LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

Sf. Prooroc Ilie – biciuitorul fatarniciei

Atunci s-a apropiat Ilie de tot poporul si a zis: “Pana cand veti schiopata de amandoua picioarele? Daca Domnul este Dumnezeu, urmati Lui! Si daca este Baal, urmati aceluia”. Poporul insa n-a raspuns nimic (III Regi 18, 21).

Calea Sf. Prooroc Ilie, asadar, este cea a ravnei pentru Singurul Stapan, pentru Adevar.
Pana cand sa schiopatam in credinta noastra, amestecand-o cu robia fata de lume?
Pana cand vom crede ca putem merge cu Mamona si cu Dumnezeu?
Nimic nu este mai strain pentru Sf. Ilie decat (i)logica lui „nici asa, nici altminteri”, decat falsa nadejde ca putem avea mila Domnului fara sa jerftim nimic pentru El.
Avem de ales, noi, crestinii din veacul de pe urma, un veac insetat de duhul lui Ilie, care il asteapta pe acesta sa se opuna apostazierii generalizate, sa raspundem sau… nu acestei intrebari puse noua.
“Ilie uraste minciuna, fatarnicia si nedreptatea si nu stie ce-s acelea: slabiciunea, compromisul, eufemismele, frazele mieroase si expresiile în doi peri.
Scandalos si respingator la Ahab si Izabela  regii din acel timp-nedespartita, întru miselie pereche – este îndeosebi minciuna, sfruntata înselaciune, pornirea de a prosti oamenii, osârdia în urmarirea scopului principal: a-i face pe oameni sa dea mai multa crezare unor vorbe desarte, unor palavre decât realitatii flagrante.
Esential la Ilie este purtarea fata de mincinosi, rai, asupritori si nelegiuiti de tot felul.
Neostenit, bataios, nepotolit, pleaca – prin mila Atotputernicului – din lumea aceasta întocmai cum a si trait: în iures si în slava.
Lutului nu-i este îngaduit sa-l cuprinda, sa-l strice.
E luat la cer în plina vigoare si petulanta, ca un bun si vrednic ostas al lui Dumnezeu si un viteaz premergator al Botezatorului, ca unul menit a fi vestitorul celei de-a doua veniri a lui Hristos.
Sa ne fie noua tuturor pilda de neînfricare, sinceritate, dragoste de Dumnezeu, vorbire neprefacuta, sila de minciuna si  scârba de fatarnicie .AMIN

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu