ICOANA VORBITOARE A FIAREI

Între diferitele moduri de pervertire a tinerilor, un loc de frunte îi revine mass-mediei. Mijloacele de informare în masă au devenit mijloace de intoxicare a oamenilor, de rupere a lor de valorile reale, în numele unor valori imaginare.

Televizorul ocupă un loc important în vieţile oamenilor, şi funcţia lui se schimbă pe neobservate. Dacă la început vizionarea programelor de televiziune implica o anumită îmbogăţire a cunoştinţelor culturale, astăzi vizionarea lor s-a transformat într-o dependenţă faţă de lumea ecranului, care are ca efect anihilarea personalităţii privitorilor, şi nu îmbogăţirea acesteia.


Televizorul a fost numit de unii Părinţi duhovniceşti „icoana fiarei“. Chiar dacă această denumire pare exagerată, în spatele ei se ascunde mult adevăr. Încercând să atragem atenţia asupra urmărilor negative ale vizionării îndelungate a programelor de televiziune asupra tinerilor, va fi evident că nici oamenii maturi nu se pot sustrage acesteia. Este clar că numai în măsura în care părinţii dovedesc discernământ în „relaţia cu televizorul“, copiii vor putea să se ferească de plasele întinse de magica lume a ecranului.
Descoperirile tehnico-ştiinţifice nu au nimic rău în sine, dar din modul în care sunt folosite se poate observa dacă ele au fost sau nu binefăcătoare pentru omenire. Când Nobel a descoperit dinamita, care l-a făcut celebru, el a crezut că prin aceasta va aduce un bine omenirii, şi mare a fost decepţia lui când a văzut că s-a înşelat. Într-un fel, televizorul este tot un fel de dinamită: în loc să contribuie la culturalizarea oamenilor, la educarea lor, el este un factor de pervertire a valorilor.


Este uşor să-i privim cu ironie pe cei care trag semnale de alarmă asupra efectelor consumului imaginilor TV. Ni se pare că ei nu sunt conştienţi de câte lucruri interesante pot fi văzute, de la imaginile despre lumea animalelor şi până la ultimele descoperiri ştiinţifice, de la cele mai recente ştiri până la relatările despre cele mai vechi credinţe religioase. În lipsa unei perspective duhovniceşti în privinţa televizorului, acesta apare doar ca folositor.
S-a observat că randamentul la învăţătură al tinerilor este invers proporţional cu timpul petrecut de aceştia în faţa televizorului: cu cât tinerii au stat mai multe ore pe zi în faţa ecranului, cu atât a scăzut capacitatea lor de asimilare a cunoştinţelor.


De obicei tinerii se uită foarte puţin la emisiuni culturale. Dar chiar şi cei care privesc astfel de emisiuni riscă să cadă în ispita de a supraevalua valoarea televizorului. Considerându-l o sursă sigură de informaţii, ei nu îşi dau seama că în privinţa anumitor su-biecte ştiinţifice prezentarea este deformată. Ca şi la şcoală, atunci când se explică într-un mod aparent savant treptele evoluţiei de la maimuţă la om, tinerii se lasă înşelaţi, având tendinţa de a crede aproape tot ce li se „explică“.
Marea majoritate a tinerilor se uită la televizor mai ales la filme. Lumea filmului, de la filmele de la cinematograf până la filmele pe bandă video, sau la cele vizionate prin reţeaua internet, este aceeaşi lume înşelătoare.


Pentru cei mai mulţi tineri, ca şi pentru oamenii maturi de altfel, această lume paralelă, imaginară, fără obligaţii, este o lume ideală. Este lumea în care ai acces la o mulţime de „bunătăţi“. Dar această lume este exact lumea care va modela mai apoi viaţa personală, viaţa de zi cu zi.
Din perspectivă duhovnicească, lumea filmului este spaţiul cel mai potrivit pentru păcătuirea cu gândul. Chiar dacă nu toate filmele au secvenţe erotice, majoritatea includ scene de tandreţe care îi stârnesc pe privitori. Nu numai vizionarea filmelor pornografice duce la păcătuirea cu gândul, ci chiar filmele cu „nevinovate“ momente de apropiere trupească. Ceea ce pentru un adult este doar puţin vătămător, pentru un tânăr poate fi cu mult mai mult.
Dacă la începutul cinematografului exista o cenzură foarte strictă, care mergea până la fixarea numărului maxim de secunde admis într-o secvenţă cu un sărut, astăzi nu mai există aproape nici o cenzură. Oamenii s-au obişnuit să vadă cum personajele de pe ecran trec de la sărut la alte forme mai intime de manifestare a „dragostei“. Ne-am obişnuit cu o „normalitate“ anormală.


Televizorul întinează minţile tinerilor. Ei intră în vârtejul patimilor fără să-şi dea seama. Dacă imediat după vizionarea primelor secvenţe erotice orice tânăr ar cădea în păcatul desfrânării, efectul ar fi mai uşor de sesizat, dar modul în care lucrează păcatul este altul: multă vreme tinerii se vor mulţumi doar să se „îndulcească“ prin imaginile pe care le văd, fără a-şi da seama că sunt înşelaţi de diavol. Şi poate că abia după luni sau chiar ani de zile în care sămânţa păcatului a crescut în inimile lor ei vor păcătui şi cu trupul.
Acesta este principalul motiv pentru care televizorul poate fi numit „icoana fiarei“: prin el se deschide poarta celor mai grele păcate, făcute mai întâi cu gândul, iar mai apoi cu fapta. Violenţa prezentă la cote ridicate în şcoli aici îşi are originea. Copiii văd că e demn de admirat cel puternic, cel care se impune prin forţă. Şi simt la rândul lor nevoia să se impună prin agresivitate.


Influenţa televizorului asupra psihicului tinerilor este foarte mare. Dacă la oamenii maturi dependenţa de televizor a ajuns să fie tratată ca o veritabilă boală psihică, la tineri ea este privită deocamdată cu o îngăduinţă nefirească.
De fapt, este dependenţa faţă de o lume fără Dumnezeu. Telespectatorii intră în pielea actorilor, încep să gândească aşa cum gândesc actorii, încep să intuiască replicile acestora. Încetul cu încetul se scufundă într-o lume în care de Dumnezeu nimeni nu are nevoie. Sau în care, chiar dacă este invocat „dumnezeu“, acest dumnezeu nu are aproape nimic în co-mun cu Dumnezeul pe Care Îl propovăduieşte Biserica, cu Dumnezeul părinţilor noştri. Mare greşeală fac părinţii care nu iau în serios efectele privitului la televizor. Pentru că păcatul se răspândeşte cu o putere din ce în ce mai mare, năvălind chiar şi asupra copiilor mici. Cât de nevinovate apar desenele animate clasice faţă de desenele animate de astăzi, dintre care unele sunt atât de pline de violenţă, încât ceea ce le deosebeşte de filmele de acţiune este doar modul de prezentare. Dar scenariul poate fi acelaşi.


O altă mare greşeală fac părinţii atunci când îşi lasă copiii să urmărească ştirile ca să ştie ce se mai petrece în lume, pentru că între ştiri despre catastrofe naturale şi sărbători ale unor popoare copiii văd şi imagini cu femei violate, tineri abuzaţi sexual, sau altele asemenea.
Folosim referirea la păcatele sexuale mai ales pentru că este utilă în atragerea atenţiei. Sunt mai greu de observat multe alte păcate la care îndeamnă lumea ecranului, de la iubirea narcisistă de sine, până la mândrie sau la falsitate în relaţiile cu semenii. Păcate care pot fi trecute cu vederea de cei care le săvârşesc. Ba uneori sunt considerate chiar virtuţi.
Foarte rare, emisiunile cu caracter religios apar şi ele pe micul ecran.Acum avem postul tv TRINITAS,spre zidire sufleteasca.Pentru cei bolnavi de acasa e o adevarata binecuvantare.
Hristos nu a venit ca să împace diferitele credinţe religioase. Sfinţii Apostoli nu au încercat să amestece învăţătura creştină cu ideile păgâne ale celor pe care îi converteau. Sfinţii Părinţi de la Sinoadele Ecumenice nu s-au sfătuit cum să armonizeze cuvântul Scripturii cu ereziile, ci dimpotrivă.


Toată tradiţia Bisericii arată că nu deformând credinţa creştină pentru a o apropia de alte religii vom dobândi Împărăţia cerurilor, ci numai păstrând în întregime învăţătura lui Hristos, care s-a dovedit a fi lumii acesteia piatră de poticnire.
Nu putem nega faptul că mediul social s-a schimbat, că trăim într-o lume în care tehnica a evoluat enorm. Însă multe descoperiri au avut şi efecte de o nocivitate greu de apreciat acum, dar pe care viitorul o va vădi. Reţeaua computerizată de internet oferă în acelaşi timp accesul la cele mai noi apariţii editoriale, dar şi la cele mai destrăbălate imagini pornografice. E de ajuns să apeşi pe un buton, şi cunoşti ce vrei despre orice păcat.
În aceste condiţii, sfatul de a interzice cu asprime copiilor să se uite la televizor ar fi cel mai potrivit. Dar copiii vor avea tentaţia fructului oprit, şi tot vor găsi un mod de a se uita.
Acest îndemn este valabil şi în ceea ce priveşte cărtile, ziarele şi revistele. Oferta de informaţie este uriaşă. Astăzi tot mai puţini tineri citesc cărţi de valoare. Cei mai mulţi se mulţumesc cu citirea presei. Dacă îi vom lipsi pe copiii noştri de marele folos al citirii unor cărţi bune (şi prin cărţi bune nu înţelegem neapărat pe cele scrise cu talent literar, ci pe acelea al căror mesaj este folositor), pierderea va fi mare.
Atât în cazul privitului la televizor, cât şi al cititului şi al vizionării diferitelor spectacole, cel mai important lucru este ca tinerii să aibă discernământ. Discernământul este dar al Duhului Sfânt şi nu se dobândeşte într-o zi sau două. Dar prin rugăciune în-delungată, sub atenta supraveghere a părinţilor, tinerii pot învăţa să deosebească ce anume îi foloseşte duhovniceşte şi ce anume le dăunează.
Dacă nu-i putem opri să se uite la televizor, cum nu-i putem opri să citească, îi putem ajuta să aleagă să se împărtăşească numai din ceea ce îi îmbogăţeşte, evitând prea multele ispite.


Sfântul Vasile cel Mare, în binecunoscutul său Cuvânt către tineri, adresându-se celor din vremea sa îi îndemna nu să respingă operele înţelepţilor din antichitatea păgână, ci să culeagă ca albina de pe flori tot polenul din scrierile acelora.
Aceasta ar trebui să fie atitudinea tinerilor tari în credinţă faţă de orice formă de răspândire a culturii: nu să dea înapoi, ci să aibă curajul de a culege tot ce este bun. Spre deosebire însă de tinerii creştini din vremea Sfântului Vasile, care Îl iubeau pe Dumnezeu şi care pentru viaţa lor curată dobândeau discernământ duhovnicesc, tinerii din vremea de astăzi, a căror legătură cu Biserica este superficială, riscă foarte mult atunci când încearcă să separe binele de rău fără să se gândească îndelung. Riscă să confunde binele cu răul.
Un sfat pentru reducerea efectului privitului la televizor este acela ca părinţii să fie atenţi la programele pe care le urmăresc ei înşişi, ca nu cumva să se vateme şi pe ei, şi pe copiii lor. Părinţii să aibă mare grijă ce fel de programe urmăresc copiii lor.AMIN