LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

Credinţa învinge frica

Psihologic judecând realitatea fricii, orice om devine lipsit de putere şi nesiguranţă, îşi teme propria existenţă şi aşteaptă un final tragic. Mai ales cataclismele care biciuiesc omenirea, focul, apa, cutremurul, lipsa credinţei, toate duc spre finalul trist, anume teama asupra propriei vieţi.
 Cât de puternic şi experimentat este un om, primejdiile care-i ameninţă viaţa îl fac să-şi cunoască propriile limite, capacitatea limitată şi adesea fragilă în faţa furtunilor, biruirea lor vine prin curajul credinţei şi al ajutorului pururi prezent al Celui care mereu conduce corabia pe marea cea amară şi agitată a acestei vieţi.

Frica este, şi astăzi, prezentă în viaţa noastră, deşi o multitudine de metode caută să o îndepărteze. Frica aparţine şi este prezentă alături de singurătate, incertitudine, ea aparţine pretutindeni acolo unde există oameni. Ea se manifestă diferit, frica de viitor, de ziua de mâine, de pierderea locului de muncă, de boală şi suferinţă, de pierderea raţiunii şi a controlului, de pierderea demnităţii umane, de cei mai puternici şi răi care pot fi uneltele răului, de răspunsul pe care trebuie să-l dăm înaintea Dreptului Judecător.
În aceste multitudini de situaţii extreme, cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos rămâne ca în noaptea furtunoasă de pe marea Galileei: "Îndrăzniţi, nu vă temeţi!", El nu ne spune: "Eu am să iau teama de la voi", ci "Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (Ioan 16, 33). Dar şi în această lume în care Hristos Mântuitorul a biruit moartea rămâne mereu prezentă teama şi frica. Puterea de neînvins asupra lor rămâne credinţa.

              Credinţa este cuvântul şoptit, mângâietor şi încurajator: "Nu vă temeţi!".

Ce putem da unui semen al nostru când nu avem nimic la îndemână?

Într-o zi, un mare scriitor rus, care avea obiceiul de a nu umbla cu banii la el, întâlni pe un cerșetor, care-i întinse mâna, cerându-i de pomană. Scriitorul, care avea o inimă foarte bună, se căuta prin buzunare, se scotoci, dar nu găsi nici o lescaie.
Atunci, plin de dragoste, întinse mâna cerșetorului:
-Iată, dragul meu, nu am nici un ban la mine, dar îți dau o strângere de mână, cu toată dragostea.
Cerșetorul îi strânse mâna și, cu glas cald de recunoștință, răspunse:
,,Mulțumesc, domnule!… Nimeni până la dumneavoastră nu mi-a dat o pomană atât de frumoasă.”
Fiecare da din visteria sufletului său ceea ce are! Întotdeauna gasim să dăm ceva aproapelui nostru! Dacă nu avem bani, putem oferi un gând bun, o vorbă plină de iubire și mai ales în aceste vremuri de restriște putem face milostenia sufletească care este mai de preț decât orice alte bunuri trecătoare.

Duminica dupa inaltarea Sfintei Cruci

Domnul nostru Iisus Hristos este Invatatorul universal, la scoala Lui sunt chemate deopotriva toate neamurile pamantului, toate clasele sociale si toate generatiile ca sa primeasca in suflet invatatura Lui si, mai ales, sa-L urmeze. Toti sunt chemati, dar nici unul nu este constrans in nici o forma ca sa primeasca invatatura impotriva vointei sale sau sa faca din ordinul cuiva vreo fapta crestineasca. Aceasta, pentru ca in crestinism accentul principal se pune pe libertatea de vointa si pe libertatea de constiinta. De aceea, Iisus zice: "Cel ce voieste sa vina dupa Mine"; este foarte clar, foarte precis; numai acela care voieste, deci numai omul care vrea sa urmeze de buna voie lui Iisus si sa-si mantuiasca sufleul. Centrul Evangheliei de astazi este omul chemat sa se mantuiasca prin Crucea Domnului care are doua fete: una vazuta- Crucea propriu-zisa - si alta nevazuta - Crucea suferintelor. Mai intai de toate e bine sa stim ca nimeni nu va putea lua spre mantuire aceasta Cruce pana nu va indeplini cea dintai conditie pe care o pune Domnul Hristos omului: conditia lepadarii de sine.

Sa fim incredintati, deci, ca Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem noi sa ducem. Ni se pare noua ca suferintele noastre sunt prea grele. Dintre toti fii oamenilor nimeni n-a suferit mai mult decat Iisus. Pilda de suferinta mai avem pe prooroci, pe apostoli, pe mucenici si toti sfintii. Din pildele lor putem si noi sa invatam ce pozitie trebuie sa luam in fata suferintelor. Dumnezeu conduce lumea aceasta dupa legile lui eterne. Aici noi nu le putem patrunde, dar vedem cu totii mana lui mangaietoare in suferintele noastre. Dumnezeu transforma suferinta in izvor de sfintenie si bucurie.

Aceasta este cea mai mare lectie pe care o invatam inaintea Crucii lui Hristos. Caci El a binecuvantat Crucea si El a primit-o cu bucurie. Crucea hraneste curajul, stapaneste firea si intareste nadejdea de izbanda. Morala crestina ne invata ca viata aceasta, fiind scurta, si durerile ei sun prea mici in raport cu viata care ne asteapta. Sa suportam, deci, suferinta cu barbatie crestineasca, caci prin suferinta se curata sufletul de rugina pacatelor si asa vom intra in Imparatia lui Dumnezeu cum au intrat toti sfintii Lui."

Înălţarea Sfintei Cruci


Constantin cel Mare, întâiul împărat al creştinilor, avea război, precum zic unii dintre istorici, la Roma, împotriva lui Maxenţiu, până a nu lua împărăţia. Iar alţii zic că la apa Dunării, împotriva sciţilor.

Văzând că mulţimea potrivnicilor era mai multă decât oastea lui, era cuprins de nedumerire şi frică. Atunci i s-a arătat în amiaza zilei semnul Crucii cu stele pe cer, şi litere romane împrejurul Crucii, care şi acelea erau închipuite cu stele şi ziceau: "Întru aceasta vei birui". Făcând numaidecât o cruce de aur, după chipul celei ce i se arătase, şi poruncind să fie purtată înaintea ostaşilor săi, au dat război cu vrăjmaşii, dintre care cei mai mulţi au pierit, iar alţii au fugit.
Pentru aceasta, gândind întru sine la puterea Celui ce a fost răstignit pe Cruce, şi crezând că Acesta este Adevăratul Dumnezeu şi întărindu-se cu Botezul împreună cu maica sa, a trimis-o la Ierusalim ca să găsească Crucea lui Hristos. Şi a aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniţi tâlharii; şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Neştiind împărăteasa care ar fi Crucea Domnului, s-a arătat aceasta prin minune. O femeie văduvă moartă, de care s-a atins Crucea, a înviat; iar celelalte doua cruci ale tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărăteasa s-a închinat şi a sărutat Crucea, împreună cu toata suita. Şi neputând încăpea tot poporul să se închine, s-a rugat ca măcar să o vadă. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, şi a înălţat deasupra amvonului Cinstita Cruce, si văzând-o poporul, a început a striga: "Doamne, miluieşte!" Şi de atunci a început a se ţine sărbătoarea Înălţării Cinstitei Cruci.

“Binecuvantati si nu blestemati…”

Blestemul prinde atunci cand exista la mijloc nedreptatea.

… Adica atunci cand fac rau cuiva, si acela ma blesteama, se prinde blestemul lui.
Ingaduie Dumnezeu si se prind, precum de pilda ingaduie ca unul sa omoare pe altcineva.
Cand insa nu exista nedreptate, atunci blestemul se intoarce la cel ce l-a rostit.
Slobozirea de blestem se dobandeste prin pocainta si spovedanie.
Cel blestemat se chinuie in viata asta iar cel ce blesteama se chinuieste si in viata aceasta
si se va chinui si in cealalta, pentru ca va fi pedepsit de Dumnezeu ca un ucigas, daca nu se va pocai si spovedi.
Cineva blesteama atunci cand o spune cu patima, cu inversunare.
Blestemul cand vine de la omul care are dreptate are mare putere: mai ales blestemul vaduvei.
Multe boli carora doctorii nu le gasesc pricina, pot fi din blestem.
(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - cuv. Paisie Aghioritul )

Simplificati-va viata, ca sa se indeparteze stresul

Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de viata fireasca si inainteaza spre lux,

cu atat creste si nelinistea din ei: si cu cat se indeparteaza mai mult de
Dumnezeu, este firesc sa nu afle nicaieri odihna.Oamenii incearca sa se linisteasca cu calmante sau cu teorii yoga, insa nu vor adevarata liniste care vinatunci cand se smereste omul si care aduce mangaierea dumnezeiasca inlauntrul lor.
Oamenii au ajuns sa nu se gandeasca la cealalta viata, ci cer numai aici cat mai multe bunuri materiale. De aceea nu afla liniste si alearga mereu.
O viata plina de neliniste si intr-o neincetata alergatura dupa bani nu inseamna fericirea ci este iad. Ce sa faci cu viata intr-un astfel de stres?
(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - cuv. Paisie Aghioritul )

Naşterea Maicii Domnului

Acum este vremea să arătăm, măcar pe scurt, cum s-a împlinit în Legea Harului această dumnezeiască faptă a naşterii Maicii Domnului. În Palestina, în oraşul Nazaret, era un om ce se chema Ioachim şi soţia lui, Ana. Aceşti soţi erau drepţi şi plini de toată fapta cea bună, fiind de neam cinstit şi împărătesc. Dar aveau mare mîhnire în această viaţă, căci nu aveau copii. Şi, în acea vreme, cei ce nu aveau copii erau socotiţi ca oameni urgisiţi de Dumnezeu şi blestemaţi, după mărturia Sfintei Scripturi, care zice: "Blestemat este cel ce nu are sămînţă în Sion şi nu are urmaşi în Ierusalim". De la asemenea oameni, nimeni nu avea voie să primească hrană, iar în biserică nu erau luaţi în seamă şi nu li se primeau jertfele pe care le aduceau lui Dumnezeu.

Într-una din zile, fiind un mare praznic al iudeilor, s-au dus şi Ioachim cu soţia sa Ana la biserică şi, pentru multa lor osîrdie, au vrut să dea şi ei ceva jertfă lui Dumnezeu din averile lor. Dar preotul nu a voit să le primească şi cu cuvinte grele îi mustră, zicîndu-le: "Pentru ce îndrăzniţi să aduceţi jertfă lui Dumnezeu, fiind voi sterpi şi neroditori?" Atunci Ioachim şi Ana, umplîndu-se de ruşine şi de mîhnire, au ieşit afară din biserică. Şi mergînd spre casă foarte întristaţi, a zis Ioachim către soţia sa Ana: "Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi sîntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată eu mă duc la munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da nouă un copil".
Deci, se despărţiră unul de altul, iar Ana se duse acasă, la Nazaret. Şi, după ce făcu multă milostenie, a intrat în grădină şi acolo a început să se roage lui Dumnezeu cu durere şi cu multe lacrimi, zicînd: "Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvîntul ai făcut cerul şi pămîntul şi toate cîte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască şi să se înmulţească; Cela ce ai binecuvîntat pe Sarra, femeia lui Avraam şi a născut pe Isaac la bătrîneţe şi ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel proorocul, dă-mi şi mie roadă pîntecelui meu şi nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu, sau fiică, îl voi închina Ţie cu toată inima şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale" (I Regi 1, 11).
Deci, acestea grăind Ana, cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu; la fel şi Ioachim, bărbatul ei, mult rugîndu-se în munte şi plîngînd cu durere din inimă, a auzit Dumnezeu rugăciunea şi suspinurile lor. Apoi trimiţînd pe arhanghelul Gavriil la Ioachim în munte, i-a zis: "Bucură-te, Ioachime, şi te veseleşte că am venit să-ţi vestesc că vei avea o fiică ce va naşte în feciorie pe Împăratul lumii, Dumnezeu! Deci, lasă întristarea şi amărăciunea sufletului tău şi te du la casa ta, că a auzit Dumnezeu rugăciunea ta. Numai să ai nădejde tare în cuvîntul meu şi să-i mulţumeşti lui Dumnezeu".
Acestea zicînd îngerul lui Dumnezeu, s-a dus în grabă şi la Ana şi îi zise aceste cuvinte: "Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta şi, iată, vei naşte o fiică şi-i vei pune numele Maria, de care toate popoarele pămîntului se vor bucura". Deci, Ioachim, auzind cuvîntul arhanghelului Gavriil, se duse vesel la casa sa şi află pe Ana foarte bucuroasă pentru vestea primită de la înger. Apoi Ana, rămînînd însărcinată, după nouă luni a născut o fiică, pe care, după obiceiul Legii Vechi, la opt zile o duseră la preotul bisericii spre a-i pune numele. Deci, cu chip tainic, i s-a dat pruncii acest nume de Maria, căci Maria înseamnă împărăteasă, ca ceea ce avea să fie Împărăteasa îngerilor şi Doamna întregii lumi. Încă şi altă taină ascunde în sine numele de Maria. Numele acesta se compune din cinci litere ce închipuiesc tainic numele celor cinci mari şi renumite femei din Vechiul Testament. Astfel, litera "M" arată pe "Mariam", sora lui Moise şi a lui Aaron. Litera "A" este Avigheia, femeia lui Nova. Litera "R" este Rahila, soţia lui Iacob. Litera "I" este Iudit, văduva cea sfîntă; litera "A" este Ana, femeia lui Elcana.

Cu aceste gînduri de bucurie şi nădejde şi cu inimi pline de milă şi smerenie, să intrăm în sfintele biserici şi, sărutînd icoana Maicii Domnului, să-i adresăm cu credinţă această scurtă rugăciune: Uşa milostivirii deschide-ne-o nouă, binecuvîntată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mîntuim prin tine de nevoi, că tu eşti mîntuirea neamului creştinesc. Amin.

Iadul pavat cu intenții bune!…pilde


Un om si un caine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata, isi dadu seama ca, de fapt, murise. Isi aducea acum clar aminte ca murise, iar cainele, care mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urmaSe intreba: ” Oare unde duce drumul asta?”…

Dupa o vreme, ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra.
Privindu-l mai indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina.
Mai sus, pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare.
Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle, iar aleea care ducea spre ea parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa, intr-o parte, un om sezand la un birou .
Il intreba:
- Scuzati-ma, unde ne aflam ?
- Aici e raiul – raspunse acesta.
- Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa ?
- Bine’nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.
- Prietenul meu, poate intra si el ? – intreba calatorul aratind inspre caine.
- Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.
Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise, impreuna cu cainele sau.
Dupa inca o lunga plimbare, pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara, dadura de o ferma, a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie si vazu un barbat sezand rezemat de un copac si citind o carte.
- Scuzati-ma ! – i se adresa el. Aveti cumva putina apa?
- Da, desigur… e o cismea ceva mai incolo.
- Si pentru prietenul meu ? – zise, aratand catre caine.
- Trebuie sa fie si o strachina, chiar langa cismea.
Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa. Omul si cainele baura pe saturate. Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.
- Ce loc este acesta ? – intreba calatorul.
- Acesta este raiul.
- Sunt total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos, pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.
- Te referi la locul acela cu alei de aur si zid de marmura ?… Acela e iadul.
- Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca si dumneavoastra ?!…
- Din contra, ei sunt aceeia care ii triaza mai intai pe cei care sunt gata sa-si lase in urma prietenii cei mai buni.