pocăiesc în ceasul acesta, pe cei ce nu pot împărtăși dureri străine, pe cei ce iubesc și pe cei ce nu iubesc zidirea Ta, pe cei ce nu au îndrăzneală în rugăciune, pe cei ispitiți, pe cei purtători de chinuri, pe cei zămlisiți în fărădelegi și născuți în păcate, pe cei obosiți de mâhnire și întristare, pe cei din ceasul nedumeririlor, pe cei osândiți, pe cei goi de fapte bune, pe robii Tăi cei tăinuiți în mijlocul lumii, pe cei izgoniți, pe părinții fără de copii, pe cei ce duc lupta cea bună, pe cei învrăjbiți, pe cei disprețuiți, pe cei ce sunt pe calea înfrânării, pe cei cotropiți, pe cei asupriți în judecăți, pe cei ce sunt căzuți în datorii grele, pe cei ce vin la Tine în întâiul și în al unsprezecelea ceas, pe cei ce tocmai o veste rea au primit, pe cei prădați, pe cei ce iau cununi de martiri, pe cei neînțelepți, pe cei împovărați de griji și de păcate, pe cei ce-și poartă crucea, pe cei ce se căiesc acum în fața Ta, pe cei ce slăbesc în credință, pe cei încercați, pe cei ce sunt la judecata Ta, pe cei ce muncesc, pe cei ce învață, pe cei supărați de farmece sau cuprinși de năluciri, pe cei înviforați, pe cei descumpăniți, pe cei ce înfruntă vremuri de batjocorire a credinței, pe cei din primejdii, pe cei din nevoi, pe cei din războaie, pe cele ce nasc, pe cei ce cântă și Te preaînalță întru toți vecii, pe cei ce sunt în ceasul rugăciunii și în zi de postire, pe cei săraci cu duhul, pe cei ce plâng, pe cei flămânzesc și însetează de dreptate, și pe cei ce pentru dreptate prigoniți, pe cei care nu-i iubește nimeni, pe cei ce ne iubesc și pe cei ce ne urăsc pe noi, pe cei rătăciți de la dreapta credință, pe cei ce nu Te-au cunoscut încă.

Asemenea Doamne, miluiește-i și pe cei care-i cercetează și-i miuluiesc pe aceștia toți.
 Întărește-i vindecă-i, ridică-i, ocrotește-i cu puterea Ta, luminează-i cu lumina Sfintei Treimi, binecuvântează-i și pomenește-i întru Împărăția Ta, ca să se slăvească prin ei numele Tău cel Sfânt.

Miluiește-i, binecuvintează-i și-i pomenește întru împărăția Ta și pe vrăjmașii noștri, și îmbunează inima lor, ca să nu răpim prin răutatea noastră prilejul mântuirii lor.
Doamne miluiește și ne binecuvântează pe noi, căci a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sursa
cristianstavriu



Curatia si simplitatea unui copil!…pilda

La ora de religie, o fetita de 6 ani desena si colora de zor.

Invatatoarea de la acea clasa a intrebat-o “Papusica! Ce desenezi acolo?”.
Fetita a raspuns:
Il desenez pe Dumnezeu.
Invatatoarea i-a vorbit din nou, zicandu-i:
“ Dar cum Il desenezi tu pe Dumnezeu, caci nu L-a vazut nimeni cu ochii si nu stim cum arata.”.
La care fetita a raspuns:
“Nu-i nimic ca nu L-au vazut. O sa-L vada si o sa-L cunoasca dupa ce-L desenez eu!”

Sursa
cristianstavriu

De ce are bunica parul carunt!…pilda

Intr-o buna zi, o fetita statea langa mama care spala vasele in bucatarie.

Dintr-o data observa cele cateva suvite de par carunt, in contrast cu parul negru al mamei.
Se uita fix la mama si o intreaba:
- De ce ai si par alb, mami?
Mama raspunde:
- Ei, bine, de cate ori ma necajesti si ma faci sa plang sau sunt doar suparata, unul din firele mele de par devine alb.
Fetita cade pe ganduri si dupa scurt timp, intreaba:
- Mama, atunci cum se face ca bunica are TOATE firele albe?


Sursa
cristianstavriu

Viata Sfantului Serghie de Radonej 1/4

Cum sa invatam sa zburam?…pilda

Am citit astazi o pilda foarte frumoasa despre un imparat care a primit doi soimi.
Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea.
Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare.
Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute.
Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.
- Cum ai facut? si-a intrebat supusul
- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.

Morala: Uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.


Sursa
cristianstavriu

Domnul a dat, Domnul a luat - ierodiacon Serafim Pantea

De multe ori ne comportăm ca și cum ceea ce avem ar fi al nostru. De multe ori ne întristăm când pierdem ceva și ne bucurăm când primim fără să ținem cont de faptul că nu noi suntem stăpâni pentru totdeauna ai lucrurilor acelea.
Atitudinea dreptului Iov, pe care probabil că o admirăm, ni se pare totuși „puțin“ extremistă. Care om pierde ceva și nu zice câte ceva mărunțit printre dinți? Scuza pe care o punem cel mai adesea înainte este „eh, oameni suntem“. Da, suntem oameni și tocmai de aceea suntem chemați să nu ne lăsăm înfrânți de nimic.

Foarte adesea încercăm să ne luptăm cu efectele. De exemplu încercăm să nu înjurăm sau să ne abținem să nu batem pe cineva. Și este un lucru bun să încercăm să ne abținem de la a face lucruri rele, care pot să rănească. Dar lucrarea duhovnicească nu se face doar la suprafață. Bine este să căutăm motivul pentru care am ajuns în situația aceea rea și să lucrăm la rădăcină ca să avem parte de efecte statornice, nu doar de moment.
Am pierdut un lucru, ne enervăm, începem să spunem lucruri fără socoteală, poate să ne gândim la tribunale sau la alte moduri de a recupera ceea ce am pierdut și iată că pe lângă lucrul acela material, ne pierdem foarte repede și liniștea sufletească.
Atunci când conștientizăm că nimic din ceea ce avem nu este de fapt al nostru, că nu suntem decât administratori pentru o perioadă oarecare de timp a lucrurilor pe care spunem că le avem, tăiem problema de la rădăcină. De ce să mă tulbur dacă nu mai am ceva ce era la mine acum câteva zile și acum a ajuns în altă parte? De ce să-mi pierd liniștea dacă Dumnezeu a socotit că este mai de folos ca acele lucruri să ajungă la altcineva care probabil că are mai multă nevoie de ele?
Poate veți spune că acestea sunt cuvinte din Pateric și sunt potrivite doar călugărilor. Dar liniștea și pacea sufletească este accesibilă oricui voiește să întindă mâna să le ia. Nu este doar apanajul celor retrași în pustie. Este necesară doar voința de a schimba atitudinea față de ceea ce avem în buzunar sau în fața noastră. Doar atitudinea.
 Nici măcar nu trebuie să aruncăm lucruri pe geam pentru a deveni săraci, e suficient dacă le privim ca pe o formă de împrumut, ca pe lucruri pe care ni le dă Dumnezeu ca să putem trăi. Nu degeaba spune Hristos să nu ne îngrijim de ce vom mânca sau cu ce ne vom îmbrăca. Și nu spune asta ca să încurajeze lenea, ci doar ca să ne arate că putem folosi timpul acelei îngrijorări în moduri mult mai bune. Putem să ne rugăm și să dăm slavă lui Dumnezeu pentru ceea ce avem. „Că știe Tatăl vostru de cele ce aveți trebuință mai înainte ca să cereți voi de la El.“
Hristos ne învață că nu este important nici dacă avem punga plină nici dacă e goală și nici măcar dacă nu avem pungă deloc. Nici una dintre acestea nu ne împiedică la mântuire.
Se pot mântui și cei cu palate și cei fără colibă atâta vreme cât nu-și lipesc inima de cele de lângă ei și nici nu cârtesc împotriva lui Dumnezeu pentru ceea ce nu au. Inima cea curată, sau atitudinea, este cea care ne apropie sau ne depărtează de Dumnezeu.
De aceea ne este de folos să spunem des cuvinteleDomnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!“

Sursa
Doxologia.ro

Dacă iubești, ierți - Ierodiacon Hrisostom Filipescu

Îndrăznesc să afirm că iertarea este o virtute exclusiv creștinească. Până la întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, iertarea nu era cunoscută în lume. Fiecare om răspundea aproapelui său după faptele lui; la rău, răsplătea cu rău, la bine, răsplătea cu bine.

Chiar la poporul ales, căruia Dumnezeu i-a descoperit voia Sa, aceștia interpretau legea prin prisma unui întuneric lăuntric, „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte“.
Dumnezeu face cunoscută iertarea prin Hristos Domnul punând mare accent pe această cheie a raiului căci „dacă veți ierta oamenilor greșelile lor și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile. Iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre“(Mt. 6, 14-15).
Mântuitorul acordă un loc mare iertării în viața noastră, fiind centrul vieții creștinești. Totul începe, continuă și se termină în iertare. „Iertați și veți fi iertați“(Lc. 6, 37), spune Domnul. El este pildă vie de adevărată iertare pe cruce, când durerile îi copleșeau întreaga ființă, a iertat.
Căci cine iartă puțin, puțin iubește, iar cine iartă mult, mult iubește. Să nu uităm câte au răbdat și îndurat martirii, sfinții și alți prigoniți, răspunzând la durere cu balsamul iertării.
Când vom ierta totul, le vom câștiga pe toate ne învață Sfântul Ioan Hrisostom. Iertând imităm pe Dumnezeu și mistic ne naștem din nou.
Lipsa de îndurare a inimii omenești zace ca o drojdie în adâncul sufletului aducând multe suferințe, rătăciri, pierderi de tot felul, risipiri și agonii. Iertarea, condiția fundamentală a vieții noastre, este necesar să ne însoțească pretutindeni, ca să putem culege roade și în rugăciune, în post, în fapte bune.
Altfel, vom fi ca un sac fără fund ce nu poate agonisi nimic bun, deoarece e găurit de ură și nu e sprijinit pe umerii iertării.
Iertarea este medicamentul fericirii, este semnul sigur prin care se poate cunoaște dacă avem în suflet o picătură de iubire adevărată. Și ce este această iubire adevărată ? Ea nu este cea care te strânge în brațe, ci cea care iartă, atunci când i-ai greșit. Câți nu am simțit dulceața de negrăit în cuvinte simple a iertării ?!...Spun părinții din Spiritualitatea Ortodoxă că să ierți pe cel ce te ofensează, pe cel ce te rănește de moarte, este o iubire pe care Dumnezeu a așezat-o în inima oamenilor ce au cerut-o. Puterea sfântă de a ierta este o putere dumnezeiască, căci El în nemărginita Sa iubire este cel dintâi care iartă, iartă și necontenit ne iartă...
Iertarea este o floare rară tot mai greu de cules din sufletele ce zilnic devin tot mai mici. Ce folos că iertăm, dar nu uităm și când se tulbură apele inimii noastre ies la iveală uragane de reproșuri.
Fierbem, dăm în clocot și apoi nu știm cum să mai punem mirodenii la ce a mai rămas. Oare așa face Hristos cu noi, ne iartă doar din vârful buzelor ? Cât de mult greșim noi lui Dumnezeu și cât de puțin ne greșește cel de lângă noi, nouă.
De câte ori ne-a iertat pe noi Dumnezeu și ne va mai ierta, dacă ne ducem la El cu inima înfrântă și smerită, plină de pocăință, și cât de mici suntem noi și plini de neîndurare cu cei din jur ? Hristos iartă tot, șterge cu buretele, se comportă cu noi atât de nobil, ca și cum nu s-a întâmplat nimic, dar noi ? Nu iertăm, nu mângâiem, ci adăugăm întristare la întristare în cugetul inimii. Tolstoi spune că adevărata iertare e atunci când ierți tot, altfel nu e iertare.
Cum răspundem noi la cuvintele Sfântului Apostol Pavel care ne îndeamnă„Îngăduindu-vă unii pe alții și iertând unii altora... după cum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și voi.“(Col. 3, 13) ? „Fiți buni între voi și milostivi, iertând unul altuia, precum și Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos.“(Efes. 4, 32)

Sursa
Doxologia.ro

Evanghelia la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului (Luca 10, 37-42, 11, 27-28)

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi răspunzând Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti însă un singur lucru trebuie; iar Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea. Şi, când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt. Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt şi cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc.

INTRAREA IN BISERICA A MAICII DOMNULUI

In aceasta mare sarbatoare, parintii Ioachim si Ana tinandu-si fagaduinta au venit sa aduca in Biserica, pe fiica lor, Fecioara Maria, in varsta de numai trei ani, ca un dar sfant lui Dumnezeu.
De mentionat ca Biserica cea Mare, la care ne referim este in fapt Templul lui Solomon din Ierusalim care avea o încãpere mai presus decât orice în aceastã lume, unde nu intra decât o datã pe an, singur, arhiereul. Aici se pastrau Chivotul Legii, în care erau cele douã Table ale Legii, pe care erau scrise cele 10 Porunci, Toiagul lui Aaron, un vas cu manã din cea care cãzuse spre hrana evreilor în pustie, dupã ce trecuserã Marea Rosie, când au fost eliberati din robia Egiptului.
Cu aceasta ocazie la Nazareth au venit toate rudeniile lor, caci Sfantul Ioachim era de neam imparatesc, iar Sfanta Ana, de neam arhieresc. Fecioara copila imbracata cu podoabe imparatesti si condusa de sfintii parinti si de alte fecioare tinere cantand din psalmii lui David, cu faclii aprinse in maini, s-au indreptat spre templu unde au fost intampinati de multime de popor.
S-au implinit atunci cuvintele scrise de David proorocul care zice: "Asculta fiica si vezi si pleca urechea ta si uita poporul tau si casa parintelui tau, ca a poftit Imparatul frumusetea ta, ca El este Domnul tau. Aduce-se-vor Imparatului fecioare in urma ei, prietenele ei se vor aduce Tie?"
Cand au ajuns in fata bisericii unde ii asteptau preotii, s-au oprit inaintea celor 15 trepte. Atunci prunca Fecioara a inceput sa urce singura treptele, pana la treapta cea mai de sus, fara a se opri pe fiecare treapta dupa cum era randuiala. Deci primind-o Zaharia preotul, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, pentru ca dansul era preotul cel mare de rand atunci, a luat-o de mana si a dus-o direct in sfanta sfintelor, acolo unde niciodata nu intra parte femeiasca si nici preotii, ci numai arhiereul o data pe an, atunci cand aducea jertfa de sange pentru nestiintele poporului. Acolo i-au dat ei loc de rugaciune.
Fecioara Maria, incredintata preotilor si unor fecioare mai in varsta, petrecea cea mai mare parte din viata ei in rugaciune si vorbire cu Dumnezeu, prin citirea Sfintelor Scripturi. Ducea o viata ingereasca. Dimineata se ruga in Sfanta Sfintelor, pana la ora noua. Apoi pana la ora trei, lucra cu celelalte fecioare lucru de mana; torcea lana si in, tesea matase pentru vesmintele preotesti si altele.
Se spune ca, insasi camasa de in cea necusuta de mana, pe care a purtat-o Domnul Hristos, Fiul ei cel scump, a fost tesuta si impletita chiar de Maica Domnului. In timpul mesei Fecioara Maria nu manca cu celelalte fecioare, ci se ducea inauntrul bisericii, unde se ruga pana tarziu.
 Acolo venea Sfantul Arhanghel Gavriil si ii aducea paine ingereasca. Aceasta mancare fiind ingereasca tot trupul si sufletul ei se indumnezeise, iar rugaciunile ei se inaltau in ceruri. Ea vorbea acum cu ingerii, iar bucuriile ei erau negraite, supunerea desavarsita si smerenia dumnezeiasca.
Sarbatoarea de astazi este una din marile prasnice inchinate Maicii Domnului, Maica noastra, a tuturor. Sa ne rugam la Ea: „Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”! AMIN.


Iubiti frati si surori intru Domnul sa pastram in sufletul nostru, ca zile de bucurie si slava, cele cinci mari sãrbãtori ale Maicii Domnului: Nasterea Maicii Domnului - 8 septembrie, Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului - 21 noiembrie, Soborul Maicii Domnului - 26 decembrie, Bunavestire - 25 martie, si Adormirea Maicii Domnului - 15 august.

Sursa
Cadelnita

Scapa-ma Parinte!

Un bătrân, cu viaţă sfântă, vede odată o scenă cutremurătoare: Un diavol îl târa pe un frate prin toţi mărăcinii, peste toate glodurile, prin tot noroiul, prin toate mizeriile, cu o ură nebună. Iar fratele striga şi ţipa cât îl ţinea gura, cu mare durere: Scapă-mă, părinte! Scapă-mă, părinte! Mă târăşte diavolul! Sunt rănit de moarte!

Când se uită mai bine părintele, ce credeţi că vede: de fapt fratele se ţinea cu înverşunare de coada diavolului. Şi, atunci, îi spune bătrânul: Măi omule, nu te mai ţine de coada diavolului; dă-i drumul la coadă şi atunci nu te va mai târî cum vrea el. Din cauza ta te târăşte el, pentru că te ţii de coada lui.
Ce adevărat este! Câţi nu se ţin de „coada” lui! Mulţi se plâng de gânduri urâte, de desfrânare, dar nu renunţă la televizor şi calculator, la cărţi şi reviste, care le servesc cu dibăcie atâtea scene imorale.
Mulţi se plâng de patima fumatului şi a beţiei, dar nu renunţă la anturajele proaste, la prietenii care se ţin de aceste păcate. Mulţi se plâng că nu pot să ţină post, dar nu renunţă la petreceri.
Cu alte cuvinte, dacă vrem să ducem o viaţă curată, duhovnicească, plăcută lui Dumnezeu, trebuie să renunţăm la tot ce ne îndeamnă la păcat, să fugim de prilejurile de păcătuire, să ne alegem cu atenţie prietenii, căci zice o vorbă:Spune-mi cu cine eşti prieten, ca să-ţi spun cine eşti”.
E vremea postului, fraţilor, un bun prilej de a ne verifica la ce nivel duhovnicesc suntem, căci cu teoria stăm bine.
Trebuie să arătăm şi practic, acuma, cât suntem de întăriţi, căci în vremea postului se înmulţesc şi ispitele.
Le vom birui, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin smerenie, curăţie şi ascultare, prin post şi rugăciune, şi să nu ne mai ţinem de „coada” vrăjmaşului, căci vom păţi ca fratele de mai sus.

Programul social “Braţele părinteşti” în Episcopia Huşilor

În perioada 20 octombrie – 1 noiembrie 2010, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Corneliu al Huşilor, în Episcopia Huşilor a debutat programul social “Braţele părinteşti”.

Cu acest prilej, prin intermediul Sectorului Social-filantropic şi misionar al eparhiei au fost achiziţionate şi oferite haine şi încălţăminte pentru sezonul rece de iarnă, la un număr de 72 de copii de vârstă şcolară, cu rezultate bune la învăţătură, provenind din familii sărace şi cu mulţi copii.
Programul “Braţele părinteşti” are drept obiectiv reducerea abandonului şcolar în rândul categoriilor sociale defavorizate şi este sprijinit financiar de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.
Programul constă în adopţia de la distanţă a 72 de copii de vârstă şcolară, care frecventează biserica, din diferite parohii din judeţul Vaslui.
Prin intermediul acestui program, fiecare copil primeşte un ajutor financiar de 50 euro/lună, constând în bunuri de maximă necesitate, până la sfârşitul anului şcolar 2010-2011.
Totodată, în data de 20 octombrie 2010, copiii din zona municipiului Huşi s-au întâlnit la reşedinţa episcopală cu Preasfinţitul Parinte Corneliu, care le-a explicat programul social în care sunt implicaţi, adresând mulţumiri Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei şi Întâistătorului ei, Preasfinţitul Părinte Siluan. La finalul întâlnirii, Preasfinţia sa a îndemnat la o viaţă duhovnicească autentică pe copiii şi părinţii prezenţi, îndemnându-i să rămână fii credincioşi a Bisericii.

Sursa
Episcopia Husilor

Sfaturi intelepte–cum sa ne mantuim!…Pr.Porfirie Bairaktaris

“Sa spui mereu adevarul. Sa faci totul cu calm. Sa te rogi pentru a deveni mai bun.”
“Sa faceti mereu binele, fiindca altminteri e vai de voi!”
“Si desi de mic copil faceam multe pacate, cand m-am reintors in lume am continuat a face pacate, care pana astazi s-au inmultit foarte mult. Lumea insa m-a luat de bun si toti striga ca sunt sfant. Eu insa simt ca sunt cel mai pacatos om din lume.”
“Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect e sa te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos si pe oameni. Doar astfel sufletul iti este implinit.”
“Sa-L rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.
In rugaciunea ta sa-I ceri lui Dumnezeu sa se faca voia Sa pentru tine. Acest lucru iti este cel mai de folos.”
“Cand te inhata satana si te apasa, sa nu ramai nemiscat, asa cum raman unii ce devin melancolici si cad pe ganduri ore intregi, ca si cand i-ar preocupa probleme importante, desi nu e vorba despre asa ceva, ci pur si simplu sunt robiti de satana.
Sa fii pregatit sa reactionezi, sa te opui, sa respingi asediul satanei, asa cum pe un om pe care il prind raufacatorii si-l blocheaza, face o miscare brusca si, dand din maini il impinge, scapa din strangerea lor si se indreapta spre alta directie, spre Hristos, care il elibereaza.”
“Zadarnicie e tot ce iei din egoism. Vesnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasa vesnicie este sa primesti cu iubire, pentru a darui bucuria reciprocitatii aceluia ce ti se ofera cu iubire.”
“Cand te rogi pentru un om pe care il muncesc patimi pacatoase, sa nu i-o spui, fiindca diavolul va afla si va ridica indarjire in sufletul tau si astfel rugaciunea ta nu va da rod. Sa te rogi pentru acel om in taina, si astfel rugaciunea ta il va ajuta.”
Sa nu te necajesti, mai, niciodata. Hristos a inviat ca sa ne dea multa iubire si bucurie, inca de pe acum. Asadar, de acum sa incepem sa participam tot mai intens la ziua luminata a Imparatiei iubirii lui Hristos, unde nu se insereaza niciodata.”
“In taina imbratiseaza-ti in inima-ti intreaga obste si intreaga Biserica.
Nu te lupta cu ceilalti, nici nu incerca sa faci sa dispara sau sa corectezi cusururile celuilalt.
Iubeste-l asa cum e, cu defectele sale. Domnul se va ingriji de acestea. Sa-ti sfintesti tacerea, sa nu fie neroditoare.”
“Nu mi-e frica de iad si nu ma gandesc la rai. Ii cer numai Domnului sa fie milostiv cu toata lumea si cu mine”

„Mâine mă duc” - Dan Puric

Un tânăr bolnav, distrus fizic prin tortura aplicată de noua Idee ( comunism), se pregătea să moară.
 Se pregătea dând sens morţii sale, suferinţei sale şi vieţii sale…: „Mâine mă duc”, spune acesta colegilor de suferinţă… (n-a spus mâine mor!).
Unde te duci, mă banditule, că eu sunt hristosul tău acum”… se aude glasul plutonierului. (Era glasul istoriei triumfătoare care arestase penibil Veşnicia.)
„Mă duc, domnule plutonier, acolo unde o să veniţi şi dumneavoastră" răspunde cu seninătate tânărul muribund şi astfel veşnicia lui Dumnezeu întoarce discret spatele istoriei făcută de om.
 Acest schimb de replici, simple în aparenţă, arată răscrucea umanităţii de azi.
Trecerea dincolo se face cu regret pământesc, dar şi cu bucurie creştină, aşa cum putem vedea într-un bocet maramureşean:


„Sâmbătă de dimineaţă
M-o cătat Moartea prin casă
M-o cătat şi m-o aflat.

Eu de moarte m-am rugat
Să mă mai lase un ceas
Că mai am şi eu necaz


Şi mai am vo tri copii
Şi-o mie de datorii
Şi dacă le-oi împăca


Vin-o moarte şi mă ia
Că eu lumea mi-am urât
Mi-e dor numai de Mormânt.”

De ce unora li se face rau în timpul slujbelor bisericesti?…P.Ambrozie

De obicei, în timpul slujbelor li se face rău celor care nu și-au mărturisit păcatele.

În timpul slujbei, harul lui Dumnezeu acționează, dar sufletul pătat nu-l poate primi și atunci omului i se face rău.
Aceasta se întâmplă mai ales în timpul Cununiilor. Atunci, Biserica este goală, luminoasă, iar aerul, curat. După ce începe Cununia, miresei i se face rău și leșină…
Însă cel care se va mărturisi cu inima curată și va începe să se roage, va fi ajutat de harul Domnului să crească duhovnicește.
Un astfel de om se simte bine în biserică, parcă se scufundă într-un ocean de dragoste la auzul cântărilor și rugăciunilor bisericești.
Dragostea lui Dumnezeu nu-l sufocă pe om, ci doar îl face să uite unde se află – în cer sau pe pământ.
O slujbă lungă (în mănăstirile de la Muntele Athos poate ține și 14 ore) i se pare atunci ca o clipă, fără să-și dea seama.
Dar asta se întâmplă doar cu cei care se roagă des, care se obișnuiesc cu starea de har și rugăciune încă de acasă.
Unii ca aceștia vin la biserică, unde rugăciunea lor lăuntrică este continuată de cea a slujbelor.

Sursa
cristianstavriu

Despre judecarea preotilor!…pilda

Un preot trecea odată pe lângă o casă care se clădea în cuprinsul parohiei sale şi auzi pe un lucrător zicând: “Nu este îndeletnicire mai uşoară ca aceea de preot, căci nu faci altceva decât să te plimbi cu bastonul în mână şi cu cartea la subţioară. Aşa mi-ar plăcea şi mie să lucrez”.

Ceilalţi muncitori râseră, dar preotul se adresa celui care vorbise astfel şi-l întrebă:
-”Cât câştigi dumneata pe zi?”
-” Șapte sute de mii”, răspunse acesta.
-”Ei bine, îţi plătesc eu ceea ce câştigi într-o săptămână întreagă, numai vino cu mine”, zise preotul.
Lucrătorul voi să schimbe vorba, dar tovarăşii săi de lucru îl siliră să se ţină de cuvânt.
-”Acum mergem să vedem un bolnav”, îl lămuri preotul.
-”Dar de ce boală zace?” întreba muncitorul.
-„De febră tifoidă”, răspunse preotul.
-„Dacă e aşa, se grăbi să răspundă lucrătorul, eu rămân afară, pentru că n-am zăcut niciodată de această boală şi pot să mă molipsesc. Şi apoi am nevastă şi copii cărora le-aş putea duce boala”.
-„Şi pentru mine e acelaşi lucru, zise preotul, nici eu n-am zăcut de febră tifoidă, şi am şi eu nevastă şi copii. Dar trebuie, dar, să mergi oriunde voi merge eu, căci aşa ţi-a fost vorbă”.
Drept răspuns lucrătorul întreabă:
-„După aceea unde mergi?”
-„La nişte copii bolnavi de râie al căror tată a murit de tuberculoză.”
Fără să mai aştepte ce-i va spune preotul mai departe, muncitorul făcu câţiva paşi înapoi şi zise:
-„Dacă este aşa, sunt mai mulţumit cu meşteşugul meu şi nu te mai invidiez”.
-„Dragul meu! – îi spuse preotul. Știi foarte bine că aici în zona noastră a Dobrogei nu departe de satul nostru la Tichilești exista o leprozerie.
Acolo păstorește fratele meu ca preot și merge la ei și-i împărtășește ca să aibă și ei bucuria mântuirii și unirii cu Hristos. Și mai știi că preotul consumă din potir întotdeauna ceea ce rămâne de la cei pe care i-a împărtășit.
Fratele meu preotul de ani de zile bea din același pahar cu leproșii și Dumnezeu îl apără și-l păzește de tot răul.
 Dar așa știu oamenii să judece mereu pe preoți și nu-i vede pe cei care se jertfesc și se străduiesc în lumea acesta pentru salvarea sufletelor oamenilor.
La noi se propovăduiește doar răul iar binele este ascuns ostentativ pentru a nu fi vazut”.
Câte minunate exemple de preoți vrednici nu avem în jurul nostru și nu-i vedem și nu le urmăm exemplul. Mass media propovăduiește doar ce se vinde!
 Dacă undeva un preot se zbate zi și noapte în fel și chip și construiește azile, orfelinate și cantine ptr oameni nevoiași și necăjiți – pe nimeni nu interesează, ptr că nu este de senzație.
 În schimb acolo unde se aude că un preot s-a îmbătat sau cine știe ce altceva a făcut imediat televiziunea și presa câștigă rating, vinde din plin, ptr că răul se vinde cel mai bine.
 Așa se distruge societatea noastră și noi nu facem mai nimic să îndreptăm lucrurile.

Sursa
cristianstavriu

Marian Moise ... Sus pe cruce rastignit

Binecuvantarea darniciei si paguba zgarceniei!…pilda

Într-un sat trăia un om foarte sărac ce avea mulți copii.
El a plecat să-și câștige pâinea în alt sat din apropiere.
După o săptămână de lucru, a primit drept plată pentru munca lui un sac de grâu.
S-a bucurat bietul om, căci șapte guri flămânde îl așteptau acasă.
Cu sacul în spinare, pentru a nu cheltui nimic cu transportul lui, mergea săracul pe arșița dogoritoare, suflând din greu. Obosit, s-a oprit la marginea drumului, la umbra unui copac.
Deodată, a văzut venind prin praful șoselei o trăsură frumoasă trasă de patru cai. În lumina soarelui, hanurile telegarilor și hainele vizitiului sclipeau de-ți luau ochii. Un domn, îmbrăcat în haine scumpe, ședea în fața trăsurii.
Săracul, orbit de atâta frumesețe și bogăție, privea uimit și nu-și veni să creadă când trăsura se opri în dreptul lui; iar bogatul, întinzând mâna, îi spune:
-Dă-mi și tu ceva!
-Dar eu sunt sărac, domnule, nu am nimic de dat.
-Dă-mi și tu ceva! A vorbit din nou bogatul.
Săracul l-a privit îngândurat.
-Dă-mi și tu ceva! cerut a treia oară, străinul.
Pentru a scăpa de el, nevoiașul a dezlegat sacul și luând cu zgârcenie un bob, l-a întins, zicându-i:
-Iată ține o fărâmă din pâinea copiilor mei.
Bogatul primi bobul și făcu semn vizitiului să meargă înainte. Porni cu povara pe umeri și săracul.
Ajuns acasă, a răsturnat boabele din sac pentru a le trimite la moară. Dar mare a fost mirarea tuturor când văzură strălucind în grămada răsturnată, un grăunte de aur.
Acum se făcu lumină în mintea omului și pricepu că darul lui – bob de grâu- îi fusese întors înmiit, prin trimisul lui Dumnezeu.
-O! De-aș fi fost mai darnic, cât de multe boabe de aur aș fi avut acum! De ce nu am dat un pumn măcar?
La vremea cernerii vietii noastre se va pune în balanță și ceea ce puteam să facem și n-am făcut, de câte ori puteam să ajutăm și ne-am lenevit.
Vom răspunde pentru nepăsare, pentru indiferența față de aproapele care este la strâmtorare și la necaz.
Duhul de jertfă, buna înțelegere față de semenii noștri, ajutorul, rugăciunea pentru ei, toate vor fi boabe de grâu din aur curat și lămurit în traista faptelor noastre bune.
Astăzi lumea mai mult ca oricând, are nevoie de pocăință, de înțelegere, de compătimire și de modele demne de urmat.
Ajută-ne Doamne să ne bucurăm alături de cei fericiți, să plângem alături de cei necăjiți, dar să ne rugăm cu lacrimi fierbinți pentru noi înșine și ptr. întreaga lume rătăcită!Amin!

Sursa
Cristian Stavriu

A te ruga înseamnă a trăi frumos - Ierodiacon Hrisostom Filipescu

Omul este o ființă care se roagă. Atât timp cât omul va fi om, rugăciunea nu va dispărea de pe pământ.
Cred că societatea contemporană a deschis mai multe cratere adânci în sufletul omenirii, prin care se revarsă, în durere sau bucurie, vie și aprinsă, lava de neoprit a rugăciunii.
De ce? Pentru că rugăciunea este manifestarea firească și cea mai înaltă a umanității noastre. Prin ea devenim și suntem oameni, căci suntem oameni deoarece stăm în comuniune cu Dumnezeu și stăm în comuniune cu Dumnezeu deoarece ne rugăm.
 Rugăciunea nu este un fenomen de imitație socială sau doar un obicei impus de comunitate, ci un act personal, o zguduire lăuntrică, este aerul fără de care sufletul piere.

"Mi-e foame și sete" pot mugi și dobitoacele, dar "mi-e foame și mi-e sete de Dumnezeu" nu poate striga decât omul. Unicitatea omului în univers se arată prin faptul că intră în comuniune liberă și conștientă cu Dumnezeu.
Rugăciunea este convorbirea tainică dintre om și Dumnezeu, este înălțarea sufletului la Dumnezeu. Prin rugăciune, sufletul se înalță la ceruri, iar cerul se coboară pe pământ.
Fericitul Augustin spunea: "Dacă nu mă întrebi ce este, știu ce este; dacă mă întrebi ce este, nu știu". Așadar, rugăciunea este o funcție elementară și tainică a sufletului, care în centrul lui are înfiptă săgeata de foc a dorului după Dumnezeu.
 "Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă", spune psalmistul David (Ps. 140, 1), căci "neliniștit este sufletul meu, Doamne, până când nu se va odihni întru Tine" (Fericitul Augustin).
Rugăciunea este nu numai cântecul inimii, ci și sufletul religiei, viață în Dumnezeu, împărtășire și comuniune cu veșnicia, este iubire.
 Fără ea, credința rămâne o convingere teoretică, cultul devine o formalitate, fapta morală este golită de adâncimea religioasă, iar omul - separat de Dumnezeu.
Convorbirea omului cu Dumnezeu poate fi din "adâncuri", din căutări, din valurile vieții, înecată, simplă, gândită sau nu, plină, năvalnică, liberă, umplută de sinceritate până la dramatism. Ea cuprinde multe tonuri: e bucurie și plâns, e preamărire și iertare, e vitejie și pace, e îndoială și certitudine, e suspin și fericire, e înălțare și smerenie.
Omul fără rugăciune este un nonsens, este ca primăvara fără soare, este o viață tristă. A te ruga este tot una cu a trăi frumos, iar a nu te ruga este tot una cu a trăi urât.
Rugăciunea face inima tristă veselă, sufletul deznădăjduit plin de nădejde, trupul rebel îl supune sufletului și modelează sufletul după chipul lui Dumnezeu, sfințind trupul.
Cel care vrea să știe ce este rugăciunea cred că nu trebuie să întrebe pe nimeni, să nu caute în nici un tratat de filosofie, nici într-o simplă meditație ca aceasta, care nu-i pot oferi decât cojile unor definiții mai mult sau mai puțin juste, ci să-și întrebe propriul suflet, să-l adape la izvoarele vieții divine și va ști ce este rugăciunea…
Poetul Vasile Voiculescu dedică câteva versuri deosebite rugăciunii, zicând: "Pe vremea aceea mă închinam mereu./ La masă, la culcare, la sculare;/ Rugăciunea era cheia de aur cu care/ Întorceam ornicul sufletului meu/ Și-l potriveam să meargă după Dumnezeu".

Sursa
doxologia.ro

Pentru ce trăieşti, omule?

Dacă trăieşti lăsându-te dus de simţirile şi pornirile trupului, dacă gândurile te poartă mai mult spre dorinţa de a-ţi asigura confortul trupesc, de a-i da trupului senzaţii plăcute şi o ambianţă care să încânte ochiul, să-i oferi o hrană gustoasă şi consistentă, ia aminte că neruşinata şi ticăloasa frumuseţe trupească va fi aruncată în groapă, ca să slujească drept hrană viermilor şi să se prefacă într-o respingătoare putreziciune (fiindcă nimeni nu poate spune că aspectul şi miasma unui stârv ar putea fi plăcute).
 Dacă te preocupă în exces poziţia pe care o ai sau ai putea-o avea în societate, ca să te bucuri de fală, să te admire oamenii şi să ţi se supună; dacă obişnuieşti, comparându-te cu alţii, să tragi concluzia că eşti deasupra tuturor; dacă vrei ca pentru a-ţi savura succesele să-ţi asiguri o ceată de prieteni linguşitori şi să nu-i suporţi pe cei ce te critică sau îţi cer să-i ajuţi; dacă vrei să ai bani cu ghiotura, să vină către tine slujbe bănoase, onoruri, prietenii convenabile, laude nesfârşite şi favoruri de la semenii tăi, iar inima să-ţi rămână în faţa lor rece (în pofida poruncilor lui Dumnezeu şi a conştiinţei tale), plină de venin, de nepăsare, de pofta de căpătuială, adu-ţi aminte de păcatele tale: că eşti crud, avid de slava lumească, trufaş, lacom, indiferent faţă de suferinţa aproapelui, desfrânat; şi că după moarte există o judecată a lui Dumnezeu, nemilostivă pentru cei nemilostivi şi hrăpăreţi.
Ţi se va spune atunci ca şi bogatului nemilostiv din Evanghelie, că ai avut parte în timpul vieţii de tot ce ţi-ai dorit bun şi plăcut şi că acum trebuie să răspunzi pentru păcatele tale.

Dacă ţii minte păcatele pe care le-ai săvârşit, dacă te înspăimântă dreapta judecată a lui Dumnezeu, strigă neîncetat, cu durere, către Domnul: „Miluieşte-mă!".
 Dacă, rugându-te, ai mereu în minte şi în inimă numele lui Dumnezeu şi nădejdea milostivirii Sale, arăta-ţi-se-va milă de la Dumnezeu.
Dacă vei fugi de desfătări trupeşti şi nu vei mai umbla după confortul material, îndreptându-te către slujirea aproapelui şi lucrarea rugăciunii; dacă te vei arăta gata oricând să manifeşti atenţie şi dragoste faţă de semeni, fără să aştepţi nimic în schimb de la ei; dacă în strădania de a duce o altă viaţă şi de a te apropia de Dumnezeu vei demonstra uitare de sine; dacă nu vei mai privi această viaţă trecătoare ca pe o grădină de unde să culegi doar florile plăcerilor şi vei considera că trupul nu este decât un veşmânt vremelnic; dacă mintea şi inima îţi vor fi îndreptate spre veacul ce va să fie, către Dumnezeu, către veşnica Sa împărăţie, Împărăţia fericirii şi a slavei cereşti; dacă vei preaslăvi aici pe pământ numele lui Dumnezeu, în fiecare clipă şi prin fiecare gest din viaţa ta (şi nu-L vei mai ponegri prin păcat); dacă crezi în El fără şovăire, ferice de tine!
Sporeşte în puterea de a face binele şi urmează statornic această cale, până la ultima suflare!
Ţine minte ce-a spus Domnul: „Cine nu adună cu mine, risipeşte!”, şi ceea ce au spus de-Dumnezeu-inspiraţii părinţi, şi mai vârtos ceea ce vesteşte Biserica lui Dumnezeu: „Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera grâul fericitei vieţi veşnice".
Ţine mereu în minte întrebarea: „Eu pentru ce trăiesc?”

Părintele Petru Serioghin-"LUMINĂTORUL DE SUB OBROC"

RUGACIUNE

Plansul calugarilor 11

Serafim de la Sarov

Delicatetea Harului si cerbicia omului!…Arh.Simeon Kraiopoulos

În adânc sufletul este o fortăreață de necucerit. Ajung până acolo haruri, tot felul de ajutoare, însă fortăreața rămâne necucerită, pentru că poarta se deschide doar pe dinăuntru.
Și dacă nu se deschide pe dinăuntru, Harul lui Dumnezeu are delicatețea să nu forțeze.
Altfel, n-ar mai fi Har! Ar fi altceva. Ar fi energie demonică.
 Harul are delicatețea, finețea să nu forțeze porți, ci să aștepte să facă prezența. Așteaptă ca poarta să se deschidă pe dinăuntru. Iar cheia o are cel care se află înăuntru.

Posibilitatea să deschidă poarta pe dinăuntru o are numai omul, care se încăpățânează și o ține închisă.
Îi este teamă să o deschidă, deși știe că afară este Harul lui Dumnezeu care așteaptă, deși știe că afară este Însuși Hristos care așteaptă, este cerul care așteaptă, este Împărăția lui Dumnezeu care așteaptă, este mântuirea lui!
Atât de încăpățânat este omul! Nu vrea să deschidă. Sărmane sunt aceste suflete! Și sunt multe care fac așa. Veșnic- pomenitul Aspiotis spune despre tipul melancolic, despre cineva care are o formă gravă de melancolie, spune că melancolicul simte că trăiește în iad și înțelege că dacă vrea să iasă din iad, va intra într-o nouă stare.
Deși înțelege că se va izbăvi de iad și va scăpa de acel chin, totuși nu o face.

Sursa
Cristian Stavriu -blog