Doamne!
Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, așa încât mintea noastră, atrasa cu desăvârșire de luarea-aminte față de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greșelile aproapelui și să-i vadă pe toți, într-acest chip, buni.
Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să își unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăției și sfințeniei poruncite și gătite nouă de Tine.
Dă-ne nouă, celor ce ne-am întinat haina sufletului, să o albim iarăși; ea a fost deja spălata prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor.
Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputințele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbușind în inimă mișcările duhovnicești, aducând în ea mișcările sângelui și trupului care sunt potrivnice Împărăției lui Dumnezeu.
Dă-ne marele dar al pocăinței, înaintea căruia merge și pe care îl naște marele dar al vederii păcatelor noastre.
Păzește-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoșeniei sale, neluate în seamă și neînțelese, și se naște din lucrările patimii dulceții și slavei deșarte care trăiesc în el neluate în seamă și neînțelese.
Păzește-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, și dă-ne să ajungem la Tine, Cela Ce chemi pe cei ce își recunosc păcătoșenia și lepezi pe cei ce se socotesc drepți, ca să Te slavoslovim în veci, întru veșnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiți și Mântuitorul celor pierduți. Amin.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu