Maica Domnului: M-aţi căutat?

„M-aţi căutat?”… În fiecare zi auzim această întrebare duioasă, ca un clinchet de clopot cristalin. E glasul cel blând al Maicii Domnului, către orice muritor, e întrebarea care ne provoacă conştiinţele şi ne determină pe noi înşine la alte întrebări esenţiale vizând propria viaţă. Paradoxal, dar de când a plecat în „mânăstirea cerului” Maica Domnului nu a lăsat în urma sa nici o întrebare dureroasă, nici o căinţă fără speranţă, nici un suflet fără adevăr.


La întrebarea: „M-aţi căutat?” desigur că răspundem stingheriţi, nesiguri, oscilând între tăcere şi cap plecat de ruşine în jos. Şi sfiala noastră pare a pleca deîndată pe cărările descurajării. Un impuls omenesc de moment ne aruncă în disperare. Dar, „nu”! Maica Domnului nu ne lasă. Nu acceptă doborârile noastre. E acolo lângă noi, în dreapta noastră spre a ne spune: „Nu, niciodată, să nu vă căiţi în deznădejde!” Şi apoi adaugă: „Eu sunt lângă voi! Mereu există început nou, speranţă şi înviere!”


De două mi de ani Maica Domnului ne alungă inerţia falselor smeriri, ne întinde braţul din înecul părerilor greşite de sine şi ne aduce la limanul noilor începuturi. Splendoarea „mutării sale la cer” înseamnă coborârea raiului în inima noastră. E poate singura retragere care întregeşte. Pustiul stelelor se uneşte pustiul pământului.
Şi pe acest pustiu încep să se sosească apele răspunsurilor certe. Muritorii primesc arvuna Împărăţieie, şansa de a o lua mereu de la capăt pe drumul mântuirii, curajul de se simţi iertaţi, înţeleşi şi iubiţi. 
Născătoarea de Dumnezeu se roagă pentru noi şi cu îndrăznire îi spune Fiului Său: „Şi ei sunt ai mei! Acum şi pururi şi în vecii vecilor!” Atunci un glas din cer se aude: „Fie voia ta, Maica Mea! Fie Mie după cuvântul tău!”

 Publicat de Cenaclul Lumina Lina