SA MERGEM LA DUHOVNIC

Asa cum ne sta bine noua, romanilor, acceptam cam tot ce-i „nou” din afara, fara a mai trece lucrurile prin filtrul discernamantului si astfel se inradacineaza pe plaiurile noastre moda, (ca sa nu fiu sarcastic se poate citi alternativa) de a merge la psiholog, planning familial si altele asemenea.
Cred ca gandul care ne face sa pendulam intre a merge la psiholog sau la duhovnic este dat de credinta si constiinta existentei pacatului. Daca le ai, inclini sa mergi la duhovnic, daca nu, mergi la psiholog pentru ca acesta din urma nu te va scoate niciodata din comoditatea de a face pacate, nu va face vreo referire la ele, ca si cum nu ar exista. Si-apoi nu-i mai usor sa stai pe un fotoliu linistit la o discutie, decat in genunchi in fata preotului, vazand cum se mai perinda cate o batranica pe la sarutat icoane?
In aparenta, duhovnicul si psihologul au multe puncte comune slujind aceleiasi cauze fata de noi: Aducerea sufletului omenesc la starea de echilibru, armonie sau povatuire in situatii de viata. In realitatea, consider (fara a dezconsidera utilitatea psihologiei ca stiinta) ca este o prapastie enorma intre cei doi din mai multe considerente:
Relatia dintre duhovnic si fiu duhovnicesc este foarte intima, mai intima decat cea fata de cel mai bun prieten, data de taina spovedaniei, si se proiecteaza in vesnicie, pe cand relatia dintre psiholog si pacient este la urma urmei una de natura comerciala…platesc ca sa ma fac bine, si nu ma ajuta decat pana la mormant in cel mai bun caz.
Legatura mea cu duhovnicul este permanenta (sau trebuie sa fie), prin rugaciunea lui fata de mine, ce ma apara ca o umbrela de ploile inselarilor, si rugaciunea mea fata de el, dar cu psihologul toata legatura se reduce la timpul petrecut in sedinte.
Duhovnicul, prin harul lui Dumnezeu, trateaza efectele dar si cauzele suferintelor, tulburarilor, dezechilibrelor sufletesti de tot felul, care toate se trag de la pacate, pe cand in psihologie nu exista termenul de pacat…iar tratarea cauzelor acestor probleme devine relativa.
Duhovnicul trateaza omul ca si chip al lui Dumnezeu pe cand psihologul trateaza omul-animal. In psihologie lucreaza omul, iar in duhovnic Domnul caci duhovnicul este mijlocitor al Domnului si de la Dumnezeu primim adevaratul tratament spre vindecare pe cand tratamentul psihologului este de natura materiala (medicamentatie) si umana… iar ca om pshilogul nu se poate ajuta uneori nici pe el, d-apoi pe altii.
Si poate cea mai covarsitoare diferenta este aceea ca psihologul nu mijloceste coborarea harului lui Dumnezeu ca sa se stearga pacatele mele si sa primesc putere pentru a ma elibera de omul cel vechi, si a-mi innoi firea spre a fi liber.
Eu de cate ori am plecat de la duhovnicul meu dupa spovedanie “zburam ca un fluture” de bucurie, plin de speranta si usurare sufleteasca, simtind ca m-am nascut din nou. Sa aud si eu pe cineva ca pleaca macar la una din zece sedinte de la psiholog asa.
Toate aceste lucruri pe care le primim de la Dumnezeu prin duhovnic nu se gasesc nicaieri in alta parte, nu le putem cumpara, nu ni se acorda nici pe considerente de statut social sau orice altceva, ci sunt dragostea Pastorului pentru oaia ratacita. AMIN