LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

CUM SERBAM ANUL NOU ?

Sincer să fiu, nu pricep de ce Revelionul este serbat de unii cu atâta fast, cu o disperare sinonimă cu a celui care ştie că nu mai apucă ziua de mâine. Se urlă în delir, băutura curge în valuri, se fac întreceri care are cele mai tari pocnitori. Totul e dus la extrem, devine aproape grotesc.
Oameni maturi se clatină murmurând ca sedaţii: „măcar la anul să ne fie mai bine“. Există şi alte zeci de tradiţii, care mai de care mai fistichii. Să fii îmbrăcat în ceva nou, să ai bani în buzunar, să-ţi pupi neamurile sub vâsc , să nu dai din casă, că nu vei avea spor etc. Plus alte zeci de pseudo-reguli sacre, care diferă de la zonă la zonă, pentru că, vorba aceea: câte case, atâtea obiceiuri.

Poate demenţa asta, furia asta colectivă, îşi are rădăcinile în puţinele zile libere de pe vremea comuniştilor. Iar atunci, „omul nou“ era liber, o făcea lată.
Uite, eu, unul, nu pot pricepe de ce trebuie să te bucuri atât. Poate doar că Dumnezeu, în bunătatea lui, ne-a mai oferit zile, şansa de a mai păşi într-un an. Altfel, cum să te bucuri că devii mai bătrân? Motiv de bucurie ar fi pentru cei mici, care speră să se maturizeze, uitând, după cum spune un proverb: primul pas în viaţă e şi primul pas spre moarte.
Termenul de Revelion provine din limba franceză, ceea ce înseamnă aproximativ „veghe“, iar de aici sensul de ospăţ la miezul nopţii. Deci, dacă ar fi să facem arheologie lingvistică, ar însemna că, la trecerea dintre ani, tradiţia spune că e bine să te ospătezi. De aici însă şi până la petreceri pantagruelice e cale lungă. La noi însă, Revelionul are o atmosferă dionisiacă. Un adevărat ritual barbar în care îţi este permis orice, în numele schimbării anului.
Eu ştiu doar că, pe 1 ianuarie, în toate bisericile ortodoxe se vor citi - singura dată în an - Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, adică rugăciunile de alungare a celui rău. Iar la ce an se anunţă, chiar că avem nevoie de aceste rugăciuni.

MERGE SI FARA BISERICA ?


Unii spun că-l au pe Dumnezeu în suflet şi n-au nevoie de nici un ritual, de nici o slujbă.
E mai simplu să stai acasă, să te rogi când ţi-aduci aminte, să faci ce vrei, să nu fii constrâns de nimic.
Există o vorbă răspândită printre noi, cum că fiecare are credinţa lui, în inima lui, şi nu are nevoie să meargă la Biserică.
E greu să mergi la biserică, e un efort, trebuie să renunţi la o parte din timpul tău. Te doare spatele, te plictiseşti, nu-înţelegi ce se zice, nu-ţi place cum se cântă şi mai durează şi mult.

Nu e simplu să fii bun şi să respecţi poruncile lui Dumnezeu.
Nu e simplu să-i iubeşti pe ceilalţi oameni şi pe Dumnezeu. Trebuie să renunţi la unele plăceri de zi cu zi, trebuie să-i mai ajuţi şi pe alţii, trebuie să nu te mai superi, să mai şi ierţi.
Din când în când trebuie să mergi la preot să-ţi mărturiseşti păcatele şi să te-mpărtăşeşti. Trebuie să-ţi îndeplineşti canonul pe care ţi l-a dat preotul pentru păcatele mărturisite, trebuie să te rogi seara şi dimineaţa.
Aşa face şi Dumnezeu. Îi cheamă pe toţi fiii lui la Biserică ca să se bucure şi să fie împreună.
Să vină toţi şi să mulţumească pentru tot ce-i bun în viaţa lor, să ceară ajutor pentru toate necazurile lor, să ceară putere să treacă peste toate obstacolole şi supărările lor. Să vine să-L vadă pe Dumnezeu, care-şi face simţită prezenţa prin persoana preotului dar şi prin chipul tainic al icoanelor. Noi nu putem face nimic fără puterea lui Dumnezeu, chiar dacă de multe ori ni se pare că da, şi atunci fără să cerem, primim din dragoste sprijinul Lui.
Domnul vrea să ne dea tot ce cerem doar când suntem toţi împreună în casa Lui, când ne-am adunat toţi şi ne-ţelegem bine unii cu alţii, când suntem ca fraţii. Cei ce lipsesc din Biserică aceea nu primesc ajutorul pentru că se manifestă egoist, nu vor să accepte invitaţia Tatălui, ci cred că se vor descurca şi singuri.
Dumnezeu ne dă continuu putere să trăim o viaţă frumoasă şi să trecem peste toate. Această putere ne-o dă prin preoţii Lui în fiecare biserică. Cum avem nevoie de profesori ca să ne lumineze mintea şi să ne-nveţe meserie şi să reuşim în viaţă, aşa avem nevoie de preoţi duhovnici ca să ne lumineze sufletul şi să ne-nveţe cum să ne comportăm în lume.AMIN

ICOANA FACATOARE DE MINUNI A MAICII DOMNULUI ''PRODROMITA''


Intre icoanele nefacute de maini omenesti se numara si aceasta icoana a Maicii Domnului ce se cheama „Prodromita”, zugravita in chip minunat in anul 1863, in Tara Romaneasca. In acel an, Parintii Nifon si Nectarie, ctitorii Sfantului Locas al Prodromului din Sfantul Munte Athos, mergand in tara pentru trebuintele schitului, aveau in inima lor o mare dorinta pentru o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care sa fie asezata in biserica cea noua – spre mangaierea celor ce vor vietui in acest asezamant, dar si spre bucuria tuturor pelerinilor care vor veni sa se indulceasca duhovniceste de privirea dumnezeiestilor chipuri – dupa cum mai toate manastirile Sfantului Munte au cate o icoana facatoare de minuni.


Deci aflandu-se Parintii Nifon si Nectarie in Iasi, au inceput a cerceta acolo pentru a afla un zugrav mai iscusit si cu viata placuta lui Dumnezeu, care sa le zugraveasca o icoana a Nascatoarei de Dumnezeu. Si au gasit un zugrav batran, Iordache Nicolau, cu care s-au invoit sa le faca aceasta icoana, dupa modelul primit de la parinti. Insa s-au tocmit ca sa lucreze numai cu post, adica: de dimineata pana cand va flamanzi sa nu ia nimic in gura, iar dupa-masa sa nu mai picteze, ci alt lucru sa faca pana a doua zi, urmand aceasta randuiala pana la terminarea ei. Batranul zugrav primi invoiala cu toata evlavia si multumirea. Iata ce scria el, in 29 mai 1863, despre zugravirea icoanei cea cu dumnezeiasca minune savarsita, intr-o scrisoare pastrata in arhiva Schitului Prodromul: „Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orasul Iasi, am zugravit aceasta Sfanta Icoana a Maicii lui Dumnezeu, cu insasi mana mea, si in vremea lucrului a urmat o minune preaslavita, in modul urmator: Dupa ce am terminat vesmintele, dupa mestesugul zugravirii mele, m-am apucat sa lucrez fetele Maicii Domnului si a Domnului nostru Iisus Hristos; iar dupa ce am dat gata mana intaia si a doua, apucandu-ma de noapte ca sa termin de zugravit, privind eu la chipuri am vazut ca totul a iesit dimpotriva, pentru care foarte m-am mahnit, socotind ca mi-am uitat mestesugul. Si asa, facandu-se seara, m-am culcat mahnit, nemancand nimic in ziua aceea, dar socotind ca a doua zi sculandu-ma, sa ma apuc mai cu dinadinsul de lucru. Dupa ce m-am sculat a doua zi, mai intai am facut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugandu-ma sa-mi lumineze mintea, ca sa pot ispravi Sfanta Icoana; si cand m-am dus sa ma apuc de lucru, o! preaslavite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desavarsit, precum se vede. Eu vazand aceasta minune, n-am mai indraznit a-mi pune condeiul pe ea, fara numai am dat lustrul cuviincios, desi greseala am facut aceasta, ca sa mai dau lustru la o asemenea icoana. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane”.AMIN

MIC ÎNDREPTAR DE SPOVEDANIE (CUM TREBUIE SA NE SPOVEDIM)

DE MARE TREBUINTA LA SPOVEDANIE



MIC ÎNDREPTAR DE SPOVEDANIE


Credinţa Strămoşească-Buletin Parohial al Parohiei Sf.Ierarh Nicolae- Vutcani II.16 februarie 2006


PORUNCA IUBIRII:
“Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea acesteiea: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 37-38).


SĂ IUBEŞTI PE DUMNEZEU. În această poruncă se cuprind primele patru Porunci din Decalog.


PORUNCA I
1. EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TĂU, SĂ NU AI ALŢI DUMNEZEI AFARĂ DE MINE!
LEGAT DE ACESTE PORUNCI mărturiseşte dacă AI FĂCUT URMĂTOARELE PĂCATE :
- n-am iubit pe Dumnezeu din tot sufletul meu şi din toată puterea mea, ca fiind Creatorul şi Ocrotitorul meu ;
- n-am crezut în Dumnezeu. Am fost ateu;
- am scris, am vorbit şi am susţinut că nu este Dumnezeu. M-am unit şi am susţinut pe atei. Nu i-am mustrat;
- am avut îndoieli de credinţă
- nu mi-am pus toată încrederea în Dumnezeu;
- n-am cinstit pe Dumnezeu, Biserica Sa, Sfinţii Săi după cuviinţă;
- n-am consacrat lui Dumnezeu cele mai alese simţăminte, gânduri şi fapte, cum i s-ar cuveni;
- am crezut în soartă, în noroc şi nu în Pronie, în purtarea de grijă a lui Dumnezeu;
- m-am încrezut în mine şi în forţele mele şi nu în Dumnezeu, după cum e scris că, spre sfârşitul lumii oamenii se vor face pe sine dumnezei ;
- mi-a plăcut să fiu lăudat, să fiu dictator, să mi se plece lumea, deşi tot ce am e de la Dumnezeu ;
- n-am mărturisit şi nu ştiu CREZUL ;
- n-am citit Sfintele Scripturi şi nu cunosc Poruncile Domnului, n-am învăţat religie deşi ştiu să citesc şi am citit multe cărţi;
- n-am crezut în Sfânta Treime, în Rai şi iad, în judecata obştească, în învierea morţilor, în Sfintele Taine;
- am ispitit pe Dumnezeu, cerând minuni şi semne fără să fie de trebuinţă;
- am citit cărţi eretice sau pornografice ;
- am vândut sau cumpărat harul lui Dumnezeu cu bani;
- am tăgăduit că sunt creştin şi cred în Dumnezeu ;
- n-am ajutat Biserica şi n-am adus daruri din cele ce mi-a dat Dumnezeu;
- n-am mulţumit lui Dumnezeu pentru darurile Sale;
- am judecat, am urât, m-am ridicat împotriva lui Dumnezeu ;
- m-am împărtăşit fără să cunosc bine învăţăturile lui Iisus şi fără pocăinţă;
- mi-am pierdut nădejdea în Dumnezeu;
- am crezut greşit că oricât aş păcătui, Dumnezeu mă iartă şi fără să mă îndrept;
- am hotărât să păcătuiesc până voi putea apoi să mă pocăiesc;
- m-am lepădat de Dumnezeu când a trebuit să sufăr pentru credinţă;
- n-am respectat Canoanele şi rânduielile Bisericii;
- am susţinut şi crezut că toate religiile sunt bune;
- am mers la adunările ereticilor şi sectanţilor;
- am dat pildă şi sfaturi şi am ajutat să facă şi alţii aceste păcate şi putând să le opresc nu le-am oprit.


PORUNCA A II-A
2. SĂ NU-ŢI FACI ŢIE CHIP CIOPLIT, NICI VREO ASEMĂNARE A VREUNUI LUCRU DIN CER SAU DE PE PĂMÂNT ŞI SĂ NU TE ÎNCHINI LUI!
- mi-am pus nădejdea în bani şi în oameni ;
- am iubit, am cinstit şi-mi petrec vremea cu plăceri trupeşti, fotbal, maşini şi diferite ocupaţii sau lucruri, ceea ce este tot o închinare la idoli;
- am apelat la vrăjitori, ghicitori, magi, spiritişti şi mulţi alţii care lucrează cu puterea diavolului şi n-am respectat porunca Domnului: “Bărbatul sau femeia de vor chema morţi sau de vor vrăji să moară neapărat; cu pietre să fie ucişi, că sângele lor este asupra lor” (Levitic 20,27);
- am facut vrăji sau am chemat duhurile morţilor;
- am cinstit creaţia în locul Creatorului;
- am purtat grijă pentru materie şi lucrurile lumeşti, mai mult decât pentru credinţă, pentru Dumnezeu;
- am fost lacom. “Lăcomia este închinare la idoli” (Col. 3, 5);
- m-am îmbuibat după cum e scris: “Pântecele este Dumnezeul lor” (Filip. 3, 19);
- am o evlavie făţarnică şi nu adevărată;
- mă ocup de lucruri superficiale şi uit “de cele mai cu greutate ale legii: judecata, mila şi credinţa” (Matei 23, 23) ;
- cred în nălucirile viselor;
- sunt pătimaş şi iubitor de plăceri .
- am devenit robul hainelor, al luxului, al aprecierii oamenilor;
- am dat pildă, sfat şi ajutor să facă alţii aceste păcate, am putut să le opresc şi nu le-am oprit;


PORUNCA A III-A
3. SĂ NU IEI NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI TĂU ÎN DEŞERT!
- am hulit pe Dumnezeu ;
- la boală, suferinţă şi încercări am cârtit împotriva lui Dumnezeu ca fiind nedrept ;
- am hulit Sfinţii şi Biserica ;
- am hulit pe slujitorii Bisericii;
- am înjurat;
- am blestemat;
- am făcut jurământ şi l-am călcat;
- am făcut jurământ strâmb la judecată;
- am dat făgăduinţe lui Dumnezeu şi nu le-am ţinut;
- am jurat cu uşurinţă sau am zis “Zău” mereu;
- am folosit la petreceri glume şi cuvinte din Scriptură;
- am spus că în Scriptură sunt basme sau lucruri care se împotrivesc unele altora;
- am dat pildă, îndemn şi ajutor să facă şi alţii aceste păcate;
- am putut să le opresc şi nu le-am oprit;


PORUNCA A IV-A
4. ADU-ŢI AMINTE DE ZIUA DOMNULUI ŞI O SFINŢEŞTE PE EA!
- am lucrat în zi de Duminică şi în sărbători;
- am lipsit de la Sfânta Liturghie în zi de Duminică şi sărbători;
- am fost la Biserică dar nu am fost atent la rugăciuni;
- am mers la Biserică cu haine deosebite, ca să atrag atenţia;
- am făcut deranj în timpul slujbei;
- am fost la concursuri sportive, la film, la teatru, la pescuit, la distracţie etc. şi am lipsit de la Biserică în vremea Sfintei Liturghii ;
- nu mă îngrijesc de suflet;
- nu mă rog şi n-am citit sfânta Scriptură, deşi ştiu să citesc;
- m-am unit cu ereticii, cu sâmbătarii şi am ţinut sâmbăta în loc de Duminică, deşi Scriptura spune că Sabatul a fost pentru evrei, pentru că sâmbăta i-a eliberat Dumnezeu din Egipt, iar pentru creştini Ziua Domnului e Duminică pentru că Duminică a înviat Iisus şi ne-a eliberat de moarte şi de diavolul;
- n-am ţinut nici o sărbătoare, înţelegând greşit Scriptura;
- am dat pildă, îndemn şi ajutor să facă şi alţii aceste păcate;
- am putut să le opresc şi nu le-am oprit;


URMĂTOARELE 6 PORUNCI CUPRIND:


IUBIREA APROAPELUI
“Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 38)
Iubirea se manifestă prin fapte: faptele milei trupeşti şi sufleteşti.


FAPTELE MILEI TRUPEŞTI:
- n-am săturat pe cel flămând şi însetat, după posibilităţile mele;
- n-am îmbrăcat pe cel gol;
- n-am primit pe cel străin;
- n-am cercetat şi îngrijit pe cel bolnav;
- n-am cercetat pe cel în temniţă etc.


FAPTELE MILEI SUFLETEŞTI :
- n-am îndreptat pe cel ce greşeşte ;
- n-am învăţat pe cel ce nu ştie şi n-am spus adevărul ;
- n-am sfătuit pe cel ce stă la îndoială;
- nu m-am rugat pentru aproapele;
- n-am mângâiat pe cel întristat;


PORUNCA A V-A
5. CINSTEŞTE PE TATĂL ŞI PE MAMA TA, CA SĂ-ŢI FIE ŢIE BINE ŞI MULŢI ANI SĂ TRĂIEŞTI PE PĂMÂNT!
- n-am cinstit părinţii , nu-i ascult şi nu mă rog pentru ei;
- n-am recunoştinţă pentru ei;
- nu am crescut copiii în frica de Dumnezeu;
- nu i-am certat pe copii;
- i-am lăsat de capul lor;
- n-am ascultat de preot, de naşi, de învăţători, de cârmuitori şi de toţi câţi au rol asemănător cu părinţii;
- n-am cinstit cum se cuvine pe binefăcătorii mei ;
- am căsătorit copiii fără voia lor ;
- n-am avut grijă de copii să înveţe o meserie;
- ca soţ mă port aspru cu soţia şi o chinuiesc;
- ca soţie nu-mi cinstesc bărbatul şi-l îndemn la rele;
- ca dregător, director, patron, şef, funcţionar m-am purtat aspru cu subalternii. Nu am fost atent la necazurile lor şi nu i-am ajutat şi nu i-am învăţat după posibilităţile pe care le-am avut, nu i-am îndemnat spre credinţă şi Biserică. M-am purtat ca un stăpân, nu ca un frate al lor;
- am dat pildă, am sfătuit şi ajutat şi pe alţii să facă aceste păcate;
- am putut să le opresc şi nu le-am oprit;


PORUNCA A VI-A
6. SĂ NU UCIZI!
- am ucis alt om cu mâna, cu otravă, cu îndemnul sau cu alte mijloace (CANON: OPRIREA DE LA ÎMPĂRTĂŞANIE 25 DE ANI);
- am avortat (CANON: 25 DE ANI, PESTE 10 AVORTURI CANON TOATĂ VIAŢA);
- am ucis fără voie (canon 10 ani);
- am ucis sufleteşte, îndemnând pe altul la păcat.
- am ucis sufleteşte pe altul răspândind învăţături ateiste sau eretice;
- am ucis sufleteşte pe altul dând exemplu de nepăsare în cele sufleteşti şi îndemnându-i la distracţii, neglijând Biserica şi meditaţia la viaţa veşnică;
- am fost sminteală pentru alţii cu viaţa mea ticăloasă;
- am avut gânduri de sinucidere;
- m-am aruncat în primejdie fără să fie necesar;
- m-am mâniat;
- m-am bătut;
- am pizmuit pe altul;
- am urât pe fratele meu uitând că “cine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni” (I Ioan 3, 15);
- nu mi-am cerut iertare de la cel pe care l-am vătămat;
- am dorit răul altuia şi m-am bucurat de răul altuia;
- m-am răzbunat singur;
- am alungat pe sărmani cu vorbe urâte;
- am luat apărarea celor răi;
- am iscat ceartă şi sminteală;
- am mustrat pe altul pe nedrept, din mânie;
- am ajuns preot, dascăl, doctor, inginer, avocat, dregător etc. fără să fiu vrednic;
- am suferit de pe urma îmbuibării, a fumatului, a beţiei, a plăcerii trupeşti, a neodihnei, a istovirii şi a altor abuzuri;
- am istovit pe altul prin muncă exagerată şi i-am grăbit sfârşitul;
- am supărat pe altul mereu şi i-am scurtat viaţa;
- am lăsat pe altul să moară de foame şi nu i-am dat de lucru deşi am putut;
- am ponegrit, am clevetit pe altul şi l-am înjosit ca persoană în faţa altora;
- am dat pildă, am sfătuit şi ajutat şi pe alţii să facă aceste păcate;
- am putut să le opresc şi nu le-am oprit;


PORUNCA A VII-A
7. SĂ NU FI DESFRÂNAT!
- mi-am stricat fecioria înainte de cununie (canon 7 ani) ;
- fiind căsătorit m-am culcat cu altă femeie (canon 14 ani);
- am făcut sodomie (bărbat cu bărbat, femeie cu femeie canon 20 de ani);
- n-am postit ;
- m-am îmbătat, fumez ;
- m-am culcat cu soţul, soţia în post şi în sărbători;
- am stat necununat mai mulţi ani;
- am desfrânat cu dobitoace;
- am făcut onanie, mi-am făcut poftele singur sau cu alţii, aruncând sămânţa la diavol;
- am avut gânduri spurcate faţă de alte persoane;
- am făcut glume şi am cântat cântece de desfrânare;
- m-am îmbrăcat, m-am împodobit şi m-am vopsit ca să atrag la păcat pe alţii;
- am citit cărţi pornografice. Am văzut filme şi poze pornografice;
- am dansat necuviincios;
- am fost la vrăjitor, m-am rugat la diavol să-mi scoată femeie înainte să păcătuiesc;
- am dat pildă, am sfătuit şi ajutat şi pe alţii să facă aceste păcate;
- am putut să le opresc şi nu le-am oprit;


PORUNCA A VIII-A
8. SĂ NU FURI!
- n-am muncit cinstit pentru pâinea pe care o mănânc;
- am dorit câştig fără muncă;
- am furat prin acte, prin diferite tertipuri;
- am furat de mai multe ori valori mari;
- am fost leneş ;
- am înşelat la cântar;
- am luat camătă mare;
- am cumpărat lucru furat;
- am oprit plata lucrătorilor. Nu i-am plătit după merit;
- am iubit banii şi averea, vrând să fiu bogat;
- am luat bani, mită pentru lucruri pe care eram dator să le fac în cadrul serviciului;
- n-am întors lucrul împrumutat;
- am primit plată pentru serviciu şi nu mi-am făcut datoria;
- am cerşit deşi am putut să lucrez;
- am găsit lucruri pierdute şi nu le-am dat înapoi;
- m-am lenevit şi nu m-am îngrijit de Biserică, familie, şcoală, societate, întreprindere, oameni, peste care am fost pus responsabil, şef;
- am luat sau am dat daruri pentru judecată strâmbă;
- am vândut marfă proastă în loc de bună;
- am cumpărat marfă mai ieftină decât valoarea ei;
- am vândut marfă mai scump decât preţuia;
- m-am înţeles cu alţii ca să vând cu preţ nedrept;
- n-am dat socoteală cinstită tovarăşilor mei;
- am minţit că sunt sărac şi dau faliment ca să obţin câştig;
- am jucat cărţi;
- am pricinuit pagubă în averea altuia;
- am mutat hotarul ţarinei;
- am luat din averea bisericii, a statului, a şcolii etc,;
- am dat pildă, am sfătuit şi ajutat şi pe alţii să facă aceste păcate;
- am putut să le opresc şi nu le-am oprit;


PORUNCA A IX-A
9. SĂ NU MINŢI!
- am minţit ;
- folosesc viclenia;
- am adăugat sau am scos din cuvintele altuia şi le-am schimbat înţelesul;
- am depus mărturie mincinoasă;
- am pârât pe nedrept;
- am vorbit cu două înţelesuri ca să înşel;
- am ascuns minciuna sub chipul prieteniei, ca să înşel;
- am linguşit pe altul şi l-am lăudat pentru însuşiri pe care nu le are, ca să obţin foloase;
- Una am gândit şi alta am spus;
- am calomniat, am pus pe seama altora greşeli pe care nu le au;
- mi-am bătut joc şi am criticat pe cei cu defecte din naştere;
- am judecat nedrept pentru daruri şi am sprijinit să ocupe o funcţie cel ce nu merita, iar pe altul care merita l-am împiedicat;
- am osândit, am purtat veşti şi vorbe necontrolate, despre alţii, am bârfit şi am clevetit, am încurajat pe bârfitori;
- am susţinut minciuni, erori în locul adevărului din dorinţa de a părea învăţat, pentru trufie sau pentru foloase materiale;
- am dat pildă, am îndemnat şi ajutat şi pe alţii să facă aceste păcate;
- am putut să le opresc şi nu le-am oprit;


PORUNCA A X-A
10. SĂ NU POFTEŞTI CE ESTE AL ALTUIA!
- am dorit şi am poftit în inima mea femeia altuia ;
- am dorit maşina, averea, situaţia altuia;
- am dorit inteligenţa, priceperea, funcţia altuia, uitând că fiecare om are un dar şi un amar şi cui i s-a dat mult i se şi cere mult de către Bunul Dumnezeu.


Toate acestea le-am făcut şi mai mari decât acestea am făcut, deci, te rog Părinte, roagă-te pentru mine să mă îndrept şi să scap de chinurile iadului. Dă-mi canon şi dezlegare. AMIN!

RUGACIUNE TALISMAN A SF.CRUCI


Doamne Atotputrenice care ai suferit pentru mine si pentru pacatele mele vina-mi in ajutor!
Sfanta Cruce a lui Iisus Hristos, indeparteaza de la mine orice primejdie orice arma taietoare!
Sfanta Cruce a lui Iisus Hristos, revarsa asupra mea tot binele.
Sfanta Cruce a lui Iisus Hristos fa sa ajungem pe calea mantuirii.
Sfanta Cruce a lui Iisus Hristos, departeaza de la mine atingerea mortii!

Sfanta Cruce a lui Iisus Hristos fii intreaga mea nadejde
Sfanta Cruce a lui Iisus Hristos, fa ca duhul rau sa fuga de la mine in vecii vecilor. Amin!

HRISTOS NE INVATA SA FIM SMERITI

 Este din ce in ce mai greu de acceptat pentru lumea moderna in care traim, ca insusi Fiul lui Dumnezeu sa se nasca in ieslea unui grajd, pentru ca defapt aceasta era pestera aceea in care S-a nascut Mantuitorul: un grajd.
Si nu s-a rusinat Cel care a tocmit frumusetea crinilor, delicatetea ghioceilor si dulceata trandafirilor sa se nasca in mirosul greu al animalelor. Nu s-a rusinat Cel ce a tocmit stralucirea si caldura Soarelui sa se nasca in frigul cumplit de iarna dintr-un grajd, incalzindu-se doar cu rasuflarea dobitoacelor si doar la sanul Maicii Sale. Nu s-a rusinat Cel ce a facut limpezimea izvoarelor sa se nasca in niste conditii care astazi ar fi catalogate drept “mizere” si “inumane”. Nu s-a rusinat insusi Dumnezeu de asemenea conditii de trai, caci doar asa a putut sa ajunga mai bine in inimile noastre: Nascandu-se in aceeasi saracie si lipsuri, precum saracia si mizeria in care sta adesea sufletul nostru.
In contrast cu toate acestea, goana noastra dupa a avea la super-oferta tot ce ne place din rafturile super-maketurilor, goana de a sarbatori Craciunul fara Sarbatorit, ne face sa credem ca nasterea Mantuitorului este mai mult un basm frumos, decat realitatea lucrurilor.
Totusi, prin saracii de langa noi, mai primim cate o palma bine-meritata, caci doar asa ni se mai deschid ochii vazand cate griji desarte ne facem ca nu cumva sa ne pierdem casa, masina si serviciul, sau sa facem rost de banii pentru asigurarea de viata si pentru rata la credit, cand iata ca cersetorul de la coltul strazii, cel din statia de metrou si cel de la usa bisericii, doarme asemenea lui Hristos, nu intr-un grajd, dar intr-o canalizare plina cu mizerie, intr-o constructie parasita si lipsita de orice sursa de caldura, sau in cine stie ce alt loc, de neinchipuit pentru a te odihni, asa cum neinchipuit ni se pare ca Hristos Domnul S-a nascut si S-a odihnit intr-un grajd.
Si pentru ca smerenia ne-o insusim mai mult de nevoie decat de voie, iata ca Mantuitorul Hristos isi are ca prima tema pentru mantuirea noastra… smerenia. Smerenia cu care s-a nascut! Si smerenia aceasta ne invata sa ne coboram de pe tronul iubirii de sine la tronul iubirii de aproapele, intr-un mod cat se poate de simplu si firesc. Aceasta smerenie a Mantuitorului, care pare extrema pentru conditiile actuale de trai ale omului, ne arata ca doar prin smerenie putem ajunge la normalitate, ca doar asa ajungem la inima celor de langa noi:
La smerenia de a vedea ca este normal sa nu ma rusinez sa fiu vazut pe strada vorbind cu un cersetor. Ca este normal sa primesc cu bucurie un sfat bun, chiar si atunci atunci cand este dat de cineva mai mic in ani decat mine, sau mai putin scolit, sau mai putin moral. Ca este normal sa-mi cer iertare de dragul impacarii, celui cu care m-am certat, chiar daca sunt convins ca nu am gresit. Ca este normal sa port aceeasi haina curata mai multe zile la rand fara sa ma rusinez ca am purtat-o doar pe aceea.
Smerenia Mantuitorului ma invata ca este normal sa-mi insusesc o greseala (cat de mica) a fratelui, sotiei, parintelui meu, tocmai ca vina sa nu pice asupra celui drag ci asupra mea. Ca este firesc ca atunci cand, in loc sa judec o nedreptate a cuiva, mai bine ma rog deindata pentru acela, stiind ca rugaciunea este biruitoare asupra rautatii si nu o simpla judecata. Ca este normal sa nu intru in sufletul omului cu bocancii, ci delicat precum o mama. Ca este normal sa daruiesc iubire inainte sa caut sa o primesc.
Mantuitorul ne-a invatat ca smerenia se invata: “Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.” (Ev. Matei 11:29)
Uitandu-ma la nasterea Domnului pot invata in mod concret sa fiu smerit in imbracaminte si in port, in CV-ul aplicat angajatorului, in modul in care gatesc mancarea, in modul de a ma prezenta fata de ceilalti, si in toate situatiile de viata.
In fiecare zi sunt multe situatii in care putem exersa si dobandi smerenia, dar din goana si supeficialitatea cu care tratam semenii si toate intamplarile prin care interactionam cu cei de langa noi, nu realizam cate sanse de mantuire ne asterne Dumnezeu, si cat de multe irosim. In fiecare zi avem sansa de a ne desavarsi, nu numai in posturi si de sarbatori. In fiecare zi putem purta smerenia Nasterii Domnului in inimile noastre.AMIN

HRISTOS SE NASTE SLAVITI-L


Dumnezeu ne invită în dimineţa Crăciunului la El acasă, să “luam masa” împreună cu El şi să ne bucurăm unii de alţii.
Bucuria Crăciunului vine de la Dumnezeu la noi, vine din Biserică, din casa Lui spre noi.
Noi suntem buni pentru că Dumnezeu e bun cu noi, noi dăruim pentru că Dumnezeu ne-a dăruit primul, noi ne iubim unii pe alţii pentru că El ne iubeşte pe fiecare dintre noi. Tot binele e de la Dumnezeu spre lume şi nu invers.
Astfel “bucuria aceasta de Naşterea Domnului” e personală, pentru că e de la Domnul spre noi.
Nu e loc mai frumos pe pământ ca Biserica, nu e bucurie mai mare ca Sfânta Liturghie! Această bucurie se prelungeşte şi după slujbă spre casele noastre, spre inimile fiecăruia dintre noi.
În ce loc mai minunat am putea fi în dimineaţa de Crăciun sa iL slavim pe Domnul, decât numai în Biserică!
Craciun fericit tuturor si Sarbatori fericite cu binecuvantare din partea pr Marius.

LA 20 DE ANI DE LA REVOLUTIE

Se împlinesc 20 de ani de la revoluţie, ce am învăţat în acesti 20 de ani ? să ne satisfacem toate poftele pe care nu ni le-am permis înainte de ‘90. Corupţia este prezentă peste tot, banii şi posibilitatea de îmbogăţire rapidă i-au făcut pe oameni să viseze şi să forţeze nota. Avem mai multe bmw-uri decât nemţii, avem maşini luxoase mai scumpe decât o casă, ne place să ne afişăm, să arătăm ce haine avem, ce case moderne, ce inteligenţi suntem, cum am urcat pe forţele proprii în ierarhia societăţii. Totul se face pe pile şi relaţii, sau în ultimul caz prin bani. Cei care încearcă să fie corecţi sunt luaţi câteodată de fraieri şi batjocoriţi.Nu ne-am folosit libertatea responsabil ci fiecare cum a vrut, de multe ori în mod egoist. Noi românii nu suntem prea uniţi, ne denigrăm unii pe alţii şi mai ales ne denigrăm propia ţară, aruncăm cu noroi în parlamentari şi miniştri, în fotbalişti şi vedete, dar nu ne uităm la noi.Cei care aşteaptă ajutorul lui Dumnezeu, mai ales acum în plină criză sunt consideraţi naivi şi visători.


Toată lumea vrea mai mult, pe toţi îi văd însetaţi de ceva, dar nimeni nu ştie de ce anume. Încercăm să ne potolim setea cu mâncare şi băutură, cu excursii şi distracţii, cu maşini şi case moderne, dar tot suntem nemulţumiţi, în continuare vrem mai mult. Am crezut că societatea de consum e raiul pe pământ, ne-am înşelat!


Unii l-au cunoscut pe Dumnezeu în această libertate. O parte din noi au gustat veşnicia, au fost răniţi de harul Lui! Unii români au redescoperit Biserica lui Hristos, Mântuitorul lumii, au citit pentru prima dată cuvintele Evangheliei, au auzit pentru întâia oară o predică a unui părinte. Libertatea le-a deschis mintea, i-a ajutat să-l cunoască pe El, Adevărul. Unii s-au îndrăgostit de El şi nu mai vor să se despartă, alţii s-au îndepartat dar ştiu foarte bine ce au pierdut şi probabil se vor întoarce.
Pentru alţii aceşti 20 de ani de consumism au reuşit uşor uşor să-i lege de pământ, să-i facă mai trupeşti, să le amorţească conştiinţa şi să uite de viaţa veşnică.
Asta ne lipseşte nouă românilor! perspectiva vieţii veşnice. Uităm că vom muri şi ne vom duce să dăm seamă în faţa lui Dumnezeu. Am uităt că bunicii noştri au fost oameni cu frica lui Dumnezeu, care luau mâna de pe sapă imediat ce auzeau clopotul bisericii, închinându-se smerit. Strămoşii noştri se raportau altfel la viaţă decât o facem noi acum, pentru ei totul era de la Dumnezeu şi nu uitau să-i ceară ajutorul.


Contează şi cum e situaţia politică a ţării, contează şi cum e starea economiei, dar cel mai mult contează starea noastră interioară, modul în care ne raportăm noi la lume şi la Dumnezeu. Un creştin adevărat e un om cinstit, un coleg bun, un tată devotat, un exemplu pentru cei din jurul lui, un stâlp al societăţii. Un om fără repere, un om care caută mereu plăcerea şi banii nu va ezita să calce peste cadavre ca să-şi atingă scopul, va fi o carie pentru întreaga societate.
Suntem liberi de 20 de ani dar suntem creştini de 2000 de ani. Domnul Dumnezeu e mereu lângă noi si în vreme de recesiune şi pe timp de boom economic, şi în război şi pe timp de pace. Nu vă îngrijoraţi răul nu triumfă niciodată, Dumnezeu are putere să scoate cel mai mare bine din cel mai puternic rău. Aşa că, să nu deznădăjduim.
Să ne vedem cu toţii la poarta raiului şi să intrăm cu bucurie acolo unde nu este nici durere nici întristare nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.AMIN

E GREU SA FII BOGAT

Sunt momente când îi invidiem pe cei bogaţi pentru câte au, şi când ne dorim să avem şi noi măcar o parte. Dar cu cât trece viaţa şi trecem prin mai multe incercari, realizam că bogăţia nu mulţumeşte pe nimeni în totalitate, nici măcar în parte, ci bogăţia acumulată e o premiza să acumulezi şi mai mult.


E greu să fii bogat… e apăsător… e stresant.


Bogaţii n-au linişte, n-au timp liber, nu se bucură de razele soarelui, de mirosul ierbii, de ciripitul păsărelelor dimineaţa… de zâmbetul unui copil.
E greu să fii bogat pentru că ai prea multe opţiuni şi trebuie mereu să alegi, cauţi mereu ce-i mai bun, vrei mereu să fii mai presus ca ceilalţi, eşti mereu în concurenţă “indirectă” cu aproapele tău mai mult sau mai puţin bogat ca tine.


Bogaţii cumpără, vând, investesc, administrează, conduc oameni, fac afaceri şi averea lor le dă impresia că raiul poate fi şi pe pământ. Aici poţi să ai de toate: casă, maşină, piscină, bijuterii, mâncăruri, băuturi, excursii şi multe altele… Dar Mântuitorul Hristos le atrage atenţie celor ce au bogaţii, aşa cum îi zicea bogatului din Evanghelie, pregătit să-şi bucure sufletul în toate averile pe care le adunase:


Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.
Omul adună totul în el. Toate experienţele, întâmplările şi sentimentele pe care le avem de-alungul vieţii ne schimbă personalitatea şi astfel adunăm totul în suflet, în inima şi în mintea noastră. Toate studiile, toate întâlinirile şi relaţiile noastre ne-au marcat felul de a fi şi asta se vede în comportamentul nostru.


Cine adună comori aici pe pământ nu ia nimic când pleacă dincolo. Alexandru Macedon, unul dintre cei mai mari şi mai puternici împăraţi ai lumii, când eră să moară, a poruncit să i se facă două găuri în sicriu pe undă să-şi scoată mâinile ca să arate tuturor că pleacă în lumea cealaltă cu mâinile goale, fără nimic, deşi avea un imperiu întins pe mii de kilometri.


Dar cine se îmbogăţeşte în Dumnezeu? De fapt, cum poţi să te îmbogăţeşti în Dumnezeu?


Eu m-am îmbogăţit cu felul de a fi a soţiei mele a ficei  mele, stând aşa mult timp lângă ele, m-au schimbat. Ea mă ştie mai bine ca mama, mă simte doar dintr-un cuvânt, mă iubeşte şi mă sprijină mult.

Aşa e şi cu Dumnezeu, pe parcurs apare o relaţia personală între El şi tine. Vorbind mereu cu El şi cerându-i mai tot timpul ajutorul atunci începi să-L cunoşti pe Dumnezeu, atunci vezi cum îţi răspunde la cererile tale şi ce planuri are cu tine. Stând mai mereu pe lângă El, în Biserică şi oriunde mergi, începi să gândeşti ca El şi să te raportezi la alţii cum S-a raportat El la tine. Uşor uşor începi să-L imiţi pe Dumnezeu.


Pe zi ce trece Îl simţi mai prezent şi prezenţa Lui e mai bogată în viaţa ta. Sufletul tău îl simte mai real pe Dumnezeu aşa cum spune şi David: “Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin.”


Când te îmbogăţeşti în Dumnezeu îl vezi mai bine pe Dumnezeu!
Cine are harul lui Dumnezeu în inimă nu duce lipsă de nimic, ci dimpotrivă e dispus să ofere din ce în ce mai mult.


Nu e bogat cel ce are mult ci cel ce are nevoie de cât mai puţin.AMIN


ICOANA VORBITOARE A FIAREI


Între diferitele moduri de pervertire a tinerilor, un loc de frunte îi revine mass-mediei. Mijloacele de informare în masă au devenit mijloace de intoxicare a oamenilor, de rupere a lor de valorile reale, în numele unor valori imaginare.

Televizorul ocupă un loc important în vieţile oamenilor, şi funcţia lui se schimbă pe neobservate. Dacă la început vizionarea programelor de televiziune implica o anumită îmbogăţire a cunoştinţelor culturale, astăzi vizionarea lor s-a transformat într-o dependenţă faţă de lumea ecranului, care are ca efect anihilarea personalităţii privitorilor, şi nu îmbogăţirea acesteia.


Televizorul a fost numit de unii Părinţi duhovniceşti „icoana fiarei“. Chiar dacă această denumire pare exagerată, în spatele ei se ascunde mult adevăr. Încercând să atragem atenţia asupra urmărilor negative ale vizionării îndelungate a programelor de televiziune asupra tinerilor, va fi evident că nici oamenii maturi nu se pot sustrage acesteia. Este clar că numai în măsura în care părinţii dovedesc discernământ în „relaţia cu televizorul“, copiii vor putea să se ferească de plasele întinse de magica lume a ecranului.
Descoperirile tehnico-ştiinţifice nu au nimic rău în sine, dar din modul în care sunt folosite se poate observa dacă ele au fost sau nu binefăcătoare pentru omenire. Când Nobel a descoperit dinamita, care l-a făcut celebru, el a crezut că prin aceasta va aduce un bine omenirii, şi mare a fost decepţia lui când a văzut că s-a înşelat. Într-un fel, televizorul este tot un fel de dinamită: în loc să contribuie la culturalizarea oamenilor, la educarea lor, el este un factor de pervertire a valorilor.


Este uşor să-i privim cu ironie pe cei care trag semnale de alarmă asupra efectelor consumului imaginilor TV. Ni se pare că ei nu sunt conştienţi de câte lucruri interesante pot fi văzute, de la imaginile despre lumea animalelor şi până la ultimele descoperiri ştiinţifice, de la cele mai recente ştiri până la relatările despre cele mai vechi credinţe religioase. În lipsa unei perspective duhovniceşti în privinţa televizorului, acesta apare doar ca folositor.
S-a observat că randamentul la învăţătură al tinerilor este invers proporţional cu timpul petrecut de aceştia în faţa televizorului: cu cât tinerii au stat mai multe ore pe zi în faţa ecranului, cu atât a scăzut capacitatea lor de asimilare a cunoştinţelor.


De obicei tinerii se uită foarte puţin la emisiuni culturale. Dar chiar şi cei care privesc astfel de emisiuni riscă să cadă în ispita de a supraevalua valoarea televizorului. Considerându-l o sursă sigură de informaţii, ei nu îşi dau seama că în privinţa anumitor su-biecte ştiinţifice prezentarea este deformată. Ca şi la şcoală, atunci când se explică într-un mod aparent savant treptele evoluţiei de la maimuţă la om, tinerii se lasă înşelaţi, având tendinţa de a crede aproape tot ce li se „explică“.
Marea majoritate a tinerilor se uită la televizor mai ales la filme. Lumea filmului, de la filmele de la cinematograf până la filmele pe bandă video, sau la cele vizionate prin reţeaua internet, este aceeaşi lume înşelătoare.


Pentru cei mai mulţi tineri, ca şi pentru oamenii maturi de altfel, această lume paralelă, imaginară, fără obligaţii, este o lume ideală. Este lumea în care ai acces la o mulţime de „bunătăţi“. Dar această lume este exact lumea care va modela mai apoi viaţa personală, viaţa de zi cu zi.
Din perspectivă duhovnicească, lumea filmului este spaţiul cel mai potrivit pentru păcătuirea cu gândul. Chiar dacă nu toate filmele au secvenţe erotice, majoritatea includ scene de tandreţe care îi stârnesc pe privitori. Nu numai vizionarea filmelor pornografice duce la păcătuirea cu gândul, ci chiar filmele cu „nevinovate“ momente de apropiere trupească. Ceea ce pentru un adult este doar puţin vătămător, pentru un tânăr poate fi cu mult mai mult.
Dacă la începutul cinematografului exista o cenzură foarte strictă, care mergea până la fixarea numărului maxim de secunde admis într-o secvenţă cu un sărut, astăzi nu mai există aproape nici o cenzură. Oamenii s-au obişnuit să vadă cum personajele de pe ecran trec de la sărut la alte forme mai intime de manifestare a „dragostei“. Ne-am obişnuit cu o „normalitate“ anormală.


Televizorul întinează minţile tinerilor. Ei intră în vârtejul patimilor fără să-şi dea seama. Dacă imediat după vizionarea primelor secvenţe erotice orice tânăr ar cădea în păcatul desfrânării, efectul ar fi mai uşor de sesizat, dar modul în care lucrează păcatul este altul: multă vreme tinerii se vor mulţumi doar să se „îndulcească“ prin imaginile pe care le văd, fără a-şi da seama că sunt înşelaţi de diavol. Şi poate că abia după luni sau chiar ani de zile în care sămânţa păcatului a crescut în inimile lor ei vor păcătui şi cu trupul.
Acesta este principalul motiv pentru care televizorul poate fi numit „icoana fiarei“: prin el se deschide poarta celor mai grele păcate, făcute mai întâi cu gândul, iar mai apoi cu fapta. Violenţa prezentă la cote ridicate în şcoli aici îşi are originea. Copiii văd că e demn de admirat cel puternic, cel care se impune prin forţă. Şi simt la rândul lor nevoia să se impună prin agresivitate.


Influenţa televizorului asupra psihicului tinerilor este foarte mare. Dacă la oamenii maturi dependenţa de televizor a ajuns să fie tratată ca o veritabilă boală psihică, la tineri ea este privită deocamdată cu o îngăduinţă nefirească.
De fapt, este dependenţa faţă de o lume fără Dumnezeu. Telespectatorii intră în pielea actorilor, încep să gândească aşa cum gândesc actorii, încep să intuiască replicile acestora. Încetul cu încetul se scufundă într-o lume în care de Dumnezeu nimeni nu are nevoie. Sau în care, chiar dacă este invocat „dumnezeu“, acest dumnezeu nu are aproape nimic în co-mun cu Dumnezeul pe Care Îl propovăduieşte Biserica, cu Dumnezeul părinţilor noştri. Mare greşeală fac părinţii care nu iau în serios efectele privitului la televizor. Pentru că păcatul se răspândeşte cu o putere din ce în ce mai mare, năvălind chiar şi asupra copiilor mici. Cât de nevinovate apar desenele animate clasice faţă de desenele animate de astăzi, dintre care unele sunt atât de pline de violenţă, încât ceea ce le deosebeşte de filmele de acţiune este doar modul de prezentare. Dar scenariul poate fi acelaşi.


O altă mare greşeală fac părinţii atunci când îşi lasă copiii să urmărească ştirile ca să ştie ce se mai petrece în lume, pentru că între ştiri despre catastrofe naturale şi sărbători ale unor popoare copiii văd şi imagini cu femei violate, tineri abuzaţi sexual, sau altele asemenea.
Folosim referirea la păcatele sexuale mai ales pentru că este utilă în atragerea atenţiei. Sunt mai greu de observat multe alte păcate la care îndeamnă lumea ecranului, de la iubirea narcisistă de sine, până la mândrie sau la falsitate în relaţiile cu semenii. Păcate care pot fi trecute cu vederea de cei care le săvârşesc. Ba uneori sunt considerate chiar virtuţi.
Foarte rare, emisiunile cu caracter religios apar şi ele pe micul ecran.Acum avem postul tv TRINITAS,spre zidire sufleteasca.Pentru cei bolnavi de acasa e o adevarata binecuvantare.
Hristos nu a venit ca să împace diferitele credinţe religioase. Sfinţii Apostoli nu au încercat să amestece învăţătura creştină cu ideile păgâne ale celor pe care îi converteau. Sfinţii Părinţi de la Sinoadele Ecumenice nu s-au sfătuit cum să armonizeze cuvântul Scripturii cu ereziile, ci dimpotrivă.



Toată tradiţia Bisericii arată că nu deformând credinţa creştină pentru a o apropia de alte religii vom dobândi Împărăţia cerurilor, ci numai păstrând în întregime învăţătura lui Hristos, care s-a dovedit a fi lumii acesteia piatră de poticnire.
Nu putem nega faptul că mediul social s-a schimbat, că trăim într-o lume în care tehnica a evoluat enorm. Însă multe descoperiri au avut şi efecte de o nocivitate greu de apreciat acum, dar pe care viitorul o va vădi. Reţeaua computerizată de internet oferă în acelaşi timp accesul la cele mai noi apariţii editoriale, dar şi la cele mai destrăbălate imagini pornografice. E de ajuns să apeşi pe un buton, şi cunoşti ce vrei despre orice păcat.
În aceste condiţii, sfatul de a interzice cu asprime copiilor să se uite la televizor ar fi cel mai potrivit. Dar copiii vor avea tentaţia fructului oprit, şi tot vor găsi un mod de a se uita.
Acest îndemn este valabil şi în ceea ce priveşte cărtile, ziarele şi revistele. Oferta de informaţie este uriaşă. Astăzi tot mai puţini tineri citesc cărţi de valoare. Cei mai mulţi se mulţumesc cu citirea presei. Dacă îi vom lipsi pe copiii noştri de marele folos al citirii unor cărţi bune (şi prin cărţi bune nu înţelegem neapărat pe cele scrise cu talent literar, ci pe acelea al căror mesaj este folositor), pierderea va fi mare.
Atât în cazul privitului la televizor, cât şi al cititului şi al vizionării diferitelor spectacole, cel mai important lucru este ca tinerii să aibă discernământ. Discernământul este dar al Duhului Sfânt şi nu se dobândeşte într-o zi sau două. Dar prin rugăciune în-delungată, sub atenta supraveghere a părinţilor, tinerii pot învăţa să deosebească ce anume îi foloseşte duhovniceşte şi ce anume le dăunează.
Dacă nu-i putem opri să se uite la televizor, cum nu-i putem opri să citească, îi putem ajuta să aleagă să se împărtăşească numai din ceea ce îi îmbogăţeşte, evitând prea multele ispite.


Sfântul Vasile cel Mare, în binecunoscutul său Cuvânt către tineri, adresându-se celor din vremea sa îi îndemna nu să respingă operele înţelepţilor din antichitatea păgână, ci să culeagă ca albina de pe flori tot polenul din scrierile acelora.
Aceasta ar trebui să fie atitudinea tinerilor tari în credinţă faţă de orice formă de răspândire a culturii: nu să dea înapoi, ci să aibă curajul de a culege tot ce este bun. Spre deosebire însă de tinerii creştini din vremea Sfântului Vasile, care Îl iubeau pe Dumnezeu şi care pentru viaţa lor curată dobândeau discernământ duhovnicesc, tinerii din vremea de astăzi, a căror legătură cu Biserica este superficială, riscă foarte mult atunci când încearcă să separe binele de rău fără să se gândească îndelung. Riscă să confunde binele cu răul.
Un sfat pentru reducerea efectului privitului la televizor este acela ca părinţii să fie atenţi la programele pe care le urmăresc ei înşişi, ca nu cumva să se vateme şi pe ei, şi pe copiii lor. Părinţii să aibă mare grijă ce fel de programe urmăresc copiii lor.AMIN

FAMILIA -'' MICA NOASTRA BISERICA''



Casa este pentru copil un muzeu atunci când îi lipseşte dragostea. El vede în jurul său lucruri atrăgătoare, lucruri frumoase, de care însă se plictiseşte repede, şi ruptura de mediu este inevitabilă. Căminul care nu-i oferă dragoste nu este de fapt un cămin. Degeaba părinţii i-au cumpărat toate jucăriile, degeaba toate prăjiturile şi toate celelalte bunătăţi. Copiii au nevoie de părinţi care să-i iubească, să-i înţeleagă, să le acorde timp. Părinţii sunt chemaţi să fie primii prieteni ai copiilor lor.


Casa este pentru copil şcoală atunci când este obligat să înveţe cât mai mult, să devină cel mai bun din clasă, cel mai „deştept“, cel mai priceput; să ajungă acolo unde părinţii lui nu au reuşit. Copilul e înecat de cunoştinţe şi nu mai poate să le facă faţă. Devine inhibat şi capacitatea de învăţare îi scade.
Casa e pentru copil templu păgân atunci când, chiar dacă s-au unit în faţa lui Dumnezeu prin Taina Cununiei, părinţii trăiesc în patimi. Copilul vede şi aude lucruri urâte şi mintea lui se umple de întinăciune. Desfrâu, beţie, ură şi mânie, păcat după păcat, toate ajung la cunoştinţa lui. Lumea este pentru el o lume rea. Oricât de multă dragoste ar încerca să-i arate părinţii care slujesc păcatului, copilul o primeşte cu greu.


Uneori copiii le apar părinţilor ca un veritabil balast de care nu prea au cum să scape. Copiii cresc într-un mediu insuportabil şi inimile lor plăpânde sunt doborâte de răutatea care îi înconjoară. Atunci copiii cresc în închisori. Familia este pentru ei un mediu ostil de care vor încerca să scape. Familia este pentru ei întruchiparea răului.
Şi mai greu este însă când părinţii îşi abandonează sarcina de părinţi, nu se mai interesează de copii, şi familia se destramă.
Divorţul, din ce în ce mai răspândit astăzi, este unul dintre factorii care contribuie la stricarea copiilor. Foarte greu va mai putea fi convins cineva care şi-a petrecut copilăria departe de unul dintre părinţi că familia poartă binecuvântarea lui Dumnezeu.


Faţă de cele enumerate mai sus, familia-cursă, pare mult mai bună. Prin familie-cursă înţelegem familia în care este în aparenţă pace, linişte şi dragoste, deşi Dumnezeu lipseşte. Părinţii fac mari eforturi pentru creşterea copiilor, asigurându-le tot ce le este necesar. Sunt alături de ei şi-i înconjoară cu dragoste, iar copiii cresc fericiţi.
Dar în clipa în care se maturizează, ei observă că ceea ce părea bun era de fapt o himeră. În faţa problemelor vieţii fără ajutorul lui Dumnezeu nu pot trăi o viaţă curată, iar echilibrul lor devine din ce în ce mai fragil. Modelul de viaţă pe care îl aveau ca reper nu mai stă în picioare. Şi atunci intervine ruptura. Sacrificiul părinţilor a fost inutil. Tinerii se revoltă, căci aveau nevoie de puncte de sprijin care să nu se clatine. Şi, fiind dezamăgiţi, îşi reneagă părinţii şi neagă familia.


În fiecare din situaţiile de mai sus, dintr-un motiv sau altul, familia nu apare pentru tânăr ca ceva valoros, ca ceva ce merită să fie preţuit. Familia nu este înţeleasă ca sălaş al întâlnirii, al dragostei şi al comuniunii, ci ca sălaş al însingurării, al necazurilor sau al răutăţii.
Prin Taina Cununiei, familia creştină e întemeiată de Dumnezeu ca o mică Biserică, loc al prezenţei Dumnezeului celui Viu şi al binecuvântărilor Sale celor bogate. Numai într-o astfel de familie copiii vor descoperi rostul pentru care părinţii lor cred în Dumnezeu şi îi îndreaptă pe calea mântuirii.


Câtă vreme sunt mici, copiilor li se pot spune lucruri frumoase despre Dumnezeu, care îi mişcă aşa cum îi mişcă şi poveştile. Dar cu trecerea vârstei, copiii nu se mai mulţumesc doar să asculte, ei încep să observe. Şi spiritul lor de observaţie este ascuţit. Degeaba li se spune că Dumnezeu este Cel care aduce pacea, dacă îi văd pe părinţi că se ceartă. Degeaba li se spune că Dumnezeu iubeşte virtuţile, dacă îi văd pe părinţi plini de patimi, dacă ştiu că părinţii lor nu fac ceea ce îi învaţă pe ei să facă.


Pentru copii părinţii sunt primele modele, primele icoane. Cel mai puternic exemplu, cel mai uşor de imitat. Dacă părinţii şi-ar da seama de uriaşa responsabilitate pe care o au poate că ar duce o viaţă mai curată.
Copiii Îl văd pe Dumnezeu prin părinţi. Părinţii sunt preoţii casei lui Dumnezeu, care este familia. Credinţa pe care copiii o primesc de la părinţii lor are ca punct de sprijin încrederea lor în cei mari. Copiii cred mai ales pentru că punctele lor de reper, părinţii, cred la rândul lor. Numai când familia este o mică Biserică educaţia dată de părinţi poate da roade care nu se strică. Sufletele copiilor suferă când sunt sfâşiate, fragmentate: când li se spune ceva, şi văd altceva.


Sunt cazuri în care unul dintre cei doi părinţi trăieşte o viaţă pătimaşă. Dacă celălalt părinte va fi un model de răbdare şi de credinţă, copiii se vor folosi. Când copiii simt că mama sau tatăl lor poartă greutăţile aduse de patimile şi slăbiciunile celuilalt fără să cârtească, urând păcatul şi iubindu-l pe păcătos, ei văd în această putere prezenţa vie a lui Dumnezeu.


Ce se întâmplă cu familiile în care domneşte neînţelegerea, în care nu se simte şi nici nu se cheamă pacea Duhului Sfânt? Dacă părinţii nu se luptă să depăşească tulburările, copiii vor suporta consecinţele. Dar dacă părinţii pun început bun şi la aceasta îi îndeamnă în fiecare zi Mântuitorul Hristos , atunci ei deschid uşa casei ca să intre Dumnezeu. Nu este uşor să se depăşească aceste tulburări. Vor fi poate luni întregi de luptă duhovnicească. Dar pentru lupta lor, Dumnezeu îi va acoperi cu harul Său pe copii.


Nu există familie perfectă, aşa cum nu există om fără de păcat. Nu există familie care să nu aibă ispite. Viaţa este o luptă care implică greutăţi, căderi şi ridicări.
Dar toate familiile sunt chemate să fie mici biserici, aşa cum toţi oamenii sunt chemaţi la sfinţenie. Copiii vor vedea că liniştea care domneşte în căminul lor nu se află în casele în care Dumnezeu nu este primit. Şi când vor creşte mari, îşi vor dori să aibă familii binecuvântate de Dumnezeu.
Iar dacă totuşi păcatul îi va birui, oricât de mare ar fi căderea, dorul unui cămin liniştit nu se va şterge din inimile lor. Şi poate că vor reuşi să se ridice din cădere şi să-şi întemeieze familii care să le aducă aminte de frumuseţile copilăriei. Familii în care să domnească dragostea, înţelegerea, bucuria.


Părinţilor care vor ca familiile lor să se sfinţească, să devină mici biserici, şi copiii lor să crească în dreapta credinţă, cred că este potrivit să le aducem aminte încurajarea Mântuitorului: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“ (Matei 18, 20).
Un cuplu care trăieşte fără credinţă în Dumnezeu îşi creşte copiii fie ca într-un muzeu, fie ca într-o şcoală, fie ca într-un templu păgân sau într-o închisoare. AMIN