Tu, Care eşti Fiul Preaiubit al Părintelui Ceresc, ajută-i pe copiii orfani să simtă dragostea Sa sfântă. Tu, Cel ce ai zis: „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia“, ajută-i pe copiii orfani să dobândească mângâierea pe care ai făgăduit-o.
Dimpreună cu ei, ajută-i şi pe cei care au fost părăsiţi de părinţii lor şi care cresc în foame, frig, mizerie şi durere.
Şi dacă vreunii din ei nu au fost luminaţi de Sfântul Botez, mai înainte de orice Te rugăm să rânduieşti naşterea lor în Sfânta Ta Biserică. Doamne, să nu-i laşi fără ajutorul Tău!
După cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care a zis: „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură, plângeţi cu cei ce plâng“, ar trebui ca inimile noastre să se întristeze pentru suferinţele copiilor greu încercaţi de viaţă. Cum ne-am putea numi creştini, dacă ne-am îmbuiba de toate bunătăţile, în timp ce alţii rabdă foame şi frig? Sau cum am putea să cerem ajutorul Tău, de nu-i vom ajuta la rândul nostru pe cei ce au nevoie de ajutor? Luminează-ne pe noi, Doamne, să-i ajutăm cu ce ne stă în putinţă, ca să îndulcim măcar puţin amara lor viaţă.
Binecuvântează-i, Doamne, pe aceşti copii necăjiţi, şi pe cei care îi ajută pe ei întăreşte-i şi le răsplăteşte lor după mare mila Ta, ca un bun şi iubitor de oameni. Amin.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu