CUM SERBAM ANUL NOU ?

Sincer să fiu, nu pricep de ce Revelionul este serbat de unii cu atâta fast, cu o disperare sinonimă cu a celui care ştie că nu mai apucă ziua de mâine. Se urlă în delir, băutura curge în valuri, se fac întreceri care are cele mai tari pocnitori. Totul e dus la extrem, devine aproape grotesc.
Oameni maturi se clatină murmurând ca sedaţii: „măcar la anul să ne fie mai bine“. Există şi alte zeci de tradiţii, care mai de care mai fistichii. Să fii îmbrăcat în ceva nou, să ai bani în buzunar, să-ţi pupi neamurile sub vâsc , să nu dai din casă, că nu vei avea spor etc. Plus alte zeci de pseudo-reguli sacre, care diferă de la zonă la zonă, pentru că, vorba aceea: câte case, atâtea obiceiuri.

Poate demenţa asta, furia asta colectivă, îşi are rădăcinile în puţinele zile libere de pe vremea comuniştilor. Iar atunci, „omul nou“ era liber, o făcea lată.
Uite, eu, unul, nu pot pricepe de ce trebuie să te bucuri atât. Poate doar că Dumnezeu, în bunătatea lui, ne-a mai oferit zile, şansa de a mai păşi într-un an. Altfel, cum să te bucuri că devii mai bătrân? Motiv de bucurie ar fi pentru cei mici, care speră să se maturizeze, uitând, după cum spune un proverb: primul pas în viaţă e şi primul pas spre moarte.
Termenul de Revelion provine din limba franceză, ceea ce înseamnă aproximativ „veghe“, iar de aici sensul de ospăţ la miezul nopţii. Deci, dacă ar fi să facem arheologie lingvistică, ar însemna că, la trecerea dintre ani, tradiţia spune că e bine să te ospătezi. De aici însă şi până la petreceri pantagruelice e cale lungă. La noi însă, Revelionul are o atmosferă dionisiacă. Un adevărat ritual barbar în care îţi este permis orice, în numele schimbării anului.
Eu ştiu doar că, pe 1 ianuarie, în toate bisericile ortodoxe se vor citi - singura dată în an - Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, adică rugăciunile de alungare a celui rău. Iar la ce an se anunţă, chiar că avem nevoie de aceste rugăciuni.