“Cât de putin au inteles chiar ucenicii lui Iisus sensul casatoriei, se vede din ceea ce a urmat indata dupa aceasta lamurire. mai mult au inteles mamele ce-si aduceau la El pruncii, ca sa-Si puna mainile peste ei si sa-i
binecuvinteze. Ucenicii ii certau pe cei care-i aduceau.
Iisus, vazand aceasta, S-a suparat si le-a zis: “Lasati pruncii sa vina la Mine si nu-i opriti, ca a unora ca acestora este Imparatia Cerurilor. Si punandu-Si peste ei Mainile, S-a dus de acolo.” (Matei 19,14,15) Iata o suparare a lui Iisus. Supararea ca copiii nu sunt lasati de mici sa vina la Iisus.
Este lucru stiut, ca omul din copilarie aduce inchinare pentru Dumnezeu, indiferentismul sau necredinta. Rar cand este altfel. Copilaria este intervalul vietii mai apropiat de sfintenie, mai capabil de credintă. Si oricum, in orice domeniu, “credinta” este factorul pe care se clădeste si pe care se contează.
Dacă acest factor este inclinat dintru inceput (din copilarie) spre Dumnezeu, vom avea “credintă in Dumnezeu”. Dacă este inclinat impotriva Lui, vom avea “credintă in necredintă”: “Cred Doamne, ajută necredintei mele”.
Filozofia, oricare ar fi ea, se bazează pe factorul primordial al credintei in ratiune, al credintei in stiintă, etc.
Imparatia lui Dumnezeu este fagaduită copiilor, oamenilor ce o primesc fără discutie, ca niste copii, oamenilor ce au venit la Iisus de copii. Deci, cum să nu se supere Imparatul când copiii sunt opriti de a veni la Iisus, când Iisus le este interzis?AMIN.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu