Lumea este un uriaş spital ...

Lumea este un uriaş spital cu bolnavi care aşteaptă. Cei care zac în paturi aşteaptă uşurarea vindecării sau a morţii. Cei care zac în închisori aşteaptă seara sau dimineaţa. O mâncare sau o minune. O scăpare pe pământ sau sub el.
Cei care zac în rătăcire aşteaptă să scape de ea. Cei dispreţuiţi – să se ridice. Cei vinovaţi – osânda. Iar cei care se chinuiesc să se păstreze curaţi aşteaptă pe Hristos sau trimişii Lui.
Lumea întreagă este plină de suflete care zac în păcate şi fărădelegi… şi toţi aşteaptă. Unii aşteaptă evenimente, alţii prefaceri, alţii împliniri de dorinţe, care de care mai deşarte. Ce aşteptări zadarnice, cu sfârşit totdeauna trist!
Suflete dragă, tu ce aştepţi?
Eşti bolnav?… Ce mai aştepţi de nu te întorci la Dumnezeu? Aştepţi oare pe îngerul morţii? O, când va veni el, nu vei mai avea vreme să te întorci nici măcar spre perete!
Eşti căzut în păcate? Ce mai aştepţi tu? Judecata? O, după Judecată, slabă nădejde de mântuire! (Apoc. 20, 12-15).
Eşti credincios? – Ce mai aştepţi tu de nu lucrezi pentru Domnul: un prilej mai bun, un timp mai liber, o împrejurare mai favorabilă? Dar cine îţi spune că acestea vor mai veni iarăşi? Sau că tu le vei mai ajunge? Însă tu te duci! Zilele tale trec. Viaţa ta se sfârşeşte (Ps. 90, 10). Cu ziua de azi nu te vei mai întâlni niciodată pe pământ. Şi poate nici cu oamenii aceştia pe lângă care treci acum fără să le spui nimic despre Hristos. Nu mai aştepta, fă binele pe care îl poţi azi!
Am cunoscut un om care, oricât era chemat la mântuire, spunea: mai aştept să văd ce se va întâmpla cu cutare şi cutare lucru. Mai stau deocamdată, până voi vedea ce va mai fi cu ceea şi cu ceea… Şi, aşteptând să vadă, a îmbătrânit aşa. Apoi s-a îmbolnăvit aşa. Şi apoi tot aşa a şi murit. Aşteptând, fără să vadă ceea ce aştepta, dar şi fără să se întoarcă la Dumnezeu!
Iar acum aşteaptă sub pământ, în locuinţa morţilor, Jude-cata lui Dumnezeu. O, numai aşteptarea celor neprihăniţi va fi bucurie (Prov. 10, 28). A tuturor celorlalţi va fi necaz şi strâmtorare (Rom. 2, 9-13).
Doamne Iisuse, Te rog să mă ierţi că şi eu am pierdut atât de multe pri-lejuri, întârziind în împlinirea voii Tale, ca să aştept zile mai bune şi mai potrivite, vremuri mai uşoare, împrejurări mai fără primejdii…
Şi aşa au trecut anii, fără să mărturisesc, şi viaţa, fără să câştig nimic.
 O dată mi-a fost frică de oameni, o dată, de frig sau de oboseală, iar acum anii s-au dus şi trupul, care odată era sănătos şi liber, a ajuns bătrân şi legat.
 O, dacă aş fi răscumpărat vremea pe care am avut-o!…
Doamne Iisuse, ajută-mă măcar pe viitor să fac voia Ta, făcând cât de cu grabă şi cu grijă tot binele pe care îl mai pot face. Amin