- Temelia pe care veti cladi viata de familie, ca taina a lui Dumnezeu este nunta crestina cu tot ceea ce implica.
- Să vă rugaţi lui Dumnezeu în fiecare seară unul pentru altul zicând: “Ajută-mă Doamne să-l iubesc şi să-l înţeleg pe (numele), şi el să mă iubească pe mine. Ajută-ne să ne-nţelegem bine şi să nu ne certăm. Mântuieşte-ne pe noi Doamne, şi ajută-ne să-i iubim pe toţi oamenii. ” Rugaţi-vă cu cuvintele voastre simple, numai rugaţi-vă unul pentru celălalt. Când vezi că el greşeşte sau când vezi că o ia pe calea cea rea, spune-i dar nu insista, si du-te sa te rogi pentru el, ai să simţi imediat cum se schimbă.
- Mergeţi mereu împreună la Sfânta Liturghie, mărturisiţi-vă cât de des păcatele părintelui duhovnic (e foarte important să aveţi acelaşi duhovnic), împărtăşiţi-vă si rugaţi-vă împreaună.
- Păstraţi o intimitate a relaţiei voastre cât mai mare, fără ca cei din jur să vadă problemele, slăbiciunile şi scăpările inerente fiecărui cuplu. Cum zice un proverb românesc: “spălaţi-vă rufele în familie”, fară ca nici măcar părinţii să ştie, pentru că sunt subiectivi şi mai tare complică lucrurile decât le rezolvă.
- Fiţi diplomaţi şi înţelepţi, când vedeţi că celălalt se aprinde de mânie sau de supărare, nu-i staţi în cale, lăsaţi-l să se liniştească şi apoi discutaţi. Când apar certuri folosiţi-vă de o glumă sau schimbaţi subiectul, că să evitaţi contrazicerile.
- Nu puneti capul pe perna certati atunci cand apar situatii tensionate. Straduiti-va din rasputeri sa va iertati si sa va impacati inainte de sfarsitul zilei, inainte de culcare. Toate greutatile pot fi depasite cu multa rabdare si blandete. - Nu încercaţi să-l schimbaţi pe cel de lângă voi, ci schimbaţi-vă voi mai întâi. De exemplu eu am vrut s-o fac pe sotia mea să se roage mai mult, şi deşi i-am zis de zeci de ori, ea face tot cum vrea ea. Soluţia a fost şi este să mă rog eu cât mai mult şi ea văzându-mă să mă imite, şi în acelaşi timp să-l rog pe Dumnezeu să-i dea gând bun şi să se roage. Numai Dumnezeu poate schimba inima omului.
- Faceţi cât mai multe lucruri împreună.
- Una din cele mai mari greşeli ale căsniciei este să vorbeşti de rău rudele soţului (soţiei), si in special parintii. Lucrul acesta duce la certuri mari, şi pe viitor vei fi răsplătit cu aceeaşi monedă. Cu siguranta apar situatii tensionate legate de rude, datorita temperamentelor diferite si a modului de viata diferit de la unul la altul. Acceptati si respectati rudele sotiei (sotului) asa cum si voi vreti ca sotul (sotia) sa va accepte si sa va respecte rudele. Cel mai bine este să nu-i vorbeşti părinţii de rău niciodată, şi să-i ierţi. Dacă vă feriţi de asta vă veţi înţelge mulţi ani de zile foarte bine.
- Nu va puneti parintii mai presus de sot (sotie) caci “De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup.”
- Fiţi conştienţi că o să apară şi momente de răceală şi monotonie, dar Dumnezeu şi Maica Domnului pot aduce liniştea şi iubirea din nou, trebuie doar să cereţi asta.
- Să nu-ţi vorbeşti de rău soţul (soţia) în discuţiile cu ceilalţi, pentru că e ca şi cum ai vorbi rău de tine, şi făcând aşa vei simţi efectul răului pe care-l porţi în inimă prima dată când dai ochii cu cel iubit.
- Nu vă feriţi să aveţi copii căci ei vă vor face să vă iubiţi şi mai mult.
- Dragostea voastra sa nu ramana inchisa in familie ci sa se rasfranga asupra tuturor celor din jur.Si nu uitati ca veti fi un singur trup prin insotire ,si ca ''ceea ce a unit Dumnezeu omul nu poate sa desparta''.AMIN
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu