HRISTOS NE INVATA SA FIM SMERITI

 Este din ce in ce mai greu de acceptat pentru lumea moderna in care traim, ca insusi Fiul lui Dumnezeu sa se nasca in ieslea unui grajd, pentru ca defapt aceasta era pestera aceea in care S-a nascut Mantuitorul: un grajd.

Si nu s-a rusinat Cel care a tocmit frumusetea crinilor, delicatetea ghioceilor si dulceata trandafirilor sa se nasca in mirosul greu al animalelor. Nu s-a rusinat Cel ce a tocmit stralucirea si caldura Soarelui sa se nasca in frigul cumplit de iarna dintr-un grajd, incalzindu-se doar cu rasuflarea dobitoacelor si doar la sanul Maicii Sale. Nu s-a rusinat Cel ce a facut limpezimea izvoarelor sa se nasca in niste conditii care astazi ar fi catalogate drept “mizere” si “inumane”. Nu s-a rusinat insusi Dumnezeu de asemenea conditii de trai, caci doar asa a putut sa ajunga mai bine in inimile noastre: Nascandu-se in aceeasi saracie si lipsuri, precum saracia si mizeria in care sta adesea sufletul nostru.

In contrast cu toate acestea, goana noastra dupa a avea la super-oferta tot ce ne place din rafturile super-maketurilor, goana de a sarbatori Craciunul fara Sarbatorit, ne face sa credem ca nasterea Mantuitorului este mai mult un basm frumos, decat realitatea lucrurilor.

Totusi, prin saracii de langa noi, mai primim cate o palma bine-meritata, caci doar asa ni se mai deschid ochii vazand cate griji desarte ne facem ca nu cumva sa ne pierdem casa, masina si serviciul, sau sa facem rost de banii pentru asigurarea de viata si pentru rata la credit, cand iata ca cersetorul de la coltul strazii, cel din statia de metrou si cel de la usa bisericii, doarme asemenea lui Hristos, nu intr-un grajd, dar intr-o canalizare plina cu mizerie, intr-o constructie parasita si lipsita de orice sursa de caldura, sau in cine stie ce alt loc, de neinchipuit pentru a te odihni, asa cum neinchipuit ni se pare ca Hristos Domnul S-a nascut si S-a odihnit intr-un grajd.

Si pentru ca smerenia ne-o insusim mai mult de nevoie decat de voie, iata ca Mantuitorul Hristos isi are ca prima tema pentru mantuirea noastra… smerenia. Smerenia cu care s-a nascut! Si smerenia aceasta ne invata sa ne coboram de pe tronul iubirii de sine la tronul iubirii de aproapele, intr-un mod cat se poate de simplu si firesc. Aceasta smerenie a Mantuitorului, care pare extrema pentru conditiile actuale de trai ale omului, ne arata ca doar prin smerenie putem ajunge la normalitate, ca doar asa ajungem la inima celor de langa noi:

La smerenia de a vedea ca este normal sa nu ma rusinez sa fiu vazut pe strada vorbind cu un cersetor. Ca este normal sa primesc cu bucurie un sfat bun, chiar si atunci atunci cand este dat de cineva mai mic in ani decat mine, sau mai putin scolit, sau mai putin moral. Ca este normal sa-mi cer iertare de dragul impacarii, celui cu care m-am certat, chiar daca sunt convins ca nu am gresit. Ca este normal sa port aceeasi haina curata mai multe zile la rand fara sa ma rusinez ca am purtat-o doar pe aceea.

Smerenia Mantuitorului ma invata ca este normal sa-mi insusesc o greseala (cat de mica) a fratelui, sotiei, parintelui meu, tocmai ca vina sa nu pice asupra celui drag ci asupra mea. Ca este firesc ca atunci cand, in loc sa judec o nedreptate a cuiva, mai bine ma rog deindata pentru acela, stiind ca rugaciunea este biruitoare asupra rautatii si nu o simpla judecata. Ca este normal sa nu intru in sufletul omului cu bocancii, ci delicat precum o mama. Ca este normal sa daruiesc iubire inainte sa caut sa o primesc.

Mantuitorul ne-a invatat ca smerenia se invata: “Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.” (Ev. Matei 11:29)

Uitandu-ma la nasterea Domnului pot invata in mod concret sa fiu smerit in imbracaminte si in port, in CV-ul aplicat angajatorului, in modul in care gatesc mancarea, in modul de a ma prezenta fata de ceilalti, si in toate situatiile de viata.

In fiecare zi sunt multe situatii in care putem exersa si dobandi smerenia, dar din goana si supeficialitatea cu care tratam semenii si toate intamplarile prin care interactionam cu cei de langa noi, nu realizam cate sanse de mantuire ne asterne Dumnezeu, si cat de multe irosim. In fiecare zi avem sansa de a ne desavarsi, nu numai in posturi si de sarbatori. In fiecare zi putem purta smerenia Nasterii Domnului in inimile noastre.AMIN