LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

Tudor Gheorghe -Colindul celui fara de tara

Proiectul social-filantropic “Braţele părinteşti” în Episcopia Huşilor

În Episcopia Huşilor, va avea loc astăzi o nouă etapă a programului 'Braţele părinteşti'. 
Programul se va derula prin intermediul Sectorului social-filantropic şi misionar al eparhiei, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. Copiii care provin din familii sărace şi care au rezultate bune la şcoală vor primi daruri. 'Prin intermediul acestui program, fiecare copil primeşte un ajutor financiar de 50 de euro pe lună până la sfârşitul anului şcolar 2011-2012. 
Cei 58 de copii, beneficiari ai proiectului, se vor întâlni astăzi cu PS Corneliu, la Reşedinţa episcopală din Huşi. Episcopul Huşilor va oferi copiilor beneficiari bursa pentru lunile noiembrie şi decembrie. Preasfinţia Sa va adresa un cuvânt de binecuvântare copiilor şi părinţilor care îi vor însoţi pe aceştia', a spus pr. Marin Tudorică, secretar eparhial al Episcopiei Huşilor. 
Proiectul 'Braţele părinteşti' are drept obiectiv reducerea abandonului şcolar în rândul categoriilor sociale defavorizate, fiind finanţat de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, prin părinteasca purtare de grijă a PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei.
Programul constă în adopţia de la distanţă a unui număr de copii de vârstă şcolară care frecventează biserica din diferite parohii din judeţul Vaslui. 

Sursa episcopiahusilor.ro

Cine a spus că trebuie să cumperi atâtea de Ziua Mea ?

Craciun fericit !!!

De peste 2000 de ani si pentru vecie,maine praznuim Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos,miracolul adevaratei vieti !
Impreuna cu cei dragi,sa ne bucuram in fiecare clipa a vietii noastre,de aceasta importanta Sarbatoare a omenirii,Nasterea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos,
sa primim si sa purtam  in suflete caldura si dragostea ce ne caracterizeaza pe noi Romanii !
La multi ani fericiti cu sanatate si belsug !

parintele marius

Sfanta Mucenita Eugenia

Pe 24 decembrie este Ajunul Craciunului. Amintim ca in Biserica Ortodoxa Liturghia Sfantului Vasile Cel Mare se savarseste de 10 ori pe an: in ziua praznuirii Sfantului Vasile, in Ajunul Botezului Domnului, in primele cinci duminici din Postul Mare, in joia si sambata din Saptamana Patimilor si in ziua Ajunului de Craciun.

In celelalte duminici si zile de peste an se savarseste Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, exceptie facand zilele aliturgice si zilele din Postul Mare in care se oficiaza Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.
Ziua Ajunului este zi de ajunare, adica de nemancare pana dupa oficierea Liturghiei Sfantului Vasile Cel Mare. Facem mentiunea ca Postul Craciunului se incheie pe 25 decembrie, in ziua praznicului Nasterii Domnului, dupa Sfanta Liturghie. De aceea ziua de Ajun a Craciunului este zi de post.

Sfanta Eugenia era originara din Roma.
Parintii ei, Filip si Eugenia, primind de la imparat o inalta dregatorie, au plecat in Alexandria, cu fiica lor. Pe cand erau in Alexandria, fiica lor Eugenia si-a parasit pe ascuns parintii. S-a imbracat barbateste a luat cu ea doua slujnice si intr-o noapte, a fugit de-acasa. S-a dus la un episcop si a primit de la el sfantul botez. Si-a tuns parul capului, s-a numit Eugeniu si foarte de dimineata s-a dus in graba la o manastire. Acolo a trait in osteneli, in nevointe, in trude, in privegheri de toata noaptea si a savarsit toata virtutea. Stralucea ca un mare luminator, asa ca fratii l-au rugat sa le fie staret. Nu voia, dar silit de cuvintele si de dragostea lor a primit. Si asa, nu cuvantul ci fapta a aratat tuturor pe Eugeniu mare si prea stralucit. Chipul lui ii atragea pe toti. Cum atrage magnetul fierul, asa atragea pe toti, ca sa se desfateze de vederea faptelor lui bune. Dar o femeie Melantia, neagra la suflet, cum ii era numele, venita cu poporul ca sa se inchine la manastire, s-a indragostit nebuneste de chipul frumos al lui Eugeniu. 
Si s-a facut ca e bolnava de o boala indelungata si l-a rugat pe Eugeniu sa-i ingaduie sa-i spuna boala numai lui indeosebi, ca altfel nu se poate vindeca. Melantia ii graia cu lacrimi si cu cuvintele ei inselatoare i-a miscat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fara sa-si dea seama de viclenia ei. Cand s-a gasit singura cu staretul, taciunele desfranarii a aprins si mai mult inima Melantiei spre dragoste. Si ca un orb, care-si pierde lumina ochilor, aprinsa de patima, a cautat sa aduca ocara lui Eugeniu, dar pentru ca nu si-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul orasului, tatal Eugeniei, si a facut plangere, ca in cutare manastire staretul inseala cu cuvinte viclene pe femeile cinstite si ca desfranatul a indraznit sa o necinsteasca chiar si pe ea. Cand prefectul a auzit acestea s-a umplut indata de manie si a trimis in graba la manastire sa aduca pe Eugeniu, staretul manastirii, si pe monahi. Sa-i aduca legati ca pe niste oameni vinovati, inchinatori mincinosi si facatori de rele, sa se infatiseze inaintea scaunului sau de judecata si sa dea socoteala de faptele lor. Si s-au infatisat partile la judecata.
A inceput sa graiasca Melantia. A acoperit cu ocari pe dumnezeiescul staret; l-a batjocorit si l-a defaimat cat a vrut. Striga, si arata cu degetul pe staret prietenilor, il facea ticalos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricati. Cu glas mare a strigat si a zis: "Ascultati-ma toti, ca va spun adevarul!" Cat este de mare rabdarea Ta, Doamne Atotputernice!

Atunci Eugenia si-a rupt hainele de pe ea si a aratat celor de fata priveliste infricosatoare si ne mai vazuta. Apoi a grait cu indraznire tuturor: "Se cuvine ca noi calugarii sa suferim, cu multumire, ocarile, batjocura si chinuirea trupului. Dar pentru ca sa nu se faca de batjocura haina calugareasca iata va spun ca sunt femeie; sunt fiica judecatorului. Judecatorul este preaiubitul mea tata. Sotia lui e mama mea. Acestia de langa mine mi-s frati, nu-i numesc robi".

Toti au ramas incremeniti de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire cand va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe cand era inca la Judecata foc a cazut din cer peste casa ei si a ars pana la temelie.

Zguduit de cele petrecute, tatal Eugeniei a parasit toata marirea, bogatia si desfatarea vietii si s-a botezat. A ajuns pastor credinciosilor din Alexandria, si-a sfarsit viata muceniceste, omorat de sabiile necredinciosilor, si a zburat cu bucurie la cerestile locasuri.

Dupa savarsirea tatalui ei, mama ei impreuna cu ea au parasit Alexandria, tara cea straina, si manate de dor s-au dus sa locuiasca in Roma, patria lor. Atunci a dat porunca imparatul ca toti crestinii sa jertfeasca idolilor, de nu, sa moara. 

Eugenia, care stralucea inaintea tuturora, ca era aprinsa de dragoste pentru Hristos, a fost legata cu o piatra grea si aruncata in apa, dar a scapat nevatamata cu minune. 
Pentru aceea i s-a taiat capul cu sabia si a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.

Maica Domnului: M-aţi căutat?

„M-aţi căutat?”… În fiecare zi auzim această întrebare duioasă, ca un clinchet de clopot cristalin. E glasul cel blând al Maicii Domnului, către orice muritor, e întrebarea care ne provoacă conştiinţele şi ne determină pe noi înşine la alte întrebări esenţiale vizând propria viaţă. Paradoxal, dar de când a plecat în „mânăstirea cerului” Maica Domnului nu a lăsat în urma sa nici o întrebare dureroasă, nici o căinţă fără speranţă, nici un suflet fără adevăr.


La întrebarea: „M-aţi căutat?” desigur că răspundem stingheriţi, nesiguri, oscilând între tăcere şi cap plecat de ruşine în jos. Şi sfiala noastră pare a pleca deîndată pe cărările descurajării. Un impuls omenesc de moment ne aruncă în disperare. Dar, „nu”! Maica Domnului nu ne lasă. Nu acceptă doborârile noastre. E acolo lângă noi, în dreapta noastră spre a ne spune: „Nu, niciodată, să nu vă căiţi în deznădejde!” Şi apoi adaugă: „Eu sunt lângă voi! Mereu există început nou, speranţă şi înviere!”


De două mi de ani Maica Domnului ne alungă inerţia falselor smeriri, ne întinde braţul din înecul părerilor greşite de sine şi ne aduce la limanul noilor începuturi. Splendoarea „mutării sale la cer” înseamnă coborârea raiului în inima noastră. E poate singura retragere care întregeşte. Pustiul stelelor se uneşte pustiul pământului.
Şi pe acest pustiu încep să se sosească apele răspunsurilor certe. Muritorii primesc arvuna Împărăţieie, şansa de a o lua mereu de la capăt pe drumul mântuirii, curajul de se simţi iertaţi, înţeleşi şi iubiţi. 
Născătoarea de Dumnezeu se roagă pentru noi şi cu îndrăznire îi spune Fiului Său: „Şi ei sunt ai mei! Acum şi pururi şi în vecii vecilor!” Atunci un glas din cer se aude: „Fie voia ta, Maica Mea! Fie Mie după cuvântul tău!”

 Publicat de Cenaclul Lumina Lina

Sfantul Mucenic Elefterie

Sfantul Elefterie s-a nascut in Roma intr-o familie de nobili crestini. 
De mic a ramas orfan de tata fiind crescut numai de mama sa, Antia, care, potrivit traditiei, fusese botezata de catre Sfantul Apostol Pavel. Aceasta a incredintat cresterea si educatia singurului ei fiu lui Anichit, Episcopul Romei. 
Vazand marile daruri ale lui Dumnezeu care lumineaza sufletul copilului, episcopul l-a hirotonit diacon la varsta de cincisprezece ani, preot la varsta de optsprezece ani, si episcop al Iliricului la varsta de douazeci de ani.
Acolo Sfantul Elefterie a atras pe multi la credinta in Hristos invatand si propovaduind. De aceea, imparatul Adrian a ordonat comandantului Felix ca sa il aresteze pe Sfantul Elefterie si sa il aduca la Roma. 
Sosind comandantul la Valona (Albania de astazi), orasul unde isi avea scaunul episcopal Sfantul Elefterie, si intrand in biserica, l-a vazut slujind  pe acesta. Deodata inima lui Felix s-a schimbat, si a trecut la crestinism.
Felix a primit botezul de la Sfantul Elefterie, apoi a plecat impreuna cu acesta la Roma. Mergand inaintea imparatului, Sfantul Elefterie a marturisit ca Hristos este Dumnezeul tuturor. Adrian l-a supus pe Sfantul Elefterie multor torturi: biciuiri, ardere pe pat de fier, aruncarea in smoala clocotita, si arderea in cuptor de foc.
Dar Sfantul Elefterie s-a izbavit din toate aceste chinuri cu puterea lui Hristos. Vazand minunile, Caribus, eparhul de la Roma, s-a ridicat si a marturisit ca si el este crestin. Caribus a fost torturat si apoi decapitat impreuna cu Fericitul Felix.
La urma, calaii imperiali au taiat si cinstitul cap al Sfantului Elefterie. Mama sa, Antia, a fost ucisa cu sabia pe cand imbratisa si saruta pe fiul ei mort. Trupurile lor au fost mutate la Valona, unde si astazi se preaslaveste Dumnezeu prin minunile care se savarsesc la moastele Sfantului Elefterie.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
Sfintei Antia, mama Sfantului Elefterie;
Sfantului Coremon;
Cuviosului Pavel;
Sfintei Mucenite Suzana.
Sfantului Mucenic Elefterie Cubiculariu;
Sfantului Mucenic Vah cel Nou;

Maine, 16 decembrie, facem pomenirea Sfantului Proroc Agheu, Sfantului Mucenic Marin si Sfintei Teofana.

Sursa: crestinortodox.ro

Unde e Lumina de dincolo de lampă

In căutarea Luminii perfecte
şi-a biblicului şapte.
Unde e drumul pe care
mergând înainte,
ne-aduce n'apoi ?
Drumul perfect prin care
Putem schimba regretul
cu o satisfacţie,
conştiinţa -
cu un vis bun ?
Unde e Lumina de
dincolo de lampă,
profunzimea ochilor goi... ?

Tudor Gheorghe - Întoarcerea din Cruciada

SFANTUL SPIRIDON. Minunile sfantului calator, cu papucii uzati, care se schimba in fiecare an.

“Sfântul Spiridon era de loc din insula Cipru. S-a născut către anul 268 d.Hr. într-un mic sat numit Askia, situat la opt kilometri nord de Trimitunda, aproape de Sa­la­mina, pe atunci capitala Ciprului. În tine­rețe a fost păstor de oi și a fost căsătorit, însă a rămas văduv de timpuriu.
 După ce s-a că­lugărit, lucrând neo­bo­sit pentru a culege mierea virtuții și cerce­tând legea lui Dum­nezeu, a de­venit iubitor de oameni și nespus de milostiv. Cu ade­vărat era Spiridon icoană și model de virtute.


Și tocmai pentru marea sa virtute a fost hirotonit episcop al Trimitundei. După hirotonirea sa, minunile au urmat una după alta.


Dumnezeu îi pedepsise pe cei din insula Ciprului cu o secetă cumplită, care adusese cu sine o foamete la fel de cumplită. Toți știau că nenorocirea nu putea fi alungată decât de un om sfânt, asemeni unui al doilea Ilie, care să deschidă cerurile prin rugăciunile sale și să facă să se pogoare peste întregul ținut milostivirea lui Dumnezeu și ploaia cea binefăcătoare. Iar acest om sfânt era Sfântul Spiridon.
Și Dumnezeu nu i-a trecut cu ve­derea rugăciunea. Imediat cerul s-a înnorat, iar ploaia a început să cadă din belșug. Ploaia a ținut atât de mult, că nu s-a oprit până nu s-a rugat iarăși Sfântul. Apoi s-a fă­cut din nou cald. Întregul pământ s-a veselit.


*


Iată încă o minune a Sfântului Spiridon.
Un sărac, un prieten al Sfântului, de me­serie agricultor, chinuit de foame, a venit la un bogat, cerându-i să-i împrumute o mă­sură de grâu, făgăduindu-i că i-o va înapoia îndată ce vor veni vremuri mai bune și va trece foametea. Bogatul însă i-a spus că el nu se învoiește să dea nici măcar un sâmbure din roadele lui, dacă nu i se plătește pentru ele.
Deznădăjduit, agricultorul merse la Sfân­tul Spiridon, istorisindu-i ce se întâmplase. Sfântul l-a mângâiat cum a putut și l-a trimis la casa lui. Și chiar a doua zi dimineață îl vizită el însuși pe sărac, cu o mână plină de aur, pe care i-l dădu omului, ca să meargă la bogat și să-l dea amanet, primind pentru el banii necesari. Omul ajunse, plin de bucurie, la casa bogatului.
 Văzând aurul, acesta din urmă, care până atunci fusese crud și lipsit de milă, deveni brusc blând și iubitor. Luând aurul, îi dădu în schimb grâul de care agri­cul­torul avea nevoie ca să-și semene ogorul și să-și hrănească familia. După ce scăpă de sărăcie, omul îi înapoie Sfântului Spiridon aurul amanetat, cu multă recunoștință.


Când îl văzu pe agricultor mulțumit, Sfân­tul i-a spus: „Vino să dăm aurul înapoi Preamilos­tivului Dumnezeu, căci El ți l-a îm­prumutat“. Îl luă cu sine în grădina unde Sfân­tul cultiva câteva legume pentru puțina sa hrană și, îndreptându-și privirea spre cer, spuse cu voce puternică:


„Doamne Iisuse Hristoase, Care poți face toate cele pe care le voiești, Care ai prefăcut toiagul lui Moise în șarpe în fața faraonului Egiptului, preschim­bă și aurul acesta în ce era el mai înainte, ca toți să afle de purtarea Ta de grijă și ca să se îm­plinească cuvântul Scripturii, care zice că Domnul a făcut toate câte le-a voit...”


Și pe când se ruga Sfântul astfel, se petrecu o înfri­coșătoare minune. Aurul cel neînsuflețit se prefăcu în animal viu, în șarpe, care îndată începu să se târască printre pietre, de unde îl și luase Sfântul pentru a-l preschimba în aur.


*
Se cuvine să stăruim puțin și asupra cre­dinței neclintite a Sfântului. Următoarea minune va dovedi cu prisosință acest lucru.


Pe când domnea marele Constantin, pri­mul împărat al creștinilor, a avut loc cu­noscutul Sinod ecumenic de la Niceea, unde sfinții părinți s-au adunat pentru a-l anate­miza pe Arie hulitorul, care afirma că Dom­nul Hristos ar fi o simplă creatură a Tatălui, și pentru a apăra adevărul, acela că Hristos este Fiul lui Dumnezeu și de o ființă cu Tatăl. La Sinod lua parte și Sfântul Spi­ridon, pe atunci în vârstă de vreo 57 de ani.


Împăratul le îngăduise și unor filosofi să participe la Sinod. Aceștia, împăunați de trufie, pricepuți la a învârti vorbele, erau de partea lui Arie și combăteau cu multă în­dârjire adevărul pe care îl apărau părinții. Cu toate acestea, nu reușeau să convingă. Și, pentru că dăduseră greș cu apologia lor îngustă, începuseră să recurgă la alte șire­tlicuri sofistice înșelătoare.


Văzând Sfântul Spiridon viclenia și nerușinarea cu care ritorii cei mult vorbitori își băteau joc de învățăturile ortodocșilor, ceru și el cuvântul. Apropiindu-se, așadar, cu îndrăzneală de filosof, spuse:


– O, filosofule, ascultă-mă acum și pe mine, în numele Domnului Hristos.


Și începu:


Este Dumnezeu Creatorul cerului și al pământului și al tuturor puterilor cerești; El l-a făcut pe om din țărână, El le-a făcut pe toate cele văzute și nevăzute; numai prin Cuvântul și Duhul Său, a creat cerul, pământul, marea, aerul, animalele; la urmă l-a creat pe om, cea mai minunată dintre făpturile Sale. El a făcut totul: stelele, lumi­nătorii, ziua, noaptea și toate celelalte.


Astfel, noi știm că Hristos este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu, credem că S-a născut pentru noi din Fecioară, S-a răstignit și S-a îngropat, iar apoi a înviat și S-a înălțat la cer, dăruindu-ne și nouă nestricăciunea și viața veșnică. Și spunem că va veni din nou să judece pe vii și pe morți, să le judece gândurile, faptele și vorbele. Și credem că Fiul este de aceeași ființă cu Tatăl și vrednic de aceeași cinstire.


Nu ți se par adevărate toate acestea, filo­sofule? întrebă Sfântul Spiridon.


După ce termină de vorbit, Sfântul luă în mâna stângă o cărămidă și atunci se petrecu o mare minune. În aer s-a aprins foc, iar pe pă­mânt s-a vărsat apă. Lutul a rămas în mâi­nile Sfântului. Iar filosoful cel atât de bun de gură până atunci se trezi brusc ca un pește fără de glas.


Episcopii nu mai puteau de fericire că or­to­doxia biruise prin marea minune a Sfân­tului Spiridon și dădeau necontenit slavă lui Dumnezeu.


*


Pe când se petreceau toate acestea, muri fiica Sfântului, Irina. Întorcându-se Sfântul de la Sinod, a fost înștiințat că fiica lui luase spre păstrare, pe când încă mai era în viață, o podoabă de aur, care rămăsese la dânsa, pentru că murise pe neașteptate.


Sfântul căută obiectul cu pricina în toată casa, dar nu-l găsi pe nicăieri. A mers, apoi, la mormântul fiicei sale și, ca și când ea nu ar fi fost moartă, ci încă vie, o strigă pe nume și o întrebă:


– Irina, fiica mea, unde ai pus bijuteria aceea de aur care ți-a fost dată spre păstrare?


Iar moarta îi răspunse, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn ușor:


– Stăpâne, am pus-o în cutare loc din casă.


Sfântul Spiridon merse acasă, căută biju­teria de-a dreptul în locul de care-i pomenise moarta și o găsi, într-adevăr, chiar acolo. O luă și i-o dădu femeii.


*


Într-o zi, noul împărat, Constantin, al An­­tiohiei fu lovit pe neașteptate de o boală grea. Nici unul din cei mai pricepuți medici nu izbutise să-l tămăduiască, deși pe toți îi chemase, făgăduindu-le mari răsplăți. Dis­perat, nemaiașteptând nici un ajutor de la oameni, împăratul își puse nădejdea numai în Dumnezeu, ca în singurul vindecător al tru­pului și al sufletului. Rugându-se fier­binte, într-o noapte avu un vis. Văzu un în­ger care îi arătă o ceată de episcopi.
 Printre ei, se aflau doi sfinți, episcopi și ei, dar care păreau a fi mai-marii lor. Îngerul îl înștiință că numai aceștia doi îl vor putea vindeca de boala sa. Trezindu-se din somn, împăratul începu a-și frământa mintea, întrebându-se cine ar putea fi acei doi episcopi, dar îi era cu neputință să-și dea seama.


În cele din urmă se hotărî să facă astfel: dădu poruncă să fie chemați toți episcopii virtuoși și cu viață sfântă din împărăție, spe­rând că îi va recunoaște printre ei pe cei pe care îngerul i-i arătase în vedenie ca fiind vindecătorii lui. Dădu poruncă scrisă tuturor orașelor din împărăție să-și invite episcopii. Și pentru că nu-l recunoscu printre ei pe cel dorit, trimise poruncă și în Cipru, să fie che­mat Sfântul Spiridon. Acesta, cu harul lui Dumnezeu, cunoștea cu duhul mai înainte ce avea să i se întâmple împăratului. Așa că răspunse bucuros chemării lui.


Sfântul era îmbrăcat foarte modest, ba chiar sărăcăcios; în mâna dreaptă avea un toiag de finic, iar pe cap – potcapul. Ba mai avea atârnat de gât, după obiceiul locui­torilor orașului sfânt, un vas de lut în care ținea ulei sfințit de la Crucea Domnului. Un slujitor împărătesc, văzându-l atât de sără­căcios, îl crezu nevrednic să se înfățișeze înaintea împăratului și-i mai trase și o palmă. Sfântul, suflet curajos și iubitor de pătimiri, îi întoarse pălmuitorului și celălalt obraz.
 Arătându-i atâta răbdare celui care îl in­sul­tase cu nerușinare, acesta din urmă fu co­pleșit de mustrări de cuget. Îndată află că cel pălmuit era episcop și-și ceru iertare cu umi­lință. Sfântul nu numai că îl iertă, dar îi mai și răsplăti pocăința întărindu-l cu povețe pă­rintești și cuvinte de folos.


Cu toții l-au condus pe Sfânt, cu mult respect, la împărat.


Acesta îi privea cu multă luare aminte chipul, de la înălțimea tronului său. Mai ales îmbrăcămintea Sfântului îl atrăgea. Pricepu că pe dânsul îl văzuse în vis – îi recu­noscu toiagul, potcapul, vasul atârnat de gât și îmbrăcămintea. Se ridică de pe tron și se îndreptă în grabă spre Sfântul Spiridon. Uitând de rangul său împărătesc și de toată slava lumească, înclinându-se în fața Sfântului, îi ceru, cu lacrimi în ochi, să se roage pentru dânsul. Și, într-adevăr, îndată ce mâna Sfântului atinse creștetul împăratului, bol­na­vul se însănătoși pe loc.


*
După aceste evenimente cutremurătoare, Sfântul Spiridon se întoarse din Antiohia în Cipru, la turma sa și la treburile zilnice. Într-o zi, un negustor oarecare vru să cumpere de la dânsul o sută de capre din turma pe care o păs­torea Sfântul. Se învoiră la un preț, urmând ca apoi omul să vină să-și ia în primire ca­prele. Cumpărătorul însă nu avea gânduri prea curate. Plătise numai pentru 99 de capre, vrând ca, prin acest vicleșug, să-l înșele pe Sfânt și sperând să se aleagă cu un câștig mai mare.


Când veni omul, intrară amândoi în țarcul unde Sfântul ținea caprele. Acolo însă vă­zură cu mirare că se petrecea un lucru ciudat. Una din capre, cea pentru care omul nu plătise, nu voia cu nici un chip să le urmeze pe ce­lelalte și se tot întorcea, cu încăpă­țânare, în țarc. Cumpărătorul cel viclean însă o întorcea din drum cu forța, plin de furie. De trei ori capra a vrut să meargă în țarc și a fost în­toarsă cu forța de cumpărătorul care nu plă­tise pentru ea. Sfântul, nevrând să-l vădească pe mincinos și să-l facă de rușine în fața oa­menilor, îi spuse cu blândețe:


– Copilul meu, poate că animalul nu se poartă astfel fără vreun motiv; poate că tu, grăbit fiind, ai uitat să plătești pentru ea…


Simțindu-se prins cu minciuna, omul măr­­turisi, rușinat, înșelăciunea pe care o pusese la cale și-și ceru iertare. După ce cum­pă­ră­torul plăti cinstit, capra se liniști ca prin mi­nune și le urmă pe celelalte.


*


Am vorbit mai înainte de marea smerenie a Sfântului Spiridon. Deși era episcop, el nu se rușina să-și vadă de turma sa de oi și capre ca un păstor oarecare.


Pentru că încrederea Sfântului în purtarea de grijă a lui Dumnezeu era nelimitată, dânsul nu-și păzea țarcul niciodată. Într-o noapte, niște hoți, găsindu-l nepăzit și văzând că puteau intra nestingheriți, furară câteva oi. Atunci când doi hoți i-au furat câteva oi, Dumnezeu i-a legat pe aceștia cu legături ne­văzute. Aceștia nu mai puteau face nici o mișcare. Pradă celei mai cumplite groaze, stă­tură astfel țintuiți până dimineață, când sosi Sfântul Spiridon și-i găsi. Văzându-i, înțe­lese numaidecât ce se petrecuse. Cu ru­gă­ciunile sale, Îl înduplecă pe Domnul să-i dezlege, iar Domnul îi ascultă rugăciunea. Sfântul nu numai că nu-i pedepsi pentru fapta lor, cum ar fi procedat oricare alt om, dar îi povățui cu multă blândețe să se lase de hoție, să-și schimbe viața și să apuce drumul cel drept al pocăinței. Și le mai dărui, pe deasupra, și câte un berbec, ca să le răsplă­tească „osteneala“…


*
După o viață întreagă în slujba Domnului, Sfântul s-a mutat în patria ce­rească, pentru a sluji cu smerenie în so­borul sfinților, la ve­­­ne­rabila vârstă de 80 de ani, către anul 348 d.Hr., fiind îngropat în biserica „Sf. Apostoli“ din Trimitunda.


Când arabii au ocupat insula, ciprioții au deschis mormântul Sfântului pentru a muta sfintele moaște la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul Sfântului era întreg, iar din mormânt ieșea un miros de busuioc, semn al sfințeniei vieții sale.

Când a căzut Constantinopolul în 1453, sfintele moaște au fost mutate în Serbia, după care un părinte din Corfu le-a adus în insula din Grecia unde se găsesc și acum. Până în ziua de astăzi sfintele moaște întregi ale Sfântului Spiridon continuă să facă minuni cu puterea lui Dumnezeu.
 El este cunoscut ca „sfântul călător“, deoarece papucii de mătase de pe tălpile sale se uzează în fiecare an și sunt în­locuiți la praznicul său. Sfântul Spiridon este cinstit de Biserică în ziua de 12 decembrie.


Dar nu i-a părăsit pe creștini. Doar că este acum aproape de Dumnezeu și are încă și mai mare îndrăzneală către Dânsul. Iar mi­nunile care s-au petrecut și după trecerea sa din viața pământească le covârșesc ca număr pe cele din timpul vieții.


INTEGRAL la sursa: Doxologia – Viata Sfantului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei

PILDA CELOR POFTITI LA CINA INTR-O LUME A PRETEXTELOR.

Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata.
Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă.
Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.
Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa, Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea. (Lc. 14,16-24)

Tudor Gheorghe-Sufletele fostilor zidari

INDREPTAR DE SPOVEDANIE alcatuit de mucenicul inchisorilor, Valeriu Gafencu. CARE SUNT PACATELE SI URMARILE LOR? (Ghid orientativ)

SPOVEDANIA

Nu plângi gândindu-te că ai pierdut Raiul? Nu te cutremură mâhnirea adusă lui Dumnezeu? Nu te înfioară Iadul? Nu cauţi să-ţi dobândeşti starea pierdută? Se mai poate? Da! Trebuie numai să vrei…

Dumnezeu a ştiut dintru început neputinţa noastră şi ne-a dat posibilitatea curăţirii de pă­cate. El a ştiut că omul cât va trăi va păcătui şi că fără de greşeală nimeni nu este, de aceea spunea ucenicilor Săi: „Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate în Cer – şi oricâte veţi dez­lega pe pământ vor fi dezlegate şi în Cer”, cuvinte prin care se instituie şi Taina Spovedaniei.
Spovedania sau pocăinţa este o baie din care sufletul scăldat iese uşurat de greutate şi curat de murdăria păcatelor, o baie în care se spală şi se pierd toate întinăciunile şi greşelile noas­tre. Spovedania este o doctorie ce vindecă su­fletul rănit de draci, o doctorie ce strică otrava păcatului.
Spovedania întoarce pe păcătos de la Diavol la Dumnezeu şi-l pune din nou în le­gătură cu Făcătorul său. Spovedania însem­nează aducerea sufletului la faptele şi lucrurile care sunt pentru şi după firea lui.

Spovedania redă pe om curat lui Dumnezeu. Spovedania pregăteşte sufletul şi trupul pentru primirea Trupului şi Sângelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Spovedeşte-te în Biserică de [minimum, n.n.] patru ori pe an la acelaşi Duhovnic. Când îţi faci examenul de conştiinţă găseşte-te vinovat, nu te justifica; gândeşte-te la următoa­rele puncte:
a. Motivul sau scopul cu care sau pentru care ai păcătuit. A doua zi caută să ocoleşti momen­tul potrivit respectiv.
b. Intenţia – ce ai voit de ai păcătuit.
c. Împrejurările, ocoleşte-le a doua zi.
d. Locul unde ai păcătuit.
e. Cât l-ai răspândit – ai îndemnat pe alţii.
f. Numărul…
Spovedania trebuie făcută cu zdrobire de inimă şi cu părere de rău. Zdrobirea inimii este su­părarea şi durerea ce ţi se pricinuieşte când îţi aduci aminte de păcat. Această durere nu stă numai în a simţi păcatul, a suspina şi a plânge pentru el, ci stă mai ales în a urî păcatul. Părerea de rău este durerea ce o simte cel ce se pocăieşte pentru că s-a lipsit de darul lui Dumnezeu şi a câştigat munca.
[...]
Scrie păcatele pe hârtie şi ci­teşte-le singur înaintea Duhovnicului. Angajea­ză-te în faţa lui Dumnezeu şi a ta să nu le mai faci.

CELE ZECE PORUNCI

Porunca întâi: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău [...], să nu ai alţi dumnezei afară de Mine”.

1. Crezi în Dumnezeu?
2. Crezi în Sfânta Treime?
3. Îl adori pe Dumnezeu?
4. Îl iubeşti?
5. Îl cunoşti? – Te-ai silit spre a afla ceva des­pre Dumnezeu din cărţile Sfintei Scripturi, din cărţile Bisericeşti sau de altundeva?
6. Nu cumva crezi în farmece?
7. Nu ai umblat pe la ghicitori, prezicători?
8. Nu faci spiritism?
9. Nu crezi în vise? – Crede numai în Dumnezeu.
10. Nu cumva dai mai multă cinstire unei fiinţe sau unui lucru decât lui Dumnezeu?
11. Nu preţuieşti banul, mâncarea sau vinul, fe­meia sau bărbatul, mai mult decât pe Dumnezeu?
12. Ai cârtit vreodată împotriva lui Dumnezeu?
13. Nu ai deznădăjduit din cauza vreunui ne­caz, vreunei supărări sau a oricărui alt rău venit asupra ta?
14. Nu te-ai împotrivit adevărurilor şi învăţăturii creştine?
15. Nu ai citit cărţi împotriva credinţei?
16. Nu ai dat altuia să citească?
17. Nu ai fost la adunările necredincioşilor?
18. Nu ai citit cărţile şi revistele lor cu scopul a­flării altui adevăr decât cel al Bisericii?
19. Nu ai apărat necredinţa sau sectele sau mahomedanismul?
20. Nu ai dus daruri sectarilor?
21. Nu crezi în credinţe deşarte sau păgâneşti? Că mi-a ieşit un preot înainte, îmi merge rău; mi-a ieşit un coşar, îmi merge bine; mi-a ieşit cu plinul sau cu golul etc.?
22. Este Dumnezeu centrul preocupărilor tale?
23. Ţi-ai pus întotdeauna nădejdea în Dumnezeu?
24. Crezi că există Rai sau Iad?
25. Crezi că va fi Judecată?
26. Nu te încrezi prea mult în bunătatea lui Dumnezeu şi în felul acesta nu te temi de jude­cată?
27. Nu crezi că Dumnezeu nu te mai poate ier­ta din cauza prea multelor (tale) şi grelelor pă­cate?
28. Ai cerut totdeauna ajutorul lui Dumnezeu?
29. Ţi-ai făcut cu regularitate rugăciunile? Sea­ra, dimineaţa şi la prânz?
30. La Biserică mergi cu regularitate?
31. La rugăciune şi în Biserică te gândeşti nu­mai la Dumnezeu?
32. Peste zi îţi mai aduci aminte de Dumnezeu?
33. Mulţumiri I-ai adus lui Dumnezeu după toa­te faptele tale?
34. Şi înainte de a face ceva I-ai cerut ajutorul?
35. Rugăciunile nu le spui câteodată numai din obicei sau să te scapi?
36. Nu te gândeşti în altă parte în timpul rugă­ciunii?
37. Nu-ţi vin gânduri că nu te mai poţi mântui?
38. Nu ai amânat pocăirea spre bătrâneţe?
39. Nu cauţi să mergi târziu la Biserică?
40. Asculţi slujba atent?
41. Nu râzi, nu vorbeşti sau nu te uiţi după lu­me în Biserică?

Porunca a doua: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici asemănarea vreunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, din câte sunt în ape, sub pământ. Să nu te închini ace­lora şi să nu le slujeşti lor”.

1. Nu cumva crezi că unii oameni sunt mari şi au valoarea pe care a avut-o Mântuitorul? Exemplu: filosofii sau şefii de religii…
2. Crezi în Sfintele Icoane?
3. Ce fel de închinare le dai?
4. Nu crezi, cumva, că Icoana este chiar Sfântul pe care îl zugrăveşte?
5. Nu cumva crezi în oameni – femeia ta, băr­batul tău, copilul tău etc.?
6. Nu te închini vreunui lucru, banului, mâncă­rii, băuturii sau altor plăceri?
7. Nu cumva mintea este singura ta lege şi faci numai ceea ce-ţi spune ea?

Porunca a treia: „Să nu iei Numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va ierta Domnul pe cel ce va lua numele Lui în deşert”.

1. Ai înjurat vreodată de Dumnezeu Tatăl sau de Mântuitorul Iisus Hristos?
2. Ai înjurat de Îngeri, Arhangheli?
3. Ai înjurat de Sfânta Fecioară?
4. Ai înjurat de Sfinţi, Biserică, Paşti, candelă, icoane, Cruce şi altele?
5. Ai adus numele Domnului drept mărturie mincinoasă?
6. Ai luat altfel de mărturii: ochii tăi, viaţa ta, mântuirea sufletului tău? Căci Mântuitorul a zis ca vorba ta să fie da şi nu, căci ce e mai mult vine de la Diavol.
7. Ai drăcuit? Ai trimis pe alţii la dracu’ sau pe tine?
8. Ai obiceiul să blestemi pe cei ce-ţi fac rău? Mântuitorul ne-a învăţat să ne rugăm pentru ei.
9. Jurământ fals ai depus?
10. Dar jurământ adevărat?
11. Nu întrebuinţezi ca jurământ formula “zău”, care este prescurtarea lui “pe Dumnezeul meu”?

Porunca a patra: „Adu-ti aminte de ziua odihnei, ca sa o sfintesti. Lucreaza sase zile si-ti fa în acelea toate treburile tale, iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau: sa nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tau, nici asinul tau, nici orice dobitoc al tau, nici strainul care ramâne la tine, Ca în sase zile a facut Domnul cerul si pamântul, marea si toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a saptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a saptea si a sfintit-o

Ziua Domnului este Duminica. Aceeaşi valoare o au şi toate sărbătorile instituite de Sfânta Biserică, de peste an.
1. Ţinut-ai toate Duminicile şi Sărbătorile?
2. Fost-ai în toate aceste zile la Biserică?
3. Cei din casa ta le-au ţinut, au fost la Sfânta Biserică, nu i-ai oprit pentru vreun lucru?
4. Altora nu le-ai dat de lucru în aceste zile? Nu mergi prea târziu la Biserică?
5. Ziua Domnului o serbezi cum trebuie? Sau e pentru tine o zi obişnuită sau o zi de chefuri şi petreceri? Dimineaţa mergi la Biserică? După masă citeşti cărţi folositoare, ziditoare de suflet?
6. Te îngrijeşti de suflet mai mult în această zi decât în altele?
7. Nu ai făcut sau ai participat la clăci?
8. Nu te porţi cu necuviinţă în Biserică?
9. Nu ai hulit Biserica şi pe slujitorii Sfântului Altar?
10. Pe preoţi îi cinsteşti ca pe slujitorii lui Dumnezeu? Nu-i batjocoreşti? Nu-i bârfeşti, spunând păcatele lor?
11. Te rogi pentru ei? Îi asculţi?

Porunca a cincea: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ”.

1. Nu ţi-ai bătut părinţii sau socrii?
2. Nu i-ai înjurat sau persecutat?
3. Ai ascultat sfaturile lor?
4. Nu i-ai înşelat cu ceva?
5. Nu le-ai speculat buna credinţă?
6. Când au fost în necazuri i-ai ajutat?
7. Slujbe după moarte le-ai făcut?
8. Fraţii, surorile le-ai ajutat?
9. Ai purtat grijă de soţie, de copii? Căci Sfântul Apostol Pavel zice: „Dacă, însă, cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (I Timotei 5, 8).
10. Nu ţi-ai bătut soţia? Nu te-ai purtat rău cu ea? N-ai înjurat-o?
11. Soţul ţi l-ai cinstit? Soţia sau soţul ţi-ai iubit ca pe tine însuţi?
12. Nu ţi-ai înşelat soţul sau soţia?
13. Nu i-ai făcut viaţa mai grea? Nu eşti cicăli­tor?
14. De cele sufleteşti ale celor din casa ta te-ai îngrijit suficient?
15. Cum te-ai purtat cu părinţii sufleteşti? Naşi, profesori, preoţi? I-ai respectat şi i-ai ajutat?
16. Nu ai fost obraznic sau încăpăţânat cu pă­rinţii?
17. Nu i-ai supărat? Mâniat?
18. Nu i-ai vorbit de rău, batjocorit?
19. Nu ai râs de neputinţele lor?
20. Ai luat seama să-şi facă datoriile religioase?
21. Nu te-ai ruşinat de ei?
22. Nu ţi-ai cheltuit banii pe lucruri nefolositoa­re (tutun sau alte plăceri) şi în felul acesta ai lipsit familia de cele trebuitoare?
De eşti părinte:
23. Ai îndreptat pe copiii tăi pe drumul Bisericii, cu fapta şi cu cuvântul?
24. Nu le-ai dat exemplul rău de certuri, beţii, vorbe porcoase, minciună, furt, necinste, cleve­tire, lene?
25. Nu cumva trăieşti în concubinaj şi copiii văd acest lucru?
26. Pentru faptele rele: certuri, minciună, băta­ie, furt i-ai pedepsit? Nu cumva din milă i-ai ier­tat?
27. Pentru copiii tăi, soţie, soţ, fraţi, surori, pă­rinţi, ai făcut rugăciuni?
28. Nu ai fost prea aspru sau prea blând cu copiii tăi?
29. Slugi rele care să înveţe copiii lucruri strică­cioase de suflet nu ai ţinut?
De eşti tutore:
30. Ţi-ai îndeplinit toate îndatoririle materiale şi morale faţă de copil?
De eşti stăpân:
31. Cum te-ai purtat cu servitorii sau ucenicii tăi?
32. Le-ai plătit leafa cinstit, nu le-ai reţinut pen­tru cine ştie ce motive?
33. I-ai îndemnat să-şi facă datoriile religioase?
34. Nu i-ai îndemnat să facă vreun păcat?
De eşti slugă:
35. Ai ascultat stăpânii, patronii etc.?
36. Ţi-ai îndeplinit cu hărnicie toate datoriile?
37. Nu ai lucrat de mântuială?
38. Nu le-ai furat ceva?
39. Nu le-ai povestit casa?
40. Nu le-ai stricat lucrurile?

Porunca a şasea: „Să nu ucizi”.

1. Nu cumva ai ucis vreodată cu voie sau fără voie?
2. Nu doreşti să ucizi, nu ai gânduri de răzbu­nare? Ai lăudat pe cineva pentru că a omorât?
3. Nu doreşti moartea cuiva, fie pentru a-i lua averea, femeia, bărbatul etc.?
4. Nu ai bătut pe cineva?
5. Nu ai ameninţat?
6. Nu urăşti pe cineva, eşti împăcat cu toţi cu­noscuţii?
7. Doreşti rău cuiva, moarte, pagubă?
8. Te bucuri de răul ce se întâmplă semenului?
9. Cum te porţi cu cei din jur?
10. De eşti bărbat ai admis lepădarea de copii?
11. De eşti femeie, nu ai lepădat prunc cu voie?
12. Nu ai căutat să te sinucizi direct sau indirect?
13. Ai făcut vânătoare?

Porunca a şaptea: „Să nu fii desfrânat”.

Curvie face cel necăsătorit; preacurvie cel că­sătorit.
1. Nu ai curvit sau, de eşti căsătorit, n-ai prea­curvit?
2. Nu trăieşti în concubinaj?
3. Nu păcătuieşti împotriva firii: onanie sau ho­mosexualitate?
4. Nu cumva pofteşti să curveşti cu bărbatul sau femeia altuia?
5. Nu cauţi prilej de curvie?
6. La lucruri ruşinoase nu te gândeşti prea mult?
7. Nu cauţi să-ţi aduci aminte de asemenea scene?
8. Nu vrei să vezi părţile rusinoase ale corpu­lui?
9. Nu vorbeşti lucruri ruşinoase?
10. Nu ai citit cărţi care să-ţi producă plăceri sexuale?
11. Nu ai îndemnat pe altul să facă acest păcat?
12. Nu ai făcut pe altul să păcătuiască prin îm­brăcăminte sau gătire?

Porunca a opta: „Să nu furi”.

Preotul nu poate ierta furtul neînapoiat; deci să restitui ceea ce ai furat şi apoi spovedeşte-te.
1. N-ai furat bani sau alte obiecte de la stat, so­cietate sau vreun om?
2. N-ai păgubit pe alţii?
3. Pe cel păgubit, l-ai despăgubit?
4. De averea altuia, încredinţată ţie, ai avut des­tulă grijă?
5. Bani sau alte obiecte pe care le-ai luat îm­prumut, le-ai restituit?
6. Ai primit lucruri furate?
7. Lucrurile găsite le-ai dat înapoi?
8. N-ai schimbat hotarele pământului cu veci­nul tău?
9. N-ai îndemnat pe altul să facă acest lucru?
10. N-ai luat dobândă prea mare?
11. N-ai falsificat vreo marfă, n-ai vândut-o ca marfă bună?
12. La cântar sau socoteală n-ai înşelat?
13. N-ai luat de la cel mai mic decât tine lucruri cu de-a sila?
14. N-ai luat mită?
15. N-ai învăţat copiii să fure?
16. N-ai gânduri de îmbogăţire pe căi necinsti­te?

Porunca a noua: „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”.

1. N-ai jurat strâmb?
2. N-ai minţit?
3. N-ai adus mărturii mincinoase?
4. Te-ai purtat corect cu semenul tău?
5. Nu l-ai minţit?
6. Nu cumva ai purtat minciuni?
7. Nu cumva ai umblat cu poveşti de la unul la altul?

Porunca a zecea: „Să nu pofteşti [...] nimic din câte sunt ale aproapelui tău”.

1. Dorit-ai femeia, fiica, bărbatul sau fiul aproa­pelui tău?
2. Dorit-ai averea vecinului?
3. Nu ai dorit starea socială a celui mai mare ca tine?
4. N-ai urât din această cauză pe vecin?
5. N-ai dorit casa, sau pământul, sau vita, sau lucrul fratelui tău?

CELE ŞAPTE PĂCATE DE MOARTE

Mândria
Este izvorul tuturor răutăţilor sufleteşti. Ea este o lăcomie spirituală pentru care şi dracii au căzut din darul lui Dumnezeu.
1. Nu eşti mândru, fălos, închipuit?
2. Nu crezi prea mult în frumuseţea sau averea ta, nu te-ai mândrit cu ele?
3. Cum te porţi cu cei mari?
4. Nu dispreţuieşti pe nimeni?
5. Stai de vorbă cu oricine?
6. Nu eşti făţarnic, ipocrit (una spui, alta faci)?
7. Nu te-ai lăudat prin fapte, vorbe, îmbrăcă­minte?
8. Nu ai vorbit ceva spre a fi lăudat?
9. Nu ai clevetit pe aproapele ca să-i înjoseşti cinstea şi vrednicia şi spre a te ridica pe tine?
10. Ai răbdat ocara celui ce te-a ocărât?
11. Ai iertat pe cei ce s-au supărat pe tine?
12. Nu te-ai mândrit cu ştiinţa, cu cunoştintele tale?

Lăcomia
Din abstract, egoismul se concretizează prin lăcomie. Din acest punct de vedere priveşte Sfântul Apostol Pavel când zice că lăcomia es­te rădăcina tuturor răutăţilor.
1. Nu eşti lacom la mâncare sau băutură?
2. Nu vrei să strângi avere sau alte lucruri?
3. În strângerea de bani nu eşti lacom, n-ai în­şelat pe aproapele tău din această cauză?
4. Nu ai mâncat sau ai băut pe ascuns?
5. Ai mâncat în sărbători înainte de Sfînta Litur­ghie?
6. Ai mâncat mortăciuni?
Lenea
Este lipsa de întrebuinţare a puterilor trupeşti şi sufleteşti pe care Dumnezeu ni le-a dăruit ca să le folosim în Viaţa Noastră.
1. Nu eşti leneş?
2. Nu pierzi timpul fără să lucrezi?
3. Nu te ocupi cu lucruri rele sau deşarte (găti­rea trupului etc.)?
4. Rugăciunea o faci regulat?
5. De suflet te îngrijeşti?
6. Datoria ca funcţionar, lucrător, servitor ţi-o faci?
7. Nu obligi pe cei mai mici să facă lucrul tău?
8. Nu ai căutat duhovnic mai iertător?
9. Ţi-ai îndeplinit canonul?
Mânia
Se întemeiază tot pe pivotul lăcomiei. Când o­mul nu-şi poate îndeplini poftele sale, se înfu­rie, căci este împiedicat de la scopul său cel rău. Omul se poate mânia numai contra păca­tului.
1. N-ai făcut rele în mânie, înjurături, bătăi etc.?
2. Te mânii des? Cât te ţine? Ştii că Sfântul Apostol Pavel a spus: „Să nu apună soarele peste mânia voastră”?
3. Acum eşti supărat pe cineva?
4. Ai bătut pe cineva cu bâta, cu palma?
5. N-ai supărat sau mustrat pe cineva fără te­mei, cu răutate?
6. Ai dorit răul celui ce ţi-a făcut rău? Dar celui ce ţi-a făcut bine?
7. Nu te-ai mâniat pe vecin pe motivul că e mai bun decât tine? Nu l-ai invidiat? Nu-ţi pare rău?
8. Nu ai vărsat sângele cuiva (în beţie)?
9. Nu te-ai bătut la duel?
10. Nu te-ai rugat (în mânie) să vină răul asu­pra vrăjmaşilor tăi?

Zgârcenia
Este materială şi spirituală. Materială este atunci când omul nu voieşte să mângâie trupeşte pe cel sărac; iar spirituală, când nu voieşte să în­drume pe cel neştiutor, din răutate.
1. Eşti zgârcit?
2. N-ai lipsit de cele necesare pe un vecin din zgârcenie?
3. Ai ajutat pe sărac?
4. La masă ai chemat săraci sau bogaţi? Ştii că Mântuitorul ne îndeamnă să chemăm la masă pe cei ce nu ne pot chema înapoi.
5. Nu vinzi prea scump?
6. Nu înşeli?
7. Nu-ţi pare rău că ai făcut vreun bine?
8. Nu cumva mănânci puţin, te îmbraci prost (pe tine şi pe ai tăi) spre a te îmbogăţi?
9. Nu cumva nu te îngrijeşti de sănătatea alor tăi, copii, soţie, părinţi, fraţi, spre a nu cheltui bani?

Invidia (cearta sau pizma)
Când cel furios nu poate birui cu mânia lui pie­dicile care i se opun şi, neputând să facă altce­va, se îndulceşte cu inima în patima invidiei, ca să acopere cinstea şi vrednicia sufletească şi trupească a aproapelui şi să se înalţe el.
1. Eşti certat cu cineva?
2. Îţi place să te cerţi?
3. Urăşti pe cineva?
4. Batjocoreşti?
5. Sfaturi viclene dai?
6. Acum ai pe cineva invidie?
7. Vorbeşti cu toată lumea?
8. Ai poreclit pe cineva?
9. Nu ai băgat vrajbă între fraţi?
10. Nu porţi pizmă pe cineva pentru faptul că e mai bun ca tine sau se bucură de mai multă cinste, avere, situaţie socială etc.?

Desfrânarea (Curvia)
Este tot o lăcomie, dar nu de ordin material sau spiritual, ci de ordin sentimental. Păcatul curvi­ei, ca nici un alt păcat, se face în trup. Trupul e templul Duhului Sfânt. (Poţi face desfrânare privind sau auzind lucruri care te-ar face să păcătuieşti. Chiar mâncând, dormind prea mult, vorbind etc.)
1. Ai căzut în curvie?
2. Dar în preacurvie?
3. Nu cumva îţi place să vezi sau să citeşti cărţi care te fac să păcătuieşti cu gândul, nu cumva îţi place să asculţi sau să vorbeşti vorbe por­coase sau de ruşine? Să ştii că Sfântul Apostol Pavel spune: ”să nu se audă din gura voastră nici vorbe spurcate sau porcoase, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase, nici vorbe nechibzuite”.
4. Nu cumva îţi place să vorbeşti cu rost sau fără rost?
5. Nu te stăpâneşte nici o patimă?
6. Nu mănânci sau dormi prea mult? Ştii că tot Sfântul Apostol Pavel a spus: „Toate lucrurile sunt bune, dar nu trebuie să pună stăpânire pe voi”.
7. Nu ai în casă tablouri cu chipuri goale? Nu le priveşti cu patimă?
8. N-ai curvit cu rudenii de sânge sau cu cele spirituale (fină, naşă)?
9. N-ai pipăit trupul altuia cuprins de patima desfrânării?
10. N-ai vrut să vezi părţile ruşinoase ale cor­pului?

PĂCATE STRIGĂTOARE LA CER

A. Uciderea cu voie
1. Ai ucis pe cineva?
2. Ai căutat să ucizi?
3. Vrei să ucizi pe cineva?
4. Vrei să te răzbuni luând viaţa cuiva?
5. Porţi cuiva mânie, pică?
6. Ai bătut pe cineva?
7. Ai certat, ai ameninţat pe cineva?
B. Sodomia (împreunare împotriva firii)
1. Bărbat cu bărbat sau cu orice fel de animal?
2. Bărbat cu femeie împotriva firii?
3. Onania. Ai făcut onanie?
C. Oprirea pensiei sau simbriei la orfani, văduve, muncitori, salariaţi sau servitori
1. Ai oprit pensiile sau salariile? Din orice mo­tiv, fie ca despăgubire pentru un lucru stricat, fie din alte motive?
2. Reţineri parţiale sau nedrepte ai făcut?
3. Ai plătit totdeauna pentru ceea ce ţi-au lu­crat alţii?
D. Asuprirea văduvelor, orfanilor, invalizi­lor şi neputincioşilor
1. N-ai bătut copiii, bătrânii sau orfanii?
2. Nu ţi-ai bătut joc de ei?
3. N-ai asuprit pe cel mai mic decât tine?
4. N-ai râs de ologi sau neputincioşi?
5. Nu i-ai necăjit?
6. Nu cumva ai avut datoria să-i ajuţi şi nu i-ai ajutat?
7. Pe cei ce nu ai avut datoria i-ai ajutat sau ai trecut pe lângă ei ca preotul şi levitul din Evanghelia cu Samariteanul milostiv?
8. Pe orb l-ai făcut să cadă conducându-l rău?
9. De orice neputincios, surd, gângav, şchiop, ciung, chior, nu ţi-ai bătut joc?

DATORII FAŢĂ DE VIAŢA SUFLETEASCĂ A APROAPELUI

1. A feri pe altul de a păcătui. Ai ferit sau nu?
2. A învăţa pe cei neştiutori.
3. A da un sfat bun celui ce are nevoie.
4. A ne ruga lui Dumnezeu pentru alţii.
5. A mângâia pe cei întristaţi.
6. A suferi cu răbdare când suntem nedreptă­ţiţi.
7. A ierta greşelile altora.

PORUNCI PRIVITOARE LA VIAŢA TRUPEASCĂ A APROAPELUI

1. A da hrană celui flămând. Ai dat sau nu?
2. A potoli setea celui însetat.
3. A îmbrăca pe cel gol.
4. A îngriji pe cel bolnav.
5. A primi şi ospăta pe străini.
6. A cerceta pe cei din închisori.
7. A îngropa pe cei morţi.

PĂCATE STRĂINE

1. Când sfătuieşti pe altul să păcătuiască.
2. Când porunceşti altuia să păcătuiască.
3. Când te învoieşti cu altul la păcat.
4. Când ajuţi pe altul să păcătuiască.
5. Când lauzi pe cel ce face păcatul.
6. Când poţi, dar nu voieşti să împiedici pe altul de a face păcatul.
7. Când ştii şi nu spui păcatul altuia (să i-l spui).

PĂCATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT

1. Nesocotirea harului lui Dumnezeu şi încre­derea prea mare în tine.
  • a. Să crezi că Dumnezeu n-are putere să te ierte, e un păcat foarte mare.
  • b. Să crezi că tu eşti totul şi Dumnezeu n-are nici o putere în lume.
2. Neîncrederea în Dumnezeu.
3. Împotrivirea la Adevărul stabilit de Sfânta Biserică (să nu crezi în vreo dogmă).
4. Lepădarea de Biserica Ortodoxă.
Fereşte-te de aceste păcate, căci Mântuitorul spune: „Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are ier­tare în veac, ci este vinovat de osândă veşni­că” (Marcu 3, 29).

CELE 9 PORUNCI BISERICEŞTI

1. Cercetarea Sfintei Biserici în toate Duminicile şi sărbătorile legale.
2. Păzirea celor patru posturi din an.
3. Respectul faţă de feţele bisericeşti.
4. Mărturisirea păcatelor în cele patru posturi.
5. A ne feri de eretici.
6. A ne ruga pentru conducătorii statului şi dre­gătorii Bisericii.
7. A nu face nuntă, petreceri în post.
8. A feri Biserica de a i se înstrăina lucrurile.
9. A păzi posturile şi a face rugăciunile pe care chiriarhul (episcopul) locului le pune în vremuri grele.

DIFERITE PĂCATE

1. Neîndeplinirea angajamentelor:
  • a. Le-ai îndeplinit pe cele luate în faţa lui Dumnezeu, a ta, a aproapelui?
  • b. Ai îndeplinit canonul dat la Spovedanie?
2. Furtişag de cele sfinte:
  • a. Ai minţit la Spovedanie?
  • b. Ai ocolit să spui tot şi din ce motive?

SFATURI

a. Spovedeşte-te de cel puţin patru ori pe an în posturi.
b. Posteşte înainte de spovedanie.
c. Păstrează acelaşi duhovnic.
d. Fă-ţi un serios examen de conştiinţă înainte de a merge la spovedanie.
e. Scrie pe hârtie păcatele, altfel le poţi uita. Apoi arde hârtia imediat.
f. Mărturiseşte singur nu numai păcatele făcu­te, ci şi (pe) cele din inimă.
g. Nu ascunde nici un păcat.
h. Împacă-te cu cel ce ţi-a greşit.
i. Ocoleşte prilejul de păcătuire.
j. Părăseşte păcatul – angajează-te că nu vei mai păcătui.
k. Regretă păcatele făcute.
l. Fereşte-te pe cât poţi de ele.
m. Cuminecă-te numai dacă te simţi curat. Alt­fel vei fi osândit.
n. Îndeplineşte cu sfinţenie canonul dat de du­hovnic.
o. Judecă-te singur pentru fiecare păcat făcut.
Sfârşit şi lui Dumnezeu Slavă!
Cugetare foarte folositoare în necazuri (din „Mântuirea păcătoşilor”, pagina 191)
1. Ce-ai fost mai înainte de a te zidi Dumnezeu?
2. Câtă facere de bine ţi-a făcut zidindu-te?
3. Câtă răsplătire Îi eşti dator?
4. Câtă nemulţumire I-ai arătat pentru bunătă­ţile ce ai primit?
5. Câtă pedeapsă ţi se cuvine pentru această nemulţumire?
6. De câte bunătăţi te-ai învrednicit în locul re­lelor ce ţi se cuveneau?
7. Câte trebuie să faci, măcar de acum înainte, ca să îmblânzeşti pe Făcătorul tău de bine, ca să nu te muncească veşnic?

Am scris, cum am putut, în toată graba, din do­rinţa curată de a vă trimite acest „Îndreptar la spovedanie”.
Cu toată dragostea, Valeriu.
Fiecare dintre noi avem o menire, dar trebuie să stăm sub povaţa duhovnicului, care înlătură voia nepricepută, făcând loc voii lăsate de Dumnezeu în fiecare dintre noi. Duhovnicul dezvăluie intenţiile lui Dumnezeu în noi. Dacă nu stăm sub povaţa duhovnicului, putem să in­trăm în rătăciri mai mari ca patimile. Îl simt prieten pe fiecare suflet care-mi trimite un singur gând de iubire. Şi doresc şi rog ca fiecare prieten să copieze acest „Îndreptar la spovedanie”.
Cu toată dragostea, Valeriu