LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

ACATISTUL SF.CUVIOASE PARASCHEVA

După obişnuitul început se zic condacele şi icoasele:
Condacul 1
Preacuvioasei noastre maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilinţă îi aducem noi nevrednicii păcătoşi pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăţi al Mântuitorului nostru, şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Icosul 1:
Îngerii din cer cu laude primind duhul tău cel fecioresc din pământeştile lăcaşuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale; că femeiesc trup purtând şi fire slăbănoagă, ai ştiut a birui toate puterile vrăjmaşilor prin buna înţelepciune; pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, înţeleaptă fecioară;
Bucură-te, porumbiţă cuvântătoare;
Bucură-te, suflet îngeresc în trup fecioresc în trup fecioresc;
Bucură-te, vrednică mijlocitoare către Domnul;
Bucură-te, mângâierea oamenilor;
Bucură-te, alinarea de suferinţă;
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, liman lin şi neînviforat;
Bucură-te, pilda bunei cucernicii;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuţi;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 2-lea:
Aşa împăratul tuturor răsplăteşte biruinţele. Aşa mâna proniei cea nevăzută întăreşte neamul omenesc, îmbrăţişând cu credinţă cele de dânsa rânduite spre mântuire. Pentru aceasta să ne depărtăm de nelegiuiri; până când vom petrece în păcate? Doamne, întăreşte inimile noastre ca să-îi cântăm în fapte bune cântarea îngerească: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Preacinstită fecioară, către tine am năzuit, către tine care de multe ori ai luat pe sfinţi şi pe îngeri în ajutor la pământeştile ispite; fii acum şi pentru noi grabnic folositoare, căci te-ai învrednicit a intra înăuntrul casei Mirelui cu candela luminoasă, precum ne-a povăţuit Mântuitorul Hristos, şi primeşte cântarea aceasta:
Bucură-te, mărgăritar nepreţuit al visteriei noastre;
Bucură-te, floare nevestejită a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, temelie neclintită a creştinătăţii;
Bucură-te, a fecioarelor înzestrătoareşi rugătoare către Maica lui Dumnezeu;
Bucură-te, ascultătoare a preoţilor cucernici;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a străinilor;
Bucură-te, fierbinte mângâietoare a prigoniţilor;
Bucură-te, milostivă povăţuitoare a văduvelor;
Bucură-te, învingătoarea duşmanilor;
Bucură-te, izbăvirea tuturor celor ce te cheamă spre ajutor;
Bucură-te, mare folositoare a sufletelor;
Bucură-te, vindecătoarea de răni a trupurilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 3-lea:
Spre tine pururea nădăjduim, de multe boli şi primejdii s-a izbăvit ţara aceasta, alinând şi prefăcând mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră de la Dumnezeu, în bună şi milostivă îndurare, prin ale tale rugăciuni; dar şi acum îngrozindu-ne marile nenorociri, la tine năzuim cu lacrimi, să ne ajuţi, ca să scăpăm din primejdii şi să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Epivata, văzând lauda pământului ei, răsărind dintru ale sale, cu bucurie te-a întâmpinat, preacuvioasă, mărturisindu-te cu mare cucernicie; iar noi, care în urmă ne-am învrednicit a dobândi moaştele tale, cum vom pute îndestul a propovădui minunile pe care le-ai făcut, de nu cântăm acestea:
Bucură-te, luminătoarea Moldovei;
Bucură-te, sprijinitoarea Epivatei;
Bucură-te, învăţătoarea părinţilor tăi;
Bucură-te, ceea ce n-ai adunat averi pământeşti;
Bucură-te, adunătoarea cereştilor daruri;
Bucură-te, ceea ce n-ai primit hainele cele scumpe;
Bucură-te, cinstitoarea hainei smereniei;
Bucură-te, îndreptătoarea mândriei;
Bucură-te, cinstitoarea fecioriei;
Bucură-te, sprijinitoarea bătrânilor;
Bucură-te, osânditoarea duşmanilor;
Bucură-te, miluitoarea săracilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 4-lea:
Preacurată Fecioară Marie, Maica lui Dumnezeu, primeşte şi ale noastre datornice rugăciuni de la noi nevrednicii, pe care prin mijlocitoarea noastră sfântă ţi le aducem spre iertarea păcatelor şi ne dă nouă pace şi mare milă de la Fiul tău, Căruia îi cântăm neîncetat: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Celei după vrednicie şi cu credinţă următoare a cuvântului lui Dumnezeu, care pentru buna cucernicie a primit darul vindecărilor şi plată cerească, prin glasul Mântuitorului zicând: slugă bună şi credincioasă, intră întru bucuria Domnului tău, îi aducem cântarea aceasta:
Bucură-te, sămânţă nerătăcită;
Bucură-te, trup neobosit;
Bucură-te, hrană duhovnicească;
Bucură-te, aur lămurit;
Bucură-te, foc arzător plevilor;
Bucură-te, pământ de îndestulare;
Bucură-te, rodul pocăinţei;
Bucură-te, alinarea relelor cugetări;
Bucură-te, aducătoare de mană;
Bucură-te, dătătoare de mângâieri;
Bucură-te, mijlocitoarea tuturor creştinilor către Domnul;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 5-lea:
Obosiţi de truda gândurilor lumeşti ne-am deşteptat acum noi, ticăloşii, lăcrimând, că nu avem încotro întinde nădejdile după faptele noastre spre a ne linişti, nefăcând nici un lucru vrednic de mântuire şi temându-se de tăiere ca smochinul neroditor, cădem înaintea ta plângând, Sfântă Parascheva, şi strigăm: miluieşte-ne, ca dimpreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu cântarea de mântuire: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Cine nu te va ferici pe tine, cuvioasă, că te-ai învrednicit a potoli prin nevoinţele tale zburdălnicia trupului şi a dobândi mântuirea sufletească cu cinstea cea neluată de mâini omeneşti a cereştii măriri? Sau cine nu te va ferici că ai străbătut prin viteazul tău cuget împletiturile vicleanului cele amăgitoare, şi l-ai ruşinat? Pentru aceasta primeşte următoarea cântare:
Bucură-te, turnul biruinţei;
Bucură-te, uşa mântuirii;
Bucură-te, pavăza credinţei;
Bucură-te, lăcaşul statorniciei;
Bucură-te, chipul bunătăţilor;
Bucură-te, apărarea cinstitei cruci;
Bucură-te, închinătoarea ei vrednică;
Bucură-te, că prin al ei ajutor ai fost izbânditoare;
Bucură-te, că printr-însa te-ai făcut lui Hristos următoare;
Bucură-te, a biruinţei frumoasă stâlpare;
Bucură-te, învingătoare a stăpânirii iadului;
Bucură-te, moştenitoarea cereştii măriri;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 6-lea:
Dar cum vom cânta mai cu vrednicie sau cu ce cuvinte vom lăuda mărirea faptelor tale, noi nevrednicii? Căci nici faptele, nici credinţa nu ne apropie de preacinstitele tale lucrări; dar mărturisind slăbiciunea noastră, ne rugăm ţie a ne ajuta şi a mijloci către Dumnezeu să primească cântarea: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Ne-au cuprins acum durerile ce nu sunt spuse, nici un ajutor omenesc de la nimeni nu aşteptăm, toţi ne-au părăsit deodată, până şi plăcerile ce odinioară ne desfătau acum se luptă cu noi; vai de ticăloşia noastră, nu avem altă nădejde decât mila lui Dumnezeu şi al tău ajutor sfânt. Pentru aceasta, ne rugăm ţie a ne ajuta, vindecându-ne, ca să cântăm ţie:
Bucură-te, leacul durerii;
Bucură-te, mâna vindecării;
Bucură-te, casa ocrotirii;
Bucură-te, raza mângâierii;
Bucură-te, cortul îndestulării;
Bucură-te, roua fierbinţelii;
Bucură-te, mântuirea de boli;
Bucură-te, scăparea celor înspăimântaţi;
Bucură-te, izgonitoare de pagube;
Bucură-te, privighetoare neadormită;
Bucură-te, stea luminoasă;
Bucură-te, scară izbăvitoare;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 7-lea:
Doamne, cercetează şi vindecă pe robii tăi cei cuprinşi de durere, zice preacuvioasa, rugându-se neîncetat, că nu au reazem, nici mângâiere. Iar zilele grele sunt, şi pentru că ne-am mântuit, să ne bucurăm şi să cădem la Dumnezeu, pocăindu-ne şi cântând: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Nelegiuirile noastre, mulţimea strâmbătăţilor pe care le-am pricinuit aproapelui nostru, astăzi ne osândesc şi nu ştim ce vom răspunde mergând la judecată, unde toţi ne prigonesc, toţi se ridică asupra noastră să ne împileze; tu însă, o, prebună maică, care asculţi mărturisirea noastră, mijloceşte către Domnul să prefacă starea osândirii noastre în bunătăţi, scoţând din inimile vrăjmaşilor noştri toată urâciunea şi te vom preamări cu laude ca acestea:
Bucură-te, mijlocitoarea celor greşiţi;
Bucură-te, folositoarea celor asupriţi;
Bucură-te, îndreptătoarea judecătorilor răi;
Bucură-te, scăparea celor judecaţi şi osândiţi;
Bucură-te, contenire a patimilor;
Bucură-te, nesprijinitoarea celor ce caută numai folosul lor;
Bucură-te, neizbândire a mijlocitorilor celor vicleni;
Bucură-te, domolire a celor puternici;
Bucură-te, înlesnire a slăbănogilor;
Bucură-te, stârpitoare a răutăţilor;
Bucură-te, izvorâtoare a milostivirii;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 8-lea:
Acestea grăind, ne liniştim, ne veselim şi ne bucurăm; saltă sufletele noastre că nu-şi vor râde de noi vrăjmaşii noştri. Nu ne va părăsi Dumnezeul nostru până la sfârşit, pentru rugăciunile tale, preacuvioasă, ci trimiţând mila Lui asupra poporului, precum este obişnuit, şi noi, nevrednicii, ne vom împărtăşi cu el de ale Sale bunătăţi, cu care dimpreună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
La toţi vom spune minunile tale, în glas vom cânta prăznuirea ta, după datoria obştii care ţi-aduce spre mulţumire: mărire laudei tale, îndelung-răbdării cu care te-ai încununat, nevoindu-te prin credinţă, mărire faptei celei cu statornicie urmată după pilda Iubitorului de oameni; pentru acestea grăim către tine:
Bucură-te, mireasă duhovnicească;
Bucură-te, cununa adevărului;
Bucură-te, toiagul biruinţei;
Bucură-te, mărirea monahilor;
Bucură-te, povăţuitoare a obştii;
Bucură-te, cinstitoare a cuvioaselor;
Bucură-te, păzitoare a sihaştrilor;
Bucură-te, pomenitoare a veacurilor;
Bucură-te, propovăduitoare a dreptei credinţe;
Bucură-te, surpătoare a eresurilor;
Bucură-te, dobândire a slavei dumnezeieşti;
Bucură-te, următoare a Cuvântului ceresc;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 9-lea:
Pe sfânta folositoare celor ce sunt întru nevoi, toţi cu bucurie să o lăudăm, pe cinstita Parascheva, că aceasta viaţă nestricăcioasă a luat în veci; pentru această mărire a aflat şi darul de minuni, cu porunca lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Rău-cugetătorii prin tine mustraţi fiind, se înspăimântă văzând slava lui Dumnezeu, cea gătită omului depărtat de păcate, în tine luminând, văzând taina cea necuprinsă a chipului măririi, asupra ta cuvioasă, că astăzi străluceşte aducând credincioşilor daruri de vindecări; pentru aceasta ei s-au ruşinat pocăindu-se şi noi ne-am veselit, cântându-ţi ţie:
Bucură-te, izbăvitoarea noastră;
Bucură-te, povăţuitoare;
Bucură-te, îndreptătoare;
Bucură-te, izgonitoare de rele;
Bucură-te, otrăvitoarea jivinelor;
Bucură-te, stârpitoarea insectelor;
Bucură-te, ferirea de năluciri;
Bucură-te, risipitoarea de grindină;
Bucură-te, aducătoarea de ploi mănoase;
Bucură-te, îmbelşugătoarea de roade bune;
Bucură-te, veselitoarea plugarilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 10-lea:
Niciodată nu vom înceta a vesti minunile tale, precuvioasă, că de n-ai fi stat tu, rugându-te pentru ţara aceasta pe care o păzeşti cu precuratele tale moaşte, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi uşurat de bolile care au venit asupra noastră, pentru păcatele noastre cele multe? Deci dimpreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Zidurile casei părinţilor tăi n-au fost puternice, nici îndestulătoare pentru a te opri de la mărimea hotărârii ce ai făcut, făgăduindu-te a îmbrăţişa viaţă monahicească; pentru aceasta şi depărtându-te de toată dezmierdarea şi plăcerile lumeşti, haina cea scumpă cu a cerşetorului, venind de la biserică, ai schimbat-o, părăsindu-ţi părinţii ce te certau cu mustrări de la asemenea plecare. Deci cu smerenie dobândind cele preaînalte, de la toţi auzi:
Bucură-te, trandafir neatins de viermele trufiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina de sus;
Bucură-te, patul nevinovăţiei;
Bucură-te, scaunul domniilor;
Bucură-te, sceptrul celor ce conduc;
Bucură-te, ocrotitoare neobosită;
Bucură-te, apărătoare neînfruntată;
Bucură-te, prigonitoare a celor ce ne ispitesc;
Bucură-te, cinstitoare a celor ce ne miluiesc;
Bucură-te, întăritoare a celor ce ne slujesc;
Bucură-te, luminătoare a celor ce ne mângâie;
Bucură-te, împreună-lucrătoare cu cei ce ne hrănesc;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 11-lea:
Suntem plini de păcate, îndurate Doamne, şi greu se luptă sufletele noastre gândim la judecată, căci ce vom face noi păcătoşii, năpădindu-ne deodată neprevăzutul sfârşit? Milă cerem, Doamne, milă Hristoase al nostru, căci nu avem chip de îndreptare; nu trece cu vederea rugăciunile noastre şi pocăinţa, care în tot ceasul după păcate ne-a cuprins şi primeşte ca pe o chezăşie a bunei noastre voinţe şi a temerii de Tine, rugăciunea aceasta, pe lângă care }i-aducem mijlocitoare şi pe maica noastră Parascheva, cântând cu dânsa dimpreună: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Mulţi păcătoşi mai înainte de noi şi-au dobândit mântuirea umilindu-se. Cum dar şi noi ne vom depărta de această nădejde? Către tine însă năzuim, preacuvioasă maică, şi nu vom fi ruşinaţi, nedepărtându-te de noi ca de păcătosul acela care lângă tine a fost înmormântat fără a i se cunoaşte nevrednicia sa şi pentru care ai cerut prin vedenie să i se mute trupul cel stricat de lângă moaştele tale. Deci ne rugăm, primeşte rugăciunile şi lacrimile noastre mijlocind iertarea păcatelor noastre pentru că îşi cântăm:
Bucură-te, smerenie înaltă;
Bucură-te, fecioară neîntinată;
Bucură-te, comoară nedeşertată;
Bucură-te, maică prealăudată;
Bucură-te, mântuirea cea smerită;
Bucură-te, lauda celor cinstiţi;
Bucură-te, mângâierea celor nenorociţi;
Bucură-te, povăţuitoarea celor rătăciţi;
Bucură-te, buna mea sfătuitoare;
Bucură-te, preablândă îndreptătoare;
Bucură-te, sufletească veselitoare;
Bucură-te, grabnică ajutătoare;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 12-lea:
Nespusă este mângâierea noastră, privindu-te, cu noi petrecând, ca un dar al lui Dumnezeu ce s-a trimis ţării acesteia; că de ce boli am fost cuprinşi şi nu ne-ai vindecat; în care scârbe şi nu ne-ai bucurat; de câte ori lipsiţi, prigoniţi şi în războaie şi tu ne-ai ajutat nouă, în totul plinind cuvântul Mântuitorului din Evanghelia Sa! Pentru aceasta cu smerenie dobândind dreapta cea preaînaltă la scaunul măririi, îşi cântăm ţie: bucură-te! şi lui Dumnezeu lauda cea cerească: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Izbăveşte-ne pe noi, maică, de lăcuste, de gândaci şi de toată răutatea; izbăveşte-ne pe noi, maică, de foc, de grindină şi de fulger; izbăveşte-ne pe noi, maică, de chinul cel de veci şi de ceasul osândirii şi ne învredniceşte a dobândi prin rugăciunile tale starea de-a dreapta în ziua judecăţii, prin mântuirea sufletelor noastre, ocrotindu-ne şi hrănindu-ne în pace până la răsuflarea cea mai de pe urmă, ca să-ţi cântăm:
Bucură-te, alăută duhovnicească;
Bucură-te, trâmbiţă apostolească;
Bucură-te, făclie luminoasă;
Bucură-te, rază cerească;
Bucură-te, nădejdea oamenilor;
Bucură-te, izgonirea demonilor;
Bucură-te, tămăduirea rănilor;
Bucură-te, feritoarea de răutăţi;
Bucură-te, aducătoarea de bunătăţi;
Bucură-te, izbăvitoarea lui Vasile Voievod şi a altor miluitori;
Bucură-te, sprijinitoarea şi a mea, a smeritului păcătos;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Ne închinăm lui Dumnezeu şi cinstim sfintele tale moaşte, Cuvioasă Maică Parascheva, propovăduind cu mărire şi cântări toate minunile tale care prin darul lui Dumnezeu şi pentru a noastră mântuire am dobândit; bine primită fă rugăciunea noastră, sfântă, şi grăbeşte totdeauna a ne ajuta ca să cântăm cu bucurie isprăvile tale şi slava lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori). Apoi se zice iarăşi Icosul întâi: Îngerii din cer cu laude. şi Condacul întâi: Precuvioasei noastre maici.
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut toată făptura, nu întoarce faţa Ta de la noi păcătoşii ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotinţă le săvârşim. Noi suntem păcătoşi, netrebnici şi plini de răutate; iar tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câştiga milostivirea prin sârguinţa cea de toate zilele, dăruieşte-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv. Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea şi ne întăreşte cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin

SA ALEGEM RUGACIUNEA .NU DROGURILOR

Omul, prin firea lui, inca de la inceputurile sale, a fost si este un cautator, un aspirant catre mai bine, catre mai sus, catre absolut. Important este sa nu se opreasca aici! Pentru ca aici nu vor gasi niciodata acel ceva dupa care tanjesc. Pe de alta parte, drogul este limita extrema - limita intre viata si moarte. Unii consumatori de droguri aleg aceasta cale in semn de protest. Ca o revolta, ca un nu spus lumii acesteia. De ce? Pentru ca oamenii au ajuns ca niste roboti, care traiesc intr-un cadru de viata strain de viata".Efectele drogului sunt stari false de beatitudine. Sunt scenarii subtile si periculoase create de diavoli, cu multa minutiozitate. Inselatoria merge pana acolo unde una dintre substantele deosebit de periculoase, din categoria drogurilor, se numeste chiar "pudra ingerilor". Se poate numi si asa, dar este o denumire incompleta. Corect ar fi sa i se spuna "pudra ingerilor negri (sau diavolilor).Pana la un punct, duhurile intunericului ofera stari asemanatoare cu cele pe care le da rugaciunea. Ii ofera consumatorului de droguri, posibilitatea de a "escalada" treptele falsului Rai, dupa care victima se prabuseste in adancul intunericului. Aici il asteapta stari cumplite de depresie, anxietate, confuzie, delir, asociate cu dureri fizice greu de suportat. Modalitatea de a iesi din acest Iad? Inca o doza! Si inca una! Pana cand organismul cedeaza si sufletul se pierde pentru totdeauna in cazul in care decesul survine in urma administrarii unei supradoze.Toxicomanii, in momentele lor de luciditate, ar trebui sa se gandeasca la faptul ca trupul acesta piere, sufletul insa niciodata. Si daca pentru a calma durerile trupesti putem lua un medicament, pentru durerile sufletesti nu exista decat rugaciunea. Iar durerile sufletesti sunt infinit mai mari decat cele ale trupului!Ce va face bietul suflet in Iad, cand fortele intunericului se vor dezlantui si vor napadi asupra lui? Ce poate face atunci? Atunci cand nici macar nu se mai poate muri? Alternativa nu exista. E doar atat - chinul vesnic... Acolo nu se mai poate lua inca o doza pentru a deveni din nou "fericit".Varianta drogurilor incepe cu efecte psihice "inaltatoare" (inalta perceptie a sunetelor si culorilor, starea de beatitudine si chiar transa) si sfarseste cu efecte psihice si fizice dezastruoase.Drogul te scoate dintr-o stare de normalitate, sau de tulburare, te introduce in lumea falsei bucurii, dupa care te arunca cu brutalitate in cumplitele chinuri ale iadului afectand atat sufletul, cat si trupul.Rugaciunea, insa, iti ofera adevarata bucurie si stabilitate, adevarata putere. Efectele rugaciunii vor fi intotdeauna purificatoare. Aici exista "lumina cea adevarata... si duhul cel ceresc". La capatul rugaciunii nu vom intalni niciodata anxietate, panica si depresie. Aici ne asteapta: "credinta, nadejdea si dragostea.... Toxicomanii care au incercat si varianta rugaciunii s-au regasit, si-au eliberat sufletul si au calcat in picioare arvuna data iadului prin consumul de ierburi ale diavolului. Tot ei au spus ca: "drogul este o minciuna, rugaciunea este adevar".Despre rugaciune si efectele ei ne vorbeste si monahul Agapie Criteanu, in cartea sa "Mantuirea pacatelor": "...Si de afli o cat de mica placere in viata aceasta, ea nu este statornica pana la sfarsit, ci toata indulcirea ei se sfarseste cu necaz si suferinta. Numai mangaierea lui Dumnezeu ramane pururea, ca nu este cu putinta sa se schimbe in amaraciune, nici mangaierea cea duhovniceasca se se intoarca in dureri si pedeapsa...".Prin rugaciune curata chiar si durerile fizice dispar, chiar si bolile necrutatoare se topesc. De ce? Pentru ca "ce e cu neputinta la oameni, e cu putinta la Dumnezeu".

ACATISTUL SF.IERARH NICOLAE MARE FACATOR DE MINUNI SI GRABNIC AJUTATOR

Rugaciunile incepatoare:In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Condacele si Icoasele:
Condacul 1: Cel ce versi mir de mult pret la toata lumea si mie celui nevrednic si mai mult decat toti pacatos, daruieste-mi ca sa-ti aduc tie cantare, Parinte Nicolae. Tu, ca cel ce ai indraznire catre Dumnezeu, slobozeste-ma din toate necazurile ca sa cant tie: Bucura-te, Sfante Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
Icosul 1: Aratatu-te-ai in vis imparatului celui cinstitor de Dumnezeu si pentru moartea voievozilor acelora l-ai ingrozit pe el si degrab ascultand de porunca ta, Nicolae, a poruncit ca sa-i elibereze pe dansii. Pentru aceea ei au fost cuprinsi de bucurie si de frica, iar eu cu dansii graiesc tie, Sfinte Nicolae:Bucura-te, capul cel sfintit;

Bucura-te, cel ce ai sfaramat capul cel diavolesc cu rugaciunile tale;
Bucura-te, slujitorule al Imparatului tuturor;
Bucura-te, ajutatorul celor credinciosi;
Bucura-te, intarirea Ortodoxiei;
Bucura-te, pierzatorul celor fara de lege;
Bucura-te, cel ce esti insuflat cu suflarea Duhului Sfant;
Bucura-te, cel ce ai pierdut viforul multimii zeilor;
Bucura-te, cel ce esti dimpreuna vorbitor cu ingerii;
Bucura-te, izgonitorul demonilor;
Bucura-te, graiule al dumnezeiestilor cuvinte;
Bucura-te, cel ce ai astupat gurile ereticilor;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
Condacul 2: Pe pamant, al doilea Inaintemergator te-ai aratat, Nicolae, spre mustrarea faradelegilor; ci acela a mustrat pe Irod, savarsitorul faradelegii, iar tu ai rusinat pe Arie cel orbit cu eresul; si toata lumea ai voit sa o curatesti de invataturile lui cele nedrepte, si turma ta a o lumina, ca un parinte si invatator. Pentru aceea cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2: Vrand dimineata, Avlavie, dupa porunca imparatului, sa scoata pe cei legati din temnita la taiere, tu, cu minunile tale, mai inainte ai apucat prin vis si ingrozindu-l pe el, ai zis: nimic sa nu faci barbatilor acestora, ca nevinovati sunt spre taiere; pentru aceea si noi cu dansii graim tie, Nicolae marite:Bucura-te, mare facatorule de minuni;

Bucura-te, grabnic ajutatorule;
Bucura-te, cald folositorule;
Bucura-te, cercetatorul celor necajiti;
Bucura-te, limanul cel lin al celor inviforati;
Bucura-te, mangaierea celor ce plang;
Bucura-te, hranitorul celor flamanzi;
Bucura-te, povatuitorul celor orbi;
Bucura-te, bogatia saracilor;
Bucura-te, toiagul cel tare al batranetilor;
Bucura-te, cununa Bisericii;
Bucura-te, parintele saracilor si bun daruitorule;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
Condacul 3: Am auzit, Nicolae, de minunile tale si m-am spaimantat, ca de bucurie si de frica fiind cuprins, ce am a raspunde, nu ma pricep. Ci tu, cu rugaciunile tale cele treze, lumineaza-mi mintea ca sa cant lui Dumnezeu dimpreuna cu tine: Aliluia!
Icosul 3: Arhanghelii cu ingerii se minuneaza, parinte, de credinta ta cea tare catre Dumnezeu; apostolii cu proorocii se lauda cu tine; oamenii cei dreptcredinciosi spre tine au nadejde. Pentru aceasta si eu, desi sunt nevrednic, graiesc tie, Sfinte Nicolae:

Bucura-te, cel ce impreuna-locuitor esti cu ingerii;
Bucura-te, cel ce aduci intristare diavolilor;
Bucura-te, cel ce esti slujiitor asemenea lui Grigorie Teologul in preotie;
Bucura-te, cu Ioan Gura de Aur dimpreuna vorbitorule;
Bucura-te, prietenul marelui Vasile;
Bucura-te, ca dimpreuna cu dansii tai eresurile;
Bucura-te, cel ce porti o credinta cu dansii;
Bucura-te, ca faci minuni spre impacare;
Bucura-te, ca tu cureti lumea de multimea zeilor;
Bucura-te, cel ce ai vorbit mai dinainte despre cinstirea Nascatoarei de Dumnezeu in Biserica;
Bucura-te, ca rusinand pe Arie inselatorul la sobor l-ai invins;
Bucura-te, ca pe fecioarele acelea le-ai oprit de la impreunarea cea desfranata cu ajutorul tau;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
Condacul 4: O, mare facatorule de minuni Nicolae, desi pe fecioarele acelea vrea tatal lor sa le dea, pentru saracie, la desfranare, tu, parinte, mai inainte apucand, aur din destul tatalui lor ai dat. Pentru aceea, nepricepind ei de unde se facea aceasta, minunandu-se, au cantat lui Dumnezeu cantarea: Aliluia!
Icosul 4: Ca sa arati a ta mare milostivire catre cei saraci, preafericite, batranului noaptea intru ascuns trei legaturi de galbeni de aur ai dat, izbavindu-l pe el si pe fetele lui de la caderea in pacat. Pentru aceea auzi de la toti:

Bucura-te, vistieria milei lui Dumnezeu;
Bucura-te, primirea mai inainte a cunostintei Lui;
Bucura-te, datatorule al bunatatilor lui Dumnezeu;
Bucura-te, hrana si bucuria celor ce alearga catre tine;
Bucura-te, paine de hrana neimputinata celor lipsiti;
Bucura-te, bogatie de Dumnezeu daruita celor ce vietuiesc in lipsa pe pamant;
Bucura-te, ridicarea grabnica a saracilor;
Bucura-te, limpede cugetare celor necajiti;
Bucura-te, ca esti bland ascultator celor neputinciosi;
Bucura-te, dulceata a toata lumea;
Bucura-te, mirele celor trei fete;
Bucura-te, izbavitorul necazurilor mele cu rugaciunile tale;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
Condacul 5: Catre biserica ta mergand oarecand Vasile, sarguindu-se sa-ti aduca dar, a fost rapit de agareni si l-au dat pe el ostasii lui Amira stapanului lor spre slujba; iar parintii lui, desi erau intristati, insa n-au incetat a indrepta catre tine rugaciuni si, trecind ziua praznicului tau, de catre seara, l-ai pus pe el inaintea lor si, vazand ei aceasta minune, cu tine cantare de bucurie lui Dumnezeu cantau: Aliluia!
Icosul 5: Mergand fiul lui Agricola sa dea un pahar lui Amira a stat inaintea lui cu frica; iar tu, parinte, rugat fiind de parintii lui l-ai izbavit pe el din mainile lui in acel ceas; pentru aceea cu dansii graim tie, Nicolae, ca unui bun pastor:

Bucura-te, ierarhul Domnului;
Bucura-te, luminata propovaduire a crestinatatii;
Bucura-te, cel ce porti nume de biruinta;
Bucura-te, starpirea patimilor celor neroditoare;
Bucura-te, aducerea de roada a pomilor celor duhovnicesti;
Bucura-te, indreptatorul dreptcredinciosilor;
Bucura-te, pradarea paganatatii;
Bucura-te, doctorul cel fara de plata;
Bucura-te, ca in dar ai luat, in dar imparti tamaduiri;
Bucura-te, al celor neputinciosi bun pastor;
Bucura-te, cel ce izgonesti dintre noi pe slujitorii cei diavolesti;
Bucura-te, desfatarea a toata lumea;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
Condacul 6: Minunata s-a aratat nasterea ta, Nicolae, credincios fiind tu pe pamant, din vremea nasterii tale; ca ai supt numai din sanul cel drept si de la sanul maicii tale te-ai cunoscut facator de minuni; pentru aceea si acum cu tine cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6: De imprejurarile diavolesti izbaveste pe oameni, parinte, cu rugaciunile tale, cel ce cu raurile sudorilor tale ai stins multimea zeilor celor pagani; pentru aceea si acum daruieste vindecari neputintelor noastre, ierarhe, ca sa te laudam pe tine zicand:

Bucura-te, Nicolae;Bucura-te,
facatorule de minuni;
Bucura-te, ierarhe;
Bucura-te, preacuvioase;
Bucura-te, preafericite;
Bucura-te, cel ce esti cu nume mare;
Bucura-te, preamarite;
Bucura-te, hranitorul postitorilor;
Bucura-te, invatatorul infranarii;
Bucura-te, indreptarea celor rataciti;
Bucura-te, ca altceva nu stim sa graim fara numai:
Bucura-te;Bucura-te, ca prin tine ne indestulam de lumina;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
Condacul 7: Avand vicleana cunostinta Arie a inceput a invata eresurile cele fara de Dumnezeu si a intrat in turma ta, ca un lup, vrand ca o fiara sa o apuce; dar tu, prealaudate, degrab alergand catre Stapanul, cu rugaciunile tale ai izgonit toata nebunia lui si ca pe o fiara cumplita l-ai surpat. Pentru aceea cu tine, Nicolae, cantam lui Dumnezeu, Celui ce ti-a dat tie aceasta putere: Aliluia!
Icosul 7: Mai inainte impotrivindu-te eresului lui Arie, cel de trei ori blestemat, ai rusinat a lui fara de Dumnezeu invatatura si ca pe al doilea Iuda surpandu-l l-ai lasat. Pentru aceea si noi graim tie neincetat:Bucura-te, intaistatatorule pe scaunul Mirelor;Bucura-te, mare ierarh al Lichiei;Bucura-te, cale neratacita a celor ce inoata pe mare;Bucura-te, timpan, care dai sunet de dumnezeiasca glasuire;Bucura-te, chimval bine rasunator;Bucura-te, trambita Sfantei Treimi;Bucura-te, ca ai stricat trambita eresurilor lui Arie;Bucura-te, zicea tie Constantin;Bucura-te, a grait tie Avlavie;Bucura-te, a adus tie tatal cu fetele;Bucura-te, au grait Agricola cu Vasile;Bucura-te, ca prin tine de mania potopului izbavindu-ne, pace cu Dumnezeu aflam;Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
Condacul 8: Minune dumnezeiasca te-ai aratat, fericite, celor ce alergau la biserica ta, de Dumnezeu purtatorule, de multe feluri de necazuri si navaliri izbavindu-i, parinte, pe cei ce dupa Dumnezeu, spre tine cu credinta si-au pus nadejdea, cantand: Aliluia!
Icosul 8: Ca cel ce ai indraznire catre Hristos, Nicolae, ca turma Lui pazesti de lupii cei vazuti si nevazuti si de catre cei ce scapa sub acoperamantul tau nu te intorci, si noua celor ce suntem invaluiti de ganduri si de lucruri viclene, da-ne mana de ajutor, parinte, ca sa te laudam pe tine zicand:

Bucura-te, Nicolae prealaudate;
Bucura-te, intarirea Mirelor;
Bucura-te, podoaba Lichiei;
Bucura-te, carmuitorule cel bun;
Bucura-te, ca dimpreuna cu ingerii salti;
Bucura-te, caci cu arhanghelii te veselesti;
Bucura-te, ca fara materie cu heruvimii slujesti Facatorului;
Bucura-te, ca pe Arie, diavolul cel intrupat, l-ai surpat;
Bucura-te, cel ce daruiesti bun miros;
Bucura-te, cel ce respingi mirosul cel rau;
Bucura-te, albeala, care speli patimile;
Bucura-te, roseala, care acoperi pacatele;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
Condacul 9: Nu pricepem de unde vom incepe a-ti aduce lauda, parinte. Care cantare iti vom canta? Sau cu ce cununi te vom incununa? Ca, de ne vom aduce aminte de voievozi, ne minunam; de Vasile, ne miram; despre fecioarele acelea, nu ne pricepem ce sa graim; de toti numai ne minunam si impreuna cu tine lui Dumnezeu, Celui ce ti-a dat tie cele preamarite, lauda Ii trimitem, cantand cantarea: Aliuia!
Icosul 9: Vazand Stapanul a tot neamul omenesc pierzandu-se cu eresul nebuniei lui Arie, pe tine te-a dat mustrator nebuniei lui. Dar tu, parinte, de la masa invataturii dumnezeiesti, ca pe un urat, l-ai lepadat; iar pe noi cu faramiturile Ortodoxiei ne miluiesti, ca sa cantam tie:

Bucura-te, Nicolae, Israelul cel nou;
Bucura-te, sabie ascutita, care tai nedumnezeirea;
Bucura-te, intarirea credinciosilor;
Bucura-te, omorarea celor fara de lege;
Bucura-te, cel ce ai luat Duhul Sfant ca un porumb;
Bucura-te, cel ce ineci duhurile cele viclene in marea cea de foc;
Bucura-te, porumbelul Domnului;
Bucura-te, cursa prinzatoare asupra celui viclean;
Bucura-te, cel ce daruiesti celor legati slobozire;
Bucura-te, ca ai legat eresurile cele fara de Dumnezeu;
Bucura-te, ca deschizi gurile ortodocsilor;
Bucura-te, ca legi gurile celor vicleni;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
Condacul 10: Auzit-am pe Vasile acela graind si inaintea tuturor spunand minunile tale, pe care le-ai facut cu dinsul, parinte; si minunandu-ne, am preamarit puterea ta cea data tie de Dumnezeu; ca tu, ca un bun pastor, degrab alergi catre cei ce te roaga pe tine si pentru toti te rogi lui Dumnezeu si Stapanului cantand: Aliluia!
Icosul 10: Izbaveste-ne, parinte, cu rugaciunile tale, ca si pe Vasile acela. Auzi-ne, preacuvioase, cu auzul tau, precum ai auzit pe voievozii cei legati. Da-ne mana de ajutor, Nicolae, precum ai dat celor ce fusesera invaluiti in mare, ca sa graiesc tie acestea:

Bucura-te, al doilea Moise;
Bucura-te, tabla duhovniceasca;
Bucura-te, haina preotiei;
Bucura-te, mai inainte aratatorul dreptatii;
Bucura-te, intunecatorul nedreptatii;
Bucura-te, de Dumnezeu incununate ierarhe;
Bucura-te, cel ce ingradesti gurile celor hulitori de Dumnezeu;
Bucura-te, lumina cea aprinsa cu dumnezeiasca vapaie;
Bucura-te, ca ai stins vapaia cea diavoleasca;
Bucura-te, aur de Dumnezeu lamurit;
Bucura-te, ca ai afundat pe satana, ca plumbul in adanc;
Bucura-te, margaritar mult-luminos;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
Condacul 11: Tu esti pastorul cel bun, Nicolae, ca pe turma ta o povatuiesti catre pasunea cea duhovniceasca si din izvorul raiului o adapi pe ea. Pentru aceea impreuna cu tine cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 11: Pom al raiului fiind, fericite, ca ai stalpari de rugaciuni neincetate catre Dumnezeu, da-ne noua sub umbra acelora totdeauna a ne umbri ca sa graim tie:

Bucura-te, vietuitorule in locasul Celui Preainalt;
Bucura-te, cel ce ai inecat pe fiii diavolesti;
Bucura-te, pazitorul randuielii tale;
Bucura-te, mitropolite;
Bucura-te, ca ai rusinat basmul eresurilor lui Arie;
Bucura-te, maica multimii popoarelor pamantesti;
Bucura-te, rana multimii diavolilor;
Bucura-te, parinte si invatatorule;
Bucura-te, ca pe dascalul eresurilor l-ai rusinat;
Bucura-te, cel ce ai cinstit caruntetile, infrumusetandu-le cu intelepciune duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce ai rusinat caruntelele lui Arie cele urate;
Bucura-te, ca prin tine ne-am invatat a ne inchina Ziditorului in Treime;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
Condacul 12: Inlelepciunea ta cea intru tot cinstita pe Arie cel ratacit l-a rusinat, si mintea ta a stricat multimea zeilor; mantuieste si sufletele noastre cele ratacite si ne invata a canta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12: Cu inima ne-am spaimantat, cu sufletul ne-am tulburat, cu limba nu pricepem ce sa graim, fara numai acestea:

Bucura-te, cel ce esti mai mare intre preoti;
Bucura-te, cel ce esti intaistatator pe scaunul Mirelor;
Bucura-te, impreuna-sezatorule pe scaun cu apostolii;
Bucura-te, cel ce esti lumina inalta;
Bucura-te, cel ce ai surpat inaltarile gandurilor celor diavolesti ale lui Arie celui barfitor;
Bucura-te, radacina dumnezeiescului pom;Bucura-te, ca ai taiat radacina eresurilor satanei;
Bucura-te, pomul cel sadit de ingeri;
Bucura-te, cel ce ai incuiat pe ingerul satanei intru adanc;
Bucura-te, liman lin al celor invaluiti;
Bucura-te, bun carmuitor al corabiei celei duhovnicesti;
Bucura-te, ca prin tine ne invrednicim de viata cea fara de sfarsit;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
Condacul 13:
(acest condac se zice de trei ori) O, preaminunate parinte Nicolae, plangem si alergam catre al tau sprijin, aducand tie acum aceasta putina rugaciune, ca sa ne izbavesti de chinul cel de veci cu rugaciunile tale, ierarhe prealaudate, si ne invredniceste vesnicei imparatii, ca dimpreuna cu tine sa cantam cantarea lui Dumnezeu: Aliluia!Apoi se zice iarasi Icosul 1:Aratatu-te-ai in vis imparatului celui cinstitor de Dumnezeu si pentru moartea voievozilor acelora l-ai ingrozit pe el si degrab ascultand de porunca ta, Nicolae, a poruncit ca sa-i elibereze pe dansii. Pentru aceea ei au fost cuprinsi de bucurie si de frica, iar eu cu dansii graiesc tie, Sfinte Nicolae:

Bucura-te, capul cel sfintit;
Bucura-te, cel ce ai sfaramat capul cel diavolesc cu rugaciunile tale;
Bucura-te, slujitorule al Imparatului tuturor;
Bucura-te, ajutatorul celor credinciosi;
Bucura-te, intarirea Ortodoxiei;
Bucura-te, pierzatorul celor fara de lege;
Bucura-te, cel ce esti insuflat cu suflarea Duhului Sfant;
Bucura-te, cel ce ai pierdut viforul multimii zeilor;
Bucura-te, cel ce esti dimpreuna vorbitor cu ingerii;
Bucura-te, izgonitorul demonilor;
Bucura-te, graiule al dumnezeiestilor cuvinte;
Bucura-te, cel ce ai astupat gurile ereticilor;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!si Condacul 1: Cel ce versi mir de mult pret la toata lumea si mie celui nevrednic si mai mult decat toti pacatos, daruieste-mi ca sa-ti aduc tie cantare, Parinte Nicolae. Tu, ca cel ce ai indraznire catre Dumnezeu, slobozeste-ma din toate necazurile ca sa cant tie:
Bucura-te, Sfante Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!Dupa aceea zicem aceasta rugaciune:
RUGACIUNE O, preabunule parinte Nicolae, pastorul si invatatorul celor ce alearga cu credinta catre a ta folosire si cu fierbinte rugaciune te cheama pe tine, sarguieste degrab a le ajuta; izbaveste turma lui Hristos de lupii cei ce o rapesc pe ea, si toate partile crestinesti le ocroteste si le pazeste prin sfintele tale rugaciuni de galcevile lumesti, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie si de razboiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boala si de moarte grabnica; si precum ai miluit pe cei trei barbati care sedeau in temnita si i-ai izbavit pe ei de mania imparatului si de taierea sabiei, asa ne miluieste si pe noi cei ce cu mintea, cu cuvintul si cu lucrul suntem intru intunericul pacatelor si ne izbaveste de mania lui Dumnezeu si de chinul cel vesnic ca, prin solirea ta, cu ajutorul, cu mila si cu harul lui Hristos, Dumnezeu sa ne dea viata lina si fara de pacat, ca sa vietuim in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga sa ne izbaveasca, si in partea de-a dreapta, impreuna cu toti sfintii, sa ne invredniceasca. Amin.

RUGACIUNE PENTRU BOLNAVI

Atotputernicule Doamne, Tamaduitor al sufletelor si trupurilor, care cobori pe oameni si tot Tu ii ridici, care pedepsesti si vindeci din nou, ai mila de (numele), pentru ca este bolnav (bolnava).Intinde-Ti bratul Tau tamaduitor, si vindeca pe el (ea), si ridica-l (o) din patul de suferinta.Goneste duhul de slabiciune din el (ea) si indeparteaza de la el (ea) durerea, ranile, febra si slabiciunile.Daca are pacate si greseli, iarta-i-le, din dragostea Ta pentru oameni.Dumnezeule ai mila de ceea ce a creat mana Ta, intru Iisus Hristos, impreuna cu care esti binecuvantat si cu bunul si de viata datatorul Sfantul Duh, acum si in vecii vecilor.Amin!

PENTRU CEI MORTI FARA LUMANARE.NEPREGATITI

- Pentru cei ce au răposat fără lumânare (adică nu li s-a putut aprinde şi pune în mână o lumânare când şi-au dat sufletul), cu puţin înainte de Sfintele Paşti se dă la altar o lumânare mare (numită făclie), adesea împodobită cu o pânză albă ori un prosop, pe care preotul o aprinde de la Paşti până la Înălţare, la ceremoniile din sfântul locaş. Unii creştini practică această rânduială în fiecare an, până la pomenirea de şapte ani. Este un obicei bun, foloseşte sufletului, nu însă aşa de mult cum se crede. Trebuie însa să fim atenţi să apucam înainte şi să aprindem în sufletul nostru cât suntem în viaţă lumina lui Hristos, care este învăţătura cu poruncile Sale. După moarte poţi să dai sufletului o mie de lumânări; dacă nu ai aprinsa făclia din suflet tot la întuneric mergi, că numai Domnul Hristos este Lumina lumii. Faptul că cineva a murit fără lumânare este, în ciuda credinţelor băbeşti, nesemnificativ. Cu deosebita semnificaţie şi de mare importanţă este pentru cineva să moară spovedit şi împărtăşit. Aceste două Sfinte Taine ajută mult sufletelor noastre atât în această viaţă, cât şi după moarte.
- Tot legat de sărbătoarea Învierii Domnului, mai există pe alocuri obiceiul ca cei ce au morţi fără lumânare, să împartă creştinilor din biserică, lumânări aprinse cu lumina Învierii. Acest obicei nu are nici un temei religios.
- Lumânările folosite la slujbele de înmormântare şi de pomenire a morţilor sunt o jertfă şi ca orice ofrandă adusă lui Dumnezeu, trebuie să fie curată. De aceea, creştinii trebuie să evite procurarea şi folosirea lumânărilor din comerţul de stat ori de la persoane particulare, întrucât în majoritatea covârşitoare a cazurilor fabricarea lor se face fără a respecta procesul tehnologic conservat de Biserică, folosindu-se deşeuri petrolifere şi diverşi înlocuitori care prin ardere provoacă fum înecăcios şi toxic. În acelaşi timp, mulţi din cei ce fabrică în clandestinitate lumânări le sunt necredincioşi şi lucrează în condiţii de neglijenţă şi insalubritate. De aceea, amintind şi faptul că fabricarea lumânărilor de cult este monopol bisericesc, credincioşii au îndatorirea să folosească numai lumânări de la pangarele parohiale, întrucât sunt produse la atelierele specializate ale Episcopiei, de oameni cu frica lui Dumnezeu si în condiţii care le conferă calitatea de dar potrivit pentru jertfă.
- Pentru pruncii morţi până la vârsta de şapte ani, pentru diaconi şi preoţi de mir, precum şi pentru arhierei şi călugări, slujba înmormântării este diferită.
- Pentru toţi decedaţii care se înmormântează în Săptămâna Luminată (între Sf. Paşti şi Duminica Tomii), slujba înmormântării se face după o rânduială specială.
- Celor care urmează a fi incineraţi (adică li se ard trupurile în crematoriu) nu li se săvârşesc nici slujba înmormântării şi nici slujbele de la soroacele de pomenire a celor morţi, rânduite de Biserică.
- Celor care s-au sinucis cu bună ştiinţă şi în integritatea facultăţilor mintale nu li se săvârşeşte nici o slujbă şi sunt îngropaţi la marginea cimitirului, într-un loc anume destinat. Există unele tradiţii la poporul român în ceea ce priveşte sinucigaşii. Unele tradiţii zic că e bine să mergem la înmormântarea lor, a celor ce şi-au luat viaţa singuri dar nu trebuie să luăm de pomană de la cei care dau pentru ei. Alte tradiţii spun că până la 7 ani nu se pot trece nici în pomelnic; după ce au împlinit 7 ani se face slujba înmormântării, cu toata rânduiala cuvenită.
Aşa s-a obişnuit în unele zone ale ţării noastre şi dacă vreun preot încearcă să schimbe acestea, întâmpină mari piedici din partea oamenilor. De ce ar fi necesară schimbarea? Deoarece Sfintele Canoane spun că cei care s-au sinucis se duc la cimitir fără preot; doar acolo la cimitir vine preotul şi îi cântă "Sfinte Dumnezeule" când este băgat mortul în groapă. Tot Sfintele Canoane spun să nu li se facă pomeni si nu trebuie să participe nimeni la înmormântarea lor, iar dacă li se dă de pomană să nu primim pomana. Ei nu se trec niciodată pe pomelnic si nu trebuie să li se facă pomenile deoarece ei nu au nici o şansă să mai fie scoşi din iad. Aşa învaţă Sfintele Canoane şi putem fi mai siguri că în acestea se spune adevărul, si nu în tradiţia poporului român.

- Pentru sinucigaşii ieşiţi din minţi se săvârşeşte slujba Înmormântării pe marginea gropii, după un ritual redus. Nu se trage clopotul şi nu se ţin cuvântări.
- Crucea de la mormânt care se "ridică", de regulă după pomenirea de 40 de zile ori la un an de la moarte, înlocuind pe cea de lemn, se sfinţeşte la cimitir de către preot, printr-o slujbă specială. Pentru aceasta se vor pregăti la mormânt un vas pentru apă, busuioc, lumânări, tămâie, o colivă şi puţin vin. Unii credincioşi acoperă crucea cu o pânză albă, înainte de a se stropi de către preot cu agheasmă, pânza aceea fiind dată apoi de pomană. Obiceiul este profan şi se practică la dezvelirea unor monumente, sculpturi ori plăci comemorative. Aşadar, prezenţa pânzei nu este absolut necesară.
- Mormintele trebuie îngrijite de rudele decedatului în permanenţă (nu numai la anumite zile de pomenire a morţilor). În legătură cu aceasta, să luăm aminte că unii creştini se silesc a face din morminte adevărate case ori palate luxoase. Se cheltuiesc bani mulţi pentru marmură, pentru feronerie şi grilaje de lux, dar se uită milostenia care trebuie să fie grija de căpătâi pentru cei ce gem sub greutatea lespezilor lustruite, sub povara lanţurilor nichelate, încorsetaţi în adevărate cutii de beton şi mozaic. De multe, ori lângă aceste morminte se aliniază altele pline de bălării şi de negrija noastră. Creştineşte este ca şi mormintele vecine, chiar dacă nu aparţin familiei, să ne preocupe curăţindu-le de buruieni fiindcă responsabilii lor direcţi au uitat de cei morţi sau le neglijează cu vinovăţie.
Timp de 40 zile, după tradiţie, arde la piciorul crucii candela şi mormântul se tămâiază (de una din rude ori de o persoană desemnată în acest scop).
- La pomenirea de 7 ani nu se dezgroapă osemintele, după cum se practică pe alocuri, ci se face doar slujba parastasului. Odihna celor răposaţi nu trebuie deranjată cu atât mai mult, cu cât preotul, la înmormântare, a însemnat groapa zicând: "se pecetluieşte mormântul acesta până la a doua venire a Domnului".
Pentru alte datini, obiceiuri, tradiţii şi practici locale (în măsura în care Biserica le acceptă) trebuie să se ia legătura cu preotul de enorie, aşa cum am mai spus.
Suntem datori însă, ca nişte buni creştini, să facem precum ne-a învăţat Biserica noastră ortodoxă, îndepărtând obiceiurile şi datinile omeneşti şi îndeplinind, pentru folos sufletesc, povăţuirile ei.

POMENIRILE CE TREBUIESC FACUTE PENTRU CEI MORTI

Biserica învaţă că viaţa omului nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului. De aceea, creştinii nu-şi uită morţii după îngroparea lor, ci se preocupă de rugăciuni pentru ei şi de pomenirea numelui lor. Soroacele de pomenire individuală a morţilor în Biserica Ortodoxă sunt următoarele:
- În ziua înmormântării (de obicei a treia zi după moarte), în cinstea Sfintei Treimi şi a învierii din morţi a Mântuitorului a treia zi.
- La 9 zile după moarte, "ca răposatul să se învrednicească de părtăşia cu cele 9 cete îngereşti şi în amintirea ceasului al 9-lea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul pe care ne rugăm să-l moştenească şi morţii noştri".
- La 40 de zile (sau şase săptămâni), în amintirea Înălţării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Înviere, "pentru ca tot aşa să se înalţe şi sufletul răposatului la cer".
- La trei, şase şi nouă luni, în cinstea Sfintei Treimi.
- La un an, după exemplul creştinilor din vechime care în fiecare an prăznuiau ziua morţii martirilor şi a sfinţilor, ca zi de naştere a lor pentru viaţa de dincolo.
- În fiecare an, până la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuală amintind de cele 7 zile ale creaţiei.
Numărătoarea zilelor începe deci din ziua morţii.

DE REŢINUT:
- Spre a nu greşi în privinţa pregătirilor pentru aceste pomeniri, cel mai indicat este să se ia legătura, în prealabil, cu preotul. Acest lucru este necesar întrucât trebuie stabilite, de comun acord, data şi ora săvârşirii pomenirii.
- De obicei, soroacele nu se fac în orice zi a săptămânii, ci mai ales marţea, joia, sâmbăta şi duminica.
- După ce s-a făcut pomenirea de 40 de zile pentru cel mort, la celelalte parastase pe care le facem pentru el, se pot trece pe pomelnic şi alte persoane decedate. Aceasta nu afectează cu nimic pomenirea celui pentru care s-a făcut parastasul.
- Obiceiul existent pe alocuri, de a face in aceeaşi zi mai multe dintre pomenile care se fac la soroace, nu este deloc bun. Toate la timpul lor. Motivul principal pentru care unii creştini fac aşa, este sărăcia. Dacă totuşi este uneori justificat acest motiv, parastasul se poate face la biserică, unde nu este nevoie decât de cele strict necesare, adică: coliva, colacul (capetele) şi puţin vin. Înainte de toate, contează ca parastasul să fie săvârşit la vremea cuvenită.

ATENŢIE!
Nu se fac parastase în următoarele zile şi perioade din cursul anului:
a) Duminicile de peste an, pentru că duminica, amintind ziua Învierii Domnului, e zi de bucurie, iar nu de întristare.
b) În cele douăsprezece zile dintre Naşterea şi Botezul Domnului. Chiar dacă în unele biserici se fac parastase duminica, cel puţin în duminicile Penticostarului, adică în cele dintre Paşti şi Rusalii, nu se cuvine nicidecum să se facă parastase, pentru a nu se întuneca bucuria praznicului cel mare al Învierii.
c) De la lăsatul secului de carne până la sâmbăta întâi din Postul Mare, sâmbăta Sf. Teodor.
d) Din sâmbăta Floriilor până în Duminica Tomii.
e) La praznicele împărăteşti sau sărbători mari.
- În timpul Postului Mare, nu se face parastas în zilele de rând (luni, marţi, miercuri, joi, vineri), deoarece în aceste zile nu se face Liturghie obişnuită sau deplină, în afară de zilele când cade vreun praznic.
- Este de dorit ca pomenirile să se facă legate de săvârşirea Sfintei Liturghii, aceasta fiind cea mai importantă slujbă de mijlocire pentru cei morţi. Dacă nu este posibil de fiecare dată, cel puţin la 40 de zile, la un an şi Ia şapte ani ar fi de dorit ca parastasul să urmeze după Sfânta Liturghie.
- La întocmirea sau scrierea pomelnicului nu este nici nevoie şi nici recomandat să se adauge "la pomenirea de nouă zile, 40 de zile, un an, şapte ani etc." Cărţile de cult nu prevăd aşa ceva şi nici slujitorii nu trebuie să adauge nimic în plus, ca şi când ar trebui să atragem atenţia Mântuitorului asupra sorocului de care este vorba.
- La pomenirea de 40 de zile, numită pe alocuri slujba de ridicare a Panaghiei, pe lângă celelalte, se pregătesc o icoană şi un colac. Din colac preotul va scoate părticica pe care o va aşeza apoi pe icoană şi din care va împărţi spre gustare rudelor decedatului.
- Referitor la darurile care se dau de pomană, se obişnuieşte ca, la 40 de zile şi un an, să se dea diferite lucruri si mai ales îmbrăcăminte si încălţăminte, obiecte de uz casnic, dar nu ne opreşte nimeni să dăm oricând şi orice pentru cel răposat. Există obiceiul îndătinat să se împartă de fiecare dată farfurii cu mâncare, căni sau pahare şi linguri sau furculiţe: şase, douăsprezece, douăzeci şi patru. Rânduielile bisericeşti nu prevăd nimic în această privinţă şi fiecare poate da cât crede de cuviinţă, numărul acestora neavând nici o influenţă asupra stării sufleteşti a celui răposat.
- Familia trebuie să aibă grijă ca răposatul să fie pomenit cât mai mult cu putinţă în cadrul Sfintei Liturghii. De aceea este bine să se dea preotului un pomelnic pentru patruzeci de zile (numit sărindar), ori pentru un an, pe care acesta să-l pomenească la toate Sfintele Liturghii pe care le săvârşeşte. Pentru a ajuta sufletele celor adormiţi, cel mai mult şi mai mult putem să facem aceasta plătind pentru ei sărindare (rânduri de câte 40 de parastase cu 40 de Sf. Liturghii) la cât de multe biserici şi mănăstiri putem, deoarece Sf. Liturghie este cea mai de folos slujbă atât pentru vii cât şi pentru morţi. În privinţa sărindarelor, nu este un număr anume de biserici sau mănăstiri unde trebuie să dam, ci cu cât mai multe, cu atât mai bine. Mai multe detalii despre sărindare găsiţi în pagina "Puterea celor 40 de Liturghii şi parastase (sărindare)".
- În fiecare din sâmbetele Postului Mare, pentru cei decedaţi după sărbătoarea Sfintei Învieri din anul precedent, rudele "poartă capetele", adică fac pomeniri pentru sufletul acestuia, aducând la biserică prescuri (capete), colivă şi vin. Preotul, cu acest prilej, săvârşeşte slujba parastasului.
- Obiceiul, practicat în unele părţi de ţară, de a se deshuma morţii la şapte ani şi a se reînhuma cu slujbă specială nu este prevăzut în cărţile de slujbă. Oricum, slujba care se face atunci nu este cea a înmormântării, ci a parastasului.
- În legătură cu aceste zile de pomenire a morţilor, există grija ca ele să fie respectate cu sfinţenie la momentul în care se împlinesc aceste soroace. Dacă una din ele cade într-o zi sau perioadă în care, conform rânduielilor bisericeşti, nu se fac pomeniri de morţi, atunci este bine ca slujba respectivă să se facă mai înainte pentru ca, atunci când vine sorocul respectiv, slujba să fie deja săvârşită. Este deci indicat ca ea să se facă înainte şi nu după sorocul de pomenire.
- Pentru toate astfel de pomeniri este nevoie de colivă, colac, vin şi lumânări. Celelalte daruri sunt în funcţie de posibilităţile celor care fac pomenirea.
- Dacă zilele de pomenire coincid cu pomenirea altor răposaţi, este bine ca slujba să se facă în comun şi nu separat, căci cu cât rugăciunea are caracter colectiv, cu atât este mai puternică.
- La aceste zile de pomenire individuală a celor răposaţi, Biserica a stabilit zilele de pomenire generală a morţilor si anume:
1. Sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului sec de carne sau a Înfricoşatei Judecăţi, numită şi Moşii de iarnă.
2. Primele 6 sâmbete din Postul Mare. Există pe alocuri obiceiul ca, în a 6-a sâmbătă, adică sâmbăta lui Lazăr, să se facă parastas în cimitir, după care preotul trece pe la fiecare mormânt şi-l stropeşte cu vin.
3. Joi în săptămâna mare (săptămâna dinainte de Sf. Paşti); obiceiul de a face parastas în această zi este mai rar întâlnit şi bine ar fi să nu se mai ţină, deoarece contrazice învăţăturile mai vechi despre zilele în care nu se fac parastase.
4. Joia Înălţării Domnului, în special pentru eroi.
5. Sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt sau Moşii de vară.
6. Paştile blajinilor (în duminica Tomii, luni şi marţi după Duminica Tomii, aceste zile diferă dintr-un loc în altul), ocazie cu care creştinii pomeneau încă din vechime pe cei adormiţi pentru ca şi ei să se împărtăşească de bucuria Sfintei Învieri.
7. La sărbătoarea Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august) se obişnuieşte, în unele locuri, să se pomenească morţii căzuţi în războaie, care au luptat cu credinţă pentru lege şi patrie, întocmai ca nişte mucenici.
8. Moşii de toamnă (sâmbăta dinaintea sărbătorii Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil).
9. Ajunul Crăciunului (24 ianuarie), obicei existent pe alocuri.
10. Ziua hramului bisericii.
Toate aceste zile de pomenire, individuală sau colectivă, sunt momente de vie şi profundă comuniune cu cei răposaţi. Ele trebuie respectate şi cultivate, căci prin aceasta întreţinem viu cultul morţilor şi legătura cu pământul sfânt al ţării care acoperă osemintele lor.

POMANA DE DUPA INMORMANTARE.COMPORTAMENT

Familia celui decedat cheamă la masă, după înmormântare, pe cei care au luat parte la ceremonie, rude, cunoscuţi şi, îndeosebi, pe cei care au ajutat la pregătirile de înhumare.
După oficierea slujbei şi binecuvântarea ofrandelor de mâncare şi băutură, cei prezenţi sunt datori să mănânce cu cuviinţă şi cu rugăciune în gând, pentru cel decedat. Nu se vorbeşte fără rost, nu se fac glume, nu se râde, dar nici nu se mănâncă şi nici nu se bea întocmai ca la nuntă. În loc de ,,noroc!" sau altă urare, atunci când se gustă din pahar, se zice ,,Dumnezeu să-l ierte!" (sau s-o ierte!), iar când se primeşte un vas, îmbrăcăminte etc. de pomană, nu se zice mulţumesc, ci ,,Dumnezeu să primească".
Obiceiul de a vărsa vin din pahar la pomană trebuie să dispară. Cine varsă vin pe covoare dovedeşte nu numai că se ţine de obiceiuri păgâneşti, dar este lipsit de buna cuviinţă, murdărind fără rost covorul ori altceva acasă sau la biserică.
Când cineva pleacă beat de la pomană a păcătuit atât acela, dar şi cel care i-a dat băutură peste măsură.
Milostenia cea mai primită este cea făcută celor lipsiţi, infirmilor, bolnavilor, bătrânilor neajutoraţi, celor care nu pot munci, familiilor nevoiaşe cu mulţi copii, celor abandonaţi în casele sau leagănele de copii.
Când decedatul face parte dintr-o familie fără posibilităţi materiale, este potrivit ca rudele să apeleze la preot care le va ajuta din fondurile bisericii şi va angaja comitetul parohial, obţinând cele necesare din donaţiile credincioşilor. Astfel, familia nu se va simţi umilită, întrucât a apelat la marea familie a parohiei, iar preotul şi credincioşii au posibilitatea de a împlini porunca dragostei creştine care trebuie vădită prin fapte concrete, în astfel de situaţii.

DE REŢINUT:
- Cei care se întorc de la înmormântare, întrucât urmează să ia parte la masă, sunt aşteptaţi de gazdă cu apă de spălat pe mâini. S-a încetăţenit obiceiul ca cei ce se spală să nu se şteargă, pentru că "nu se şterge". Fireşte că această practică este lipsită de sens. Ea, probabil, ţine de o anumită strategie a familiei care cu greu poate oferi mai multe prosoape de şters atunci când cei poftiţi la masă sunt în număr mare.
- Trebuie avut în vedere faptul că, dacă ziua de pomenire cade în post, toate mâncărurile trebuie preparate numai de post. Prin aceasta se dovedeşte păstrarea credinţei autentice, iar pe de altă parte, rugăciunea conjugată cu postul este mai puternică. Se mai aud uneori voci care spun că ar trebui să se facă şi mâncare de dulce, pentru că "mortului nu-i plăcea mâncarea de post". Aceasta este o viziune îngustă asupra relaţiei pe care noi, cei vii, o păstrăm cu cei decedaţi, prin rugăciune şi prin post. Mortul nu mănâncă, nu bea, pentru că sufletul este imaterial, iar "împărăţia lui Dumnezeu - spune Hristos - nu este mâncare şi băutură".
Deci, se cuvine a păstra şi respecta cu sfinţenie rânduiala Bisericii, apelându-se permanent la sfatul competent al preotului.

CUM NE COMPORTAM LA CIMITIR

După încheierea slujbei prohodului din biserică se porneşte, în aceeaşi procesiune, către cimitir. Pe marginea gropii, preotul rosteşte ultima ectenie şi se cântă "Veşnică pomenire". Înainte de acoperirea sicriului, cei ce n-au putut să-şi ia ultimul rămas bun, pot să o facă acum, sărutând icoana de pe pieptul celui decedat şi, după caz, mâna acestuia. Preotul apoi săvârşeşte tot ritualul de îngropare (varsă untdelemn şi vin peste cel decedat, pecetluieşte groapa) şi binecuvântează coliva şi darurile care se împart la cimitir.
DE REŢINUT:
- Icoana de pe pieptul mortului se ia de către rude şi se duce acasă, ea folosindu-se, de regulă, şi la pomenirea de patruzeci de zile (panaghia). De asemenea - deşi nu este obligatoriu - şi toiagul poate fi luat acasă şi aprins la zilele de pomenire pentru cel decedat.
- Acum se scoate - de către rude - piedica de la picioarele mortului care se lasă în sicriu.
- Florile care au fost puse în sicriu este potrivit să se strângă şi, după acoperirea mormântului, să fie aşezate deasupra, ele amintind de frumuseţea raiului.
- Pomul (ramura de copac) împodobit cu fructe, dulciuri, covrigi etc., care s-a purtat înaintea cortegiului mortuar, se înfige la mormânt lângă cruce, după ce a fost golit de bunătăţile din el, care se dau de pomană.
- Tot acum se împart, pentru sufletul răposatului, diferite daruri. De preferat ca această milostenie să se îndrepte către străinii nevoiaşi.
- S-a încetăţenit tradiţia ca, după astuparea mormântului, să se dea "peste groapă ", de pomană, o plapumă (ori o pătură), perne, o căldare cu apă, o găină vie, o oaie etc. Toate acestea nu au decât o singură semnificaţie: milostenia pentru sufletul celui răposat care nu trebuie să treacă neapărat de la cel ce dă către cel ce primeşte peste mormânt, gestul neimplicând nici o rezonanţă şi neavând nici o încărcătură religioasă.
- Familia şi aşa încercată de durere nu trebuie să facă excese în ceea ce priveşte pregătirea de înmormântare. Un astfel de trist eveniment nu trebuie transformat în prilej de fală sau într-o întrecere în a face pregătiri cât mai multe şi cât mai scumpe. Trebuie păstrată măsura în tot ceea ce întreprindem, preocupându-ne mai mult de rugăciunea pentru sufletul celui decedat, decât de mese îmbelşugate şi daruri costisitoare. Nu coşciugul (sicriul) scump, nici multele coroane sau jerbe ori mâncărurile rafinate şi abundente trebuie să preocupe familia, ci rugăciunea profundă de care sufletul decedatului are nevoie, căci se pregăteşte de întâlnirea cu Dumnezeu.
Cel mai potrivit este, în astfel de situaţii, să se facă milostenii (adică să se dea de pomană) din alimente şi haine creştinilor care trăiesc o viaţă grea în azilurile de bătrâni, orfanilor, văduvelor, caselor de copii, asociaţiilor de handicapaţi, într-un cuvânt, străinilor care efectiv au nevoie şi se bucură de o haină ori de o farfurie cu mâncare.

PREGATIRI PENTRU INMORMANTARE

Moartea unuia dintre" creştini este, fireşte, prilej de îndurerare şi de întristare. Când se întâmplă decesul, familia trebuie să anunţe preotul parohiei din care decedatul face parte, solicitând slujitorului bisericesc toate informaţiile necesare. Preotul este cea mai autorizată persoană la care membrii familiei trebuie să apeleze. Astfel şi preotul îşi ia măsurile cuvenite pentru a împlini cum se cuvine slujbele de pomenire şi înmormântare. De la biserică se vor solicita un sfeşnic, lumânări, tămâie, cărbune pentru ars tămâia, toiagul (o lumânare mare de ceară curată în formă de colac), o cruce (de obicei din ceară sau din lemn), o icoană. De asemenea, se fixează cu preotul data şi ora înmormântării şi orele potrivite pentru slujbele de seară, premergătoare înmormântării (cina sau stâlpii). Clopotarul bisericii, la soroacele cunoscute, va trage clopotul bisericii, "pentru a vesti şi celorlalţi membri ai parohiei că unul dintre ei a plecat pe calea veşniciei, îndemnându-i să se roage pentru acesta".
Trupul mortului este spălat (scăldat) cu apă curată, care aminteşte de apa botezului prin care cel răposat a devenit membru al Bisericii, este stropit cu agheasmă şi îmbrăcat apoi cu haine noi şi curate (asemenea Mântuitorului nostru Iisus Hristos Care a fost înfăşurat într-un giulgiu nou şi închipuind veşmântul cel nou al nestricăciunii, cu care vom învia la ziua judecăţii) şi este pus în sicriu, cu privirea spre răsărit (întrucât de acolo va veni Hristos la învierea tuturor).
Pe piept i se pune o icoană sfinţită (pentru a arăta că respectivul creştin îşi dă duhul întru Hristos) şi lângă mâinile care stau încrucişate pe piept (dreapta peste stânga, simbolizând rugăciune şi iertare), toiagul care se aprinde atunci când preotul slujeşte. În mâini se pune crucea din ceară sau lemn.
Trupul e acoperit apoi cu o pânză albă, arătând că răposatul se află sub acoperământul lui Hristos.
La căpătâiul mortului se aşează sfeşnicul în care rudele şi cunoscuţii care vin până la înmormântare aprind lumânări, rostind rugăciunea scurtă ,,Dumnezeu să-l (sau s-o) ierte!"
Atât lumânările care se aprind în sfeşnic ori se ţin în mâini de către cei prezenţi, în timpul slujbei, ca şi toiagul care arde pe pieptul mortului simbolizează candelele aprinse ori lumina faptelor bune cu care creştinul va întâmpina pe Hristos la Judecata de apoi. Lumânarea este şi călăuza sufletului pe calea spre veşnicie, risipind întunericul morţii şi apropiindu-se de Hristos care a spus: "Eu sunt lumina vieţii: cel ce-Mi urmează Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii" (Evanghelia după Ioan 8, 12).
Deasupra uşii de la intrarea în casă se aşează o pânză de doliu (de culoare neagră) care rămâne acolo până la pomenirea de 40 de zile.
DE REŢINUT:
- Nu este potrivit şi nici îngăduit ca pe icoană ori pe trupul mortului să se aşeze bani de către rude şi cunoscuţi. Cei care doresc să sprijine băneşte familia îndoliată pot să o facă punând banii pe o tavă care se poate aşeza lângă sicriu ori în altă parte a casei.
- Nu este de nici un folos pentru suflet să se pună în buzunarul hainei mortului bani (motivându-se că „să plătească vămile cu ei”), ac, aţă, pieptene, verighetă pe deget, ceas la mână, tăierea sau vopsitul unghiilor, rujatul, fardatul. Toate aceste lucruri îl îngreunează foarte mult pe suflet şi nu-i fac decât rău. Banii şi lucrurile de valoare pe care vor să le îngroape e mai bine să le dea de pomană. Fardurile, rujatul şi celelalte sunt obiceiuri păgâneşti, pentru care vor suferi şi cei ce îl împodobesc pe mort cu astfel de lucruri deoarece fac mare păcat. Din religiile păgâne au pătruns în creştinism unele obiceiuri, fără a avea o logică sau chiar o simplă explicaţie. În antichitate se puneau morţilor toate cele necesare vieţii, iar la unele triburi se omora soţia şi se îngropa cu soţul ei. Iisus a venit să schimbe aceste obiceiuri. EI a fost pus în groapă învelit într-o pânză mare şi una mică - giulgiurile - fără oglindă sau piepten sau alte obiecte, şi a înviat. Nu-i împovăraţi pe morţi cu tot felul de obiecte că nu au nevoie de ele. Şi nici să nu le puneţi bani în buzunare, căci mai de folos este a le face pomeni din acei bani, iar vămile judecăţii lui Dumnezeu nu se pot plăti cu bani, ci eventual cu faptele bune săvârşite în această viaţă.
- Rudele apropiate ale decedatului poartă pe reverul hainelor o panglică mică de culoare neagră, numită doliu. De regulă, acest doliu se poartă 40 de zile. În semn de întristare, bărbăţii nu se bărbieresc până la pomenirea de 40 zile. Hainele de ceremonie ale celorlalţi trebuie să evite culorile vii, ţipătoare, nepotrivite cu sobrietatea momentului.
- De la moarte până la înmormântare salutăm pe membrii familiei (când mergem la casa celui decedat ori când plecăm de acolo, precum şi la biserică, cu ocazia slujbei înmormântării) cu cuvintele "Dumnezeu să-l ierte sau, dacă este femeie, „Dumnezeu s-o ierte!"
Acelaşi este salutul cu care ne adresăm şi cunoscuţilor sau străinilor pe care-i găsim adunaţi lângă trupul răposatului.
Aceste cuvinte de salut înlocuiesc pe cele de bună dimineaţa, bună ziua, bună seara, la revedere, noapte bună! etc., care nu se folosesc în astfel de momente.
- Nu este obligatoriu ca înmormântarea sa aibă loc în a treia zi de la deces, ci se poate şi mai devreme. Uneori, mai ales atunci când există riscuri majore ca mortul să miroasă, chiar se recomandă aceasta. Dumnezeule milostiv fii noua pacatosii!