LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

POMENIRILE CE TREBUIESC FACUTE PENTRU CEI MORTI

Biserica învaţă că viaţa omului nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului. De aceea, creştinii nu-şi uită morţii după îngroparea lor, ci se preocupă de rugăciuni pentru ei şi de pomenirea numelui lor. Soroacele de pomenire individuală a morţilor în Biserica Ortodoxă sunt următoarele:
- În ziua înmormântării (de obicei a treia zi după moarte), în cinstea Sfintei Treimi şi a învierii din morţi a Mântuitorului a treia zi.
- La 9 zile după moarte, "ca răposatul să se învrednicească de părtăşia cu cele 9 cete îngereşti şi în amintirea ceasului al 9-lea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul pe care ne rugăm să-l moştenească şi morţii noştri".
- La 40 de zile (sau şase săptămâni), în amintirea Înălţării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Înviere, "pentru ca tot aşa să se înalţe şi sufletul răposatului la cer".
- La trei, şase şi nouă luni, în cinstea Sfintei Treimi.
- La un an, după exemplul creştinilor din vechime care în fiecare an prăznuiau ziua morţii martirilor şi a sfinţilor, ca zi de naştere a lor pentru viaţa de dincolo.
- În fiecare an, până la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuală amintind de cele 7 zile ale creaţiei.
Numărătoarea zilelor începe deci din ziua morţii.

DE REŢINUT:
- Spre a nu greşi în privinţa pregătirilor pentru aceste pomeniri, cel mai indicat este să se ia legătura, în prealabil, cu preotul. Acest lucru este necesar întrucât trebuie stabilite, de comun acord, data şi ora săvârşirii pomenirii.
- De obicei, soroacele nu se fac în orice zi a săptămânii, ci mai ales marţea, joia, sâmbăta şi duminica.
- După ce s-a făcut pomenirea de 40 de zile pentru cel mort, la celelalte parastase pe care le facem pentru el, se pot trece pe pomelnic şi alte persoane decedate. Aceasta nu afectează cu nimic pomenirea celui pentru care s-a făcut parastasul.
- Obiceiul existent pe alocuri, de a face in aceeaşi zi mai multe dintre pomenile care se fac la soroace, nu este deloc bun. Toate la timpul lor. Motivul principal pentru care unii creştini fac aşa, este sărăcia. Dacă totuşi este uneori justificat acest motiv, parastasul se poate face la biserică, unde nu este nevoie decât de cele strict necesare, adică: coliva, colacul (capetele) şi puţin vin. Înainte de toate, contează ca parastasul să fie săvârşit la vremea cuvenită.

ATENŢIE!
Nu se fac parastase în următoarele zile şi perioade din cursul anului:
a) Duminicile de peste an, pentru că duminica, amintind ziua Învierii Domnului, e zi de bucurie, iar nu de întristare.
b) În cele douăsprezece zile dintre Naşterea şi Botezul Domnului. Chiar dacă în unele biserici se fac parastase duminica, cel puţin în duminicile Penticostarului, adică în cele dintre Paşti şi Rusalii, nu se cuvine nicidecum să se facă parastase, pentru a nu se întuneca bucuria praznicului cel mare al Învierii.
c) De la lăsatul secului de carne până la sâmbăta întâi din Postul Mare, sâmbăta Sf. Teodor.
d) Din sâmbăta Floriilor până în Duminica Tomii.
e) La praznicele împărăteşti sau sărbători mari.
- În timpul Postului Mare, nu se face parastas în zilele de rând (luni, marţi, miercuri, joi, vineri), deoarece în aceste zile nu se face Liturghie obişnuită sau deplină, în afară de zilele când cade vreun praznic.
- Este de dorit ca pomenirile să se facă legate de săvârşirea Sfintei Liturghii, aceasta fiind cea mai importantă slujbă de mijlocire pentru cei morţi. Dacă nu este posibil de fiecare dată, cel puţin la 40 de zile, la un an şi Ia şapte ani ar fi de dorit ca parastasul să urmeze după Sfânta Liturghie.
- La întocmirea sau scrierea pomelnicului nu este nici nevoie şi nici recomandat să se adauge "la pomenirea de nouă zile, 40 de zile, un an, şapte ani etc." Cărţile de cult nu prevăd aşa ceva şi nici slujitorii nu trebuie să adauge nimic în plus, ca şi când ar trebui să atragem atenţia Mântuitorului asupra sorocului de care este vorba.
- La pomenirea de 40 de zile, numită pe alocuri slujba de ridicare a Panaghiei, pe lângă celelalte, se pregătesc o icoană şi un colac. Din colac preotul va scoate părticica pe care o va aşeza apoi pe icoană şi din care va împărţi spre gustare rudelor decedatului.
- Referitor la darurile care se dau de pomană, se obişnuieşte ca, la 40 de zile şi un an, să se dea diferite lucruri si mai ales îmbrăcăminte si încălţăminte, obiecte de uz casnic, dar nu ne opreşte nimeni să dăm oricând şi orice pentru cel răposat. Există obiceiul îndătinat să se împartă de fiecare dată farfurii cu mâncare, căni sau pahare şi linguri sau furculiţe: şase, douăsprezece, douăzeci şi patru. Rânduielile bisericeşti nu prevăd nimic în această privinţă şi fiecare poate da cât crede de cuviinţă, numărul acestora neavând nici o influenţă asupra stării sufleteşti a celui răposat.
- Familia trebuie să aibă grijă ca răposatul să fie pomenit cât mai mult cu putinţă în cadrul Sfintei Liturghii. De aceea este bine să se dea preotului un pomelnic pentru patruzeci de zile (numit sărindar), ori pentru un an, pe care acesta să-l pomenească la toate Sfintele Liturghii pe care le săvârşeşte. Pentru a ajuta sufletele celor adormiţi, cel mai mult şi mai mult putem să facem aceasta plătind pentru ei sărindare (rânduri de câte 40 de parastase cu 40 de Sf. Liturghii) la cât de multe biserici şi mănăstiri putem, deoarece Sf. Liturghie este cea mai de folos slujbă atât pentru vii cât şi pentru morţi. În privinţa sărindarelor, nu este un număr anume de biserici sau mănăstiri unde trebuie să dam, ci cu cât mai multe, cu atât mai bine. Mai multe detalii despre sărindare găsiţi în pagina "Puterea celor 40 de Liturghii şi parastase (sărindare)".
- În fiecare din sâmbetele Postului Mare, pentru cei decedaţi după sărbătoarea Sfintei Învieri din anul precedent, rudele "poartă capetele", adică fac pomeniri pentru sufletul acestuia, aducând la biserică prescuri (capete), colivă şi vin. Preotul, cu acest prilej, săvârşeşte slujba parastasului.
- Obiceiul, practicat în unele părţi de ţară, de a se deshuma morţii la şapte ani şi a se reînhuma cu slujbă specială nu este prevăzut în cărţile de slujbă. Oricum, slujba care se face atunci nu este cea a înmormântării, ci a parastasului.
- În legătură cu aceste zile de pomenire a morţilor, există grija ca ele să fie respectate cu sfinţenie la momentul în care se împlinesc aceste soroace. Dacă una din ele cade într-o zi sau perioadă în care, conform rânduielilor bisericeşti, nu se fac pomeniri de morţi, atunci este bine ca slujba respectivă să se facă mai înainte pentru ca, atunci când vine sorocul respectiv, slujba să fie deja săvârşită. Este deci indicat ca ea să se facă înainte şi nu după sorocul de pomenire.
- Pentru toate astfel de pomeniri este nevoie de colivă, colac, vin şi lumânări. Celelalte daruri sunt în funcţie de posibilităţile celor care fac pomenirea.
- Dacă zilele de pomenire coincid cu pomenirea altor răposaţi, este bine ca slujba să se facă în comun şi nu separat, căci cu cât rugăciunea are caracter colectiv, cu atât este mai puternică.
- La aceste zile de pomenire individuală a celor răposaţi, Biserica a stabilit zilele de pomenire generală a morţilor si anume:
1. Sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului sec de carne sau a Înfricoşatei Judecăţi, numită şi Moşii de iarnă.
2. Primele 6 sâmbete din Postul Mare. Există pe alocuri obiceiul ca, în a 6-a sâmbătă, adică sâmbăta lui Lazăr, să se facă parastas în cimitir, după care preotul trece pe la fiecare mormânt şi-l stropeşte cu vin.
3. Joi în săptămâna mare (săptămâna dinainte de Sf. Paşti); obiceiul de a face parastas în această zi este mai rar întâlnit şi bine ar fi să nu se mai ţină, deoarece contrazice învăţăturile mai vechi despre zilele în care nu se fac parastase.
4. Joia Înălţării Domnului, în special pentru eroi.
5. Sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt sau Moşii de vară.
6. Paştile blajinilor (în duminica Tomii, luni şi marţi după Duminica Tomii, aceste zile diferă dintr-un loc în altul), ocazie cu care creştinii pomeneau încă din vechime pe cei adormiţi pentru ca şi ei să se împărtăşească de bucuria Sfintei Învieri.
7. La sărbătoarea Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august) se obişnuieşte, în unele locuri, să se pomenească morţii căzuţi în războaie, care au luptat cu credinţă pentru lege şi patrie, întocmai ca nişte mucenici.
8. Moşii de toamnă (sâmbăta dinaintea sărbătorii Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil).
9. Ajunul Crăciunului (24 ianuarie), obicei existent pe alocuri.
10. Ziua hramului bisericii.
Toate aceste zile de pomenire, individuală sau colectivă, sunt momente de vie şi profundă comuniune cu cei răposaţi. Ele trebuie respectate şi cultivate, căci prin aceasta întreţinem viu cultul morţilor şi legătura cu pământul sfânt al ţării care acoperă osemintele lor.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu