RUGACIUNEA FEMEII

Doamne, iată vin la Tine. Aş dori să-Ţi aduc un buchet înmiresmat de fapte bune în dar, dar sunt săracă şi bolnavă.
Eu vin la Tine ca la singurul doctor în care am încredere. Inima mea este plină de înclinaţii negative.
În ea zace îndoiala, neîncrederea, suspiciunea, părerea înaltă de sine, invidia, lăcomia, setea de răzbunare, revolta, mândria desfrânarea, obrăznicia.
Şi ştiu, Doamne, că Tu iubeşti credinţa, smerenia, dragostea, curăţia şi sfinţenia.
Dacă nu m-ar încuraja cuvintele Tale care spun că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor ci cei bolnavi, nu aş cuteza niciodată să mă apropii de Tine.
În prostia mea am crezut că viaţa mea este un drum spre aspiraţii înalte.
 M-am silit spre anume virtuţi sperând că voi fi altfel decât semenii mei, dar m-am trezit din această închipuire şi am văzut că inima mea este la fel de bolnavă de patimi ca a celor mai mulţi dintre oameni, că lupta cu aceste înclinaţii este a unei fiinţe dezarmate, cu o voinţă slabă peste care nevoile trupului atârnă greu ca o piatră de moară.
Şi atunci m-am gândit, am îndrăznit să mă apropii, aşa cum s-a apropiat cea întru curgerea sângelui, eu cea întru curgerea gândurilor care ţâşnesc din inima mea pătimaşă, eu cea întru curgerea gândurilor potrivnice mântuirii mele.
Ce aş putea să-Ţi cer? Ce aş putea să Te rog?
Eu am nevoie să fiu vindecată de Tine şi Tu ştii de ce am nevoie.
 Iată vin, miluieşte-mă, Doamne, aşa cum ai miluit pe toţi cei care s-au apropiat de Tine, cu umila încredere în putere Ta şi în bunătatea Ta.
Că, dacă ai ţine seama de păcatele noastre, Doamne, Doamne, cine ar putea suferi? Dar la Tine este îndurarea. Amin.