LUMINA FAPTELOR BUNE

Blog ortodox spre zidire sufleteasca

CE DAM LA SCHIMB PENTRU SUFLETUL NOSTRU ?

Frate crestin, te întreb cum este mai bine pentru tine în zilele acestea : să petreci mai puţin timp sau mai mult pe internet? Ce câştigi când petreci ore în şir cu ochii în calculator? O să-mi spui că vorbeşti cu prietenii, că citeşti articolul astă pe un site ortodox, că îţi cauţi materiale informative, poze, ştiri…Da, dar câte dintre aceste îţi sunt folositoare sufletului?
Spune-mi ce faci pentru sufletul tău în fiecare zi, cum îl hrăneşti, cum îl îmbraci, cum îl odihneşti? Te întreb, poţi să rupi o oră petrecută pe internet şi să citeşti un acatist al unui Sfânt drag? Ai căştile în urechi şi nu-ţi auzi sufletul cum strigă şi el de foame? Nu ţi-ar fi mai bine să petreci seara cu Sfinţii, cu Domnul, prin rugăciune, să petreci împreună cu famila, să te bucuri de Liturghia Sfântă din fiecare Dumnică, să admiri un peisaj creat de însuşi Dumnezeu?
Cum te simti mai curat, mai bun, mai blând, mai luminat? Când îi auzi pe altii cum mestecă în gura lor noroi despre alţii la televizor, sau când alegi să faci binele, să nu vorbeşti de rău, să faci milostenie? Ce te nemulţumeşte? Boala, necazul, nedreptatea, societatea, mancarea, oamenii? Accepta-le omule pentru că acestea te vor face mai bun, te vor face om, strigă la Domnul şi te va auzi. Ascultă-ţi conştiinţa şi vezi ce-ţi răspunde. Nu te mai compara cu alţii, uită-te înlăuntrul tău, mulţumind Domnului pentru tot în orice situaţie te-ai afla.
Nu ştii oare că şi în lacul cu noroi cresc nuferi? Eşti un om frumos, cu totul, şi calităţi şi defecte, chiar dacă n-ai fi fost aşa, tot tu eşti, copil al Domnului. Domnul vrea să vorbească cu tine prin rugăciune, vrea să te ajute când eşti şi în gropă, să te ţină pe umerii Săi, să-i dai în mâinile Sale sufletul tău curat. De aceea te întreb, omule frumos, cât faci, ce faci pentru sufletul tău?
Lasă lumea aşa cum ea, nu ştii ca poate prin rugăciunea ta, Domnul o va lumina? Te deranjează, te doare cum e lumea? Mulţumeşte-i Domnului că poate în felul asta tu acum te întorci la El şi-i spui durerile tale, şi lumea se va schimba. Au spus-o Sfinţii şi o spun şi eu un amărât, ce va câştiga omul dacă va avea întrega lumea, iar sufletul său îl va pierde? AMIN.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu