Parintele Cleopa zicea că trecem adeseori pe stradă şi vedem un sărac cerşind şi dăm milostenie câţiva bănuţi, şi fugim repede mai departe aproape fără să ne oprim din mers, dar uităm să dăm milostenie un cuvânt bun. Aruncând bani celui sărac poate încercăm să acoperim o mustrare a conştiinţei că noi avem de toate şi ei n-au nimic, dar nu-l tratăm pe cel necăjit ca pe un om. Părintele spunea că decât a da bani, e mai important câteodată să te opreşti şi să vorbeşti cu cel sărac şi să-l întrebi ce mai face, cum se mai simte şi de ce are nevoie, tratându-l ca pe o persoană, coborându-te la nivelul lui. Un zâmbet şi un cuvânt bun poate înveseli inima celui sărac pentru toată ziua şi-i poate întări nădejdea că va veni o zi în care toţi vom ajunge în împărăţia lui Dumnezeu, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de moarte.
Cu ce sunt eu mai presus decât cel care doarme pe stradă ? Cu ce sunt eu mai “important” sau mai “bun” decât el ? Cu nimic.
Aşa a aşezat Dumnezeu lucrurile ca unii să fie săraci şi alţii bogaţi. Cei săraci au nevoie de milostenia celor bogaţi ca să-şi ducă viaţa aici pe pământ în pace, iar cei bogaţi au nevoie de cei săraci ca să câştige bunăvoinţa lui Dumnezeu şi să intre în Împărăţia cea prea luminată şi prea frumoasă. Săracii fără bogaţi mor de foame şi de frig, iar bogaţii fără săraci ajung prin egoismul lor în iad, în chinurile veşnice.
Cum e mai bine să fii: bogat sau sărac ? E bine să fii aşa cum te-a lăsat Dumnezeu, să fii om cu tot omul.AMIN
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu