INTRE VIRTUTE SI PACAT

Astãzi tot mai multi ortodocsi (prin nastere nu prin convingere) reproseazã ortodocsilor practicanti si multor slujitori ai Bisericii abateri de la conduitã: fãtãrnicie, snobism, alunecarea în mimetism, automatism functionãresc, ritualism, etc. acuze ce în parte sunt adevãrate. Motive pentru care se îndepãrteazã de Bisericã preferând "protestul" prin dezinteres si ignorantã fatã de cele duhovnicesti ori mai rãu orientarea cãtre ereticile "culte" si "confesiuni".
Asadar sãrmanii protestatari între ereziile "morale" si dreapta credintã a ortodocsilor "imorali" aleg pe cele dintâi pierzând astfel harul Sf. Botez adicã unirea cu Biserica lui Hristos si cea mai înaltã dovadã cã încã mai erau ortodocsi. Ignorantului dezgustat de pãcatele fratilor sãi ortodocsi îi poate Dumnezeu rândui întoarcere cãtre cele duhovnicesti prin boli si necazuri cãci având Sf. Botez are si harul lui Hristos, har fãrã de care "întoarcerea" nu ar fi posibilã; nebotezatului în Bisericã, ori apostatului cãzut din Ortodoxie încrederea cã se aflã pe calea mântuirii îl lasã fãrã întoarcerea cãtre dreapta credintã.
Sf. Teodor Studitul (+826) precizeazã: "Chiar dacã am fi pãcãtosi în multe, totusi suntem ortodocsi si mãdulare ale Biserici Universale" întelegând astfel cã desi pãcãtosi totusi nu pierduti ci aflati în dreapta credintã, nedespãrtiti de Bisericã. Sf. Teodosie de la Pecerska (+1073) întãreste: "Numai cel ce trãieste în credinta ortodoxã îsi va mântui sufletul". Unora mai concesivi înduiosati de suferintele lumii, aceste cuvinte li se vor pãrea lipsite de întelegere si compasiune, ba chiar inchizitoriale: acestora însã le amintim cã însusi Hristos-Dumnezeu avertizeazã: "Multi îmi vor zice în vremea aceea (la înfricosata judecatã n.n.): Doamne oare nu în numele Tãu am proorocit si nu în numele Tãu am scos demoni si nu în numele Tãu minuni multe am fãcut? Si atunci voi mãrturisi lor: Niciodatã nu v-am cunoscut pe voi. Depãrtati-vã de la Mine cei ce lucrati fãrãdelegea". (Matei 7/22,23) Asadar a fi: moral, cinstit, onest, serios, harnic, educat, cult, etc. nu este suficient pentru a te mântui; poti fi: întelept, spiritual, credincios, religios, mistic, fãcãtor de minuni, înzestrat cu capacitãti paranormale, etc. dar lipsit fiind de apostolica ortodoxie sã nu vezi Raiul.
Iatã cum mari personalitãti ale omenirii numite: genii, savanti, filozofi, iluminati, initiati, guru, papi, sefi spirituali, etc. lepãdând smerenia de a fi simpli si nestiuti ucenici ai lui Hristos prin mijlocirea Bisericii Ortodoxe, singura care sfinteste si mântuieste - sunt dupã cuvântul Evangheliei "cãlãuze oarbe orbilor" agonisind lorusi si celor ce îi urmeazã osândã vesnicã. Aceasta este rãsplata bunãtãtii, învãtãturii, stiintei fãrã Hristos si a oricãror virtuti practicate în afara Bisericii lãudate însã de oameni. Sf. Ioan Gurã de Aur (+407) spune: " Nimic nu foloseste viata virtuoasã, dacã credinta nu este sãnãtoasã". Cei intrigati de pãcatele ortodocsilor necunoscând dedesupturile luptei duhovnicesti, fãcând abstractie de existenta diavolilor si de puterea lor asupra sufletului pãcãtuiesc ei însisi când judecându-i pe credinciosi în loc sã-i îndrepte prin exemplul vietii lor îi lasã în cele despre care îi judecã; lipsiti fiind ei însisi de virtutile ce le pretind, ba mai rãu nici la mãsura inculpatilor.
Acestora le pot fi judecãtori însisi "pãcãtosii" care desi "murdari" au marele merit cã nu-si pãrãsesc ortodoxia ci constienti (unii dintre ei) de "fãtãrnicia", "formalismul", si "ritualismul" lor rãbdându-si atât "falimentul" cât si criticile "corectilor" nãdãjduiesc cu smerenie nu cã se vor mântui, ci cã vor fi mântuiti prin mila Bisericii; virtute "de sus" prin care mântuirea este posibilã atât pentru pãcãtosi cât si pentru nepãcãtosi nu însã si pentru cei ce pãrãsesc Biserica atrasi de virtutile fãrã Hristos ale ereticilor.
Despre cei din urmã, despre apostati pomeneste Mântuitorul când spune: "Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împãrãtia cerurilor, ci cel ce face voia Tatãlui meu celui din ceruri." (Matei 7,21). Cuvinte ce se potrivesc ereticilor dar care si pe ortodocsi îi vor osândi. Atât pãcãtosi cât si eretici au existat din totdeauna: primii datoritã pãcatului strãmosesc, al nestiintei si slãbiciunii firii; ceilalti datoritã trufiei, pãrerii de sine si neascultãrii.
Pãcatul aduce smerenie, smerenia supunere iar supunerea fatã de poruncile Bisericii Lui Hristos izbãvire de pãcat si întoarcerea la viatã dupã cuvântul Mântuitorului: "Nu voiesc moartea pãcãtosului ci sã se întoarcã si sã fie viu", cuvânt ce îndeamnã pripitii "scrupulosi" la dobândirea virtutilor ce le lipsesc: rãbdare fatã de pãcãtosii "ipocriti" pânã se vor îndrepta si omeneasca compasiune, atât de strãinã "judecãtorilor". Deseori curata nepãcãtuire trupeascã încununatã cu pãcãtuirea în suflet (poftirea) ascunde în om rãutãti nebãnuite: trufie, pãrere de sine, dispretuirea celor neputinciosi, împietrirea inimii; pãcate ale virtuosilor rigoristi care culmineazã îndepãrtarea harului, hulirea dreptei credinte, pãrãsirea Bisericii, cãderea în patimi rusinoase, iesire din minti, înfrãtirea cu ereticii, deznãdejdea si uneori chiar moartea prin sinucidere. Iatã cum orgolioasa nepãcãtuire este nu doar prea putin ortodoxã ci chiar cãlãuzã cãtre erezii si pierzanie vesnicã. Pãziti de aceste primejdii vor fi doar cei ce-si pãzesc ei însisi dreapta credintã ortodoxã depãrtându-se de întruniri cu ereticii (oricum s-ar numi : catolici, protestanti, etc) întruniri ce au ca pretext "comuniunea" si "pacea" despre care Sfântul Ioan Gurã de Aur spune cã : "...nu este aceea care se tine pe saluturile si mesele comune fãrã rost ... ci ea (pacea) vine de la unirea duhovniceascã" fapt ce presupune în prealabil aderarea deplinã si unanimã la dogmele, canoanele si rânduielile ortodoxe a tuturor "cultelor" si "confesiunilor" si lepãdarea în public de propriile erezii. Pânã atunci: "De mii de ori este mai bunã dezbinarea care se face pentru cuvintele bunei credinte ortodoxe decât pacea, când aceasta este unitã cu patimile" (Sf. Grigore Teologul +389) fiindcã: "atunci se mãreste numele pãcii, când nu ne vom împotrivi pãrerilor sfintilor." (Sf. Chiril al Alexandriei +444).
Pãcãtosi ori nu, sã rãmânem dreptmaritori ai Bisericii noastre stramosesti , cautand indreptare si povatuire la duhovnicii nostri.AMIN