Sunt slab. Sunt slab si recunosc asta. Nu pot privi mai departe, imi vad doar slabiciunea si neputinta din interiorul meu….atat. Slava Ta este prea mare ca eu sa imi dau seama de minunile Tale. Te-am ranit si nu numai o data. Deznadejdea a pus tina pe ochii mintii. De ce? Nerabdarea spune totul. As vrea sa fiu ca inainte…un copil impartasit cu Hristos, mereu vesel! Ah…mi-e dor sa fiu eu…Mie dor sa simt din nou acea bucurie, mie dor sa ma incredintez Tie. Acum bucuria s-a stins. Suferinta creste. Tu ma asculti si ma intrebi de fiecare data: care suferinta? Suferinta dintr-un nimic.
Suferinta provocata din cauza faradelegilor mele. Am vrut doar sa iubesc, sa invat ce este Iubirea! Am crezut ca iubind, fie si in taina, am sa te iubesc mai mult pe Tine. Dar nu a fost asa. N-am stiut sa Te iubesc, n-am stiut sa iubesc fara conditii.
N-am stiut sa iubesc fara sa fiu iubit. Am cautat iubire in inima cuiva, gasind doar durere. Tu iarasi ma intrebi: Care durere? Un suflet zidit de Tine nu poate starni durere altora. Durere…doar din pricina gandurilor mele.
Nu cunosc iubirea. Dar tu esti Iubire. Un copil al Tau ar trebuii sa iubeasca neincetat. Tu ma ridici, si-mi arati cat de slab sunt. Tu ma ridici, si totodata ma intaresti. Tu ma ridici…si-mi spui cat de minunat sunt.
Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte. (Psalm 138,14)”
Dumnezeule milostiv fii mie pacatosul.AMIN
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu