Tribunalul din noi

ÎN FIECARE DIN NOI este un Tribunal ceresc; un Tribunal care ne judecă toate faptele şi gândurile noastre. Un Tribunal care ne laudă pentru cele bune şi ne mustră aspru pentru cele rele. Acest Tribunal se cheamă: Conştiinţa.
Acest Tribunal nu iartă. El ne judecă fără cruţare, după dreptate. Când am făcut păcatul, el ne pune îndată în faţă sentinţa şi mustrarea pentru păcat. Şi ne-o arată mereu.
Un pictor credincios s-a gândit mult cum ar putea zugrăvi conştiinţa printr-o icoană. Şi, pe urmă, a făcut o icoană minunată. A zugrăvit conştiinţa în chipul unui cal, urmărit de un lup grozav.
Bietul cal fuge îngrozit. Îşi încordează toate puterile să scape prin fugă. Dar totul e în zadar. Moartea se ţine în urma lui. Nu mai e nici o scăpare. De aceea, a scris pe cal cuvintele: „totul e în zadar“.
Aşa e şi conştiinţa. Ea urmăreşte păcatul şi pe păcătos cu o înverşunare de lup sălbatic; cu un strigăt fioros de moarte. Şi, după ce am păcătuit, orice am face, nu putem scăpa. El se ţine după noi.
Glasul conştiinţei, strigarea conştiinţei, cu nimic în lume nu se poate înăbuşi.
Un ucigaş s-a prezentat de bunăvoie la temniţă, după cinci ani de la omor. De ce? Pentru că de cinci ani îl urmărea mereu „lupul“ cel grozav şi nicăieri nu afla scăpare. A fugit în temniţă, dar şi aici spunea că temniţa „e prea uşoară“ pentru fapta lui. „Lupul“ îl urmărea şi aici.


Grozav tribunal este conştiinţa! Cu nimic din lume nu putem scăpa de mustrarea şi pedeapsa lui. Este însă ceva din cer care ne scapă: Crucea şi Jertfa Scumpului nostru Mântuitor.
Plângându-ne cu amar păcatul la picioarele Crucii, acesta e singurul loc unde „lupul“ conştiinţei nu ne mai poate urmări. În acest loc a scăpat Petru-Apostolul când a plâns cu amar, după ce se lepădase de Domnul.


În acest loc binecuvântat să scăpăm şi noi!