DESPARTIREA DE OMUL CEL VECHI...

Poate va intrebati de ce am ales acest titlu ,este vorba de omul cel vechi stricat de poftele inselaciunii. Nu este vorba de o despartire a sufletului, de o despartire propriu zisa ci doar de o lepadare de pacate, de greseli, o inlocuire a firii noastre celei desarte cu o fire induhovnicita, luminata. “V-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou” (Coloseni 3:9 10). Cum arata aceasta “haina” a omului cel nou? In ce consta transformarea?

,Omul cel nou trebuie sa se imbrace cu viata cea noua.”

Unii confunda aceasta cu o transformare, o schimbare a fizicului. Ei bine, de data asta, nu fizicul este cel care conteaza. ,,Omul cel nou” nu este identic cu vestimentatie noua, coafura etc… Aici totul se petrece in interiorul nostru. Vorbim despre o ,,haina” launtrica. Si pentru a se intampla intradevar cu noi ceva, trebuie sa ne despartim de omul cel vechi. Sa ne despartim de obiceiurile, faptele, pacatele pe care le savarsim. Sa ne despartim de omul cel cazut…sa alungam necredinta si toate cele ce duc spre moarte, si nu spre Viata Vesnica. Hristos e Viata. Ca sa avem si noi Viata, va trebui sa fim in El. A fi „in Hristos” înseamnă a fi în cea mai intimă comuniune cu Hristos. Dupa cum stiti, Sangele Sau ne curata de pacate astfel incat putem de fiecare data sa incepem o viata intru El.

Sfântul Pavel explica ideea comuniunii de viată si a legăturii interioare a crestinului cu Iisus Hristos, în care se miscă întreaga existentă a credinciosului si din care trebuie să izvorască tot ceea ce săvârseste el. Omul cel nou este omul restabilit prin Hristos în conditia religios-morală pe care o definea înainte de păcatul lui Adam, este omul care reintră în ascultarea de Dumnezeu; este omul care consimte cu intentie dumnezeiască din momentul creării, care l-a vrut să fie spre lauda măririi Sale. Drept aceea, pentru a dobandi “haina” omului cel nou trebuie sa ne omoram madularele noastre cele pamantesti.(Coloseni 3:5)

,,Ce înseamnă să ne omoram mădularele? Să ucidem sau să nimicim omul cel vechi, îndreptându-ne prin înfrânare. Sfântul Ioan de Kronstadt ne sfătuieşte: „Nefericit este cel ce iubeşte fără de măsură plăcerile vieţii, cel ce s-a înconjurat de toate plăcerile cu putinţă. Se va feri de orice neplăcere, va deveni fără de bărbăţie şi nerăbdător; însă viaţa creştinului este numai neplăcere, o cale aspră şi îngustă, o cruce, care cere mare răbdare, în nenumărate neplăceri. Pentru aceasta, luptătorule creştin, nu căuta mângâieri în sălaşul tău şi în cele dimprejur; nu iubi plăcerile acestei lumi, ci iubeşte-L pe Hristos, purtătorul de cruce. Îndură neplăcerile, şi obişnuieşte-te cu ele.  Trebuie să ne omoram trupul, cu multele sale pofte, şi patimile pe care le avem prin înfrânare, nevoinţă şi rugăciune; iar nu să-l aţâţăm pe el și poftele sale, prin din gura lor.

Mai mult, spune Sf. Pavel, creștinii să nu slobozească mânie, iuțime, răutate, hulă, cuvânt de rușine din gura lor. Creştinii – ca să limpezim acest mesaj – nu trebuie să se lase cuprinşi de o mânie nedreaptă sau nepotrivită, nu trebuie să nutrească vrăjmăşii, nu trebuie să caute răzbunare sau să uneltească spre a face rău altora, nu trebuie să-L înjure pe Dumnezeu şi lucrurile Sale, nu trebuie si folosească un limbaj murdar. Pe scurt, creştinul ortodox trebuie să se stăpânească în tot ceasul, cu grijă faţă de vrednicia sa şi a celorlalţi copii ai lui Dumnezeu.AMIN