Credinţa învinge frica

Psihologic judecând realitatea fricii, orice om devine lipsit de putere şi nesiguranţă, îşi teme propria existenţă şi aşteaptă un final tragic. Mai ales cataclismele care biciuiesc omenirea, focul, apa, cutremurul, lipsa credinţei, toate duc spre finalul trist, anume teama asupra propriei vieţi.

 Cât de puternic şi experimentat este un om, primejdiile care-i ameninţă viaţa îl fac să-şi cunoască propriile limite, capacitatea limitată şi adesea fragilă în faţa furtunilor, biruirea lor vine prin curajul credinţei şi al ajutorului pururi prezent al Celui care mereu conduce corabia pe marea cea amară şi agitată a acestei vieţi.

Frica este, şi astăzi, prezentă în viaţa noastră, deşi o multitudine de metode caută să o îndepărteze. Frica aparţine şi este prezentă alături de singurătate, incertitudine, ea aparţine pretutindeni acolo unde există oameni. Ea se manifestă diferit, frica de viitor, de ziua de mâine, de pierderea locului de muncă, de boală şi suferinţă, de pierderea raţiunii şi a controlului, de pierderea demnităţii umane, de cei mai puternici şi răi care pot fi uneltele răului, de răspunsul pe care trebuie să-l dăm înaintea Dreptului Judecător.

În aceste multitudini de situaţii extreme, cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos rămâne ca în noaptea furtunoasă de pe marea Galileei: "Îndrăzniţi, nu vă temeţi!", El nu ne spune: "Eu am să iau teama de la voi", ci "Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (Ioan 16, 33). Dar şi în această lume în care Hristos Mântuitorul a biruit moartea rămâne mereu prezentă teama şi frica. Puterea de neînvins asupra lor rămâne credinţa.

              Credinţa este cuvântul şoptit, mângâietor şi încurajator: "Nu vă temeţi!".