LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

BRAUL MAICII DOMNULUI (DE MARE TREBUINTA PT CEI BOLNAVI SI IMPOTRIVA FARMECELOR)

Acest brâu se citeşte bolnavilor, sau pentru cei năpădiţi de necazuri. Inainte de a se folosi de mângâierea puterii tămăduitoare a sfântului brâu, şă-şi facă sfinte liturghii, dar numai în zilele de miercuri şi vineri, când să-şi petreca timpul numai în post şi rugăciune.
In zilele împăratului Justinian a fost adus brâul Născătoarei, din Episcopia Zila şi s-a pus în sfânta raclă şi aşezat într-o casă, deasupra osemintelor împăraţilor Zoe şi Leon, în cetatea Halcopatri. Iar mai târziu acest brâu sfânt a fost dus in cetatea sfântă a Ierusalimului, pus împreună cu veşmântul Prea Curatei Maria. Arcadie, feciorul împăratului Teodosie cel Mare, a adus brâul Născătoarei de Dumnezeu din cetatea Ierusalimului şi I-a transportat cu mare evlavie şi cinste la Constantinopol şi l-a aşezat într-un sicriu luminat, numit racla sfântă. După 410 ani de la această mare sărbătoare, împăratul Leon a rugat pe patriarh să deschidă sfânta raclă pentru soţia sa Zoe care era chinuită de duhuri rele. Impărăteasa Zoe a avut în vis o vedenie dumnezeiască, spunându-i că, dacă ar fi aşezat şi atins de trupul ei sfantul brâu, s-ar tămădui de boala cuprinsă. Patriarhul , prin rugăciuni umile, a scos şi aşezat sfatul brâu pe trupul împărăteasei Zoe, care îndată s-a tămăduit, preamărind pe Dumnezeu. Cei care au văzut cu ochii marea minune, prin rugăciuni şl laude smerite au adus mulţumiri lui Dumnezeu dupa care precinstiul brâu a fost aşezat în racla sfântă, păstrându-se pentru veşnică pomenire şi amintire.



Acest brâu să fie purtat de fiecare creştin credincios până ce trăieşte, căci va fi scăpat din boale şi necazuri, fiindcă Prea Curata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, este ocrotitoarea noastră, a tuturor, în veci.


Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plina de dar, Domnul este cu tine.


Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău, că ai născut pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre.


Prea Sfântă Marie, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre.


Sub îndurările tale scăpăm şi noi. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea şi de primejdii ne scapă, una Curată şi Binecuvântată.


Preasfântă Născătoare de Dumneze, apără, mântuieşte şi păzeşte pe robul tău (numele) de tot răul şi necazul, de toate bolile şi durerile, de toate farmecele, vrăjitoriile şi blestemele, ca întreg şi sănătos sa fie robul tău. Amin.


Ca şi cu o comoară luminata, Preacurată de Dumnezeu Născătoare cu prea cinstitul tău brâu, robul tău, (numele) se încununează şi se luminează, bucurându-se şi în taină se veseleşte, Stăpână, strigând către tine:


Bucură-te, coroană cinstită şi cununa dumnezeieştilor măriri.


Bucură-te, ceea ce eşti mărirea împlinirii, a veşnicei măriri şi veselii.


Bucură-te, prin care răsare bucuria.


Bucură-te, prin care piere blestemul.


Bucură-te, pântecele întrupării dumnezeieşti.


Bucură-te, îndraznirea celor muritori către Dumnezeu,


Bucură-te, muncirea vrăjmaşmilor celor nevăzuţi.


Bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de duhuri rele.


Bucură-te, ceea ce ne curaţi de păcate şi de lucruri spurcate.


Bucură-te, căderea dracilor.


Bucură-te, uşa mântuirii.


Bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc.


Bucură-te, cămaşa nunţii cele fără de sămânţa.


Bucură-te, lauda cea de cinste a preoţilor celor cuvioşi.


Bucură-te, prin care cad vrăjmaşii.


Bucură-te, mântuirea sufletului meu.


Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară.


Dat-ai robului tău (numele), Preamărită, tare îngrădire, pe acesta scapându-l de toate primejdiile, cu dumnezeieştile lucrări şi nebiruit de vrăjmaşi păzindu-l şi care striga către tine cu credinţă.Tăria, puterea şi cuvioasa mea bucurie este Fiul tău şi Domnul, ca un bun şi milostiv.


Ca şi cu o cinstită coroană, cu brâul tău, robul tău (numele) cu bună credinţă luminat, fiind încununat cu dumnezeiasca ta mărire, să-l mântuieşti ca un milostiv.


Incinge pe robul tău (numele), întărindu-l asupra vrăjmaşilor, ca să lupte nebiruit contra patimilor celor ce-1 munceasc şi nepăţimire biruitoare dăruindu-i, ca pururea să te mărească pe tine şi Fiul tău şi să strige:


lisuse, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul, ca un milostiv.


Naşterea fără stricăciuni şi fericire numai tu ai avut, Preabinecuvântată, şi încingere de mântuire ai dăruit oamenilor brâul tău cel sfânt, care până acum a rămas nestricat, Dumnezeiască Mireasă, prin care robul tău (numele) ia de la dumnezeul nostru mare milă.


Cei între Sfinţii Părinţii noştri mari dascăli şi ierarhi ai lumii, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi loan Gură de Aur, Atanasie şi Chiril şi toti Sfinţii Apostoli şi întâiul mucenic Ştefan, sfinţilor mucenici Gheorghe, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Dumitru şi toţi sfinţii mucenici şi mucenice, Sfinte Ioane, proorocule şi Inaintemergătorule , Botezătorul Lui Hristos, sfinţilor prooroci Moise, Avraam, llie, Elisei şi toţi Sfinţii Apostoli şi mucenici, rugati-va Domnului pentru viata, pacea, sănătatea,  şi iertarea păcatelor robului lui Dumnezeu (numele), pentru apărarea şi mântuirea lui şi să-l păzească de tot răul şi necazul, de toate bolile şi durerile, de toate farmecele şi vrăjitoriile. Inima se îndoieşte, atingându-se cu călduroasă credinţă de brâul Fecioarei, încingându-se cu putere nebiruita împotriva patimilor necurate şi a vrăjmaşilor fără de trupuri, nevătămat rămânând în veci.


Brâul tău, întru bucuria inimii, cu cinste toti să-l purtăm, care este spre ajutorul tuturor credincioşilor; de Dumnezeu Născătoare, dă celui ce s-a atins de prea cinstitul tău trup, celor bolnavi dă vindecare, celor ce alunecă, întărire, celor leneşi îmbărbătare, cârmuire celor ce înoată, celor rătăciţi întoarcere.


Este cu adevărat, Curată Fecioară, dumnezeiescul dar al precinstitului tău brâu, tuturor celor ce cu credinţă îl purtăm şi-l sărutăm cu dragoste în veci.


Sfinţilor tămăduitori fără de arginti şi de minuni făcători, Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon, Ermolae, Samson şi Diomid, Mohie şi Aniochit, Talaleu, Trifon şi toti sfinţii mucenici, drepţilor părinţi loachim şi Ana, tu, cuvioase părinte Nicolae, împreună cu arhiereul loan Gură de Aur, rugati-vă Domnului pentru viaţa, sănătatea şi iertarea păcatelor robului tău Dumnezeu (numele) şi pentru ca bunul Dumnezeu să-l păzească de tot răul pentru ca întreg şi sănătos să petreacă în veci.


Sfinţii Evanghelişti: Matei, Marcu. Luca şi loan, Arhanghelii Mihail şi Gavriil, Serafimii şi Heruvimii cu cei 318 sfinţi părinţi de la Niceea şi toţi sfinţii pomeniţi în sfânta noastră Biserică, rugaţi-vă Domnului pentru sănătatea, viata, pacea şi iertarea păcatelor robului lui Dumnezeu (numele) şi pentru ca Dumnezeu să-l apere şi mântuiască de tot raul, necazurile, de toate bolile şi durerile, de tot blestemul, vrăjitoriile şi întrutotul sănătos şi întreg să fie în veci. Amin.


Te bleastăm pe tine, diavole, cu puterea Sfintei Cruci, cu Fecioara Mamă şi Sfânta Treime, cu toate fecioarele martire şi cu toti sfinţii îngeri şezători pe cele noua tronuri în jurul tronului Tatălui Ceresc şi cu toţi sfinţii pomeniţi în acest brâu, ca să nu ai nici o putere asupra robului lui Dumnezeu (numele), cu nici un fel din vicleniile tale, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.Amin.


De înşelătoria dragostei, a patimilor şi de vrăjmaşul ce-l ispiteşte cu greutatea păcatelor şi cu cumplita lene de robire, degrabă să mântuişti pe robul tău (numele), mult milostivă Fecioară Maria, care cu credinţă aleargă la tine, ca singură apărătoare şi mântuitoare in veci. Amin.


Doamne, mântuieşte-ne pe noi (de două ori).


Mărire Apărătoarei Doamne, mulţumiri pentru biruinţă aducem ţie, robii tăi, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie:


Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară, acum şi pururea şi în vecii veciior. Amin.


Preacinstitul tău brâu, ce a cuprins pântecele tău cel deDumnezeu primitor este cetăţii tale tărire nebiruită şi visterie de bunătăţi neimpuţinată.


Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh. Treime Sfântă, Mărire Ţie.


Stăpână, primeşte rugăciunile noastre şi ne mantuieşte de toată nevoia şi întristarea.


Mărire Tie, mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.


Prea Sfântă Treime, mărire Tie. Amin.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu