LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

Duminica Lăsatului sec de carne (a Înfricoşătoarei Judecăţi) Matei 25, 31-46

"Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică."

Scrisoare catre mama ( incearca sa nu plangi )

Boala trebuie cautata la radacina!

Un copacel a fost sadit de tatal unui baiat. Copilul tinea la copac ca la un frate si-i purta de grija. Copacelul insa se imbolnavi si i se veatejeau tot mai mult frunzele.
 Baiatul era foarte amarat din pricina aceasta si in fiecare zi ii smulgea frunzele vestede si-l stropea la radacina cu apa proaspata. Intr-o zi, copacelul si-a plecat varful spre baiat si i-a zis:

- Boala mea sta in radacinile mele. De aceea, daca vrei sa ma lecuiesti, sa ma cauti la radacina. Cat despre frunzele mele, ele vor inverzi apoi singure.
Baiatul a sapat la radacinile copacelului si gasi acolo un cuib de sobolani. Dupa ce a starpit toti sobolanii, copacelul a prins din nou putere si viata.
Cand sufera semenii nostri, nu trebuie sa ne uitam la semnele exterioare ale suferintei.
Leacul trebuie cautat la radacini si trebuie starpita pricina raului, iar urmarile pier de la sine.

Sursa
crestinortodox.ro

Despre pacat!

„Te-au împresurat poate mii de rele şi de păcate? Şi ce urmează de aici? încă nu te-ai dus până acum în iad, unde nimeni nu se va mai putea mărturisi şi pocăi; încă nu s-a desfăşurat priveliştea aceea îngrozitoare, şi tu eşti în afară de primejdie, şi încă poţi ca în lupta cea mai de pe urmă să te bucuri de biruinţă. încă nu ai ajuns acolo, ca să auzi ceea ce i s-a spus bogatului: între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare (Luca 16, 26)." (Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XVIII, pp. 365-366)

„Deoarece ca oameni putem păcătui în fiecare zi, de aceea Apostolul mângâie pe auditori şi-i îndeamnă ca în fiecare zi să se înnoiască.
Ceea ce noi facem cu casele cele vechi, că pe fiece zi şi necontenit le reparăm, aceasta fa şi tu cu tine însuţi. Ai păcătuit astăzi? Ţi-ai învechit sufletul? Nu deznădăjdui, şi nici să nu cazi din nou, ci înnoieşte-ţi sufletul cu pocăinţa, cu lacrimile, cu mărturisirea, şi cu săvârşirea celor bune, şi niciodată să nu încetezi şi să nu pregeţi de a face aceasta." (Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XX, pp. 398-399)
„Eşti păcătos? Nu deznădăjdui! Intră în biserică cu gând de pocăinţă! Ai păcătuit? Spune lui Dumnezeu: Am păcătuit! Ce oboseală, ce greutate, ce osteneală ca să spui acest cuvânt: am păcătuit? Nici una!
Dacă spui tu însuţi că ai păcătuit, nu vei avea acuzator pe diavol. Ia-o înaintea diavolului! Răpeşte
dregătoria lui! Că dregătoria lui este de a acuza. Pentru ce nu i-o iei înainte? Pentru ce nu-ţi spui păcatul? Pentru ce nu-ţi ştergi păcatul, când ştii că ai un acuzator pe care nu-1 poţi face să tacă?
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: am păcătuit! Nu-ţi cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi (Isaia 43, 26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer faţă de păcat şi spune: am păcătuit! " {Omiliile despre pocăinţă, omilia întâi, p. 28)
Să ne dăm toată silinţa ca să ştergem aici pe pământ păcatele şi să fim izbăviţi de ruşinea şi osânda de dincolo. Dacă voim, putem lepăda toate poverile păcatelor, de-am fi săvârşit mii şi mii de păcate. Să voim, dar! E cu mult mai bine să ne ostenim aici puţin, ca să scăpăm de o pedeapsă de neînlăturat, decât să ne trândăvim în această scurtă vreme, şi ca să cădem în pedepsele acelea nemuritoare." (Omilia I la Rusalii, VI, în voi. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 214)
„La tribunalele acestea din lume, după ce te mărturiseşti eşti pedepsit. De aceea şi psalmistul, gândindu-se ca nu cumva cineva, de teamă de pedeapsa ce urmează mărturisirii, să tăgăduiască păcatele, spune: Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui (Ps., 105, 1).
Nu ştie oare Dumnezeu păcatele tale, chiar dacă nu te mărturiseşti? Le ştie! Ce câştigi dacă nu le mărturiseşti? Poţi oare să le ascunzi de El? Nu! Chiar de nu le spui. El ştie! Dar dacă le spui, El le uită. Iată, Eu sunt Dumnezeu, Cel ce şterge nelegiuirile tale şi nu-Mi mai aduc aminte de ele (Isaia 43, 25).
Aceasta-i dovada bunătăţii Lui. Tu, însă, adu-ţi aminte de ele, ca să ai pricină de înţelepţire." (E primejdios lucru şi pentru predicator, şi pentru ascultători ca predicatorul să predice pe placul ascultătorilor. Folositor lucru şi semn de foarte mare dreptate e osândirea propriilor păcate, III, în voi. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 467)
„Fiind atât de nesimţitori şi atât de molatici, pe de o parte, nici nu mai putem să ne mărturisim păcatele de mai înainte (cum putem să le mai mărturisim, o dată ce ne-am obişnuit să nu le suferim nici amintirea?), iar, pe de altă parte, suntem cu totul gata de a săvârşi pe viitor altele." {Despre căinţă (II), în voi. Despre mărginită putere a diavolului. Despre căinţă..., p. 109)
„Pe sufletul cel ce s-a învechit de păcate, bagă-1 în topitoarea mărturisirii". {Din cuvântul 26 la Faptele Apostolilor, în voi. Puţul şi împărţirea de grâu, p. 72)
„Nu pofteşti tu aşa să ţi se ierte păcatele, precum pofteşte El (Dumnezeu - n.n.) să ţi le ierte". {Din cuvântul 36 la Faptele Apostolilor, în voi. Puţul şi împărţirea de grâu, p. 73)
„El ca să ierte nouă păcatele pe Cel Unul născut nu L-a cruţat, pe Fiul cel adevărat, pe Cel de un scaun. Vezi că El mai vârtos pofteşte să-ţi ierte păcatele? Să nu pregetăm dar de-a ne urni! Iubitor de oameni este şi bun. Numai să-I dăm Lui pricină". {Din cuvântul 36 la Faptele Apostolilor, în voi. Puţul şi împărţirea de grâu, p. 73)
„De ai cădea de mii de ori, de mii de ori să te spovedeşti, că nu este alt lucru mai rău decât deznădăjduirea." (Din voi. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 140)
„De mii de ori de vei greşi, tot aleargă la spovedanie. Şi aceasta o zic nu că dau voie oamenilor să păcătuiască, ci pentru că voiesc să-i trag pe păcătoşi spre pocăinţă." (Din voi. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 140)
„Pentru aceasta şi Hristos a venit şi a iertat păcatele cele mari, pe tâlharul l-a băgat în Rai, pe vameş l-a făcut evanghelist, pe ocărâtorul şi hulitorul Pavel l-a făcut Apostol a toată lumea, pentru ca să nu te deznădăjduieşti şi tu păcătuind, ci să-ţi spovedeşti păcatul tău, să-1 pierzi şi să dobândeşti sănătatea." (Din voi. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 140)
„Greşit-ai? Vino la biserică şi zi către Dumnezeu că ai greşit, că alta nimic nu mai cere de la tine numai atâta. Că aşa zice Sfânta Scriptură, spune-ţi tu păcatele tale ca să te îndreptezi, spune-ţi păcatul ca să-ţi strici pâra, că n-are aceasta osteneală, nici cuvinte multe, nici cheltuială, nici alta nimic, numai ce te înţelepţeşte şi zi întru tine, că de-i voi spune eu lui Dumnezeu păcatul meu întâi îl voi pierde." (Din voi. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 147)

DEPINDE DE TINE!

Stii cat de inalt este Cerul deasupra ta?
Atat cat ti-l imaginezi tu...
Stii cat de puternica este DRAGOSTEA?
Atat cat vrei tu sa o simti!
Stii cat de aproape este DUMNEZEU?
Atat cat IL lasi tu sa iti fie...
Stii ca depinde numai de tine,
daca inaintezi sau daca bati pasul pe loc,
daca realizezi ceva
sau daca viata doar trece pe langa tine?
Daca transformi mica lume
ce te inconjoara
sau daca ramane totul neschimbat in jurul tau?
Toate acestea iti stau in putere...
Daca vrei....
DUMNEZEU ESTE CU TINE....
Stiai asta?

(Eva Goes)

Rugaciunea de Vineri

Doamne Iisuse Hristoase Mantuitorul cel dulce al sufletului meu in aceasta zi a Rastignirii Tale pe Cruce ai patimit si ai luat moarte pentru pacatele noastre, ma marturisesc inaintea Ta, cum ca eu sunt cel ce Te-am rastignit cu pacatele mele cele multe.

Ma rog insa Bunatatii Tale celei nespuse, sa ma invrednicesti cu Darul Tau, Doamne, ca si eu sa pot rabda patimi pentru credinta, speranta si iubirea ce le am catre Tine, precum Tu Cel indurat ai rabdat pentru mantuirea mea. Intareste-ma, o,Doamne ca de astazi inainte sa port Crucea Ta cu bucurie si cu mare cainta, si sa urasc cugetele mele si vointele mele cele rele. Sadeste in inima mea intristarea de moartea Ta ca sa o simt precum au simtit-o iubita ta Maica, ucenicii Tai si femeile purtatoare de mir, ce stateau linga Crucea Ta.
Lumineaza-mi simtirile cele sufletesti, ca sa se miste si sa priceapa moartea Ta, precum ai facut de Te-au cunoscut fapturile cele neinsuflelite, cand s-au miscat la Rastignirea Ta, si mai vartos, cum te-a cunoscut talharul cel credincios si pocait, si ti s-a plecat, de l-ai pus in rai. Da-mi, Doamne, si mie, talharului celui rau, Darul Tau, precum atunci l-ai dat aceluia si-mi iarta pacatele, pentru Sfintele Tale Patimi, si cu buna intoarcere si cainta ma aseaza impreuna cu el in rai, ca un Dumnezeu si Ziditor ce-mi esti.
Ma inchin Crucii Tale, Hristoase, si pentru iubirea Ta catre noi, zic catre dinsa; Bucura-te, cinstita Cruce a lui Hristos, pe care ridicat si pironit fiind Domnul a mantuit lumea!
Bucura-te, pom binecuvantat, pentru ca tu ai tinut rodul vietii, care ne-a mantuit de moartea pacatului. Bucura-te, drugul cel tare, care ai sfaramat usile iadului.
Bucura-te, cheie imparateasca, ce ai deschis usa raiului.
O, Hristoase al meu rastignit, cite ai patimit pentru noi! Cate rani, cate scuipari si cata ocara ai rabdat pentru pacatele noastre si pentru a ne da inca pilda de adevarata rabdare in suferintele si necazurile vietii acesteia!
Si fiindca acestea ni le trimite Dumnezeu pentru pacatele noastre, ca sa ne indreptam si sa ne apropiem de El, si asa, numai spre folosul nostru ne pedepseste in aceasta viata.
De aceea, rogu-ma Tie, Stapane, ca, la necazurile, ispitele si durerile cate ar veni asupra mea, sa-mi inmultesti impreuna si rabdarea, puterea si multumirea, caci cunosc, ca neputincios sunt de nu ma vei intari; orb de nu ma vei lumina; legat de nu ma vei dezlega; fricos de nu ma vei face indraznet; pierdut de nu ma vei cerca; sclav de nu ma vei rascumpara cu bogata si Dumnezeiasca Ta putere si cu Darul Sfintei Tale Cruci, careia ma inchin si o maresc, acum, si pururea si in vecii vecilor. Amin.

În această lună, ziua a douăzeci şi patra, pomenirea aflării cinstitului cap al sfântului prooroc Înaintemergător şi Botezător Ioan.



Cinstitul cap şi de îngeri mult preţuit al Înaintemergătorului s-a aflat, întâia oară după bunăvoirea şi arătarea sfântului Ioan Înaintemergătorul, de doi monahi oarecare, în casa lui Irod, mergând aceştia la Ierusalim, spre a se închina la purtătorul de viaţă mormânt al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar de la aceşti monahi luându-l un oarecare olar, l-a dus în cetatea emesenilor şi cunoscând olarul cum că prin mijlocirea sfântului cap avea bună norocire, îl cinstea în chip de negrăit.
 Când a fost să moară, l-a lăsat surorii sale, zicându-i să nu-l mişte de la locul său, nici să-l descopere, ci numai să-l cinstească. Iar după moartea acelei femei, sfântul cap al Botezătorului a ajuns de la unii la alţii şi mai pe urmă a ajuns la un oarecare Eustaţiu monah şi preot, care era de aceeaşi credinţă cu eresul arienilor. Acesta fiind alungat de către dreptcredincioşii din peştera unde locuia, căci precupeţea tămăduirile care se făceau de sfântul cap şi le arăta ca făcute de eresul lui, din voia lui Dumnezeu cinstitul cap a rămas în peşteră şi a fost ascuns acolo, până în vremea lui Marcel care era arhimandrit pe vremea împărăţiei lui Valentin cel tânăr şi a lui Uraniu episcopul Emesiei. Atunci mulţi având descoperiri, cinstitul cap a fost găsit a doua oară, într-o oală de lut, care servea pentru apă şi a fost adus şi pus în biserică de episcopul Uraniu, făcând nenumărate tămăduiri şi minuni.


Cu ale Înaintemergătorului Tău rugăciuni, Hristoase Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Rugaciunea de Miercuri

Doamne Atotputernice si Atotindurate! Imi aduc aminte ca Te-ai nascut Om din Sfanta Fecioara in pestera si ai fost vandut cu treizeci de arginti de ucenicul cel viclean, ca sa ne rascumperi pe noi, pacatosii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, indura-Te de mine, pacatosul!

Primeste, Doamne, aceasta mica a mea rugaciune, si umilita a mea vointa, ca ma intristez pentru ca Te-am intristat, si ma amarasc pentru ca Te-am suparat fara de numar. La Tine, Prea Bunule Mantuitor, am toata speranta, si cred ca Tu, care din iubire de oameni ai primit sa fii vandut pentru noi, Te vei indura si de mine acum, ca sa ma mantuiesti de chinurile cele de veci, si sa ma invrednicesti Imparatiei Tale.
Nu Te departa de la mine Doamne, si ajuta-mi, ca in toate sa fac voia Ta, si sa nu Te mai rastignesc in toate zilele cu faptele mele cele pacatoase, nici sa Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum faceau iudeii cei necredinciosi in timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea pacatoasa sa-Ti spal picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca sa ma invrednicesc a auzi si eu din Gura Ta cea dulce: Iertate sa-ti fie pacatele... Amin.

Nu vă dați inima lucrurilor materiale!…pilde

-Părinte, la ce vă referiți când spuneți: ,,Mâinile și picioarele să le dați la muncă, dar inima nu?”

-Vreau să spun că nu trebuie să vă dați inima lucrurilor materiale.
Sunt unii care se dăruiesc cu totul celor materiale.Toată ziua se preocupă cum să facă bine o treabă, dar nu se gândesc deloc la Dumnezeu. Să nu ajungem acolo. Să folosiți mâinile și picioarele la muncă, dar să nu lăsați mintea voastră să se depărteze de Dumnezeu.
Să nu vă dați toată ființa, toată puterea dimpreună cu inima voastră celor materiale.
În felul acesta, omul devine închinător la idoli. Pe cât puteți, nu vă dăruiți inima treburilor; mâinile și mintea –da. Să nu vă dați inima lucrurilor stricăcioase, nefolositoare – fiindcă după aceea cum va sălta inima pentru Hristos?
Când inima e la Hristos, atunci și treburile se sfințesc, există și o continuă odihnă sufletească lăuntrică, și un astfel de om simte adevărata bucurie. Să vă puneți inima în valoare; să n-o risipiți.
Dacă inima se va risipi la multe lucruri fără însemnătate duhovnicească, nu are putere după aceea să se îndurereze pentru ceea ce se cuvine să o doară.
Eu îmi voi da inima unui bolnav de inimă, unui îndurerat.
Nevoința mea este pentru copiii ce se primejduiesc. Îmi fac cruce și rog pe Dumnezeu să le dea luminare. Iar când primesc lume, luarea mea aminte se îndreaptă spre durerea celuilalt, spre dragostea de semeni. Durerea mea n-o iau în seamă. În acest chip se uită toate: omul se îndreaptă spre altă direcție.
-Părinte, la toate treburile se poate ca omul să nu își dea mintea și inima?
-Când treaba este simplă, nu e nevoie ca mintea să fie asorbită; însă când munca e complexă, se justifică puțină absorbire a minții – nu însă și a inimii.
-În ce fel poate fi absorbită inima?
-În ce fel? Diavolul o droghează cu ,,morfină”!!!
El fură inima prin iubirea de sine.
Atunci când inima este dăruită lui Dumnezeu, cugetarea va fi și ea la Dumnezeu, iar mintea la treabă.
-În ce fel trebuie să înțelegem expresia,,fără griji”?
-Atunci când lucrezi, să nu-L uiți pe Hristos. Să-ți faci treaba cu bucurie, iar cugetarea și inima să-ți fie la Hristos. Atunci nici nu te vei obosi, și vei putea lucra și cele duhovnicești.

Sursa
cristianstavriu

A ajuns trupul să fie stăpânul dragostei voastre?…pilde

Doi soți s-au spovedit duhovnicului lor.

-Nu este bine, îi spuse părintele soțului. Înainte era trupul sub suflet, iar acum este sufletul sub trup.
-Cum adică, părinte?
-Adică înainte dragostea voastră ținea în frâu trupul, țineați posturile, chiar dacă uneori mai făceați și excepții. Dar reușați să fiți stăpâni ai trupurilor voastre.
 Pe când acum, după ce ați slăbit atenția în războiul duhovnicesc și v-ați uitat și la filme care v-au stârnit pofta trupească, nu vă mai înfrânați deloc.
A ajuns trupul să fie stăpânul dragostei voastre? Nu mai sunteți în stare să vă înfrânați. Și nu e normal să fie așa. Dragostea trupească trebuie să se lase condusă de suflet.
Nu trebuie ca sufletul să fie înrobit de poftele trupești. Sunteți creștini, nu păgâni, nu?

Sursa
cristianstavriu

Ceea ce ne aparține la sfârșitul alergării prin viață!…pilde

Un om a murit subit.

Deodata L-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiza in mana si spunandu-i…
Fiul meu, e timpul sa mergem…
Omul L-a intrebat pe Dumnezeu:
De ce asa curand? Aveam atatea planuri…
Imi pare rau, fiule… dar acum este momentul plecarii tale.
- Dar uită-te! Ce ai in valiză? Ceea ce ți-a aparținut?
Ce mi-a apartinut? Vrei sa spui lucrurile mele, hainele, banii?
- Imi pare rau, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ti-au apartinut niciodata. Apartineau pamantului.
Atunci sunt amintirile mele?
-Imi pare rau, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ti-au apartinut niciodata. Apartineau timpului.
Atunci talentele mele?
Imi pare rau, fiule, dar nici acestea nu ti-au apartinut. Apartineau circumstantelor.
Atunci prietenii mei, membrii familiei mele?
Imi pare rau, fiule, dar ei nu ti-au apartinut.
Apartineau drumului tău prin viata.
Dar sotia si copiii mei?
Imi pare rău fiule, ei nu-ti apartineau. Apartineau inimii tale.
Atunci trupul meu?
Nici acesta nu ti-a apartinut niciodata. Apartinea tărânei din care a fost luat.
Atunci e sufletul meu?
-Imi pare rau, fiule, dar sufletul nu ti-a apartinut. Sufletul tău imi apartine Mie.
Atunci omul smulse valiza din mana lui Dumnezeu si o deschise.
ERA GOOOOALĂ.
Cu o lacrima de dezamagire Omul il intreba pe Dumnezeu
-Nu am avut niciodata nimic?
- Ba da, fiule…
Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai și numai ale tale…
Tot ceea ce ai intreprins în viață este al tău. Numai faptele tale merg acum cu tine și vor trage de la sine după cântarul dreptății ceea ce a fost bun sau rău.
Viata este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Este o călătorie plină de libertate ce-ți dă șansă să alegi ceea ce trebuie să faci. Tot ceea ce ai făcut, ție ți-ai făcut. Dacă ai făcut bine, bine vei avea și mulțime de martori vor mărturisi pentru tine, pentru binele făcut și vei fi pomenit în veac cu bucurie de toți cei pe care i-ai bucurat.
Însă de-ai făcut rău, cu ce te vei alege? Cum vor mărturisi ce-i ce ți-au fost în preajmă despre tine. Cum ți se va arăta cu degetul faptele tale rele, care pe lângă faptul că le-ai făcut, le-ai și înmulțit printr-un exemplu prost.
Și acum hai să mergem………..

Sursa
cristianstavriu

Evanghelia Duminicii a XXXIV-a după Rusalii (a Fiului risipitor)Luca 15, 11-32

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări.
Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.
Dar venindu-şi în sine a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, ridicându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
 Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim, căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri.
 Şi chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu am călcat porunca ta.
Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai junghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.

În această lună, ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului marelui mucenic Teodor Tiron.

Acest sfânt mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximian şi Maximin şi era de fel din mitropolia Amasiei, din satul ce se cheamă Himialon. Fiind încorporat de curând în oastea tironilor şi făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe nişte statui neînsufleţite şi lucruri făcute de mâinile omeneşti. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârşit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor.
Drept aceea, fiind prins şi mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în felurite chipuri; şi fiind băgat într-un cuptor aprins şi-a primit sfârşitul acolo.
Şi se face pomenirea lui în sfânta sa mănăstire ce este în Torachia, în sâmbăta dintâi a Postului Mare, când a săvârşit el o minune deosebită şi a izbăvit poporul ortodox de mâncarea din animalele junghiate idolilor.



Minunea colivei, săvârşită de Sf. Teodor Tiron

La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).
În amintirea acestei întâmplări minunate, biserica ortodoxă sărbătoreşte anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan al Damascului.
După aceasta, se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului apostol Onisim, ucenicul sfântului apostol Pavel.

Sfântul Onisim, unul din cei 70 de apostoli, a fost în tinereţea lui sluga lui Filimon, un creştin de neam bun, din orasul Colose, în Frigia. Vinovat de greşeală faţă de stăpânul său şi temându-se de pedeapsă, Sf. Onisim a fugit la Roma, dar cum era rob fugit de la stăpân, a ajuns în temniţă. Acolo l-a întâlnit pe Sf. Apostol Pavel, de la care a luat cuvinte de învăţătură luminându-se şi primind botezul.
În temniţă Sf. Onisim i-a slujit Apostolului Pavel ca un fiu. Acesta îl cunoştea personal pe Filimon şi i-a trimis o carte plină de iubire în care îi cerea să-l ierte pe robul său şi să-l primească ca pe un frate. Apoi l-a trimis pe Onisim cu scrisoarea aceea la stăpânul său, lipsindu-se de ajutorul de care avea atâta trebuinţă.
După ce a primit scrisoarea, Sf. Filimon nu numai că l-a iertat pe Onisim dar l-a şi trimis înapoi la Roma, la Apostolul Pavel. Mai târziu, el a fost uns episcop în Gaza (prăznuit în 4 ianuarie, 19 februarie şi 22 noiembrie).
După ce Sf. Apostol Pavel s-a mutat la Domnul, Sf. Onisim a rămas lângă apostoli până la sfârşit şi a ajuns să fie sfinţit episcop. După trecerea la Domnul a apostolilor Sf. Onisim a propovăduit Evanghelia în multe părţi şi oraşe: în Spania, Carpetania, Colossae şi Patras. La bătrâneţe Sf. Onisim a ocupat scaunul episcopal la Efes, după Sf. Apostol Timotei. Când Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu (prăznuit în 20 decembrie) era dus sa fie executat la Roma, Episcopul Onisim a mers să se întâlnească cu el şi cu alţi creştini, după mărturia din epistola sa către Efeseni.


În vremea împărăţiei lui Traian (89-117), Sf. Onisim a fost arestat şi adus la judecată în faţa eparhului Tertul. Acesta l-a ţinut pe sfânt în temniţă timp de 18 zile după care l-a trimis la închisoarea din cetatea Puteoli. După o vreme, când a vorbit eparhul cu Sf. Onisim, a înţeles că acesta nu s-a lepădat de a sa credinţă creştină şi a hotărât să fie bătut cu pietre şi apoi să i se taie capul cu sabia. Trupul său a fost luat de o femeie cu viaţă sfântă care l-a pus într-un sicriu de argint, acestea petrecându-se în anul 109.

Rugăciunea de marţi

Doamne, Dumnezeul meu, osândit stau înaintea feţei Tale celei sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie: O, izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Si ca să-mi dai acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic:

O, învăţătorule al pocăinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul Părintelui ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea Judecatorului veşnic, şi fă-L să se îndure de mine, căci ai multă îndrăzneală la iubirea Lui.
Întinde mâna aceea cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Proorocule, luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc până la sfârşitul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să mă duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu.
Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor adormiţi, să-i odihnească în necazurile cele multe, să le dea toate cele de trebuintă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.

Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra.
Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat.
 Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu.
În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.

Evanghelia Duminicii a XXXIII-a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului) Luca 18, 10-14

Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus la templu ca să se roage: unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi şi desfrânaţi, sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice spre cer, ci îşi bătea pieptul său şi zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. Vă spun vouă că acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru că oricine se înalţă pe sine se va smeri; iar cel care se smereşte pe sine se va înălţa.

Bunicii mele

În ziua în care ai plecat,
acum un sfert de veac,
lumina lui mărţisor a devenit rece
şi-n ziua aceea a fost toamnă tristă.
Te văd aevea, cu broboada groasă,
din catifea maronie, pe cap
ce-ţi acoperea jumătate din trup.
Devenisei atât de mică, o copilă!
Tu, însă rămâi icoana copilăriei mele
ce venea de la biserică, atât de senină,
că fiecare gând te mângâia, bunico!


Nu ţi-am spus niciodată, cât te iubeam
cu coşul tău frumos împletit de meşter,
cu căniţele tale de moşi
împodobite cu cireşe şi prune uscate,
cu străchinile tale mereu pline,
cu mâinile tale, mereu dăruinde!


Azi, m-am întors în timp
pentru că te-am simţit ca pe un înger.
Am văzut iar lădiţa ta de lemn
cu zahăr cubic, covrigi, mere şi nuci,
comoara rămasă, balsam pentru suflet.
În ea strecor acum, recunoştinţa mea, bunico!

Sursa
Ioana-Voicila Dobre

Bunicului meu

Îmi amintesc de o Sfântă Duminică
În care bunicul meu, om cucernic,
Urca spre Biserică cu iubire şi frică,
Ca slujitor al Bisericii destoinic.


Ne lua de mână pe cei doi nepoţi
Şi pornea cu noi spre Sfânta Liturghie,
Apoi ne închinam la iconostas cu toţi,
Parcă sorbind prin sărut apa cea vie!


Ne aşezam la locurile bine ştiute
Şi într-o atmosferă caldă, cerească,
Sufletele noastre de preot erau lipite
Făcându-l atât de divin să liturghisească.


Câtă bucurie în ochi avea bunicul
Şi cu câtă iubire ne mângâia,
Visul lui era ca să purtăm stindardul
Credinţei ortodoxe ce în el vuia!


Azi, după zeci de ani, privesc o strană
În care nu se mai află bunicul meu,
Şi inima-mi revarsă lacrimi în taină
Şi ecteniile le cânt tot mai greu…

Sursa
Maria -Lucia Cornea

Scara vietii- Silvia Avram

Mi-e dor de Tine Doamne,
Îmi este atît de dor,
Pășesc pe scara vieții
Și-n loc să urc, cobor.


Pe treptele virtuții
În loc să cresc, eu scad
Mă prind din nou cu patos
Dar tot greșesc și cad.


Cum pot zări lumina,
Și-apoi să n-o ating?
Cum să-nțeleg iubirea,
Cînd din iubire plîng?


Întinde-ți brațul, Doamne
Și-ajută-mă, Te rog
Cum vrei să ajung la Tine
Cu sufletul olog

Chipul Tau

Port o raniţă în spate
Plină, Doamne, de păcate;
Drumul lung, povara grea,
Nu m-ajută nimenea.


Birueşte, Doamne Sfinte,
Cu iubirea de Părinte,
Rătăcirea mea din urmă
Ca să nu mă pierd de turmă!


Am gonit după plăcere,
După ranguri şi avere
Şi-am adaos suferinţă
Tuturor fără căinţă;


Lasă-mă s-ajung la Cruce
Că altminteri unde duce
Drumul care tot coboară?
Doar în iad. Şi Înfioară!


Am vedere, dar sunt orb
Răpitor precum un corb,
Căci iubirea de aproape
Mi s-a spulberat pe ape.

Dă-mi putere să iubesc
Focul tău dumnezeiesc
Şi să mă feresc de rău
Că port Doamne chipul Tău!

Cu ce te lauzi ?

Cu ce te lauzi ?

Cu aurul? Acelaşi aur a fost în măruntaiele muntelui, şi muntele nu s-a lăudat.
Cu hainele? Aceeaşi mătase a purtat-o vier­mele în el, şi nu s-a lăudat.
Cu sănătatea? O sănătate cu mult mai bună are lupul din pădure, însă nu se laudă.
Cu pofta de mâncare? Leul furnicilor cu pofta nebună mănâncă furnici până moare; dar la urmă îl mănâncă furnicile pe el.
Cu norocul? Iată că vulpea nu se încrede în norocul ei şi chiar când a suta oară reuşeşte să prindă găina, de frică ascultă din care parte va răsuna puşca.
Cu caii? Cum poţi avea o idee atât de înaltă despre caii tăi, când ei nu-şi închipuie ceva deo­sebit nici despre ei, nici despre tine?

Sfântul Nicolae Velimirovici
Sursa

bibliazilnic

Prezența diavolului acolo unde este slăbiciune!…Arh.Simeon Kraiopoulos

Prezența diavolului în bolile psihice!
Dacă, în general, diavolul îl ispitește pe om, cu atăt mai mult îl ispitește când este bolnav.
 Atunci când omul are o boală trupească pentru diavol nu este atât de ușor să-l ispiteacă pentru că este rațional, mintea lui funcționeză bine și-și ia măsurile de siguranță.
Când , însă, există tulburare în conlucrarea dintre suflet și trup, nervii nu sunt într-o stare bună de funcționare, omul tinde spre rău și atunci diavolul îl ispitește mai mult. Mintea lui nu funcționează corect pentru a se împotrivi, pentru a lupta, pentru a se baricada împotriva ispitei diavolului, iar acesta acționează prin intermediul bolii.
De obicei, în stările psihopatologice, tocmai pentru că mintea omului se modifică, tocmai pentru că întreaga lui psihologie este influențată și firește în spatele acestei influiențe se află diavolul, acesta din urmă reușește nu numai să-l îmbolnăvească și mai rău pe om, dar naște în el o asemenea stare, încât nici nu mai vrea să se însănătoșească.


„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Sursa
cristianstavriu

Lacrimi de Lumina

Lacrimi de Lumina Slideshow: Parintele’s trip from Pascani, Romania to Vaslui was created by TripAdvisor. See another Vaslui slideshow. Take your travel photos and make a slideshow for free.

Rugăciunea de duminică

Ziua Duminicii îmi aduce aminte de atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea şi ai răscumpărat pe om. Ţie deci, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin şi-Ţi mulţumesc foarte pentru Darurile cele mari pe care le-ai făcut şi le faci tuturor făpturilor Tale.

Inima mi se bucură şi se desfată când stau şi cuget cum că numai Tu Însuţi eşti Dumnezeu Atotsfânt, Atotîntelept, Atotputernic, necuprins, încât nici o bunătate şi nici o mărire nu-ţi lipseşte. Tu eşti Unul Dumnezeu în Trei Feţe: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat şi Te mărturisesc şi Te măresc, Ţie mă închin şi-Ţi servesc pururea, cu toată inima şi cu toată puterea.
O, Părinte Sfinte, îndură-Te de noi! O, Binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu, mântuieşte-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-mi Darul şi acoperământul Tău!
Mult îndurate Stapâne, rogu-Te, să uiţi păcatele mele cele multe, după mulţimea îndurărilor Tale. Mulţumesc din toată inima pentru bunătăţile ce-mi trimiţi în toate zilele, mai vârtos însă pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulţimea păcatelor mele, ci aştepti căinţa mea, ca un Iertător, Atotbun şi Îndurat.
Doamne Iisuse Hristoase, dă-mi Darul Tău, ca să petrec bine şi creştineşte în această saptămână şi să nu mai păcătuiesc Ţie, nici cu cugetarea, nici cu cuvântul, nici cu fapta, întru mărirea şi onoarea Învierii Tale celei de-a treia zi şi a venirii Duhului Tău Celui Sfânt asupra Apostolilor.
Îndeosebi mă rog pentru ajutorul Tău, Prea Bunule Stapâne, ca să mă cunosc pe mine, să mă căiesc de păcatele mele şi să mă îndreptez cu mărturisirea; iar în ora morţii să fiu aflat pregătit, cuminecat şi cu inimă curată şi să fiu aflat demn de Împarăţia Ta cea veşnică. Amin.

Evanghelia Duminicii a XVII-a după Rusalii (A femeii cananeencei) Matei 15, 21-28

În vremea aceea a venit Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi, iată, o femeie cananeeancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti! Şi s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.

Rugăciunea de sâmbătă

Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog, în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în Rai.

Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele şi suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Faţa Ta.
Aşa, Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.
Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă.
Nu încetaţi a vă ruga, pentru ca, prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutor, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia I Se cuvine cinste şi închinăciune în veci. Amin.

În această lună, ziua a cincea, pomenirea sfintei muceniţe Agata.

Sfânta Agata (sau Agatia) era din cetatea Panormos din insula Sicilia. Ea strălucea prin frumuseţe trupească, prin nevinovăţie şi prin podoabă sufletească, şi era foarte bogată.

În vremea împăratului Decius a fost adusă înaintea ighemonului Cvintian iar acesta a dat-o, mai întâi unei oarecare femei necredincioase, ce se chema Afrodisia, ca să o întoarcă de la credinţa în Hristos. Dar Agatia se ţinea tare în credinţă şi dorea mai degrabă să moară cu moarte mucenicească, decât să se lepede de Hristos.
Pentru aceasta a fost rău chinuită, şi, fiind aruncată în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Se zice că pe mormântul ei îngerul a adus o lespede pe care erau scrise aceste cuvinte: "Cuget cuvios, lucrând în libertate, cinste de la Dumnezeu şi patriei mântuire".

Cum sa mori fericit ! Pilde

Un om s-a dus odata la Sfantul Macarie, in pustie, si i-a cerut sa-i arate un mijloc de a muri fericit. - Mergi in curtea bisericii si defaima mortii, a fost raspunsul.
Tanarul a facut dupa cum a fost sfatuit, si cand s-a intors la Macarie a fost intrebat de raspunsul mortilor. - Nimic, a raspuns tanarul. - Mergi atunci maine si lauda-i, i-a zis Macarie.
Tanarul, dupa ce a facut intocmai, s-a intors si a zis: - Nici acum nu mi-au raspuns nimic.
 Atunci sfantul i-a zis: - Asculta, fiul meu, daca vrei sa traiesti bine si sa mori fericit, atunci fii asemenea celor morti, adica nu cauta lauda sau defaimarea oamenilor, ci lasa-te in grija bunatatii si indurarii lui Dumnezeu.

În această lună, ziua a patra, pomenirea cuviosului părintelui nostru Isidor Pelusiotul.

Sfântul Isidor era egiptean de neam, şi era cunoscut ca fecior de părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu, fiind totodată rudenie cu Teofil şi cu Chiril, arhiepiscopii Alexandriei.
Înaintând el mult în învăţătura de carte şi în înţelepciunea dumnezeiască şi în cea lumească, a lăsat iubitorilor de învăţătură multe scrieri minunate şi vrednice de pomenire. Şi lăsându-şi avuţia lui de tot felul şi strălucirea neamului ca şi fericirea vieţii, a venit la muntele Pelusion şi s-a făcut monah.
Acolo nevoindu-se şi cugetând la Dumnezeu, a luminat cu dumnezeieştile lui cuvinte toată lumea, întărind pe cei ce săvârşeau fapte bune, şi dojenind pe cei neascultători cu ascuţişul cuvintelor dumnezeieşti, îi întorcea spre fapta cea bună; încă şi pe împăraţi către folosul lumii îi povăţuia şi îi sfătuia.
 Şi ca să spunem pe scurt, tuturor celor ce-l întrebau, cuvintele dumnezeieştii Scripturi. Şi astfel bine trăind, şi dumnezeieşte purtându-se, şi-a sfârşit viaţa sa, la adânci bătrâneţi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Ruga catre Domnul- Charles de Foucauld

 Doamne, eliberează-mă de dorința
De a fi stimat,
...de a fi iubit,
de a fi înălțat,
...de a fi apreciat,
de a fi lăudat,
de a fi ales,
de a fi consultat,
de a fi aprobat,
de a fi faimos.


Doamne, eliberează-mă de frica


De a fi disprețuit,
de a fi condamnat,
de a fi uitat,
de a fi judecat greșit,
de a fi luat în râs,
de a fi suspectat.

''Sunt aici. Opreşte-te şi ia aminte, întoarce-te şi priveşte-Mă!'' (Arhim. Simeon Kraiopoulos)

Frate, Dumnezeu îngaduie să ai o strâmtorare, o durere, o greutate, să trăieşti ceva care poate te copleşeşte până în străfundurile existenţei tale? Aceasta este o binecuvântare! Te cercetează Dumnezeu! Este ca şi cum ti-ar spune: „Sunt aici. Opreşte-te şi ia aminte, întoarce-te şi priveşte-Mă! Nu te lăsa copleşit de problemă, oricare ar fi aceasta! Vreau să-ţi dau ceva!

Ce-am să-ţi dau? Pe Mine Însumi, şi să te fac Dumnezeu! Voiesc să fi ceea ce sunt şi Eu, adică Dumnezeu, pentru că te iubesc, te doresc, pentru că eşti făptura Mea şi pentru tine le-am făcut şi le fac pe toate. "

Sursa
ramurainflorita

Rămas-bun, Înalt Preasfinţite!

"Moartea nu trebuie să ne înspăimânte. Este ca un somn, ori o trecere, ca şi o punte care ne duce dintr-o existenţă într-o altă existenţă. De la moarte la viaţă. Din efemer către Veşnicie." Aşa spunea, printre altele, Mitropolitul Bartolomeu Anania într-o predică, când puterile i se împuţinau şi se pregătea, cu seninătate, pentru lunga călătorie...

L-am apreciat mult pe Arhimandritul Bartolomeu Anania, strălucitul cărturar, monahul luptător, demn şi fermecător. În anii â80 ai veacului al XX-lea l-am întâlnit de mai multe ori şi am purtat o vreme corespondenţă. Într-o seară de început de februarie 1989 a venit la Mănăstirea Neamţ şi a oficiat călugăria mea. A vorbit atunci, cu patos şi profunzime, amintindu-şi că la aceeaşi sărbătoare a Întâmpinării Domnului - cu aproape jumătate de veac în urmă - devenise şi el monah la Mănăstirea Antim din centrul Bucureştilor, unde era stareţ episcopul Eugeniu Laiu Suceveanul.
După călugărie a mai rămas la Mănăstirea Neamţ câteva zile. În fiecare seară ne întâlneam la cină şi m-a impresionat prin realismul debordant, prin observaţiile fine şi printr-o demnitate cvasiprinciară, proprie oamenilor mari. Mi-a făcut atunci, cum s-a mai întâmplat de câteva ori, mărturisiri tulburătoare. Era acea recunoştinţă faţă de oameni feluriţi care se manifesta prin cuvinte, pomeniri, anamneze. Istorisiri vecine cu poveştile, dar adevărate, despre retrageri sihăstreşti prin Munţii Vâlcii, cu mergeri prin nămeţi pe urmele fiarelor, cu urmăriri şi umilinţe, renunţări şi lipsuri, lupte cu neprietenii, detractorii şi torţionarii.

Fereastra dinspre Codrii de Argint


Foarte rar se întâmplă ca un om să fi cunoscut o sumedenie de monahi, cărturari, condeieri, personalităţi de mare rezonanţă din varii domenii. Începuse de timpuriu să scrie versuri şi proză, să asculte muzică simfonică, să-i viziteze acasă pe unii scriitori, de la care a învăţat ca un novice, conştiincios, competent şi neuitător. Despre unul dintre aceştia, Anton Holban, fostul lui profesor de seminar, a amintit de mai multe ori şi m-a întrebat odată de familia lui din Fălticeni, care supravieţuia încă (era vorba de doamna Steliana Lovinescu, soţia scriitorului şi filosofului Vasile Lala Lovinescu).
L-am vizitat de câteva ori şi la Văratec, unde locuia în câteva încăperi din fosta reşedinţă a episcopului Partenie Ciopron, pe care-l cunoscuse în tinereţe. În chilia de la etaj, cu un balcon deschis spre Codrii de Argint, cercetaţi odinioară de Eminescu, lucra ceasuri multe la o masă ticsită cu diferite ediţii ale Sfintei Scripturi, tomuri şi dicţionare.
Era o plăcere să-l asculţi vorbind, fie în cadrul slujbelor, fie în discuţii particulare. În perioada aceea nu avea acces la emisiunile Televiziunii Române (atent cenzurate), în schimb se bucurase de câteva apariţii editoriale - cartea "Rotonda plopilor aprinşi" cunoscând atunci o largă apreciere, fiind considerată în anii aceia lucrare de referinţă, alături - dar totuşi diferită ca stil şi abordare - de cele ale părinţilor Cleopa şi Ioanichie. Celor doi din urmă le-a publicat primele cărţi la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, intervenind personal în favoarea lor şi înfruntând părerile nu tocmai binevoitoare ale contemporanilor.
La începutul anului 1990 l-am întâlnit în Bucureşti. M-a primit în locuinţa din apropierea Sălii Palatului, un spaţiu amenajat după un extraordinar bun-gust, colţ de frumuseţe şi discreţie
într-un oraş nu tocmai primitor. Arhimandritul Bartolomeu, călător prin lumea largă, ostenitor mulţi ani la Antim şi Patriarhia Română, îşi legase inima de ţinutul Neamţului, dar păstra în Bucureşti sălaşul în care petrecea mai ales iarna, când îşi punea în ordine manuscrisele şi bătea la porţile editurilor.
Altă dată l-am reîntâlnit într-un imobil din vecinătatea Ambasadei Vaticanului, unde erau reuniţi părinţii Dumitru Stăniloae, Sofian Boghiu, Grigore Băbuş, Constantin Galeriu şi alţii. Cuvântul său ferm era ascultat, iar în timp ce vorbea, o linişte ceremonială inunda încăperea.
La schimbarea vremurilor i s-a cerut părerea, unii îl doreau în primele rânduri, chiar în fruntea Bisericii. A făcut declaraţii care au supărat diverse medii, poate şi-a depăşit competenţele şi a uitat pe moment că statutul său de monah nu-i oferea totală libertate. Şi-a adus atunci şi altădată aminte de cuvintele mitropolitului Tit Simedrea, care în tinereţe l-a observat la o cină unde erau prezente multe persoane importante. După replici şi discuţii, mitropolitul l-a remarcat, iar la sfârşit i-a spus: "Anii au trecut, iată ai început să străluceşti. Fii atent, fereşte-te de strălucire
că vei avea mulţi duşmani!".
Într-adevăr, duşmanii nu au întârziat să apară. Polemist, aspru şi sincer, Arhimandritul Bartolomeu a avut curaj, poate prea mult câteodată.
Când furtuna s-a liniştit, Arhimandritul Bartolomeu şi-a cerut iertare, i-a trecut de mai multe ori pragul bunului patriarh Teoctist, cu care fusese împreună ucenic la şcoala patriarhului Justinian.
Bartolomeu Anania a rămas pe mai departe iubitor faţă de Cuvânt şi cuvinte, petrecând vremea scriind, adeseori însingurat, alteori iubitor de comunicare. În Moldova, considerată loc al sufletului său, era frecvent prezent la hramurile Mănăstirilor Neamţ, Agapia, Văratec (cu lungi şi roditoare popasuri de linişte, rugăciune şi creaţie), Sihăstria, Secu, Cetăţuia şi altele. Născut sub "Cerurile Oltului", şi-a găsit un colţ de Rai în Munţii Neamţului, călătorind pe poteci de munte şi îngenunchind sub epitrahilul avvei Paisie, pe care îl considera un ales al Domnului. Prin dumbrăvile Sihăstriei l-a însoţit şi pe părintele Cleopa, în care a descoperit suflet de copil şi bunătate îngerească.
Monahii Moldovei, cu felul specific de a fi, cu omenescul şi duhovnicescul vieţii lor, au rămas aproape de inima scriitorului ce scria iscusit.
Când a fost chemat la slujirea arhierească, vestea l-a găsit la Mănăstirea Văratec, unde diortosea şi tâlcuia Scripturile. A lăsat truda de "pălmaş al Duhului Sfânt" neisprăvită şi a venit în Bucureşti, la Palatul Patriarhal, el, bătrânul oştean chemat sub drapel. Cunoştea bine locurile din vremea uceniciei sub aripa protectoare a patriarhului Justinian şi, mai târziu, ca director al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.


Departe de lucrurile efemere


Slujirea arhierească a fost drumul cu spini şi bucurii pe care Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Anania l-a parcurs ultimii 18 ani ai vieţii. Şi această perioadă a însemnat pentru Înalt Preasfinţia Sa un timp cu remarcabile împliniri. În mod cu totul personal înclin să cred că misiunea sa din timpul în care a slujit Biserica ca Arhimandrit rămâne de fapt cea mai strălucitoare şi rodnică a vieţii sale, oferită altora. Frumuseţea cuvintelor, greu de egalat, a fost darul pe care Arhimandritul şi, mai târziu, Arhiereul Bartolomeu l-a dăruit, ca prinos al sufletului, Bisericii.
Monahul temerar, solitar, sincer şi demn a fost dublat de condeierul inspirat, care a auzit cuvinte negrăite şi a gustat frumuseţi celeste, daruri de care nu s-au împărtăşit prea mulţi pământeni.
Cu aceste bucurii şi împliniri, Mitropolitul Bartolomeu Anania s-a dus către netrecătoarea Împărăţie, marea sa bucurie. În lumina în care drepţii "ca luminătorii strălucesc", bătrânul înţelept şi-a pregătit din vreme un loc, departe de lucruri şi stări efemere.
Din Cerurile Oltului, poposind pe Cheile Olteţului, stabilit apoi pe malurile Dâmboviţei, obligat să-şi plece capul în temniţele comuniste, trimis în misiune departe de ţară, dincolo de Ocean, revenit pe cheiul Dâmboviţei, călătorind pe urmele sihaştrilor în Munţii Neamţului, şi-a încheiat călătoria aproape de apa Someşului, în inima Transilvaniei. Peregrin prin cele mai frumoase locuri ale lumii, s-a dus în cele din urmă către ceruri, purtat de îngerii frescelor brâncoveneşti, despre care a scris măiestrit în scholiile sale. Amintirea lui rămâne luminoasă, aşa cum au perceput-o mulţimile prietenilor, cunoscuţilor şi neprietenilor săi.


Drum bun, Înalt Preasfinţite! Să treceţi cu bine puntea de care aminteaţi, către lumina cea neînserată. Şi după cum spuneaţi, pentru alte cuvinte este prea devreme sau poate prea târziu.

Arhimandrit Timotei Aioanei
Sursa
Ziarul Lumina